Territorial jurisdiction in labor dismissal appeals: Finality of plaintiff's initial forum selection under Law No. 62/2011 and Article 135 CPC

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată şi reţine următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la 20 iulie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L. Arad şi a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 544/25.06.2021, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei, care este în contradicţie cu art. 49 alin. (6) din Codul muncii şi strămutarea cauzei la Tribunalul Constanţa pentru că decizia nr. 544/25.06.2021 încalcă prevederile din Legea nr. 62/2011; admiterea notificării de demisie aşa cum a fost formulată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 49 alin. (6) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 1203 din 29.09.2021, Tribunalul Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Arad invocată de reclamant. A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile având ca obiect contestaţie decizie concediere în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că cererea reclamantului privind strămutarea cauzei la Tribunalul Constanţa este o cerere de declinare de competenţă.

Instanţa a reţinut că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 12 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, ori chiar prin acţiune reclamantul, deşi a formulat cererea către Tribunalul Arad, solicită "strămutarea cauzei" la Tribunalul Constanţa.

În speţă, reclamantul a făcut dovada că are domiciliul în localitatea Murfatlar, judeţul Constanţa, domiciliu menţionat atât pe acţiune, adeverinţă, notificarea de demisie, raport per salariat şi contract individual de muncă, şi că locuieşte la adresa respectivă.

În atare situaţie, a apreciat că revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, respectiv Tribunalului Constanţa, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de către reclamantul A. având ca obiect contestaţie decizie de concediere, în conformitate cu dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub acelaşi număr de dosar. Prin sentinţa nr. 1855 din 26.05.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa şi declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată având ca obiect contestaţie la decizia de concediere, în favoarea Tribunalului Arad. Prin aceeaşi sentinţă a fost trimisă cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are dreptul să aleagă între instanţele deopotrivă competente, între instanţele prevăzute de art. 269 alin. (1) din Codul muncii (instanţa de la domiciliul reclamantului sau unde îşi are reşedinţa sau sediul), respectiv, dacă este vorba de un conflict individual de muncă, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, reclamantul poate alege între tribunalul în circumscripţia căruia se află domiciliul său sau tribunalul în circumscripţia căruia se află locul său de muncă.

Din interpretarea prevederilor legale mai sus enunţate, rezultă că, în situaţia în care lucrătorul are calitatea de reclamant, competenţa teritorială este alternativă, el putând să sesizeze instanţa ori de la domiciliul (reşedinţa) ori pe cea de la locul său de muncă.

În speţă, a constatat că, deşi reclamantul a susţinut că are domiciliul în Murfatlar, fără a depune şi un act de identitate la dosarul cauzei din care să rezulte acest aspect, locul de muncă al acestuia este în Arad, sediul societăţii pârâte.

Cum în materia litigiilor de muncă competenţa teritorială este alternativă, a reţinut că Tribunalul Arad este competent teritorial să soluţioneze cauza, având în vedere că sediul pârâtei şi locul de muncă al reclamantului se află în Arad.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, condiţie îndeplinită în cauză.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant priveşte un conflict de muncă, aspect reţinut de ambele instanţe, iar potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa teritorială în cazul acestor litigii aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Legea dialogului social nr. 62/2011, prin art. 210, statuează regula că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Se constată că prin dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă alternativă în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte mai reţine şi că art. 216 din Legea nr. 62/2011 prevede că, "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanţa de la locul unde îşi are domiciliul şi cea de la locul său de muncă, opţiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanţei.

În cauza de faţă, reclamantul a depus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Arad, instanţa locului de derulare a raporturilor de muncă, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, fixând în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea instanţei de la locul său de muncă.

Pentru acest motiv, faţă de prevederile art. 130 alin. (3) şi (4), Tribunalul Arad, ca primă instanţă sesizată de reclamant în raport de locul său de muncă, nu mai poate să dispună, la cererea reclamantului, declinarea competenţei în favoarea altei instanţe decât cea pentru care însuşi reclamantul a optat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2022.