Alternative territorial jurisdiction in labor disputes between employee's domicile and workplace under Law 62/2011 and Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 20 iulie 2021 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, sub nr. x/2021, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 497/27.05.2021, emise de intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: anularea actului contestat şi repunerea contestatorului în situaţia anterioară momentului emiterii acestuia, respectiv încadrarea în funcţia de medic primar cardiolog-coordonator al activităţii în cadrul Compartimentului de terapie intensivă-coronarieni al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, plata drepturilor salariale aferente funcţiei de medic coordonator, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la momentul plăţii efective.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 8, art. 17, art. 41, art. 252 şi art. 253 din Codul muncii.

Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 2950 din 24 noiembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În argumentarea acestei sentinţe, Tribunalul Prahova a reţinut că art. 269 alin. (2) din Codul muncii consacră un caz de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, astfel încât cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Or, contestatorul A. are domiciliul în Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, la data de 3 decembrie 2021.

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 25 ianuarie 2022, a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, a dispus scoaterea de pe rol a acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, dosarul fiind trimis, spre competentă soluţionare, secţiei a VIII-a din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 2592 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în favoarea Tribunalului Prahova; de asemenea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că dispoziţiile legale care reglementează competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă stabilesc o competenţă teritorială exclusivă alternativă, cu caracter de favoare în ceea ce îl priveşte pe reclamant, ca salariat, care se află în poziţia de a se adresa instanţei pentru soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii.

În cauză, reclamantul, utilizând dispoziţia de favoare anterior menţionată, a optat pentru instanţa de la locul de muncă şi anume Tribunalul Prahova, instanţă care prin raportare la locul de muncă al acestuia, era competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 6 mai 2022.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Litigiul are ca obiect anularea deciziei nr. 497/27.05.2021, emise de intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi repunerea contestatorului în situaţia anterioară momentului emiterii acesteia, respectiv încadrarea în funcţia de medic primar cardiolog-coordonator al activităţii în cadrul Compartimentului de terapie intensivă-coronarieni al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, plata drepturilor salariale aferente funcţiei de medic coordonator, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la momentul plăţii efective.

Aşadar, contestatorul A. a învestit instanţa cu soluţionarea unui conflict individual de muncă.

În temeiul dispoziţiilor art. 1 lit. p) pct. 3) teza a II-a din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt considerate conflicte individuale de muncă (...) "conflictele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora".

În materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenţei teritoriale, dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în cauză fiind incidente dispoziţiile legii speciale referitoare la conflicte de muncă, inclusiv în ceea ce priveşte determinarea instanţei competente material şi teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

De asemenea, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, act normativ cu caracter special faţă de Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Se constată, aşadar, că prin dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în legătură cu competenţa de soluţionare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă teritorială alternativă în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte mai reţine că art. 216 din Legea nr. 62/2001 stabileşte că:

"dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Or, potrivit art. 116 din C. proc. civ., "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanţa de la locul unde îşi are domiciliul şi cea de la locul său de muncă, opţiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanţei.

În cauză, domiciliul reclamantului este în Bucureşti, conform menţiunilor din cererea de chemare în judecată, iar locul de derulare a raporturilor de muncă se afla în Prahova, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul Tribunalului Prahova, motiv pentru care, atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Tribunalul Prahova, erau deopotrivă competente în soluţionarea cauzei.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, reclamantul şi-a exercitat dreptul de a alege între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea instanţei de la locul său de muncă.

Aşa fiind, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, ca primă instanţă sesizată de reclamant, nu mai putea dispune, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părţi, declinarea competenţei în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 116 din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.