Unfair competition and moral damages claims upheld after appellants' waiver of appeal rendered judgment final

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantele A. S.R.L. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. S.R.L. şi D., au solicitat constatarea săvârşirii de către pârâţi de acte de concurenţă neloială, respectiv de încălcare a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 prevăzute de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale; obligarea pârâtei persoană juridică la ştergerea de pe site-ul său a referirilor făcute cu privire la A. S.R.L., precum şi a sugestiilor cum că pârâta societatea ar fi continuatoarea societăţii reclamante, respectiv ştergerea postării de pe site-ul societăţii pârâte a următoarei prezentări:

"Mă numesc D. şi sunt fondatorul acestui mic laborator de cofetărie raw vegan. Povestea mea a început în anul 2012, când m-am angajat la o firma de catering raw vegan. Începutul a fost o provocare şi aşa am ajuns în 2014 să deschid prima firmă de catering în colaborare cu fosta şefă. Firma se numeşte S.C. A. S.R.L. şi este cunoscută sub denumirea E.. La începutul anului 2017, din motive personale, am fost nevoit să mă retrag şi să renunţ la tot ce am creat şi muncit în toţi aceşti ani şi aşa a apărut acest mic laborator C.. Am plecat pe noul drum cu cofetarul şef, pe care l-am avut şi la fosta firmă şi pentru toţi clienţi care au mâncat torturi şi prăjituri în perioada 2014-2017 ele au fost făcute de către F., cel mai vechi cofetar raw vegan din România. Am început frumos în 2014, ne-am schimbat puţin în 2017, dar continuăm să creăm în continuare cele mai bune torturi şi prăjituri "C."!", sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere; dispunerea de către instanţă a publicării hotărârii judecătoreşti în presă, pe cheltuiala pârâtei (art. 7 alin. (5) din Legea nr. 11/1991); obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune morale către reclamanta B. în cuantum de 80.000 RON; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 11/1991, art. 1381-1383, art. 1357-1359 din C. civ., art. 194 şi urm. din C. proc. civ.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2696 din 22 decembrie 2020, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. S.R.L. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. S.R.L. şi D.; pârâta persoană juridică a fost obligată la ştergerea de pe site-ul său din cadrul rubricii "Despre noi" a referirilor la adresa reclamantei şi a sugestiilor vizând calitatea pârâtei de continuatoare a reclamantei; a respins în rest cererea ca neîntemeiată; a dispus publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala pârâtei; pârâta C. S.R.L. a fost obligată la plata sumei de 5.781,54 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanta A. S.R.L.; reclamanta B. a fost obligată la plata sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta C. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel toate părţile.

Prin decizia civilă nr. 2253 din 17 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul formulat de apelantele-reclamante A. S.R.L. şi B., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. S.R.L. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 2696 din 22 decembrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă; s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: pârâţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta B.; s-a menţinut în rest sentinţa apelată; s-a respins apelul formulat de apelanţii-pârâţi C. S.R.L. şi D., în contradictoriu cu intimatele-reclamante A. S.R.L. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

La data de 28 aprilie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, recursul declarat de recurenţii-pârâţi D. şi C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2253 din 17 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurenţii-pârâţi au solicitat casarea în parte a deciziei civile nr. 2253 din 17 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa respingerii apelului promovat de apelantele-reclamante, admiterii apelului formulat de pârâţi şi schimbării în parte a sentinţei civile nr. 2696 din 22 decembrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul respingerii acţiunii introductive.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată la 19 mai 2022 recurenţii-pârâţi D. şi C. S.R.L. au solicitat, în temeiul art. 406 din C. proc. civ., să se ia act de renunţarea la judecata recursului. În acest sens, recurenţii-pârâţi au ataşat, în original, declaraţia de renunţare la judecată, în cuprinsul căreia se menţionează că aceştia înţeleg să renunţe la judecata recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 2253 din 17 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 23 iulie 2019, nefiind supus procedurii filtrului.

Având în vedere manifestarea de voinţă a recurenţilor-pârâţi D. şi C. S.R.L., în sensul renunţării la calea de atac a recursului, Înalta Curte reţine că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie, care sunt acte de voinţă ale acestora cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de dispoziţiile art. 9 şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. şi constă în faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, respectiv declanşarea acestuia, ci şi libertatea de a-i pune capăt.

Aşadar, principiul disponibilităţii cuprinde şi posibilitatea părţilor de a efectua acte de dispoziţie, acestea fiind desistarea (renunţarea), achiesarea şi tranzacţia judiciară.

Dispoziţiile art. 404 alin. (2) din C. proc. civ. stipulează că renunţarea la calea de atac se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc şi ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanţa superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecăţii în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 din acelaşi cod, întrucât partea înţelege să-şi retragă calea de atac.

Cererea recurenţilor-pârâţi D. şi C. S.R.L. de renunţare la judecată în calea de atac a recursului, astfel cum este formulată, reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, în sensul avut în vedere de legiuitor prin art. 463 din C. proc. civ.

În cauza de faţă, manifestarea de voinţă a recurenţilor-pârâţi privind renunţarea la judecata cererii de recurs, reprezintă un act de dispoziţie al acestora, care nu este supus cenzurii instanţei.

Totodată, se reţine că declaraţia de renunţare a fost întocmită cu respectarea cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 406 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., fiind formulată în scris, semnată de către recurentul-pârât D. şi a fost aplicată ştampila societăţii recurente C. S.R.L.

Declaraţia de renunţare la judecata recursului se înscrie în limitele disponibilităţii procesului civil, a actelor de dispoziţie permise părţilor pe parcursul judecării unei cauze şi, având în vedere stadiul în care se află procesul, Înalta Curte, în temeiul art. 463 din C. proc. civ., va lua act de renunţarea recurenţilor-pârâţi D. şi C. S.R.L. la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2253 din 17 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurenţilor-pârâţi D. şi C. S.R.L. la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2253 din 17 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.