Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1528/2022 AI generated

Insurance appeal inadmissible; crop-damage claim rejected as final

Case Number Decizia nr. 1528/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal (recurs) as inadmissible, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision that had rejected the underlying insurance claim for crop damages. The dispute arose from an agricultural insurance contract under which the insured sought compensation (approx. RON 600,169.5) plus late-payment penalties for a rapeseed crop loss; the trial court partially granted the claim, but the appellate court reversed and dismissed the action, and the claimant appealed. The High Court held that, under Article 483(2) of the Civil Procedure Code (as amended by Law No. 310/2018), decisions in insurance-related matters are not subject to appeal (recurs), making the appellate decision final and immune to further review, so the appeal was rejected as inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, Art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ, Art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ; Insurance appeal inadmissible; crop-damage claim rejected as final: The dispute arose from an agricultural insurance contract under which the insured sought compensation (approx. RON 600,169.5) plus late-payment penalties for a rapeseed crop loss; the trial court partially granted the claim, but the appellate court reversed and dismissed the action, and the claimant appealed. The High Court held that, under Article 483(2) of the Civil Procedure Code (as amended by Law No. 310/2018), decisions in insurance-related matters are not subject to appeal (recurs), making the appellate decision final and immune to further review, so the appeal was rejected as inadmissible.

Keywords

AI generated
agricultural insurance insurance contract actions for damages disputed claim article of civil procedure claim to insurance benefits

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.

Basis for rejecting the appeal as inadmissible.

Art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.

Used to determine that decisions in insurance matters are not subject to appeal.

Art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

Cited to support the principle that only legal remedies provided by law may be exercised.

Art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ.

Used to establish that the challenged decision is final and not subject to appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2020 pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 600.169,5 RON, cu titlu de despăgubiri datorate pentru cultura de rapiţă pe o suprafaţă de 210 ha, conform contractului de asigurare încheiat la data de 15 aprilie 2019 având seria x nr. x, la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 47.099,86 RON, calculate începând cu 13 iunie 2019 şi până la 12 martie 2020, precum şi la plata acestora, în continuare, până la momentul plăţii efective a debitului.

Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 324 din 11 mai 2021, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 600.169,5 RON, cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală până la plata debitului; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 47.099,86 RON, calculate începând cu data de 13 iunie 2019 şi până la 12 martie 2020, precum şi la plata acestora, în continuare, până la momentul plăţii efective a debitului; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 18.106,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.A. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii instanţei de fond, în sensul de a se dispune respingerea acţiunii formulate de reclamantă, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată în apel, respectiv taxa judiciară de timbru.

La data de 2 august 2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi apel incident, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta-pârâtă şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei civile nr. 324/11.05.2021 în ceea ce priveşte petitul având ca obiect obligarea apelantei-pârâte la plata sumei de 600.169,5 RON, reprezentând despăgubiri datorate pentru cultura de rapiţă pe o suprafaţă de 210 ha. A mai solicitat admiterea apelului incident şi schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul de a admite petitul având ca obiect obligarea apelantei-pârâte la plata penalităţilor de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 665/A din 11 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 324 din 11 mai 2021 a Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.; sentinţa apelată a fost schimbată, în sensul că: s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; s-a respins cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. privind obligarea pârâtei B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată din primă instanţă; s-a respins apelul incident declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiaşi hotărâri; intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a fost obligată la plata sumei de 4.803 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către apelanta-pârâtă B. S.A.; definitivă.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, Curţii de Apel Timişoara, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 7 februarie 2022.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin rezoluţia din 28 aprilie 2022 s-a fixat termen la data de 16 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. (20 martie 2020), legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele din materia asigurărilor.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 665/A din 11 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.