Military pensioner's retroactive update claim under Law No. 223/2015 inadmissible due to finality of appellate judgment

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE, solicitând obligarea acesteia la:

1) actualizarea pensiei contributive începând cu data de 01.01.2016 până în prezent şi în viitor în funcţie de evoluţia valorii punctului de pensie;

2) aplicarea prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223 din 24 iulie 2015, forma iniţială, aşa cum au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015;

3) plata drepturilor de pensie actualizată, la care se adaugă daunele compensatorii sub forma ratei inflaţiei la data plăţii efective precum şi daunele moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, conform dispoziţiilor art. 1-3 din O.G. nr. 13/2011, începând cu data de la care trebuiau plătite până la data plăţii efective;

4) plata cheltuielilor de judecată;

Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 432 din 18 februarie 2021, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei anterioare datei de 20 octombrie 2017 şi, pe cale de consecinţă, a respins ca prescrisă cererea în privinţa pretenţiilor aferente perioadei anterioare datei de 20 octombrie2017; a respins ca neîntemeiată cererea pentru restul pretenţiilor, cerere formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 2020 din 28 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 432 din 18 februarie 2021 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE.

Recurentul-reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei din apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii nr. 2020/28.09.2021 şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 25 ianuarie 2022.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat. Totodată, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivării.

Recurentul-reclamant A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Prin rezoluţia din 4 aprilie 2022 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 16 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, care primează în faţa excepţiei nulităţii, întrucât vizează principiul legalităţii căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la data de 22 octombrie 2020, nefiind supus procedurii filtrului.

Prezenta cale extraordinară de atac este formulată împotriva deciziei nr. 2020 din 28 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi vizează un litigiu ce poartă în materia asigurărilor sociale.

Potrivit art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat "jurisdicţia în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel".

Conform art. 101 din acelaşi act normativ "litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale", iar art. 103 prevede că:

"hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel".

De asemenea, art. 104 din Legea nr. 223/2015 stabileşte că prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflictele de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)".

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că acestea se pot exercita în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2020 din 28 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2020 din 28 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.