Recus against a final decision on recognition of a foreign arbitral award barred by the legality of judicial remedies

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 22.03.2016 sub nr. x/2016, reclamanta Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.A. şi S.C. Electroputere VFU Paşcani S.A., a solicitat:

- recunoaşterea Hotărârii Arbitrale din 25 martie 2013 pronunţate în cazul cu numărul TI 4/11 de Curtea de Arbitraj pentru comerţ extern de pe lângă Camera de Comerţ a Serbiei;

- încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale mai sus precizate pe teritoriul României şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7083 din 8 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţiile invocate prin întâmpinare de către pârâte, ca neîntemeiate, a admis cererea reclamantei Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia şi a dispus recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii arbitrale pe teritoriul României pronunţată la data de 25.03.2013 în cazul de arbitraj T14/11 de către Curtea de Arbitraj pentru comerţ extern de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Serbiei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele S.C. A. S.A. şi S.C. ELECTROPUTERE VFU Paşcani SA

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1189 din 27 iunie 2017 a admis apelul declarat de pârâtele S.C. A. S.A. şi S.C. ELECTROPUTERE VFU Paşcani S.A. împotriva sentinţei civile nr. 7083 din 8 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către S.C. A. S.A. şi la 500 RON cheltuieli de judecată către intimata S.C. ELECTROPUTERE VFU Paşcani S.A..

Împotriva acestei decizii, reclamanta Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia a formulat, la data de 8 noiembrie 2017, cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar prin decizia nr. 109/2018 din 19 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire.

Tot împotriva deciziei civile nr. 1189 din 27 iunie 2017, reclamanta Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia a formulat, la data de 30 octombrie 2017, contestaţie în anulare, soluţionată prin decizia civilă nr. 205 A din 2 februarie 2018, în sensul respingerii acesteia ca nefondate şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată reduse, în sumă de câte 1.000 RON în favoarea intimatelor-pârâte.

De asemenea, se reţine că împotriva deciziei civile nr. 1189 din 27 iunie 2017, reclamanta Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii şi pe fond, menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Primul motiv de recurs vizează încălcarea principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14, circumscris motivului de nelegalitate înserat în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că pârâtele nu au criticat, în cuprinsul motivelor de apel, aspectul referitor la nerespectarea unei cerinţe formale a cererii de recunoaştere a hotărârii străine, instanţa invocând din oficiu inadmisibilitatea cererii pentru nerespectarea unei cerinţe formale. Prin urmare, inadmisibilitatea are caracterul unei excepţii peremptorii ce are ca efect respingerea cererii, aspect pe care instanţa, nu 1-a pus în discuţia părţilor şi, despre care a aflat din considerentele hotărârii atacate. Or, nu numai că s-a trecut peste raţiunea contradictorialităţii procesului civil, dar prin modul în care instanţa de apel a procedat, i s-a încălcat dreptul la apărare.

Încălcarea principiului invocat este cu atât mai evidentă cu cât şi-a manifestat, atât prin întâmpinare, cât şi pe parcursul judecării cauzei, disponibilitatea de a depune orice alte înscrisuri la dosar. Instanţa nu a considerat esenţial să lămurească această cerere şi să pună în vedere necesitatea prezentării vreunui alt document, însă fundamentul pe care se sprijină întregul dispozitiv este reprezentat de întocmai această neregularitate formală.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că decizia instanţei de apel este anulabilă, întrucât au fost depăşite limitele învestirii, întregul dispozitiv fiind întemeiat pe argumente ce nu au făcut obiectul cererii de apel.

În opinia recurentei instanţa a depăşit limitele învestirii, întrucât, în motivarea apelului nu s-a criticat faptul că la dosar nu a fost depus înscrisul în original, aspect care reprezintă fundamentul dispozitivului hotărârii.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenta arată că instanţa anterioară a încălcat rolul activ al instanţei prevăzut de art. 22 din C. proc. civ., circumscris motivului de nelegalitate înserat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta învederează că, instanţa de apel, nu numai că nu a dat curs unui principiu esenţial în desfăşurarea procesului civil, ci a acţionat contrar dispoziţiilor legale. Astfel, în considerentele hotărârii se precizează în mod expres faptul că "cererea nu poate fi admisă, indiferent de convingerea instanţei că acea hotărâre există sau de recunoaşterea existenţei hotărârii de către pârâte".

Prin urmare, deşi instanţa admite faptul că nu există îndoieli cu privire la existenţa înscrisului şi nici partea adversă nu a contestat acest aspect, totuşi în virtutea rolului său activ, necesitatea depunerii originalului hotărârii arbitrale nu a fost pusă în vedere intimatei-reclamante în cursul procesului, deşi aceasta şi-a manifestat explicit disponibilitatea de a depune alte înscrisuri la dosar.

Consideră că, prin nerespectarea celor trei principii invocate, în mod incorect s-a creat aparenţa că la dosarul cauzei ar fi depuse toate documentele indispensabile judecăţii, având în vedere faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţie excepţia nulităţii cu privire la realizarea unui element esenţial pentru admiterea cererii. Această aparenţă a fost consolidată, mai ales prin ipoteza în care instanţa de fond a considerat că dosarul cauzei este constituit din toate documentele necesare.

Al patrulea motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în susţinerea căruia recurenta susţine că decizia atacată conţine motive străine de natura cauzei.

Instanţa de control judiciar nu a răspuns motivelor de apel deduse spre analiză, în schimb şi-a întemeiat hotărârea pe baza unui aspect nesolicitat de către apelanţii-pârâţi respectiv, inadmisibilitatea cererii de recunoaştere a hotărârii arbitrale pentru neîndeplinirea unei cerinţe formale.

Or, motivele de apel explicit formulate includeau critici legate de greşita respingere atât a excepţiei lipsei dovezii de reprezentant, cât şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale active. Al treilea motiv de apel a fost reprezentat de greşita interpretare a dispoziţiilor art. 1129, art. 1128 raportate la art. 1093 C. proc. civ. şi dispoziţiile Tratatului ratificat prin Decretul nr. 24/1961, însă doar din perspectiva motivelor de refuz ale recunoaşterii, în sensul în care s-a afirmat că apelanţilor-pârâţi li s-a încălcat dreptul la apărare în procedura de arbitraj şi, pe cale de consecinţă, devenea aplicabil motivul de refuz prevăzut de art. 1129 lit. c). Apărările sale, în cuprinsul întâmpinării, au fost legate tot de aceste probleme de drept, însă considerentele hotărârii nu răspund pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză.

Raportat la cele menţionate, considerentele deciziei atacate se rezumă la un singur aspect şi anume, neregularitatea formală reprezentată de lipsa înscrisului original de la dosarul cauzei. Nu numai că a fost invocată inadmisibilitatea cererii din oficiu de către instanţă, fără a respecta contradictorialitatea procesului civil, dar suntem, totodată, în situaţia unei hotărâri care conţine motive străine de natura cauzei.

Al cincilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la faptul că instanţa de apel a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 47 pct. 1 din Decretul nr. 24/1961, art. III şi art. IV din Tratatul de la New York din 1958, art. 318 şi art. 319 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2333/C/2013.

În acest context, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii şi pe fond, menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Prin întâmpinarea depusă, la 25 septembrie 2018, intimatele-pârâte ELECTROPUTERE VFU PASCANI S.A. şi A. S.A. au apreciat că în cauză se impune respingerea cererii de revizuire, fie ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, fie în principal, ca inadmisibilă, fie în subsidiar, ca neîntemeiată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 septembrie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte s-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluţionarea excepţiei invocate de recurentă privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1131 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 483 alin. (2) teza finală din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Curtea Constituţională a transmis la dosar copie de pe decizia nr. 753 din 4 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la art. 718 alin. (1) şi la art. 1131 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 9 mai 2022 s-a fixat termen de judecată la 9 iunie 2022, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea discutării repunerii pe rol a cauzei.

La termenul din 9 iunie 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Se constată că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.A. şi S.C. Electroputere VFU Paşcani S.A., a solicitat recunoaşterea Hotărârii Arbitrale din 25.03.2013 pronunţate în cazul cu numărul TI 4/11 de Curtea de Arbitraj pentru comerţ extern de pe lângă Camera de Comerţ a Serbiei; încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale mai sus precizate pe teritoriul României.

Potrivit dispoziţiilor art. 1131 alin. (1) "cererea de recunoaştere sau de executare a hotărârii arbitrale străine se soluţionează prin hotărâre dată cu citarea părţilor şi care poate fi atacată numai cu apel."

Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanţă sunt supuse numai apelului".

Conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Or, autorul căii de atac a solicitat cenzurarea unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În acest context, se reţine că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă AGENŢIA DE GESTIONARE A LITIGIILOR ÎN PROCESUL DE PRIVATIZARE A REPUBLICII SERBIA împotriva deciziei civile nr. 1189 din 27 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă AGENŢIA DE GESTIONARE A LITIGIILOR ÎN PROCESUL DE PRIVATIZARE A REPUBLICII SERBIA împotriva deciziei civile nr. 1189 din 27 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte ELECTROPUTERE VFU PASCANI S.A. şi A. S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2022.