Inadmissibility of extraordinary appeal against final appellate decision in action to annul General Assembly resolutions under Company Law

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 6 ianuarie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat instanţei să constate nulitatea hotărârilor adunării generale ordinare a acţionarilor pârâtei B. din 17 decembrie 2014.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 şi art. 119 C. proc. civ.

La data de 2 iunie 2015, C. a depus cerere de intervenţie principală, reiterând petitul şi considerentele cererii principale, iar prin încheierea din 28 septembrie 2015 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A. în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii hotărârilor nr. 1, 2, 3 şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A. în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii hotărârilor 4 - 9; a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului şi excepţia lipsei de interes a intervenientei C. ca neîntemeiate.

Prin sentinţa civilă nr. 1160 din 3 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate atât cererea principală formulată de reclamantul A., cât şi cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta C..

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 23 noiembrie 2015 au declarat apel reclamantul A. şi intervenienta C..

Prin decizia civilă nr. 525/2018 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii A. şi C. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2015 şi a sentinţei civile nr. 1160 din 3 aprilie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii şi a încheierii din 23 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenţii A. şi C. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs formulat împotriva deciziei civile nr. 525/2018 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurenţii solicită admiterea recursului, casarea de­ciziei recurate şi admiterea apelului: împotriva încheierii din data de 23.11.2015 recurenţii solicită schimbarea în parte a în­cheierii apelate, în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii/excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., ca fiind neîntemeiată; împotriva sentinţei civile nr. 1160/03.04.2017 recurenţii solicită schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii introductive şi a cererii de intervenţie princi­pală şi constatării nulităţii absolute a hotărârii AGA din 17.12.2014, cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale.

În motivare, recurenţii susţin încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 132 alin. (2) coroborat cu art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, motiv de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin încheierea din 23.11.2015, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., în ceea ce priveşte contestarea hotărârilor AGA nr. 1, 2 şi 3, care au fost adoptate prin vot secret, întrucât în procesul-verbal de şedinţă nu ar fi fost consemnat votul "împotrivă".

Această concluzie este rezultatul încălcării normelor de drept material prevăzute de art. 132 alin. (2) coroborat cu art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care reglementează procedura votului secret, având în vedere că cerinţa privind consemnarea votului negativ subzistă doar în cazul votului deschis, nu şi în cazul votului secret, fiind prevăzută în scopul dovedirii votul contrar, neputând fi ex¬tinsă la procedura votului secret, procedură specială în cadrul căreia votul se realizează prin distribuirea buletinelor de vot inscripţionate cu numărul de acţiuni deţinute de fiecare dintre acţionarii prezenţi.

Prin urmare, recurenţii solicită constatarea nelegalităţii încheierii din 23.11.2015 sub aspectul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a subsemnatului în ceea ce priveşte contestarea hotărârilor AGA nr. 1, 2 şi 3.

Într-o altă critică se susţine încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1254 C. civ. coroborat cu art. 1325 din acelaşi cod, care reglementează principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, motiv de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest context, recurenţii arată că instanţa a respins motivul de nulitate referitor la nelegalitatea convocării adunării generale din 17.12,2014 de către consiliul de administraţie ales prin hotărârea AGA din 19.09.2014 ale cărei efecte au fost desfiinţate retroactiv ca urmare a constatării nulităţii absolute prin hotărâre judecătorească definitivă.

Astfel, orice excepţie de Ia această regulă trebuie să fie expres prevăzută de lege, iar orice limitare adusă efectelor retroactivităţii, fără ca aceasta să se regăsească în excepţiile prevăzute de lege, constituie o gravă încălcare a principiului retroactivităţii nulităţii actelor juridice.

Or, nu există absolut nicio excepţie (expresa sau virtuală) care să cuprindă vreo limitare a efectelor retroactivităţii nulităţii în cazul constatării nulităţii absolute a hotărârilor AGA.

Mai susţin recurenţii că instanţa a respins motivul de nulitate absolută privind nelegalitatea prezidării şedinţei AGA din 17.12.2014 de către o altă persoană decât Preşedintele Consiliului de Administraţie, conform art. 129 din 1 din Legea nr. 31/1990

Această concluzie a instanţei de apel cu privire la nulitatea decurgând din nelegala prezidare a şedinţei AGA, conform art. 129 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - fiind fundamentată pe acelaşi raţionament ca şi în privinţa respingerii nulităţii faţă de nelegala convocare, conform art. 117 din Legea nr. 31/1990, este rezultatul încălcării normelor de drept material prevăzute de art. 1.254 C. civ. coroborat cu art. 1.325 C. civ.

Astfel, recurenţii apreciază că hotărârea recurată este nelegală. fiind rezultatul încălcării/aplicării greşite a normelor de drept material din art. 101, art. 120 şi art. 1234 din Legea nr. 31/1990. motiv de casare subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este adevărat că dreptul de vot este recunoscut doar acţionarilor înscrişi în registrul acţionarilor la data de referinţă, însă numai în măsura în care registrul acţionarilor reflectă structura reală a acţionarilor, întrucât doar în această ipoteză ne-am afla în prezenţa unei exercitări legale a dreptului de vot în conformitate cu evidenţele înscrise în registrul acţionariatului şi care ar putea conduce la formarea legală a voinţei sociale, conform art. 101 şi art. 120 din Legea nr. 31/1990.

In ipoteza în care registrul acţionarilor nu reflectă structura reală a acţionariatului, întrucât în evidenţele acestuia figurează fie acţionari care nu au drept de proprietate asupra acţiunilor cu care sunt înscrişi, fie acţionari cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unor acţiuni, însă nu sunt înscrişi - este evident că formarea voinţei sociale este nelegală, fiind încălcate dispoziţiile art. 101 şi 120 din Legea nr. 31/1990.

Într-o altă critică, recurenţii susţin încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 172F/2011 şi a sentinţei civile nr. 6875/07.12.2015. motiv de casare subsumat art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În acest context, recurenţii arată că concluzia instanţei este nelegală, întrucât recunoaşterea calităţii de proprietari a celor 1344 acţionari din sentinţa penală nr. 172F/2011 obligă instanţa în virtutea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat sa recunoască drepturile aferente calităţii de acţionar, printre care şi dreptul de vot în cadrul AGA.

Or, instanţa, deşi recunoaşte în abstract calitatea de proprietar a celor 1.344 persoane din sentinţa 172F/2011 asupra celor 978.948 acţiuni, totuşi în concret aceasta neaga orice drept aferent calităţii de acţionar a acestor persoane, de vreme ce condiţionează exercitarea dreptului la vot (drept aferent dreptului la proprietate) de înregistrarea formală a acestor persoane în registrul acţionarilor.

Mai susţin recurenţii încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6493/2015 şi 6887/08.12.2015. motiv de casare subsumat art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În această chestiune, se arată că n u prezintă absolut nicio relevanţă faptul că prezenta cauză ar viza o hotărâre AGA diferită faţă de hotărârile AGA care au făcut obiectul controlului de legalitate în cele două dosare, de vreme ce chestiunile litigioase invocate în cauzele în care s-a constatat nulitatea absolută a altor hotărâri AGA sunt identice cu cele invocate în prezenta cauză.

Or, problema de drept privind încălcarea dreptului de vot al celor 1.344 acţionari din sentinţa penală nr. 172F/2011, precum şi nerespectarea dispoziţii¬lor art. 101 şi art. 120 din Legea nr. 31/1990 întrucât dreptul de vot aferent celor 978.948 acţiuni reprezentând 7,3188% din capitalul social a fost exercitat în cadrul adunării generale de alte persoane decât titularii dreptului de proprietate ai acţiunilor respective, este comun tuturor hotărârilor AGA.

Întrucât problema de drept - încălcarea dispoziţiilor art. 101 şi art. 120 din Legea nr. 31/1990 - a fost deja tranşata jurisdicţional prin 2 hotărâri anterioare definitive, rezultă că aceasta nu mai poate face obiectul unei noi cercetării judecătoreşti, întrucât beneficiază de autoritate de lucru judecat, conform art. 430 alin. (3) C. proc. civ.

O altă critică vizează încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 101, art. 102 şi art. 120 din Legea nr. 31/1990, motiv de casare subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurenţilor, considerentele instanţei încalcă normele de drept material prevăzute de art. art. 101, art. 102 şi art. 120 din Legea nr. 31/1990, deoarece obligaţia manifestării unui vot unic subzista atât în situaţia în care acţiunea este deţinuta în coproprietate de mai mulţi acţionari, cât şi în situaţia în care un singur acţionar deţine mai multe acţiuni.

Mai susţin recurenţii încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990.

Astfel, considerentele instanţei încalcă normele de drept material prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 din care rezultă expres că atribuţiile adunării generale în ceea ce priveşte situaţiile financiare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege - discutare/aprobare/modificare. Aprecierea că printre aceste atribuţii s-ar afla şi respingerea situaţiilor financiare ar însemna o adăugare la lege, ceea ce evident este nelegal.

Referitor la nelegalitatea numirii administratorilor D. şi E., prin hotărârea AGA din 17.12.2014, instanţa de apel, recurenţii arată că ambele considerente avute în vedere la constatarea legalităţii numirii celor doi administratori prin hotărârea AGA din 17.12.2014, încalcă grav normele de drept material prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care cei prealabil, în privinţa acestora să fi intervenit revocarea sau încetarea mandatului de administrator.

Întrucât Consiliul de Administraţie al pârâtei este alcătuit din 3 membri, conform art. 29 din Actul constitutiv al societăţii, iar o persoană nu poate deţine doua funcţii de administrator în acelaşi Consiliu de Administraţie, rezultă că măsura numirii lui D. şi a lui E. în calitate de administratori este nelegală.

Or, nulitatea absolută a hotărârii AGA din 17.12.2014 subzistă tocmai prin faptul că nu se putea dispune numirea ca administratori a aceloraşi persoane care deţineau deja această funcţie, fără să fi intervenit între timp revocarea sau încetarea mandatului acestora.

Prin urmare, decizia instanţei de apel este rezultatul încălcării normelor de drept material prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

În cest context, recurenţii solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la 18 octombrie 2019, intimata B. S.A. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, în raport cu dispoziţiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 457 alin. (1) si art. 483 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. si constatarea nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 11 noiembrie 2019, recurenţii au solicitat înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate.

Prin cererea înregistrată la 11 noiembrie 2019, recurenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, solicitând admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 124 alin. (2) din Constituţie şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia evocată.

Intimata B. S.A. a depus la 27 noiembrie 2019 un punct de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea societăţilor nr. 31/1990, prin care solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17 decembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte s-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluţionarea excepţiei invocate de recurenţi privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, fiind admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

S-a arătat că la 18 februarie 2022, recurenţii au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, susţinând că temeiul care a justificat măsura suspendării judecării a încetat, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 834/09.12.2021 de către Curtea Constituţională, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.

Prin rezoluţia din 28 februarie 2022 s-a fixat termen de judecată la 7 aprilie 2022, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea discutării cererii de repunere pe rol şi a admisibilităţii în principiu a recursului, termen la care s-a dispus amânarea judecăţii în vederea soluţionării cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, fixându-se termen de judecată la data de 9 iunie 2022.

Prin încheierea pronunţată la 24 mai 2022 în dosarul nr. x/2017 a fost admisă cererea de reexaminare formulată de recurenţi şi s-a constatat că aceştia nu datorează taxă judiciară de timbru pentru soluţionarea cererii de repunere pe rol a cauzei.

La termenul din 9 iunie 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 525/2018 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi încheierea din 23 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanţa de apel a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii A. şi C. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2015 şi a sentinţei civile nr. 1160 din 3 aprilie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-au respins ca neîntemeiate atât cererea principală formulată de reclamantul A. de constatare a nulităţii hotărârilor adunării generale ordinare a acţionarilor pârâtei B. din 17 decembrie 2014, cât şi cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta C..

Astfel cum rezultă din petitul acţiunii, se constată că decizia atacată a fost pronunţată într-o cerere privind anularea unei hotărâri AGA, iar potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 "cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului".

Prin urmare, admisibilitatea recursului presupune verificarea faptului că decizia atacată este pronunţată de o instanţa de apel, iar hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu este supusă şi recursului.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., prin raportare la art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., care prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Or, autorul căii de atac a solicitat cenzurarea unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În acest context, se reţine că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-intervenientă C. împotriva deciziei nr. 525/2018 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-intervenientă C. împotriva deciziei nr. 525/2018 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2022.