Prescription of mortgage debt upheld; appeal over stamp-duty annulment dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prealabil, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Prin cererea înregistrată la 09.03.2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov şi B. - Sucursala Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că a intervenit prescripţia obligaţiei principale şi s-a stins dreptul material la acţiune cu privire la obligaţia principală în cuantum de 669.813,88 RON, iar, pe cale de consecinţă, să constate stingerea ipotecii legale de rang I, odată cu prescrierea/stingerea obligaţiei principale şi să dispună radierea din cartea funciară a ipotecii înscrise în favoarea pârâtei.

Prin încheierea din 18.09.2018, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. C. S.R.L.

Pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a invocat, pe calea întâmpinării, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, care a fost admisă prin încheierea din 19.02.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1454/16.05.2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele B. - Sucursala Bucureşti şi S.C. C. S.R.L., a constatat prescris dreptul pârâtei de a cere executarea silită a sumei de 669.813,88 RON, rezultată din titlul executoriu constând în contractul de linie de credit nr. x/25.11.2005 şi a contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/25.11.2005; a dispus radierea din cartea funciară nr. x a notării ipotecii de rang I asupra imobilului-teren extravilan în suprafaţă de 7.000 mp, situat în comuna Gruiu, sat Siliştea Snagovului, tarla 1/II, parcelă 10/II/30, judeţul Ilfov, cu nr. cadastral x.

Împotriva acestei sentinţe, D., reprezentată prin S.C. C. S.R.L. a declarat apel, care a fost anulat ca insuficient timbrat prin decizia civilă nr. 462/A/02.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut în esenţă că, raportat la dispoziţiile art. 37 din O.U.G. nr. 80/2013, împrejurarea că partea a arătat că nu mai susţine critica adusă soluţiei de constatare ca prescris a dreptului la acţiunea pentru obligaţia principală nu prezintă nicio relevanţă în cauză sub aspectul cuantumului taxei judiciare de timbru datorate pentru calea de atac declarată, care trebuie privită în ansamblul ei.

Împotriva acestei decizii, E. (fosta D., reprezentată prin S.C. C. S.R.L.) a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, a arătat că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii şi a evocat dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., subliniind că, potrivit acestor norme legale, reclamantul putea renunţa oricând la judecată, în tot sau în parte, fără a se face distincţie cu privire la aspectul timbrării. Astfel, a susţinut recurenta-pârâtă că în urma solicitării instanţei de apel de a achita suma de 5.151,56 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, a renunţat la criticile îndreptate împotriva primului capăt de cerere şi a achitat taxa judiciară de timbru aferentă celor care priveau soluţia dată celui de-al doilea capăt de cerere.

Potrivit autoarei căii de atac, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, împrejurare ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel a încălcat obligaţiile impuse de acestea, de a expune în detaliu în considerente situaţia de fapt, de a o încadra în drept, de a examina argumentele părţilor şi de a prezenta punctul de vedere al instanţei cu privire la acestea, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat hotărârea.

Recurenta-pârâtă a înţeles să subsumeze această critică motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În final, a evocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

La 14.10.2020 intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; nicio parte nu şi-a prezentat punctul de vedere.

Recursul a fost admis în principiu la 07.04.2021, stabilindu-se termen pentru astăzi, în vederea soluţionării lui.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prima critică adusă deciziei atacate este fundamentată pe împrejurarea că deşi a renunţat la criticile îndreptate împotriva soluţiei date primului capăt de cerere şi şi-a îndeplinit în rest obligaţia de timbrare, instanţa de apel a anulat apelul ca insuficient timbrat, încălcând astfel, în opinia recurentei-pârâte, dispoziţiile art. 406 C. proc. civ. în acest context, autoarea căii de atac a susţinut posibilitatea renunţării la judecată, indiferent de momentul timbrării cererii.

Aceste critici au fost încadrate în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile autoarei căii de atac sunt nefondate.

Aşa cum este reglementată de prevederile art. 406 C. proc. civ., renunţarea la judecată este o formă de manifestare a principiului disponibilităţii, pe care legea o pune doar la îndemâna reclamantului; aşadar, acesta "poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte (...)."

Interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 406 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. relevă că reclamantul poate renunţa la judecată atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel sau în căile extraordinare de atac, caz în care instanţa va lua act de renunţare şi va dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

Desigur, renunţarea la judecată poate fi expresia unei manifestări de voinţă a pârâtului-reclamant, în ipoteza în care acesta a formulat o cerere reconvenţională, precum şi a titularilor cererilor de atragere a terţilor în proces, cu privire la cererile lor.

Prin urmare, legiuitorul a recunoscut acest drept numai reclamantului, nu şi celui chemat în judecată, cel dintâi fiind titularul acţiunii de care în temeiul principiului disponibilităţii poate dispune.

În speţă, având în vedere calitatea de pârâtă a recurentei, toată construcţia tezei sale este eronată, acestei părţi nefiindu-i aplicabile prevederile art. 406 C. proc. civ.

Aşadar, autoarea căii de atac nu putea uza de instituţia renunţării la judecată în condiţiile textului de lege indicat.

În continuare, Înalta Curte reţine că potrivit art. 1 şi art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru este o obligaţie legală care se impune, excepţie făcând acele situaţii expres prevăzute, tuturor persoanelor fizice sau juridice care învestesc instanţele judecătoreşti cu soluţionarea unei cereri ori, cum este cazul în speţă, a unei căi de atac.

Iar dispoziţiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se achită anticipat şi în cazul în care dovada achitării taxei judiciare de timbru nu este ataşată cererii, părţii i se acordă un termen de 10 zile în care are posibilitatea de a face dovada îndeplinirii acestei obligaţii, cu trimitere expresă la art. 200 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează ipoteza regularizării cererii de chemare în judecată.

Obligaţia achitării anticipate a taxei în apel este reglementată şi de dispoziţiile art. 470 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de apel se ataşează dovada achitării taxei judiciare de timbru, cerinţă prevăzută sub sancţiunea nulităţii, cu menţiunea că lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Toate căile de atac, inclusiv apelul, au un caracter unitar, care determină analiza tuturor criticilor şi care nu îngăduie rezolvarea lor segmentată, prin raportarea soluţiei la fiecare motiv în parte.

De aceea, spre deosebire de taxa judiciară de timbru datorată pentru judecata în primă instanţă, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, taxa judiciară de timbru aferentă apelului este datorată prin raportare la întreaga sumă contestată în cererea de apel, privită în ansamblu, iar nu la fiecare capăt al cererii de chemare în judecată, în acest sens se cuvin menţionate dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora "Cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puţin de 20 RON."

Mai mult, obligaţia de plată anticipată a taxei judiciare de timbru relevă că niciun act, excepţie sau cerere nu poate fi pusă în discuţia părţilor sau analizată de instanţa de judecată anterior achitării acestei taxe, legala învestire a instanţei realizându-se în momentul îndeplinirii acestei obligaţii.

Aceste concluzii derivă şi din prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora în cazul în care se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine cont de reducerea ulterioară.

Aşa fiind, taxa judiciară de timbru stabilită pentru soluţionarea căii de atac exercitate, indiferent de modificările aduse cererii de apel, rămâne cea iniţială, restrângerea motivelor de apel neputând determina diminuarea taxei datorate.

Aşadar, în lipsa îndeplinirii obligaţiei stabilite în sarcina sa în raport cu limitele şi cadrul procesual stabilit chiar de autoarea căii de atac, măsura anulării apelului ca insuficient timbrat apare ca fiind legală, instanţa de prim control judiciar pronunţând o decizie în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus indicate.

În argumentarea nelegalităţii deciziei atacate, recurenta-pârâtă a mai invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., afirmând că obligaţia impusă de prevederile art. 425 C. proc. civ. cu privire la expunerea detaliată în considerente a situaţiei de fapt, a încadrării acesteia în drept, a examinării argumentelor părţilor şi a prezentării punctului de vedere al instanţei cu privire la acestea, precum şi a raţionamentului logico-juridic care a fundamentat hotărârea nu a fost îndeplinită de către instanţa de apel.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile oferite de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv şi consistent al argumentelor şi probelor administrate, pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Aşadar, obligaţia de motivare impune o apreciere ataşată de natura cauzei şi de circumstanţele sale, motivarea unei hotărâri fiind înţeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părţi, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Analiza deciziei recurate relevă că instanţa de apel a reţinut şi a înlăturat susţinerile părţilor, explicând de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat în pronunţarea soluţiei de anulare a apelului, aşa încât hotărârea sa creează transparenţa asupra silogismului judiciar.

Recurenta-pârâtă a indicat în mod expres şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă examinarea memoriului de recurs impune concluzia că nicio critică aptă sa poată fi încadrată în acest text de lege nu a fost expusă.

Or, în lipsa unor asemenea critici, controlul de legalitate nu poate fi exercitat, astfel că şi acest motiv se cuvine a fi înlăturat.

Aşa fiind, având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, motivele de recurs invocate nejustificând casarea ei, astfel încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge calea de atac exercitată ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă E. împotriva deciziei civile nr. 462/A/02.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2021.