Territorial jurisdiction for labor disputes: Conflicting declinations resolved under alternative competence and procedural joinder rules

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale la 30 iunie 2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Apărării Naţionale şi U.M. 02520 Bucureşti, secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate că la stabilirea drepturilor salariale trebuie luat în considerare nivelul maxim de salarizare al ordonatorului principal de credite şi familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie", care corespunde coeficientului de multiplicare 19,00, potrivit lit. A), pct. 13 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006;

2. să oblige pârâţii la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, cuvenite subsemnaţilor, prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,00, prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006, «Anexa 1», lit. A), pct. 13, începând cu data de 1 iulie 2017 şi în continuare (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017);

3. să oblige pârâţii ca, începând cu 1 iulie 2017, să îi plătească pentru fiecare lună în parte, diferenţele între sumele la care suntem îndreptăţiţi conform celui de-al doilea petit şi veniturile salariale care le-au fost plătite efectiv, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

4. să oblige pârâţii ordonatori de credite la asigurarea şi includerea în bugetul parchetelor a sumelor necesare pentru plata drepturilor băneşti determinate potrivit celor de mai sus (inclusiv în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie/dobânda legală penalizatoare), cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în fapt, în calitate de procurori militari la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj au fost salarizaţi de către pârâţi prin raportare la coeficientul de multiplicare 15.00 prevăzut de «Anexa 1», lit. A), pct. 24 din O.U.G. nr. 27/2006, cu excepţia reclamanţilor L. şi F., care beneficiază de coeficientul de multiplicare 17,00.

În drept, au invocat art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531 şi art. 1535 C. civ., art. 166 din Codul muncii, Deciziile (obligatorii) nr. 36/04.06.2018 şi nr. 56/17.09.2018 ale Î.C.C.J. şi nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale.

Reclamanţii au formulat cerere de modificare a acţiunii, prin care au chemat în judecată pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Apărării Naţionale şi U.M. 02520 Bucureşti (Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui (exclusiv pentru reclamantul E.), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti (exclusiv pentru reclamanta L.) Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor precum şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare (exclusiv pentru reclamantul F.) extinsă şi faţă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj (exclusiv pentru reclamanta B.) sub aspectul completării şi precizării petitelor după cum urmează, astfel încât, prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii corespondenţi, instanţa:

1. să constate că drepturile salariale cuvenite acestora trebuiau calculate luând nediscrimatoriu în considerare nivelul maxim de salarizare al ordonatorului principal de credite şi familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie", care corespunde coeficientului de multiplicare 19,00, potrivit lit. A), pct. 13 din «Anexa 1» a O.U.G. nr. 27/2006;

2. să oblige pârâţii la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, cuvenite prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,00, prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006, «Anexa 1», lit. A), pct. 13:

- începând cu data de 1 iulie 2017 şi în continuare (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017), până la data de 30 mai 2019, pentru reclamantul A.;

- începând cu data de 01.07.2017 şi în continuare (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017), până la data de 30.06.2018, pentru reclamantul K.;

- începând eu data de 01.11.2018 până la zi şi în continuare (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. . 153/2017), pentru reclamanţii E. .

3. să oblige pârâţii ca, începând cu 1 iulie 2017, respectiv 1 noiembrie 2018 pentru reclamanţii E., în vederea reparării prejudiciului creat prin aplicarea discriminatorie a dispoziţiilor legale, să le plătească diferenţele între sumele la care sunt îndreptăţiţi, conform celui de-al doilea petit şi veniturile salariale care ne-au fost achitate efectiv, pentru fiecare lună în parte, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până Ia data plăţii efective;

4. să oblige pârâţii ordonatori de credite la asigurarea şi includerea în bugetul parchetelor a sumelor necesare pentru plata drepturilor băneşti determinate potrivit celor de mai sus (inclusiv în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie/dobânda legală penalizatoare), cu cheltuieli de judecată.

Totodată, au solicitat citarea obligatorie în cauză, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Walter Mărăcineanu nr. 1-3.

În motivarea cererii, au arătat că modificarea petitelor secund şi terţ este impusă în principal de corelarea adecvată a pretenţiilor deduse judecăţii cu perioadele de timp în care reclamanţii au avut raporturi de serviciu cu parchetele enumerate în acţiunea iniţială.

Prin sentinţa civilă nr. 790/2021 din 24 martie 2021, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar nu şi a prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., concluzionând că, faţă de inexistenţa coparticipării procesuale active, prorogarea de competenţă teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la instanţa competentă să soluţioneze litigiile de muncă, iar avându-se în vedere că atât locul de muncă, cât şi domiciliul reclamanţilor de la momentul formulării acţiunii este în circumscripţia Tribunalului Braşov, se impunea declinarea cauzei spre soluţionare, în favoarea Tribunalului Braşov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 17 aprilie 2021, sub dosar nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 201/MAS din 7 martie 2022, Tribunalul Braşov, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, fiind prima instanţă investită de reclamanţi, care au ales, potrivit competenţei teritoriale alternative să aleagă unde se judecă, conform art. 116 C. proc. civ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Braşov, secţia I civilă şi Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 23 mai 2022, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamanţii K. şi A. - procurori militari în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, în prezent pensionari şi E. - procuror la aceeaşi instituţie la data introducerii acţiunii, Înalta Curte constată că în prezenta cauză instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu având ca obiect pretenţii care vizează acordarea unor diferenţe salariale pretins cuvenite, context ce vizează existenţa unui litigiu de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Conform prevederilor art. 269 din Codul muncii - alin. (1) "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ. - alin. (2) cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Astfel, competenţa teritorială reglementată de aceste dispoziţii legale este una alternativă, fie tribunalul de la domiciliul sau reşedinţa reclamanţilor, fie tribunalul de la locul de muncă, reclamantul fiind acela care alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 116 C. proc. civ.

Din copiile de pe actele de identitate ale reclamanţilor şi înscrisurile privind ocupaţia acestora reies următoarele:

- reclamantul E. era la data introducerii acţiunii procuror la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, având astfel locul de muncă în Cluj Napoca şi domiciliul în municipiul Vaslui, judeţ Vaslui;

- reclamantul K. este pensionar şi are domiciliul în municipiul Braşov;

- reclamantul A. este pensionar şi are domiciliul în Sânpetru, judeţul Braşov.

Toţi trei, alături de alţi colegi de muncă, au învestit Tribunalul Cluj cu un litigiu de muncă, acţionând în coparticipare procesuală activă.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În cazul de coparticipare reglementat de ultima teză a art. 59 C. proc. civ. "dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură" coparticiparea îşi găseşte justificarea în aceea că, în primă instanţă, după declanşarea mai multor litigii în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi ale căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură este posibilă conexarea, or cu atât mai mult, poate să existe de la bun început un singur proces, care să aibă ca obiect toate cererile care ar fi putut fi conexate, dacă erau introduse pe cale separată.

În speţă, cei trei reclamanţi vizează acordarea unor drepturi salariale din perioada în care erau procurori (perioada de activitate, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii K. şi A.), solicitând obligarea aceloraşi pârâţi la stabilirea drepturilor salariale cu luarea în considerare a nivelului maxim de salarizare al ordonatorului principal de credite şi familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie",care corespunde coeficientului de multiplicare 19,00, potrivit lit. A), pct. 13 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006, la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,00, prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006, «Anexa 1», lit. A), pct. 13, începând cu data de 01.07.2017 şi în continuare (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017), precum şi obligarea la plata diferenţelor salariale între ceea ce li s-a plătit şi ceea ce li se cuvenea pentru perioadele indicate în acţiune, astfel cum a fost precizată.

Prin urmare, deşi sunt mai mulţi reclamanţi, analizarea chestiunilor de drept invocate este unitară pentru toţi, ca atare, între drepturile acestora astfel cum le-au invocat, motivat şi materializat în obiectul dedus judecăţii există o strânsă legătură, ca atare suntem în prezenţa unui litisconsorţiu procesual activ astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 59 ultima teză C. proc. civ., iar nu doar unul aparent, ca atare se justifică judecarea cererii formulate de cei trei reclamanţi împreună.

În ceea ce priveşte instanţa competentă teritorial să judece cererea, aceasta este prima instanţă - Tribunalul Cluj învestită de reclamanţi care au ales, dată fiind competenţa teritorială alternativă şi posibilitatea ca aceştia să aleagă unde se judecă, conform art. 116 C. proc. civ., tribunalul de la locul de muncă al reclamantului E., acesta din urmă fiind la data introducerii cererii procuror în cadrul Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Prin urmare, întrucât competenţa reglementată de art. 210 din Legea 62/2011 şi 269 din Codul muncii este una alternativă reclamanţii, în temeiul art. 116 C. proc. civ. au ales să investească instanţa de la locul de muncă a unuia dintre ei (a mai multora la data sesizării, însă prima instanţă a disjuns o parte din cereri) şi anume Tribunalul Cluj, ceea ce a atras competenţa de soluţionare a cererii coreclamanţilor, toţi aflaţi în litisconsorţiu activ.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2022.