Jurisdiction assigned to Bucharest Court of Appeal in magistrate's pay recalculation suit against Justice Ministry

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la 26 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, care să cuprindă recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, începând cu 16 iulie 2020 şi în continuare pe viitor, respectiv raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, prin includerea coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcţia deţinută, diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT, respectiv un coeficient de multiplicare de minim 19,000 prin încadrarea la gradaţia a 4-a conform art. 10 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 153/2017, prin acordarea sporului de vechime în muncă aferent de 2,5%, începând cu data de 1 septembrie 2016, data împlinirii a 15 ani vechime în muncă şi în continuare, pe viitor, până la încadrarea în gradaţia următoare, aplicarea unui spor de 15% pentru condiţii grele, deosebite şi periculoase, a unui spor de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii şi a unui spor de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, toate în cuantum de 45%, obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre drepturile salariale lunare încasate şi cele cuvenite şi datorate conform menţiunilor de la punctul 1, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii efective, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

În motivarea cererii, se reţine că înainte de învestirea Curţii de Apel Ploieşti cu prezenta acţiune, reclamantul A. a formulat contestaţie administrativă împotriva ordinului nr. 4622/16.11.2020 emis de Ministerul Justiţiei, prin care a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare, care să cuprindă recalcularea drepturilor sale salariale, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu 16 iulie 2020 şi în continuare, care însă nu a fost soluţionată favorabil de ministerul pârât, potrivit adresei de răspuns nr. x din 19 ianuarie 2021.

În acest context, se reţine că reclamantul A. a învestit Curtea de Apel Ploieşti cu un litigiu legat de modalitatea de salarizare a acestuia, finalitatea demersului judiciar fiind lipsirea de efecte a ordinului 4622/16.11.2020 emis de Ministerul Justiţiei şi obligarea aceluiaşi minister de a emite un alt ordin de salarizare, cum nu a procedat în contestaţia soluţionată prin adresa răspuns nr. x din 19 ianuarie 2021.

Prin sentinţa nr. 81 din 11 mai 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată de pârâtul Tribunalul Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constatând că excepţia necompetenţei teritoriale este întemeiată, în cauză competenţa de soluţionare revine curţii de apel în a cărui rază de competenţă este domiciliul reclamantului, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din legea contenciosului administrativ, precum şi dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Legea 153/2017, act normativ ce reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în care se regăsesc şi judecătorii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 31 mai 2021 sub nr. x/2021, iar la termenul din 17 noiembrie 2021 instanţa a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1701 din 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere atât calitatea reclamantului de magistrat, cât şi calitatea Tribunalului Bucureşti de parte în dosar, domiciliul reclamantului şi sediile pârâţilor aflate în Bucureşti, precum şi prevederile art. 127 C. proc. civ., context în care a apreciat că se impune admiterea excepţiei de necompetenţă materială şi teritorială a instanţei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 13 ianuarie 2022 sub nr. x/2021.

Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 25 martie 2022 a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală a secţiei a II-a Civile a Tribunalului Prahova şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea secţiei I Civile a Tribunalului Prahova, reţinând că faţă de obiectul cauzei, de prevederile art. 382 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, precum şi în raport cu calitatea reclamantului de magistrat şi a prevederilor art. 127 C. proc. civ. se impune admiterea excepţiei de necompetenţă materială procesuală a secţiei a II-a civile a Tribunalului Prahova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, sub numărul x, la data de 30 martie 2022, iar la termenul de judecată din 21 aprilie 2022, tribunalul, din oficiu, a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Prahova rămânând în pronunţare pe excepţia invocată.

Prin sentinţa civilă nr. 1194 din 21 aprilie 2022, Tribunalului Prahova, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiţie", formulată de reclamantul A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în cauză s-a invocat refuzul nejustificat al ministerului pârât de a emite ordinul de salarizare, astfel că competenţa materială revine curţii de apel, iar din punct de vedere teritorial instanţa a constată că reclamantul este o persoană fizică, are obligaţia potrivit art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 să învestească exclusiv instanţa de contencios administrativ de la domiciliul său, care este în Bucureşti şi se află în raza de competenţă a Curţii de Apel Bucureşti.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Prahova, secţia I civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 18 mai 2022, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamant, Înalta Curte constată că în prezenta cauză obiectul acţiunii deduse judecăţii este obligarea ministerului pârât, instituţie centrală, să emită ordinul de salarizare, prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamantului A., în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, invocându-se refuzul nejustificat al ministerului pârât de a emite ordinul de salarizare.

Din dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, act normativ ce reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în care se regăsesc şi judecătorii, rezultă că în materia stabilirii drepturilor salariale a personalului plătit din fonduri publice este competentă după caz, instanţa de contencios administrativ sau cea de drept comun, însă în prezenta cauză, raportat la obiectul acţiunii deduse judecăţii, finalitatea demersului judiciar promovat de A. fiind lipsirea de efecte a ordinului nr. 4622/16.11.2020 emis de Ministerul Justiţiei şi obligarea aceluiaşi minister de a emite un alt ordin de salarizare, precum şi la calitatea de autoritate publică centrală a Ministerului Justiţiei, se constată că revine instanţei de contencios administrativ competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A..

Totodată, se constată că în cauză sunt aplicabile şi prevederile art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, ce definesc legal contenciosul administrativ, care reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, precum şi cele ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, precizate expres de reclamant, A. invocând refuzul nejustificat al ministerului pârât de a emite ordinul de salarizare, prin care să stabilească drepturile sale salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON.

De asemenea, art. 8 din Legea nr. 554/2004 statuează că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. Totodată, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Aşadar, competenţa instanţelor de contencios administrativ este reglementată de art. 10 din actul normativ special, alin. (1) stabileşte competenţa materială a acestor instanţe, fiind partajată între secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor şi cele ale curţilor de apel, în funcţie de două criterii, respectiv cea a rangului autorităţii emitente a actului administrativ, respectiv centrală sau locală/regională, competenţa fiind în favoarea tribunalului pentru acte emise de autorităţi locale, iar pentru cele emise de autorităţi centrale competenţa revine curţilor de apel.

Astfel, în prezenta cauză obiectul acţiunii deduse judecăţii este obligarea ministerului pârât, instituţie centrală, să emită ordinul de salarizare, prin care să stabilească drepturile salariale ale lui A., în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, invocându-se refuzul nejustificat al ministerului pârât de a emite ordinul de salarizare, astfel că competenţa materială revine curţii de apel.

Din punct de vedere teritorial, se constată că reclamantul este o persoană fizică, are obligaţia potrivit art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 să învestească exclusiv instanţa de contencios administrativ de la domiciliul său, care este în Bucureşti şi se află în raza de competenţă a Curţii de Apel Bucureşti.

Din această perspectivă, se constată că reclamantul A., în mod greşit a învestit Curtea de Apel Ploieşti cu litigiul de faţă, prevalându-se de prevederile art. 127 din C. proc. civ., care statuează că în situaţia în care un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei, la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, întrucât competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze revine curţii de apel şi nu tribunalului unde îşi desfăşoară activitatea.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2022.