Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1423/2022 AI generated

Procedural suspension of revision proceedings despite written request for judgment in default in energy supply contract dispute.

Case Number Decizia nr. 1423/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the defendant law firm against a lower court decision suspending the proceedings, ordering the quashing of that suspension order and remanding the case to the Court of Appeal for continuation of the judgment on a motion for revision. The dispute arose from a civil action for unpaid heating energy charges, where the defendant had lodged a counterclaim and subsequently filed a motion for revision after an appellate court had previously ordered a retrial; the immediate issue challenged was the procedural suspension of the revision hearing when neither party was physically present at the scheduled date. The court held that the suspension was unlawful because the defendant had submitted a written request for judgment in default prior to the hearing, citing Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure for the discretionary nature of suspension and Article 488(1)(5) as the basis for cassation due to a procedural nullity, while also noting that the suspension violated constitutional rights to equal treatment and access to justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 612 C. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 223 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Procedural suspension of revision proceedings despite written request for judgment in default in energy supply contract dispute: , s-au invocat dispoziţiile art. 1270 şi 1350 C. civ., contractul de furnizare a energiei termice nr. x/01.06.1999, O.U.G. nr. 88/2010, O.U.G. nr. 8/2014, Legea nr. 230/2007, Legea nr. 51/2006.

Keywords

AI generated
revision of a judgment procedural nullity article of civil procedure procedural rights counterclaim hearing of the parties

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 308/2019
Prin decizia civilă nr. 308/2019 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal au fost admise apelurile declarate de reclamanta S.C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la data de 13 ianuarie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Individual de Avocat B., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumelor de 1.413,38 RON reprezentând preţ energie termică - încălzire, 1,69 RON reprezentând energie termică - apă caldă de consum, 486,43 RON reprezentând majorări calculate la sold, 330,86 RON reprezentând majorări calculate la facturi achitate cu întârziere, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 161 RON.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1270 şi 1350 C. civ., contractul de furnizare a energiei termice nr. x/01.06.1999, O.U.G. nr. 88/2010, O.U.G. nr. 8/2014, Legea nr. 230/2007, Legea nr. 51/2006.

Pârâtul Cabinet Individual de Avocat B. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat introducerea în cauză a Asociaţiei de Proprietari nr. 716, S.C. C. S.R.L., respingerea acţiunii şi obligarea reclamantei la plata unei despăgubiri în temeiul art. 612 C. civ.

Pârâtul Cabinet individual de Avocat B. a formulat completare la întâmpinare şi la cererea reconvenţională, prin care a solicitat soluţionarea cererii şi în raport de persoanele juridice Asociaţia de Proprietari nr. 716 şi S.C. C. S.R.L., obligarea reclamantei la despăgubiri în valoare de 1/2 din valoarea consumului real calculate pentru perioada în litigiu, iar pentru viitor o despăgubire în cota de 1/2 din valoarea facturilor, iar în caz contrar debranşarea şi cu obligarea ca ţevile de distribuţie să treacă prin altă parte.

Prin sentinţa civilă nr. 3857 din 23 mai 2017 a Judecătoriei Focşani s-a admis în parte acţiunea în sensul că a fost obligat pârâtul Cabinet av. B. să permită accesul în incinta Cabinetului individual pentru efectuarea lucrărilor de debranşare şi s-a respins capătul de cerere referitor la plata debitului şi majorărilor în cuantum de 2.232,36 RON.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a reclamantei-pârâte invocate de S.C. A. S.A. în ceea ce priveşte cererea reconvenţională şi s-a respins pentru acest argument cererea reconvenţională.

Prin sentinţa civilă nr. 5683 din 13 septembrie 2017 a Judecătoriei Focşani s-a respins ca nefondată cererea de completare a sentinţei civile nr. 3857 din 23 mai 2017 a Judecătoriei Focşani, formulată de expertul tehnic D..

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 308/2019 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal au fost admise apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.A. şi de pârâtul Cabinet Individual de Avocat B. împotriva sentinţei nr. 3857 din 23 mai 2017 a Judecătoriei Focşani, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., iar prin decizia nr. 175/R din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de pârâta Cabinet Individual de Avocat B..

A fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 308/2019 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii, revizuentul Cabinet de Avocatură B. a formulat cerere de revizuire.

Prin încheierea din 8 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării prezentei cauze.

Împotriva încheierii din 8 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a declarat recurs revizuentul Cabinet de Avocatură B..

Prin memoriul de recurs, revizuentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi continuarea judecăţii, fiind întemeiat memoriul de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest context, recurentul susţine că la termenul din 8 septembrie 2021 deşi a formulat cerere de judecare în lipsă, în sensul art. 223 alin. (3) C. proc. civ. - la pct. 7 din cererea de prezentare înscrisuri anexă la răspuns la întâmpinare, instanţa a dispus în mod nelegal suspendarea cauzei, cu încălcarea dispoziţiilor privind judecarea în lipsă şi ale art. 411 alin. pct. 2 C. proc. civ.

Această susţinere se bazează pe faptul că la dosarul cauzei există dovada formulării cererii de judecare în lipsă, motiv pentru care apreciază că soluţia de suspendare a cauzei este nelegală faţă de proba cu înscrisurile depuse la dosar, de unde rezultă cererea de judecare în lipsă.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare de către intimată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 3 februarie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 7 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul CABINET DE AVOCATURĂ B. împotriva încheierii din 8 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la data de 9 iunie 2022, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentului CABINET DE AVOCATURĂ B. este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente:

Recursul are ca obiect încheierea din 8 septembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, încheiere pronunţată de instanţa de apel cu privire la un incident procedural ivit pe parcursul soluţionării cererii de revizuire formulat de revizuentul Cabinet de Avocatură B..

Potrivit art. 414 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că, dispoziţiile art. 414 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prevăd în mod explicit exercitarea căii de atac împotriva încheierii de suspendare a cursului judecării procesului.

Recurentul Cabinet de Avocatură B. şi-a întemeiat memoriul de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează încălcarea normelor de drept material, însă Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărârii se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din această perspectivă se constată că recurentul a pus în discuţie aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind dispusă în mod eronat, de instanţă, măsura suspendării cauzei.

Astfel, Curtea de Apel Galaţi, prin încheierea atacată a apreciat că în cauză se impune suspendarea cauzei, întrucât la termenul de judecată din 8 septembrie 2021 nici revizuentul şi nici intimata nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, niciuna dintre părţi nefiind prezentă în cauză, iar faţă de lipsa părţilor şi de cererea judecăţii cauzei în lipsă, a reţinut cauza în pronunţare pe acest aspect.

Susţinerea recurentului, potrivit căruia, suspendarea cauzei este greşită, se constată a fi întemeiată, având în vedere că prin răspunsul la întâmpinarea intimatului depus la 7 septembrie 2021, revizuentul a solicitat, la punctul 7, judecarea cauzei în lipsă.

În acest context, se observă că măsura suspendării reprezintă un incident în cursul desfăşurării acţiunii, constând în oprirea vremelnică a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor, aceste prevederi reglementând un caz de suspendare facultativă a judecăţii şi nu obligaţia instanţei de a suspenda judecata cauzei.

Aşadar, prin menţinerea măsurii suspendării judecăţii cauzei s-ar încălca şi dispoziţiile constituţionale care prevăd liberul acces la justiţie şi garantarea dreptului la apărare, precum şi cele referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, totodată se va aprecia dacă nu cumva suspendarea judecăţii, cu consecinţa întârzierii soluţionării pe fond a cauzei, poate prejudicia grav pe oricare dintre părţi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurentul CABINET DE AVOCATURĂ B. împotriva încheierii din 8 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării încheierii atacate şi trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul CABINET DE AVOCATURĂ B. împotriva încheierii din 8 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.A. prin administrator judiciar CII E..

Casează încheierea atacată.

Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2022.