Enforcement of assigned debt despite post-assignment invoice reversal: limits of contractual interpretation and cassation scope under Romanian Civil Code

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, la data de 24 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta COMUNA DELENI- prin PRIMAR, solicitând instanţei, pronunţarea unei hotărâri prin care să oblige pârâta la: plata sumei de 416.138,94 RON, reprezentând creanţă cesionată; plata sumei de 20.390,80 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei (03.01.2020) şi până la data de 21.02.2020; la plata penalităţilor de întârziere calculate de la data de 21.02.2020 şi până la data plăţii efective calculate asupra debitului de 416.138,94 RON; cu cheltuieli de judecată.

Prin precizările formulate la 28.05.2020, în temeiul art. 204 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta a arătat că îşi micşorează pretenţiile faţă de pârâtă la suma de 96.827,26 RON reprezentând creanţă cesionată şi solicită obligarea acesteia la plata penalităţilor de întârziere calculate de la data de 26.05.2020, până la achitarea efectivă a debitului restant; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 453/2020 din 17.06.2020, Tribunalul Vaslui, secţia civilă a admis cererea reclamantei Birou CR Financiar S.R.L., astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâta Comuna Deleni, prin primar; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 96.827,26 RON, reprezentând creanţă cesionată prin Contractul de cesiune de creanţă nr. x, şi penalităţile de întârziere de 0,1% pe zi, calculate asupra debitului principal, de la data de 26.05.2020 şi până la data achitării integrale a debitului principal, şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 14.890 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 8.890,93 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi 6000 RON onorariu de avocat).

3. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin Decizia nr. 537/2020 din 10 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a respins apelul declarat de Unitatea Administrativ- Teritorială Comuna Deleni - prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 453/2020 din 17 iunie 2020 a Tribunalului Vaslui, secţia Civilă, sentinţă pe care a păstrat-o, şi a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 6.860 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV- TERITORIALĂ COMUNA DELENI, prin PRIMAR, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate, reţinerea cauzei spre competentă soluţionare şi respingerea acţiunii promovate de reclamantul- intimat A. S.R.L. Bucureşti; cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Întemeindu-şi, în drept, calea de atac pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- pârâtă a criticat soluţia instanţei de apel ca nelegală, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

În mod greşit ambele instanţe au reţinut că suma de 416138,94 RON s-a aflat în patrimoniul cedentei B. S.R.L. încă de la data de 1.10.2019, dată când a fot emisă de cedent factura nr. VSCOM nr. 548/1.10.2019, de valoarea sumei de mai sus.

Or, susţine recurenta, suma de mai sus nu a intrat în patrimoniul cedentei, deoarece, factura x/1.10.2019 a fost ulterior stornată de către constructor, prin factura nr. x/16.03.2020, descoperindu-se că parte din lucrările cuprinse în ea nu au fost realizate până la data emiterii facturii x/2019 şi, prin urmare, nu puteau fi plătite, nici cedentului B. S.R.L. şi pe cale de consecinţă nici cesionarului- reclamant A. S.R.L., deoarece, este de principiu că "nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are".

Recurenta-pârâtă consideră că ambele instanţe de judecată au greşit si atunci când au interpretat art. 8.2 din contractul de cesiune, deoarece au obligat-o, debitor cedat, să achite şi penalităţi de întârziere, urmare a neachitării la scadenţă a debitului principal către cesionar.

Mai mult decât atât, cele două instanţe au interpretat greşit şi textul art. 8.1. din contractul de cesiune x/3.10.2019, deoarece au susţinut că, din moment ce recurenta a fost de acord să achite suma de 416138,94 RON, potrivit facturii x/1.10.2019, chiar daca această factură a fost stornată ulterior, tot trebuie să plătească de îndată întreaga sumă, indiferent dacă constructorul s-a achitat în întregime de obligaţiile sale.

Precizează recurenta că întârzierea sa la plata debitului principal către cesionar, peste termenul fixat la 3.01.2020, s-a datorat la acel moment nu relei- credinţe sau refuzului nejustificat de a recunoaşte contractul de cesiune nr. x/3.10.2019, ci faptului că S.C. B. S.R.L. nu a realizat la termen lucrările la care s-a angajat, fapt care a determinat-o să sisteze plăţile, până la executarea integrală a lucrărilor angajate de constructor.

În fine, un alt motiv de casare a celor două hotărâri, invocat de recurenta-pârâtă, constă în aceea că, în cadrul procedurii de anulare acte frauduloase, solicitată de către lichidatorul judiciar al S.C. B. S.R.L, Tribunalul Vaslui a dispus anularea contractului de cesiune de creanţă nr. x, conform hotărârii nr. 219/2020 din 19.11.2020, dosar civil nr. x/2020

5. Apărarea formulată în cauză

Intimaţul- reclamant A. S.R.L. a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 03 martie 2021, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, şi menţinerea ca legală şi temeinică, a deciziei civile recurate şi a sentinţe civile nr. 453/17.06.2020, pronunţată de Tribunalul Vaslui.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 29 martie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 27 mai 2021, cu citarea părţilor, în baza art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept invocat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului- reclamant, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Deşi, în scris, recurenta-pârâtă a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, în dezvoltare, nu a expus niciun argument în sensul textului legal, nu a arătat în ce măsură hotărârea instanţei de apel nu este motivată, ori care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei, reţinute.

Chiar şi aşa, trecând peste acest aspect, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "...motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel, în raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Or, în aceste condiţii, este de observat că, hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt şi textele de lege incidente în cauză, reprezentând, aşadar, o motivare în fapt şi în drept a sentinţei, instanţa de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. De altfel, "considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul" (I. Leş, Noul C. proc. civ., vol. I 2011, p. 548).

Şi, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele. În ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt şi a argumentelor cuprinse în acţiunea introductivă.

Or, în prezenta cauză, instanţa de apel a indicat ce reprezintă, în opinia sa indicii temeinice, respectiv, argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul deciziei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului, instanţa de prim control judiciar neomiţând a analiza modul în care părţile şi-au executat obligaţiile decurgând din contract şi, în mod evident, conţinutul concret al hotărârii atacate cuprinde o amplă analiză a conţinutului convenţiei, a principalelor obligaţii asumate de către părţi, a termenelor de executare a acestor îndatoriri şi a condiţiilor în care puteau fi activate clauzele penale.

Ceea ce critică, în realitate, recurenta este relevanţa probatorie pe care instanţa de apel a acordat-o înscrisurilor întocmite în derularea contractului, ce excede analizei de legalitate pe care o exercită instanţa de recurs.

Relativ la cel de-al doilea motiv de casare avut în vedere de către recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ce priveşte criticile pe care recurenta-pârâtă le încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune a face o serie de precizări preliminare analizei propriu- zise a acestora.

Recursul este o cale extraordinară de atac în reformare ce poate fi exercitată pentru temeiuri de nelegalitate limitativ determinate de lege, nu şi de netemeinicie. Aşa cum rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., scopul recursului este doar acela de examinare a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 include în conţinutul său cazurile de încălcare sau de aplicare greşită a normelor de drept material, cum ar fi interpretarea eronată a unui text legal, aplicarea unei norme juridice deşi aceasta nu era incidentă în cauză ş.a.m.d.

Aşadar, incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond poate fi subscrisă acestui motiv de nelegalitate.

Însă, în cauză, multe dintre criticile formulate de către recurentă vizează, în realitate, reaprecierea probelor administrate şi, în consecinţă, stabilirea unei alte situaţii de fapt, esenţial diferită de cea reţinută de către instanţele de fond. Or, aprecierea probelor şi stabilirea elementelor de fapt ale cauzei constituie atributul exclusiv al instanţelor devolutive, aceste aspecte, de netemeinicie, neputând face obiectul căii de atac a recursului.

În acest context, în cele ce succed vor fi analizate doar acele critici care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi excluse din dezbatere celelalte susţineri.

Sub un prim aspect, se poate reţine că recurenta- pârâtă invocă încălcarea, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 1266 şi art. 1267 C. civ., respectiv, a regulilor de interpretare a contractelor, atunci când analizează conţinutul clauzelor stipulate în art. 8.2 şi art. 8.1 din contractul de cesiune de creanţă nr. x din data de 03 octombrie 2019.

Verificarea respectării normelor legale de interpretare a contractelor apreciem că poate face obiectul unei critici de nelegalitate din moment ce, potrivit art. 1270 alin. (1) C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.

Este adevărat că înscrisul ce constată convenţia este o probă în procesul civil şi că interpretarea probelor este apanajul stabilirii elementelor de fapt ale cauzei şi intră în domeniul rezervat exclusiv instanţelor devolutive. Însă, regulile de interpretare a contractului, statornicite în art. 1266 - 1269 C. civ., sunt norme de drept material şi se adresează organelor de jurisdicţie, atunci când interpretarea formează obiect al unei dispute litigioase, astfel că verificarea aplicării lor, în raport cu o convenţie, privite în sens de negotium, iar nu de instrumentum, poate constitui o critică de nelegalitate.

Instanţa de recurs constată, însă, că instanţa de apel a aplicat în mod corect regulile instituite de art. 1266 şi art. 1267 C. civ., statuând că interpretarea contractului se face după voinţa concordantă a părţilor şi aplicând, deopotrivă, principiul interpretării sistematice.

În esenţă, recurenta-pârâtă este cea care susţine că este posibilă aplicarea unei clauze contractuale prin luarea sa din context, respectiv, a prevederilor art. 8.1., potrivit cărora, debitorul cedat declară că este de acord cu semnarea prezentului contract, urmând ca sumele în limita a 416.138,94 RON născute din factura nr. x/01.10.2019, factură acceptată la plată de către Comuna Deleni, să fie achitată către Societatea S.C. Birou CR Financiar S.R.L. (cesionar) până la data de 03.01.2020, pretinzând recurenta-pârâtă că această factură a fost stornată ulterior, iar întârzierea sa la plata debitului principal către cesionar, peste termenul fixat la 3.01.2020, s-a datorat nu relei sale credinţe sau refuzului de a recunoaşte contractul de cesiune de creanţă în cauză, ci faptului că S.C. B. S.R.L. (cedenta, s.n.), nu a realizat la termen lucrările, determinând-o să sisteze plăţile.

Or, aplicând în mod corect prevederile art. 1267 C. civ., respectiv cercetând ansamblul contractului şi coroborând prevederile art. 8.2, art. 8.1, instanţa de apel a stabilit care a fost voinţa concordantă a părţilor la perfectarea convenţiei.

În esenţă, corect şi legal a stabilit că recurenta-pârâtă nu mai putea invoca, ulterior semnării contractului de cesiune, neexecutarea integrală a obligaţiei asumate de către cedentă prin contractul de proiectare şi execuţie lucrări şi, din acest aspect, nu poate justifica întârzierea sa la plata debitului principal până la executarea integrală a lucrărilor angajate de constructor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte găseşte că sunt total nefondate şi susţinerile recurentei- pârâte, prin care aceasta pretinde că suma de 416.138,94 RON nici nu ar fi intrat în patrimoniul cedentei, deoarece factura nr. x/01.10.2019 ar fi fost ulterior stornată de către constructor. Pe de o parte, problema supusă analizei în speţă poartă doar între părţile contractului de cesiune de creanţă, şi, nicidecum, cu un atare constructor, cum greşit încearcă recurenta să configureze cadrul procesual în acest recurs;

iar, pe de altă parte, prin acţiunea cu care a fost învestită instanţa de judecată s-a solicitat plata creanţei cesionate în sumă de 416.138,94 RON, şi a penalităţilor de întârziere calculate. Această sumă reprezentând creanţa cedată a fost consfinţită şi acceptată de recurenta-pârâtă (debitorul cedat al contractului) prin Contractul de cesiune de creanţă încheiat, la art. 2 din contract, cu denumirea marginală "Preţul cesiunii":

"Părţile agreează drept valoare a prezentului Contract suma de 416.138,94 RON, urmând ca preţul să se stingă în momentul în care cesionarul va primi de la debitorul cedat toate sumele, ...".

A accepta susţinerea recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel a interpretat greşit textul art. 8.1 din contractul de cesiune, din moment ce, a reţinut că recurenta a fost de acord să achite suma de 416.138,94 RON, potrivit facturii nr. x/1.10.2019, chiar dacă această factură a fost stornată ulterior, înseamnă a interveni asupra clauzelor contractuale înseşi asumate de părţi şi, încă, asupra uneia esenţiale:

"Preţul cesiunii", lucru nepermis de dispoziţiile art. 1270 C. civ.

Din această perspectivă, instanţa de apel nu a făcut o confuzie nici legat de faptul că, în cadrul procedurii de anulare a actelor pretins frauduloase solicitată de către lichidatorul judiciar al B. S.R.L., instanţa a dispus anularea contractului de cesiune de creanţă nr. x, câtă vreme această hotărâre nu este definitivă şi nu se opune, deci, cu autoritate de lucru judecat.

De altfel, Înalta Curte mai observă că această critică este invocată pentru prima oară în recurs, omisso medio, cu atât mai mult, neputând face obiect de analiză direct în această cale extraordinară de atac, urmând a fi respinsă.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-pârâte întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite, având în vedere că instanţa de apel a aplicat corect prevederile incidente, motiv pentru care, urmează a fi înlăturate.

Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanţa de apel a apreciat că se impune respingerea apelului pârâtei, fiind dezvoltat raţionamentul în baza căruia a ajuns la această concluzie, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la soluţia pronunţată, conform dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV- TERITORIALĂ COMUNA DELENI, prin PRIMAR împotriva deciziei nr. 537/2020 din 10 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.