Recovery of water management charges: start of prescription period for damages based on administrative control versus prior actual knowledge of loss.

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ ARGEŞ - VEDEA, a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 248.730,78 RON reprezentând contravaloarea serviciilor comune de gospodărire a apelor prestate în baza contractului de închiriere nr. x/2011, pentru perioada aprilie 2014 - martie 2017, astfel cum a stabilit Curtea de Conturi prin Decizia nr. 8/2017.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1334 din 15.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; a admis cererea formulată de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Argeş - Vedea, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 248.730,78 RON, reprezentând contravaloare factură nr. x/2.10.2017.

Hotărârea atacată

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 153 din 02 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 1334 din 15.05.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că, a respins pretenţiile solicitate pentru perioada 2014 şi până în decembrie 2015, ca prescrise; a respins în rest acţiunea ca nefondată şi a obligat intimata - reclamantă la plata către apelanta - pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.020,5 RON taxă judiciară.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamanta ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ ARGEŞ VEDEA, solicitând admiterea recursului, iar, în consecinţă, schimbarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii, aşa cum a fost formulată.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- reclamantă a criticat soluţia instanţei de apel ca nelegală, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 2014-2015, în mod injust instanţa a reţinut ca acest drept este prescris, întrucât prescripţia începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut ori, după împrejurări trebuia să cunoască naşterea acestui drept.

Recurenta - reclamantă susţine că în prezenta cauză întinderea debitului a fost cunoscută de reclamantă de la data de 24.04.2017 data emiterii deciziei nr. 8 de către Curtea de Conturi, astfel că de la această dată a început să curgă termenul de prescripţie, termen ce nu a fost împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, recurent-reclamantă consideră că nu se poate reţine culpa reclamantei întrucât dispoziţiile Curţii de Conturi sunt imperative şi executorii, iar măsurile impuse trebuie duse la îndeplinire, motiv pentru care a fost emisă factura nr. x/02.10.2017 în cuantum de 248.730,78 RON reprezentând calculul pentru perioada aprilie 2014 - martie 2017.

În fine, cât priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta- reclamantă apreciază că este o dispoziţie injustă, neputându-se reţine în sarcina ei o culpă procesuală, singurul demers fiind acela de a duce la îndeplinire dispoziţiile Curţii de Conturi, care sunt obligatorii şi imperative, neîndeplinirea acestora atrăgând sancţiuni în consecinţă.

Apărarea formulată în cauză

Intimaţa- pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 23 iulie 2020, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 486 lit. d), solicitând constatarea nulităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea deciziei recurate, ca fiind temeinică şi legală.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi. Intimata- pârâtă a depus punct de vedere, în scris, la raport.

Prin încheierea de la 18 martie 2021, s-a respins excepţia nulităţii recursului şi, constatând că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.., recursul a fost admis în principiu, fiind acordat termen la 27 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contrar susţinerilor recurentei- reclamante, în mod corect instanţa de apel a apreciat că dreptul său la acţiune pentru recuperarea pagubei aferente perioadei 2014 şi până în decembrie 2015, este prescris, stabilind în mod legal şi temeinic data când a început să curgă termenul de prescripţie de trei ani, ca fiind data diminuării patrimoniului său; la acel moment, recurenta- reclamantă a cunoscut producerea pagubei şi putea sau trebuia să cunoască şi autorul pagubei.

Faptul că nu a iniţiat nicio măsură în acest sens decât după decizia Curţii de Conturi nr. 8/24.04.2017 nu poate fi imputat intimatei- pârâte A. S.R.L., Bucureşti, ci dă expresie rolului sancţionator al instituţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru lipsa de diligenţă a titularului dreptului.

Instanţa de apel a identificat corect şi dispoziţiile legale aplicabile situaţiei de fapt reţinute, dând eficienţă inclusiv celor statuate de I. C. civ..J. prin Decizia de Recurs în interesul legii nr. 19/2019.

Momentul de început al prescripţiei nu poate fi decât data când păgubitul a cunoscut de existenţa pagubei, dar, în acelaşi timp, putea sau trebuia să cunoască şi autorul faptei ilicite în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (aplicabil în cauză în raport de data producerii pagubei):

"Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cind pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atit paguba cit si pe cel care raspunde de ea."

Fiind dovedit acest moment al producerii pagubei prin neîncheierea unor abonamente de utilizare/exploatare şi prin neîncasarea contribuţiei specifice de gospodărire a apelor, în acord cu mecanismul economic stabilit prin O.U.G. nr. 107/2002, precum şi faptul că recurenta- reclamantă a avut posibilitatea şi obligaţia să stabilească încă de la acel moment persoanele responsabile de producerea pagubei, nu mai pot fi primite susţinerile acesteia cu privire la un alt moment de început al curgerii termenului de prescripţie, cum eronat încearcă că pretindă în recurs, respectiv, data emiterii Deciziei nr. 8 de către Curtea de Conturi.

Prejudiciul nu este stabilit prin decizia Curţii de Conturi, ci doar constatat de aceasta, cu dispoziţia să se procedeze la recuperarea lui, desigur, în măsura în care mai este în termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune, ceea ce în speţă nu mai posibil.

Faptul că prin decizia nr. 8/24.04.2017, Curtea de Conturi a României a dispus ca Ordonatorul de credite al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş- Vedea să ia toate măsurile pentru recuperarea prejudiciului, astfel cu s-a dispus prin măsurile de la pct. I şi pct. II din Decizie, nu mută data de început a curgerii prescripţiei, şi nici nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei.

Recurenta- reclamantă avea obligaţia de a lua aceste măsuri, ce îi incumbau prin lege, încă de la data producerii prejudiciului şi până la data împlinirii termenului de prescripţiei, controlul realizat de Curtea de Conturi neavând nicio relevanţă din perspectiva elementelor prescripţiei dreptului material la acţiune.

Faţă de considerentele mai sus- arătate, Înalta Curte găseşte că este nu este întemeiată nici susţinerea recurentei în sensul că, pe fond, nu se poate reţine sub niciun motiv culpa sa, revenind, în continuare, la Decizia Curţii de Conturi şi caracterul imperativ şi executoriu al dispoziţiilor acesteia.

Faptul că recurenta-reclamantă nu a luat măsurile necesare la timp, şi nu şi-a îndeplinit îndatoririle legale anterior controlului efectuat de Curtea de Conturi nu poate constitui temei de admitere al acţiunii sale.

Mai mult, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, şi cu aplicarea legală a art. 1270 şi 1516 C. civ., factura nr. x/02.10.2017, ce constituie temei al acţiunii sale, a fost emisă în mod abuziv, şi fără un temei legal, ori contractual, câtă vreme între părţi nu există încheiat un contract de prestări- servicii sau de abonament, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 107/2002.

La momentul emiterii respectivei facturi, care este şi ulterioară controlului efectuat de Curtea de Conturi, contractul de închiriere nr. x/01.06.2011 dintre părţi, era demult expirat, factura fiind emisă, aşadar, în mod retroactiv, şi fără a avea corespondent în servicii prestate de gospodărire a apei.

Cât priveşte susţinerea recurentei- reclamante, că resursa de apă pe care intimata- pârâtă o utilizează este interdependentă cu suprafaţa de teren pe care aceasta se găseşte, folosind, de fapt, luciul apei şi, implicit, terenul ce se află indisponibilizat sub acesta, pe de o parte, Înalta Curte constată că este formulată în afara limitelor cauzei, câtă vreme, aşa cum s-a arătat mai sus, între părţi nu există nicio convenţie încheiată, iar, pe de altă parte, aşa cum se arată şi de către intimata-pârâtă, aceasta din urmă nu se încadrează în categoria utilizatorilor care ar trebui să încheie acest tip de contract cu recurenta, distincţii, de altfel, observate şi de către Curtea de Conturi, şi menţionate în raportul de control şi, implicit, în Decizie.

În fine, culpa procesuală ce a stat la baza obligării sale la plata cheltuielilor de judecată în apel, îşi are temeiul în prevederile C. proc. civ.- art. 453 alin. (1) "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", dispoziţii corect şi legal aplicate de către instanţa de apel.

Culpa procesuală aparţine reclamantului atunci când cererea sa a fost respinsă, în tot sau în parte, pe fondul pretenţiilor formulate ori pe calea unei excepţii procesuale de fond, - cum este cazul în speţă, şi, contrar tezei avansate de recurentă, aceasta nu se identifică cu "singurul său demers... de a duce la îndeplinire dispoziţiile Curţii de Conturi", care este cu totul altceva, cauza demersului său judiciar, această ultimă critică fiind, de asemenea, nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite, având în vedere că instanţa de apel a aplicat corect prevederile incidente, motiv pentru care urmează a fi înlăturate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ ARGEŞ VEDEA împotriva deciziei civile nr. 153 din 02 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.