Borrowers' challenge to bank's fixed margin clause lapses; appeal perempted for inactivity over six months

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 3 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu C. S.A., au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa:

1. să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 1.1 şi art. 1.2 din actul adiţional nr. x din 19 septembrie 2010 la contractul de credit nr. x din 18 februarie 2008, cu privire la dobândă;

2. să oblige pârâta să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului de credit, după formula marja fixă de 4.3 + valoarea indicelui LIBOR la 3 luni începând cu data încheierii actului adiţional, respectiv de la 19 septembrie 2010 până la finalizarea litigiului pendinte;

3. să oblige pârâta să le restituie toate sumele încasate cu titlu de dobândă, în mod excedentar, sume constând în diferenţa dintre dobânda efectiv încasată şi dobânda ce va rezulta ca fiind datorată în urma refacerii calculului conform formulei marja fixă de 4.3% + valoarea indicelui LIBOR la 3 luni, începând cu data de 19 septembrie 2010 şi până la finalizarea prezentului litigiu, sume la care se vor adaugă dobânzile legale aferente;

4. să oblige pârâta să calculeze şi să perceapă în viitor rata dobânzii conform formulei marja fixă de 4,3% + valoarea indicelui LIBOR la 3 luni;

5. să oblige pârâta să actualizeze la 3 luni dobânda percepută în temeiul contractului, în funcţie de valoarea indicelui LIBOR;

6. să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituţia României, art. 480 şi art. 992 din C. civ. de la 1864, Directiva 93/13/CEE, art. 276 TFUE, Decizia CJUE în cauza C-26/13.

Prin sentinţa civilă nr. 3517 din 10 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea, a constatat nulitatea absolută a clauzei I.1 din actul adiţional nr. x la contractul de credit nr. x din 18 februarie 2008, în ceea ce priveşte marja fixă a băncii de 6.3; a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat de aceştia în temeiul clauzei constatate ca abuzive şi nule absolut, respectiv sumele achitate cu titlu de dobândă peste valoarea dobânzii curente compuse din marja fixă a băncii de 4,3 %/an + valoarea indicelui LIBOR la 3 luni, de la 19 septembrie 2010 şi până la data rămânerii definitive a sentinţei, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data plăţii fiecărei sume restituite până la achitarea integrală a debitului. De asemenea, a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 2880 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Împotriva sentinţei sus-menţionate, pârâta C. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3517/10.10.2017m pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a clauzei I.1 din actul adiţional nr. x la contractul de credit nr. x din 18 februarie 2008 în ceea ce priveşte marja fixă a băncii de 6.3., obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat de către aceştia în temeiul clauzei constatate ca abuzive şi nule absolut şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data plăţii fiecărei sume restituite până la achitarea integrală a debitului. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. Totodată, a obligat apelanţii să plătească pârâtei suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs, solicitând admiterea căii extraordinare de atac exercitate. Împreună cu cererea de recurs, reclamanţii au depus la 10 octombrie 2018 şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. raportat la art. 518 şi art. 27 din acelaşi Cod, în interpretarea dată de decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În motivare, recurenţii au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Prin încheierea completului de filtru din 20 octombrie 2020, Înalta Curte a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului şi a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, stabilind termen de judecată la 16 februarie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Totodată, a prorogat discutarea cererii formulate de petenţii A. şi B., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în art. 521 alin. (3), art. 4 raportat la art. 518 şi art. 27 C. proc. civ. raportat la Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La 6 februarie 2021, recurenţii-reclamanţi au adus la cunoştinţa instanţei împrejurarea că a încetat contractul de credit ce face obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sens în care au transmis şi o adresă eliberată de intimată, care confirmă încetarea contractului de credit.

Prin încheierea din 8 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecăţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru neîndeplinirea de către recurenţii-reclamanţi a obligaţiilor stabilite prin încheierea din 16 februarie 2021.

Faţă de împrejurarea că, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pricina a fost suspendată la 8 iunie 2021, dată de la care au trecut mai mult de 6 luni, prin referatul întocmit la 29 martie 2022, s-a propus fixarea unui termen de judecată pentru constatarea perimării. În acest sens, prin rezoluţia din 29 martie 2022, a fost stabilit termen la 7 iunie 2022, în vederea discutării incidentului procedural al perimării.

Asupra incidentului procedural al perimării, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) teza I C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găseşte, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în proces.

Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, de reformare sau retractare.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin încheierea din 8 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Autorii recursului nu au solicitat repunerea cauzei pe rol după suspendarea judecăţii, dispusă prin încheierea din 8 iunie 2021. Astfel, recurenţii nu au mai stăruit în soluţionarea recursului.

Având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina recurenţilor-reclamanţi începând cu 8 iunie 2021 şi până la 7 iunie 2022, când a fost luată în examinare perimarea cererii de recurs, rezultă că s-a împlinit termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina recurenţilor-reclamanţi mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, conform art. 417-418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) şi art. 420 alin. (1) din acelaşi act normativ, va constata perimat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2022.