Judicial salary recalibration and classification order: Administrative competence over labor jurisdiction for magistrates' credit-ordonator salary acts

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 29 decembrie 2020, reclamanţii A. si B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei obligarea pârâtului la stabilirea indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare şi la emiterea unui nou ordin de salarizare prin luarea în considerare a valorii de referinţă sectoriale de 605,225 începând cu 20 august 2017, prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000, începând cu 10 aprilie 2016 şi în continuare.

La termenul de judecata de la 28 octombrie 2021, instanta a pus în vedere reclamanţilor să precizeze în scris temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.

La 9 noiembrie 2021, reclamanţii au precizat ca pârâtul este obligat la stabilirea drepturilor lor salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 începând cu 20 august 2017, astfel cum acestea au fost recunoscute prin sentinţa nr. 871 din 5 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 şi pe care Ministerul Justiţiei este obligat să o pună în executare conform prevederilor art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi au indicat dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

La termenul de la 9 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, constatând că a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu de muncă, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 1872 din 9 decembrie 2021 şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la stabilirea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoare de referinţă sectorială de 605,225, începând cu 20 august 2017 şi prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000 începând cu 10 aprilie 2016, solicitare care se circumscrie dispoziţiilor art. 269 Codul muncii şi art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Totodata, instanta a reţinut că prin motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, reclamanţii nu au atacat un act administrativ tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi că nu au indicat temeiul de drept procesual în baza căruia au iniţiat prezentul demers judiciar, pentru a se justifica în speţă competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti. S-a apreciat că litigiul este unul de dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii neavând natură juridică administrativă, ci privind componenta salarială a raportului de serviciu dintre reclamanţi, în calitate de magistraţi, şi Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, care gestionează bugetele instanţelor judecătoreşti conform art. 14 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei. Faţă de dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. raportate la dispoziţiile art. 278 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi văzând şi prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a apreciat că soluţionarea litigiului este de competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2020.

La termenul de la 24 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 2117/2022 din aceeaşi dată, a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinelor prin care să le fie stabilite indemnizaţiile prin luarea în considerare a valorii de referinţă sectoriale de 605,225 începând cu 20 august 2017 (reclamanţii deţinând deja un titlu executoriu în contradictoriu cu Tribunalul Dolj, prin care acesta a fost obligat la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamanţilor raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 20 august 017 până la 31 decembrie 2017 sau la zi), respectiv prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000, începând cu 10 aprilie 2016 şi în continuare. Totodată, Tribunalul a reţinut că reclamanţii au solicitat doar obligarea pârâtului la emiterea unei ordin de salarizare şi că au chemat în judecată, în calitate de pârât, doar Ministerul Justiţiei, singura instituţie abilitată să emită ordinele de salarizare, neformulând cererea şi în contradictoriu cu instanţa în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.

Instanţa a apreciat că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, este aplicabilă procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017 şi sunt incidente cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii în considerentele 35-37, cu privire la acţiunile având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă. A constatat că instanţa competentă să judece litigiile în care se contestă modul de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor şi se solicită emiterea unor noi ordine de salarizare, respectiv reîncadrarea, anume modificarea încadrării iniţiale, este Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele învestite, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Pentru a stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin de salarizare conform prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 ca urmare a tsentinţei civile nr. 871 din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020, respectiv reîncadrarea prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000, date fiind atribuţiile pârâtului de ordonator de credite.

Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost stabilit de reclamanţi şi precizat prin înscrisul depus la 9 noiembrie 2021, Înalta Curte reţine că acţiunea cu care a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti nu este o acţiune prin care se solicită plata unor drepturi de natură salarială. De altfel, reclamanţii au chemat în judecată Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator de credite şi nu au extins cadrul procesual pasiv şi faţă de Tribunalul Dolj, instanţa unde aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Conform dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe care reclamanţii au indicat-o ca temei al cererii de chemare în judecată, actul prin care ordonatorul de credite stabileşte drepturile salariale este un act administrativ, ce poate fi contestat la organele de conducere ale instituţiilor indicate la art. 7 din Anexa V la lege, iar plângerea împotriva hotărârilor acestor organe este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 9/2017, din considerentele acestei decizii rezultând că în situaţiile prevăzute de anexele legilor-cadru de salarizare pe familii ocupaţionale există şi prevederi speciale pentru personalul salarizat în baza acestor anexe, iar în cazul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "justiţie", "legea instituie o procedură specială în faţa ordonatorului de credite, urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ."

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2022.