Unjust enrichment claim barred in cassation for lack of specific illegality grounds: failure to identify erroneous legal application or misinterpretation of the judicial act

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2004, reclamanta Banca Română de Scont, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.657.640 RON (16.576.400.000 ROL), precum şi a dobânzii legale aferente, calculate de la data alimentării contului pârâtului cu această sumă şi până la plata efectivă a sumei.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 992, 994 din C. civ. de la 1864, ale art. 43 Codul comercial, ale art. 109 şi ale art. 7201 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din 15.02.2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 2 din C. proc. civ. din 1865.

Prin încheierea din 15.06.2018, constatând că dosarul penal, în raport cu care s-a dispus suspendarea procesului, a fost soluţionat definitiv prin decizia penală nr. 424/22.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a repus cauza pe rol.

Prin precizările depuse la 04.09.2018, reclamanta a indicat ca temei al acţiunii atât plata nedatorată, cât şi răspunderea civilă delictuală.

Prin sentinţa civilă nr. 2560/14.09.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate atât excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârât prin întâmpinare, cât şi cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Banca Română de Scont, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 1223/A/02.07.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Banca Română de Scont, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a declarat recurs.

Prin decizia nr. 2357/11.12.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă sub nr. x/2019*, care prin decizia civilă nr. 719/A/30.06.2020, rejudecând apelul, l-a respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Banca Română de Scont, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 2147/04.11.2020, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2019.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 1453/21.09.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Banca Română de Scont, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate şi, după rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii sale.

În motivare, autoarea căii de atac a criticat decizia recurată din prisma cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Astfel, subsumat primului motiv de casare, a arătat că instanţa de apel, ca urmare a interpretării eronate a probatoriul administrat, nu a reţinut că intimatul-pârât şi-a însuşit şi a utilizat în interes personal sumele de bani delapidate, în condiţiile în care participarea sa la săvârşirea acestei fapte, prin semnarea documentelor bancare a fost dovedită de recurenta-reclamantă, iar intimatul-pârât nu a contestat semnătura sa aplicată pe acestea.

A mai afirmat că potrivit normelor sale referitoare la condiţiile generale de afaceri, intimatul ar fi putut sesiza banca cu privire la înregistrarea ilegală în contul său a sumei necuvenite.

În continuare, a precizat că intimatul-pârât a fost cercetat penal pentru participare la delapidarea recurentei-reclamante, însă prin Ordonanţa nr. 879/22.09.2014, s-a dispus clasarea cauzei faţă de acesta, ca urmare a intervenirii legii penale mai favorabile.

Din această perspectivă, autoarea căii de atac a susţinut că lipsa vinovăţiei intimatului-pârât la săvârşirea faptei nu poate înlătura obligaţia legală a acestuia de a restitui sumele primite fără just temei, atât timp cât s-a probat că acesta a emis şi semnat documentele bancare prin care şi-a însuşit suma pretinsă şi că aceasta nu a fost restituită.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, cu referire la obiectul acţiunii sale, a prezentat consideraţii teoretice privind instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, subliniind că, în speţă, s-a făcut dovada întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 1169 C. civ.

De asemenea, a susţinut că în lipsa altor mijloace de probe, aceasta a dovedit că nu putea iniţia un alt demers judiciar pentru recuperarea sumei pretinse şi că în temeiul aceluiaşi text de lege sus-enunţat, sarcina probei, în dovedirea cauzei reale şi licite a măririi patrimoniului intimatului-pârât, revenea acestuia.

Conchizând, a subliniat că faţă de interpretarea insuficientă a probatoriului şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, hotărârea instanţei de apel este neîntemeiată, motiv pentru care se impune modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii sale.

La 12.01.2022 intimatul-pârât A. a depus note scrise prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în motivarea căreia a arătat că susţinerile părţii adverse reprezintă critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1), raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speţă, recurenta-reclamantă a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., potrivit cărora modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cerere când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Analizând argumentele părţii subsumate motivelor de nelegalitate enunţate, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi reţinute, întrucât ele nu conţin critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei recurate, ci critici care reflectă, în realitate, nemulţumirea recurentei-reclamante faţă de interpretarea probelor administrate şi situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.

Astfel, în argumentarea incidenţei cazului de casare prevăzut de 304 pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susţinut nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării eronate de către instanţa de prim control judiciar a înscrisurilor depuse în dovedirea acţiunii sale, cu trimitere la interpretarea proprie dată acestora.

Subsumat celei de-a doua ipoteze de modificare a deciziei recurate, a afirmat că, în cauză, condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, prevăzute de art. 1169 din C. civ. de la 1864, au fost dovedite şi că sarcina probei în dovedirea cauzei reale şi licite pentru mărirea patrimoniului intimatului-pârât revenea acestuia.

Or, toate aceste critici vizează o pretinsă netemeinicie a hotărârii atacate şi nu pot face obiectul controlului de legalitate în recurs care este limitat exclusiv la verificarea legalităţii hotărârii atacate în raport cu actul dedus judecăţii şi cu dispoziţiile legale pretins încălcate.

Deşi invocă nelegalitatea considerentelor instanţei de apel privind neîndeplinirea condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză a intimatului-pârât, recurenta-reclamantă nu indică, în concret, actul dedus judecăţii sau dispoziţiile legale pretins aplicate şi interpretate greşit, argumentele dezvoltate vizând, exclusiv, modalitatea de evaluare şi apreciere de către instanţa de control devolutivă a elementelor probatorii şi a situaţiei de fapt.

Trimiterile autoarei căii de atac la dispoziţiile art. 1169 C. civ., în lipsa unor argumente care să situeze criticile sale în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 304 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate în această etapă procesuală.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia instanţei de apel, exprimată în afirmaţii generale care aduc în dezbatere aspecte de eventuală netemeinicie a hotărârii recurate, fără indicarea erorii de judecată a instanţei de apel la pronunţarea deciziei atacate, excedează sfera motivelor de nelegalitate pentru care calea extraordinară de atac a recursului poate fi promovată. Aceasta întrucât recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de autoarea căii de atac, prin memoriul de recurs, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Din această cauză, examenul memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. fiind efectuată doar în mod formal.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta-reclamantă nu dezvoltă critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci se limitează la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate, solicitând practic rejudecarea pe fond a cauzei.

Aşa fiind, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312, coroborat cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă Banca Română de Scont S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva deciziei civile nr. 1453/21.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022.