Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 13/2022 AI generated

Public service contract liability: validity of third-party guarantee for state-funded railway operator energy debt penalties

Case Number Decizia nr. 13/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on the law (recurs), upholding the appellate decision that had rejected the appeals of the defendant railway operator and the Ministry of Transport; consequently, the lower courts' judgments remain in force, obligating the railway operator to pay the electricity supplier nearly 278,000 RON in late payment penalties and the Ministry of Transport to indemnify the railway operator for the same amount. The dispute involved a third-party guarantee claim initiated by the railway operator against the Ministry and a separate administrative authority, stemming from the operator's failure to pay energy bills, where the Ministry argued it was a mere third party without contractual liability and that the guarantee request was time-barred. The court ruled that the guarantee was admissible and substantively justified because a public service contract, approved by government decree and governed by specific emergency ordinances and EU Regulation 1370/2007, explicitly obligated the Ministry to provide compensation, thereby creating a direct legal nexus between the state's funding failure and the operator's debt; the court also barred challenges to the timeliness of the guarantee and the exclusion of the Ministry of Finance, as these issues were already resolved with res judicata effect by prior procedural decisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 72 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Public service contract liability: validity of third-party guarantee for state-funded railway operator energy debt penalties: La 8 ianuarie 2021, chematul în garanţie Ministerul Transporturilor, Infrastructurii a declarat recurs împotriva deciziei 1820/A din 8 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Keywords

AI generated
contract of guarantee state liability third-party claim res judicata public finance debt payment

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că, decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Instanţa de apel nu a motivat decizia în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
art. 72 C. proc. civ
Recurentul-pârât a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 72 C. proc. civ.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
Prin încheierea din 5 iulie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nedepunând puncte de vedere.
art. 483 alin. (3) din C. proc. civ
La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.
art. 430 C. proc. civ
Întrucât această decizie se opune cu autoritate de lucru judecat, în condiţiile art. 430 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 12.09.2017, sub nr. x/2017 reclamanta S.C. A.- S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 287.268,78 RON reprezentând creanţă certă, lichidă şi exigibilă, constând în contravaloarea facturii nr. x din data de 15.06.2017, reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor neachitate la termen conform Contractului de furnizare a energiei pentru locurile de consum alimentate din reţeaua de contact feroviară nr. 228/22.12.2016, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR - S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată dar şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Transporturilor şi a Autorităţii pentru Reforma Feroviară prin care a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 287.268,78 RON reprezentând pretenţiile solicitate de reclamanta S.C. A. - S.A., în situaţia în care instanţa de judecată ar admite cererea de chemare în judecată formulată de aceasta.

Reclamanta S.C. A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor formulate şi argumentelor invocate prin întâmpinare.

Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în garanţie arătând că au fost depăşite termenele prevăzute de lege, motiv pentru care a solicitat respingerea acesteia ca tardiv formulată.

Ministerul Transporturilor a formulat, la rândul său, cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.

La data de 9.05.2018 reclamanta S.C. A. S.A. a formulat cerere de modificare şi precizare al cuantumului obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul reducerii pretenţiilor la suma de 277.946,55 RON.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta C.F.R. Călători - S.A., prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare a sa în garanţie ca neîntemeiată.

Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de garanţie formulată de chematul în garanţie Ministerul Transporturilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.10.2018, tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori CFR Călători S.A. împotriva Ministerului Transporturilor şi a Autorităţii pentru Reforma Feroviară. De asemenea, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Transporturilor împotriva Ministerului Finanţelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 2365/19.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Calatori S.A. împotriva încheierii din 03.10.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost anulată în parte încheierea atacată, în sensul că a fost admisă în principiu cererea de chemare în garanţie a Ministerului Transporturilor şi a Autorităţii pentru Reforma Feroviară, formulată de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori S.A., au fost păstrate celelalte dispoziţii şi a fost trimisă cauza spre continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.

La termenul de judecată din data de 10.05.2019, tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de chemata în garanţie Autoritatea pentru Reformă Feroviară, şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii şi asupra fondului cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1451/24.05.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Calatori S.A., astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 277.946,55 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 15.03.2017-17.05.2017; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.384,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de chemata în garanţie, Autoritatea pentru Reformă Feroviară; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanţie Autoritatea Pentru Reforma Feroviară ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Transporturilor şi a obligat chematul în garanţie Ministerul Transporturilor la plata către pârâtă a sumei de 277.946,55 RON, cu titlu de daune-interese şi la plata către pârâtă a sumei de 12.768,92 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. şi chematul în garanţie Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători"- S.A. a solicitat admiterea căii de atac şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Chematul în garanţie Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a solicitat admiterea căii de atac pentru lipsa calităţii procesuale, iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în garanţie şi, tot în subsidiar, în măsura în care nu se va respinge cererea de chemare în garanţie, admiterea cererii de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Reforma Feroviară şi a Ministerului Finanţelor Publice.

Prin decizia nr. 1820/A din 8 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au fost respinse apelurile formulate de apelanta-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" şi de apelantul-chemat în garanţie Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi împotriva sentinţei civile nr. 1451/24.05.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. - S.A. ca nefondate. A fost respinsă cererea apelantei SNTFC CFR Călători de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

La 8 ianuarie 2021, chematul în garanţie Ministerul Transporturilor, Infrastructurii a declarat recurs împotriva deciziei 1820/A din 8 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul arată că cererea de chemare în garanţie nu a fost formulată în termen, respectiv prin întâmpinarea formulată în cauză, însă, cu toate acestea prima instanţă a respins excepţia tardivităţii.

Recurentul susţine că cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă întrucât izvorul pretenţiilor reclamantei îl constituie un contract în raport cu care Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are calitatea de terţ.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că, decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii. Astfel, dispoziţiile art. 38 şi 39 din O.U.G. nr. 12/1998 au fost aplicate de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii până la preluarea acestor atribuţii de către Autoritatea de Reformă Feroviară.

Contractele de servicii publice se aprobă de Guvern, iar stabilirea duratei acestora se face cu respectarea prevederilor art. 4 şi 5 din Regulamentul CE nr. 1370/2007. Aceste dispoziţii legale fac referire la Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., iar nu la pârâta din prezenta cauză, ca urmare, acestea nu pot fi invocate drept temei al calităţii de garant a recurentului.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că, nici contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019 nu poate fi invocat drept temei pentru calitatea de garant a acestuia, motiv pentru care consideră că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 38 şi 39 din O.U.G. nr. 12/1998 şi ale art. 4 şi 5 din Regulamentul CE nr. 1370/2007.

Judecând cererea de chemare în garanţie formulată de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., prima instanţă a respins-o ca inadmisibiliă prin încheierea din 3.10.2018, iar ca urmare a admiterii apelului împotriva acesteia, a fost admisă în principiu cererea de chemare în garanţie. Aşadar, nu se pot reţine susţinerile instanţei de apel privind autoritatea de lucru judecat, deoarece nu vizează fondul cererii de chemare în garanţie.

Instanţa de apel nu a motivat decizia în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, în justificarea măsurii de respingere a apelului a făcut referire la încheierea din 3 octombrie 2018, iar nu la sentinţa atacată, motiv pentru care aspectele reţinute de către instanţa de apel nu pot conduce logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Recurentul-pârât a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 72 C. proc. civ. întrucât nu există un raport juridic între cele două părţi, respectiv între SNTFC CFR Călători S.A. şi chematul în garanţie, care să îi permită pârâtei să se îndrepte împotriva chematului în garanţie. Chiar dacă pârâta a căzut în pretenţii, aceasta nu are nicio legătură cu recurentul, acesta nefiind parte în vreun contract şi ca atare, nu există vreo obligaţie legală sau contractuală în temeiul căreia să poată răspunde în situaţia în care pârâta va fi obligată la plată. În cauză nu a operat o transmitere cu titlu oneros a unui drept subiectiv de la recurent la SNTFC CFR Călători S.A., drept urmare recurenul nu are obligaţia de garanţie sau de despăgubire.

Se mai arată că legătura de cauzalitate dintre plata cu întârziere a facturilor la energia electrică şi plata compensaţiei de la bugetul de stat nu există de fapt, iar plata cu întârziere a acestor facturi nu este imputabilă recurentului.

Astfel, instanţa de apel a justificat menţinerea calităţii de chemat în garanţie a recurentului, motivând prin considerente străine de natura cauzei.

Prima instanţă a reţinut culpa pârâtei în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor ce-i revin din contractul nr. x/2016, drept pentru care a obligat-o la plată.

Recurentul-pârât arată că plata compensaţiei către pârâtă îşi are izvorul în dispoziţiile legale, care nu privesc nicio obligaţie de garanţie în sarcina acestuia, prin urmare, nu poate fi reţinută vreo faptă culpabilă a acestuia deoarece şi-a îndeplinit obligaţiile când a avut temeiul de plată, iar dispoziţiile legale nu stabilesc în sarcina recurentului obligaţia de a achita energia electrică consumată de pârâtă.

Recurentul arată că instanţa de apel a respins nelegal cererea recurentului privind chemarea în garanţie a Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi a Ministerului Finanţelor Publice, deşi, începând cu anul 2017, actele adiţionale la contractele de servicii publice s-au încheiat cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară şi au fost aprobate prin decizie a preşedintelui acestei instituţii care este o instituţie publică distinctă de recurent, cu personalitate juridică proprie, finanţată integral de la buget.

Începând cu luna iulie 2017, odată cu preluarea activităţii de acordare a compensaţiilor către operatorii de transport feroviar de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară, sumele reprezentând compensaţii au fost solicitate de către această parte care a efectuat şi plata către operatorii de transport pe calea ferată.

În lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate cu ocazia rectificării bugetare, recurentul, ca ordonator principal de credite, se află în imposibilitatea executării obligaţiilor de plată stabilite în sarcina sa, inclusiv prin hotărâri judecătoreşti. Ca atare, numai prin admiterea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor se poate ajunge ca debitorul din acţiunea principală să fie în măsură să-şi execute obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească.

În concluzie, arată recurentul, obligaţia de a asigura fondurile necesare ordonatorilor de credite pentru a plăti sumele de bani la care se pretinde îndreptăţită reclamanta SNTFC CFR Călători S.A. constituie un temei suficient care să justifice calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice prin instituţia procesuală a chemării în garanţie.

Intimata-reclamantă SC. A. a formulat întâmpinare, la 29 martie 2021, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă SNTFC CFR Călători S.A. a formulat întâmpinare, la 30 martie 2021, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 5 iulie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nedepunând puncte de vedere.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2021, a fost admis în principiu recursul. Totodată, a fost prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului.

La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Printr-o primă critică, recurentul reiterează faptul că excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie a fost respinsă în mod greşit.

Referitor la această critică se constată că sunt fondate apărările pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Calatori S.A., în sensul că tardivitatea şi inadmisibilitea cererii de garanţie nu mai poate fi repusă în discuţie.

Astfel, încheierea din data de 03.10.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori S.A. împotriva Ministerului Transporturilor şi a Autorităţii pentru Reformă Feroviară a fost anulată prin decizia nr. 2365/19.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă,.

Prin aceeaşi decizie a fost admis apelul formulat de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. şi s-a admis în principiu cererea de chemare în garanţie a Ministerului Transporturilor şi a Autorităţii pentru Reformă Feroviară formulată de către pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A..

Întrucât această decizie se opune cu autoritate de lucru judecat, în condiţiile art. 430 C. proc. civ., criticile recurentului vor fi înlăturate ca, de altfel, şi cele potrivit cărora cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă, recurentul reiterând susţinerile din cererea de apel că izvorul pretenţiilor reclamantei îl constituie un contract în raport cu care Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are calitatea de terţ.

Înalta Curte reţine că, în mod corect a argumentat instanţa de apel că existenţa raportului de subordonare dintre pârâtă şi chemaţii în garanţie, respectiv Ministerul Transporturilor şi Autoritatea pentru Reformă Feroviară, a fost dezlegat prin considerentele deciziei civile nr. 2365/19.11.2018 pronunţate de Curtea de Apel, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017 prin care s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 38 şi 39 din O.U.G. nr. 12/1998 coroborate cu prevederile Regulamentului CE nr. 1370/2007, al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007, între pârâtă şi Ministerul Transporturilor s-a încheiat contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019.

Întrucât instanţa de apel care a soluţionat apelul împotriva încheierii din data de 03.10.2018 a fundamentat soluţia referitoare la admisibilitatea cererii de chemare în garanţie pe existenţa contractului încheiat de pârâtă cu chematul în garanţie, criticile recurentului pe acest aspect contravin autorităţii de lucru judecat a deciziei instanţei de apel, astfel cum a susţinut şi pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori S.A..

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece deşi contractele de servicii publice se aprobă de Guvern, iar stabilirea duratei acestora se face cu respectarea prevederilor art. 4 şi 5 din Regulamentul CE nr. 1370/2007, aceste dispoziţii legale fac referire la Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., iar nu la chematul în garanţie, ca urmare acestea nu pot fi invocate drept temei legal al calităţii de garant a recurentului.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea cuprinde numai motive străine de natura pricinii, prin urmare incidenţa textului de lege survine doar dacă hotărârea conţine în integralitate motive străine.

Critica invocată din perspectiva acestui motiv de nelegalitate nu vizează faptul că hotărârea conţine numai motive străine de natura pricinii ci se învederează calitatea de terţ faţă de raportul juridic dedus judecăţii a chematului în garanţie, ceea ce nu se subsumează motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 38 şi 39 din O.U.G. nr. 12/1998 şi ale art. 4 şi 5 din Regulamentul CE nr. 1370/2007 întrucât contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019 nu poate fi invocat drept temei pentru calitatea de garant a acestuia.

Referitor la raportul juridic dedus judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că, între pârâta SNTFC "CFR Călători" S.A. şi chematul în garanţie Ministerul Transporturilor, s-a încheiat un contract de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019, aprobat prin H.G. nr. 231/2016, contract prin care s-au stabilit obligaţiile reciproce ale CFR Călători S.A. şi ale Ministerului Transporturilor, în conformitate cu prevederile art. 38 şi 39 din O.U.G. nr. 12/1998 coroborate cu prevederile Regulamentului CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007, iar la art. 4.1 Ministerul Transporturilor şi-a asumat prin contract obligaţia de a achita lunar pârâtei compensaţia necesară transportului feroviar public de călători.

Prin urmare sunt greşite susţinerile recurentului privind încălcarea dispoziţiilor art. 72 C. proc. civ., motivat de inexistenţa raporturilor juridice între cele două părţi, respectiv între pârâta SNTFC CFR Călători S.A. şi chematul în garanţie, care să îi permită pârâtei să se îndrepte împotriva chematului în garanţie, în condiţiile în care aceste raporturi rezultă cu evidenţă din dispoziţiile legale menţionate, care au fost corect aplicate prin decizia recurată.

Astfel, conform art. 72 C. proc. civ. partea interesată, în cauză pârâta, poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau despăgubiri, prin urmare legea nu exclude calitatea de terţ a chematului în garanţie faţă de raportul juridic principal.

Raportat la aceste dispoziţii, sunt nefondate şi susţinerile recurentului că pentru formularea cererii de chemare în garanţie ar fi fost necesară existenţa unei transmiteri cu titlu oneros a unui drept subiectiv de la recurent la SNTFC CFR Călători S.A..

Legătura de cauzalitate dintre plata cu întârziere a facturilor la energia electrică şi plata compensaţiei de la bugetul de stat rezultă din obligaţiile legale asumate de recurentul-chemat în garanţie prin semnarea contractului de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019, iar plata cu întârziere a facturilor este imputabilă recurentului, pentru că nu a respectat dispoziţiile contractuale prin asigurarea disponibilităţilor băneşti pentru plata acestora.

Înalta Curte va înlătura şi criticile prin care recurentul contestă culpa reţinută de instanţa devolutivă în privinţa încălcării obligaţiilor asumate întrucât aspectele de fond excedează atribuţiilor exercitate de instanţa de recurs.

Recurentul a criticat şi faptul că instanţa de apel i-a respins nelegal cererea privind chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a Autorităţii pentru Reformă Feroviară.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Reformă Feroviară s-a susţinut că aceasta a fost respinsă în mod nelegal deoarece, în temeiul art. 6 alin. (1), (2) şi 3 din O.U.G. nr. 62/2016 aprobată prin Legea nr. 53/2017, începând cu anul 2017, actele adiţionale la contractele de servicii publice se încheie cu Autoritatea pentru Reformă şi se aprobă prin decizie a preşedintelui ARF.

Şi această critică va fi înlăturată având în vedere că instanţa de apel a reţinut în mod legal faptul că, raportat la pretenţiile deduse judecăţii, respectiv penalităţile calculate pentru achitarea cu întârziere a facturilor de energie electrică emise in perioada martie 2017 - mai 2017, Autoritatea pentru Reformă Feroviară nu are calitate procesuală în cauză deoarece aceasta a preluat obligaţia de a achita compensaţia începând cu data de 3 iulie 2017.

Aşadar, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi respingerea cererii de chemare în garanţie din acest motiv, este o soluţie legală şi temeinică, astfel cum susţine şi pârâta.

În privinţa cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, criticile au vizat faptul că această parte coordonează în fapt acţiunile care ţin de responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, iar plata sumelor reprezentând compensaţii se face în temeiul art. 5 O.U.G. nr. 12/1998 prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

Recurentul mai arată că nu şi-a putut executa obligaţiile din cauza lipsei alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate cu ocazia rectificării bugetare, situaţie de care se face vinovat Ministerul Finanţelor.

Înalta Curte constată că prin încheierea pronunţată de prima instanţă în data de 03.10.2018, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor, formulată de recurent.

Întrucât recurentul nu a formulat apel împotriva acestei încheieri rezultă că cele statuate de prima instanţă cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie formulată de Ministerul Transporturilor împotriva Ministerului Finanţelor Publice se opun atât părţilor cât şi instanţei de control judiciar cu autoritate de lucru judecat, în condiţiile art. 430 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanţie Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor împotriva deciziei nr. 1820/A din 8 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanţie Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor împotriva deciziei nr. 1820/A din 8 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.