Assignee insurer dispute over auto damage difference assigned to Timișoara court

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 5 mai 2021 la Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.158,78 RON cu titlu de pretenţii, reprezentând diferenţa de despăgubire cuvenită conform dosarului de daună nr. x.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a menţionat că prin contractul de cesiune de creanţă nr. x din 26.03.2021, încheiat cu proprietarul autovehiculului reparat, a preluat de la acesta creanţa pe care trebuia să o încaseze de la asigurător, în condiţiile art. 1.493 C. civ., raportat la dispoziţiile art. 1.566 - art. 1.584 din C. civ.

În drept, reclamanta a invocat Norma ASF nr. 20/2017, dispoziţiile Legii nr. 132/2017, art. 1.356 şi urm., art. 1.493 şi art. 1.566 - art. 1.584 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 12740 din 14.10.2021, pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, invocată de pârâtă, şi s-a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că obiectul cererii este o acţiune în pretenţii şi nicidecum o cerere în despăgubire formulată de către terţul prejudiciat, întrucât societăţilor care cumpără creanţe rezultate din contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie nu li se transferă şi dreptul procesual legat de competenţa teritorială alternativă.

Prin urmare, judecătoria a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 115 alin. (3) C. proc. civ., ci regula generală prevăzută la art. 107 din acelaşi cod privind instanţa competentă de la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoria Sector 1 Bucureşti.

2. Cauza a fost înregistrată la 7 decembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, secţia I civilă, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 2123 din 25 februarie 2022, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de reclamantă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut că în cauză, pe lângă instanţa de la domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului, mai sunt competente şi alte instanţe, cum ar fi situaţia prevăzută de art. 115 alin. (1) punctul 3 C. proc. civ., potrivit căruia competentă este şi instanţa locului unde s-a produs riscul asigurat.

În continuare, instanţa a reţinut că locul unde s-a produs accidentul, conform constatării amiabile de accident, este municipiul Timişoara, astfel că Judecătoria Timişoara era competentă teritorial să judece cauza şi nu putea declina competenţa de soluţionare altei instanţe deopotrivă competente întrucât ar încălca dispoziţiile art. 116 C. proc. civ.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 1 aprilie 2022.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Timişoarea şi Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în cauză fiind incidentă ipoteza de la art. 133 pct. 2 teza finală C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta, în calitate de cesionară a creanţei, a solicitat de la asigurătorul persoanei vinovate de producerea accidentului auto plata diferenţei de despăgubire din cadrul dosarului de daună nr. x.

Prin urmare, fiind dedus judecăţii un litigiu grefat pe raporturi de asigurare, competenţa teritorială este de ordine privată şi alternativă, fiind incidente atât regula generală prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cât şi regulile în materie de asigurări prevăzute la art. 115 din acelaşi cod.

Totodată, Înalta Curte constată că este lipsit de relevanţă din perspectiva competenţei instanţei faptul că reclamanta acţionează în baza unui contract de cesiune de creanţă, prin care a dobândit creanţa de la terţul prejudiciat, respectiv proprietarul autoturismului implicat în accidentul rutier.

Potrivit dispoziţiilor art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ. cesiunea de creanţă transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată.

Astfel, Înalta Curte, dând eficienţă conceptului de plenitudine a drepturilor astfel transmise prin cesiune, reţine că este transferat cesionarului şi dreptul la acţiune, care este firesc însoţit de dreptul de a beneficia de regulile de competenţă teritorială alternativă prevăzute de normele de procedură pentru litigii izvorâte din asigurare, drept de care s-ar fi bucurat şi cedentul şi pentru a cărui excludere, în cazul cesionarului, nu există raţiune.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (1) Cod procedură "în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: pct. (1) domiciliul sau sediul asiguratului; pct. (2) bunurile asigurate; pct. (3) locul unde s-a produs riscul asigurat".

Din normele legale evocate, rezultă că, în materie de asigurare, poate fi introdusă acţiunea pentru plata despăgubirilor ori după regula generală în materie de competenţă, respectiv la instanţa de la domiciliul pârâtului, ori la una din instanţele expres indicate de prevederile art. 115 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, având în vedere că locul producerii accidentului este situat în Municipiul Timişoara, reclamanta a sesizat instanţa competentă în circumscripţia căreia s-a produs riscul asigurat în conformitate cu art. 115 alin. (1) pct. 3 Cod procedură, respectiv Judecătoria Timişoara.

În consecinţă, Înalta Curte constată că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Timişoara, reclamanta potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. şi-a exercitat dreptul de a alege între instanţele deopotrivă competente, stabilindu-se competenţa teritorială în favoarea instanţei de la locul unde s-a produs riscul asigurat.

Faţă de considerentele anterior expuse, şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.