Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 129/2022 AI generated

Recusal appeal filed before merits decision dismissed as premature

Case Number Decizia nr. 129/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal against the appellate court's refusal of his judicial recusal motion as premature, leaving the underlying civil judgment and the recusal denial in force. The dispute arose in a complex commercial litigation concerning the absolute nullity of general assembly resolutions and assignment contracts of a limited liability company, where the plaintiff filed a recusal request against two appellate judges; the plaintiff argued the appellate court violated his right to defense by prejudging the case, while the defendants invoked inadmissibility and prematurity. The decisive legal basis was Article 53(1) of the Code of Civil Procedure, which explicitly stipulates that a decision rejecting a recusal motion may only be challenged via appeal simultaneously with the final judgment resolving the substantive case; because the plaintiff filed the recourse before the appellate court issued its final decision on the merits, the appeal was deemed premature and dismissed.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 53 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ; Recusal appeal filed before merits decision dismissed as premature: The dispute arose in a complex commercial litigation concerning the absolute nullity of general assembly resolutions and assignment contracts of a limited liability company, where the plaintiff filed a recusal request against two appellate judges; the plaintiff argued the appellate court violated his right to defense by prejudging the case, while the defendants invoked inadmissibility and prematurity. The decisive legal basis was Article 53(1) of the Code of Civil Procedure, which explicitly stipulates that a decision rejecting a recusal motion may only be challenged via appeal simultaneously with the final judgment resolving the substantive case; because the plaintiff filed the recourse before the appellate court issued its final decision on the merits, the appeal was deemed premature and dismissed.

Keywords

AI generated
motion for recusal article of civil procedure absolute nullity of judgment commercial litigation late procedural objections postponement of trial

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as premature.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub număr de dosar x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C., D., E., F., G. S.A, H. S.R.L. şi I. S.R.L., constatarea nulităţii absolute a Hotărârii AGA B. S.A nr. 2/12.03.2003, a Hotărârii AGA B. S.A. nr. 3/15.06.2004, a Hotărârii AGA B. din 07.12.2015 şi a tuturor hotărârilor AGA B. S.A din 07.12.2015 şi până la soluţionarea acţiunii.

La 16 februarie 2015 reclamantul a depus precizări cu privire la cadrul procesual pasiv, învederând că au calitate de pârâţi: B. S.R.L. prin administratori, G. S.R.L., H. S.R.L. şi I. S.R.L., precum şi precizări ale obiectului cererii, în sensul că acesta este constatarea nulităţii absolute a Hotărârii AGA B. S.A nr. 2/12.03.2003, a Hotărârii AGA B. S.A nr. 3/15.06.2004 şi a Hotărârii AGA B. Hotărârii AGA B. S.A din 07.12.2015.

Pârâta H. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a H. S.R.L., prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte Hotărârea AGA nr. 2/12.03.2003 şi a lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta G. S.A a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a G. S.R.L., prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte Hotărârea AGA nr. 2/12.03.2003 şi a lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta I. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a I. S.R.L., prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte Hotărârea AGA nr. 2/12.03.2003 şi capătul de cerere subsidiar, excepţia lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La 22 iunie 2015, reclamantul a depus cerere de modificare, completare şi precizare a acţiunii introductive, prin care a indicat cadrul procesual pasiv ca fiind alcătuit din pârâţii: B. S.R.L. prin administratori, G. S.A, H. S.R.L., I. S.R.L., J. şi CIA J., precum şi obiectul cererii, ca fiind constatarea nulităţii absolute a: Hotărârii AGA B. S.A nr. 2/12.03.2003, a Hotărârii AGA B. S.A nr. 3/15.06.2004, Hotărârii AGA B. S.A din 07.12.2015, Contractului de cesiune nr. x/15.06.2004 atestat de CIA J., Actului adiţional nr. x/15.06.2004 atestat de CIA J., procesului-verbal nr. x/15.06.2004 a AGA B. S.A, Contractului de cesiune nr. x/13.12.2005 atestat de CIA J., Hotărârii AGA B. S.A din 07.12.2005, Actului adiţional nr. x/13.12.2005 atestat de CIA J., precum şi a înscrisului intitulat "Addendum la Contractul de cesiune nr. x/13.12.2005", atestat de CIA J. prin încheierea nr. 333/27.03.2007.

In motivare, s-a învederat că actele a căror nulitate se solicită nu sunt semnate de reclamant, fiind încheiate şi cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi ale actului constitutiv al societăţii.

Pârâtele G. S.A, H. S.R.L., B. S.R.L. şi I. S.R.L. au formulat întâmpinări la cererea modificatoare, prin care au reiterat excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive prescripţiei dreptului material la acţiune, a lipsei de interes, iar pe fond au solicitat respingerea cererii astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

La 29 februarie 2016, în cauză a fost formulată cerere de intervenţie în interes propriu de CIA K..

Prin încheierea nr. 299 din 20 aprilie 2016, prima instanţă a admis excepţia de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută a Contractului de cesiune nr. x/13.12.2005 şi a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu a CIA K., soluţia cu privire la cererea de intervenţie devenind definitivă prin decizia civilă nr. 345/15.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2016, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte Hotărârea AGA din 12.03.2003 şi în ce priveşte capetele de cerere subsidiare, având ca obiect constatarea nulităţii absolute pentru nerespectarea dispoziţiilor legale şi ale actului constitutiv al societăţii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I. S.R.L., J. şi CIA J., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G. S.A şi H. S.R.L. în ce priveşte capetele de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută a hotărârilor AGA şi AGEA ale B. S.R.L. şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G. S.R.L. şi H. S.R.L. în ce priveşte celelalte capete de cerere, din cererea completatoare.

La 18 ianuarie 2017 în cauză a fost formulată cerere de intervenţie în interes alăturat reclamantului de CIA K., cu aceleaşi argumente de fapt ca şi cererea de intervenţie în interes propriu.

Prin încheierea nr. 127 din 22 februarie 2017, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, iar prin decizia civilă nr. 255 din 12 aprilie 2017 Curtea de Apel Constanţa, urmare a admiterii apelului, a schimbat în tot încheierea, în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenţie în interes alăturat.

Prin sentinţa civilă nr. 544 din 12 noiembrie 2019, Tribunalul Constanţa a anulat cererea de chemare în judecată în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută a Contractului de cesiune nr. x/13.12.2005, ca netimbrată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii I. S.R.L., J. şi CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ J., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; j a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii G. S.A. şi H. S.R.L., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în ce priveşte capetele de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută a hotărârilor AGA şi AGEA ale B. S.R.L.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii G. S.A., H. S.R.L., ca neîntemeiată; a respins cererea de intervenţie în interes alăturat reclamantului, formulată de intervenientul CABINETUL INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ K., ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtei B. S.R.L. de amendare a reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamantul A., pârâţii B. S.R.L., H. S.R.L., G. S.A. şi intervenientul accesoriu Cabinetul Individual de Avocatură K..

Totodată, apelantele-pârâte au formulat apel şi împotriva încheierii de şedinţă din 11 noiembrie 2016.

Prin cererea formulată la 14 septembrie 2020, apelantul A. a solicitat recuzarea doamnelor judecător L. şi M., ce formează completul de judecată C4 Apel.

Prin încheierea din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare formulată de reclamantul A. împotriva doamnelor judecător L. şi M., membri ai completului de judecată C4 Apel, desemnat prin sistem de repartizare aleatorie pentru soluţionarea dosarului nr. x/2020

Împotriva încheierii din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, A. a declarat recurs.

Fără a-şi încadra criticile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recurentul A. susţine, în esenţă, că prin respingerea cererii de recuzare, instanţa de apel, i-a încălcat dreptul la apărare.

Consideră că instanţa s-a antepronunţat, spunându-şi părerea cu privire la pricina care se judecă.

Intimata G. S.A a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Intimata B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prematurităţii recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din 22 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, recurentul exercitându-şi acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 26 ianuarie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia prematurităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge ca prematur recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect încheierea din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare formulată de reclamantul A. împotriva doamnelor judecător L. şi M..

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ.:

"încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când aceasta din urmă hotărâre este definitivă încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Prin urmare, în raport cu art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., încheierea din 23 septembrie 2020 pronunţată de pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza.

Prin decizia civilă nr. 77 din 15 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A., de pârâţii B. S.R.L., H. S.R.L. şi de intervenientul accesoriu Cabinetul Individual De Avocatură K. împotriva sentinţei civile nr. 544 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2015.

Aşa fiind, se constată că la momentul promovării recursului (7 octombrie 2020) declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, cauza nu era soluţionată.

Prin urmare, în condiţiile în care art. 53 alin. (1) C. proc. civ. stipulează expres că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, recursul dedus judecăţii apare ca fiind prematur formulat.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca prematur recursul declarat de recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca prematur recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2022.