Cassation appeal annulled: fire damage liability claims recast factual findings as illegality rather than valid cassation grounds

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 21 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Timiş, sub număr de dosar x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii S.C. C. S.R.L şi D., solicitând instanţei obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 36,189.00 euro şi 66,399.63 RON, cu dobândă legală de la data depunerii cererii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii au arătat că sumele la plata cărora solicită obligarea pârâţilor reprezintă despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului ce le-a fost provocat de incendiul din data de 14.12.2015 - care a avut drept cauză şemineul edificat de pârâţi.

Prin sentinţa civilă nr. 518 din 16 mai 2018, Tribunalul Timiş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. şi a respins acţiunea faţă de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. C., obligând-o pe pârâtă la plata către reclamanţi a sumei de 207.150 RON cu titlu de despăgubiri şi a sumei de 5400 cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă în rest acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. C. a declarat apel, solicitând admiterea apelului şi schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuie ilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 294/A din 7 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâta S.C. C., în contradictoriu cu reclamanţii A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 518 din 16 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2016; a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă în integralitate şi acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C.. Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 8444 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 294/A din 7 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, reclamanţii susţin, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat regulile procedurale cu caracter imperativ referitoare la conţinutul hotărârii judecătoreşti, prin aceea că nu a inclus în hotărârea atacată opiniile divergente ale celor doi judecători care au constituit iniţial completul de judecată, opinii în urma cărora s-a apelat la constituirea unui complet de divergenţă după cum reiese din încheierea de şedinţă din data de 17.06.2020. Mai mult decât atât, această opinie se impunea a fi consemnată ca opinie separată de aceea a celui de-al doilea judecător iniţial şi a celui nou inclus în completul de judecată.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel nu a analizat, în mod efectiv, argumentele acestora, nu a procedat la o înlăturare, motivată şi argumentată, în mod explicit, a susţinerilor din întâmpinarea formulată de către aceştia, precum şi a concluziilor raportului de expertiză tehnică în specialitatea procese pirogene întocmit în faza procesuală a apelului de către expert inginer E.. De asemenea, instanţa nu a prezentat în concret motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa, care se rezumă la a conchide că există un dubiu în stabilirea cauzei incendiului care a distrus în totalitate construcţia edificată de către recurenţii-reclamanţi.

In fapt, instanţa de apel a conferit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea electroenergetică întocmit de expertul F. aceeaşi putere probatorie cu a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea procese pirogene şi incendii întocmită de către domnul expert E., practic neutralizându-le. Această abordare a celor două expertize tehnice este greşită, deoarece expertiza tehnică în specialitatea procese pirogene şi incendii întocmită de către domnul E. are la bază nu doar propriile constatări ale acestuia, ci şi pe cele ale martorilor oculari la incendiu precum şi constatările pompierilor care au intervenit pentru stingerea incendiului, consemnate în procesul-verbal întocmit cu această ocazie şi confirmate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat al Judeţului Timiş.

În ceea ce priveşte incidenţa pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susţin că normele de drept material greşit aplicate, sunt prevederile art. 1349 coroborat cu dispoziţiile art. 1373 C. civ., care conturează regimul juridic ai răspunderii civile delictuale şi ale art. 16, alin. (3) din C. civ. privind culpa ca formă a vinovăţiei.

În speţă, incendiul de la imobilul proprietatea recurenţilor s-a produs datorită unui defect de construcţie de montaj a racordului de la şemineul vândut de către pârâtă, din holul central al clădirii, la coşul de fum. S-a reţinut că racordul cuptorului de la şemineu nu s-a amplasat la distanţa de protecţie la incendiu, ne fiind respectate prevederile STAS-6793-69 art. 2.3,10. De asemenea, expertul tehnic în procese i pirogene, E., indică şi faptul că elementele suprapuse ale coşului de fum nu au fost fixate corespunzător, fiind afectată etanşeitatea acestuia.

In ceea ce priveşte cauza incendiului, un înscris edificator este procesul-verbal cu nr. x/P, întocmit la data de 14.12.2015 de Comandatul gărzii de intervenţie la încheierea de stingere a incendiului şi rapoartele de expertiză, extrajudiciară întocmit de expertul G. şi judiciară întocmit de către expertul E.. In cuprinsul acestora se indică ca sursă a incendiului tocmai deficienţele de montaj la şemineu realizat de către pârâtă.

Mai mult, inclusiv declaraţia martorului ocular, audiat în faţa primei instanţe care a indicat faptul că flăcările se întindeau dinspre peretele pe care era montat şemineul către partea opusă a casei, unde în fapt sej afla cablul despre care expertul tehnic în specialitatea electroenergetică, ing. F., pretinde că ar fi suferit scurtcircuitul cauzator al incendiului.

Faţă de aceste considerente, apreciază ca fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Se mai arată că la stabilirea vinovăţiei şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; având la îndemână amplul material probator din dosar, instanţa trebuia să aibă în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea procese pirogene şi incendii, fiind singurul care se coroborează şi cu alte probe administrate, respectiv cu declaraţii de martori oculari şi cu înscrisuri emanând de la autorităţi ale statului necontestate până în prezent.

Expertiza în specialitatea electroenergetica relevă existenţa unui scurtcircuit la instalaţia electrică, însă nu este concludentă în privinţa faptului că acest scurtcircuit este cauză sau urmare incendiului.

În opinia recurenţilor, doar expertiza tehnică în specialitatea în procese pirogene şi incendii poate stabili cauza producerii unui incendiu.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecând apelul pârâtei C., să se dispună respingerea acestuia, ca neîntemeiat, şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.

Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar.

Prin încheierea de şedinţă din 22 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenţii-reclamanţi au depus punct de vedere la raport, prin care au susţinut că recursul este admisibil, fiind incidente pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., astfel că se impune admiterea recursului.

Intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că raportul este întemeiat şi se impune anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) Cod; totodată, a solicitat cheltuieli de judecată.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 26 ianuarie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că argumentele prezentate de recurenţi în memoriul de recurs nu pot fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., invocate de aceştia, deoarece recurenţii înţeleg să critice modul în care instanţa de apel a apreciat probele şi a evaluat situaţia de fapt, aspecte ce ţin de controlul de netemeinicie şi nu de controlul de legalitate al deciziei recurate.

Recurenţii susţin, în esenţă, prin motivele de recurs că instanţa nu a prezentat în concret motivele de fapt şi de drept care au format convingerea acesteia în sensul că există un dubiu în stabilirea cauzei incendiului care a distrus în totalitate construcţia edificată de către reclamanţi. De asemenea, susţin că, în fapt, instanţa de apel a conferit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea electroenergetică aceeaşi putere probatorie cu a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea procese pirogene şi incendii, deşi cel din urmă raport are la bază nu doar propriile constatări ale expertului, ci şi pe cele ale martorilor oculari la incendiu, precum şi constatările pompierilor care au intervenit pentru stingerea incendiului, consemnate în procesul-verbal întocmit cu această ocazie.

În acest context, este de subliniat că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, trebuie amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurenţilor cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenţi rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenţii au relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

În speţă, recurenţii-reclamanţi tind, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele (expertizele efectuate în cauză, declaraţia martorului ocular, etc.) şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Împrejurarea că recurenţii-reclamanţi indică anumite dispoziţii legale (ex: art. 1373 C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

De asemenea, susţinerea faptului că incendiul de la imobilul proprietatea recurenţilor s-a produs datorită unui defect de construcţie de montaj la şemineu, montaj realizat de către pârâtă şi stabilirea culpei, pe care le aduc în discuţie recurenţii, reprezintă chestiuni de fapt, asupra cărora se pronunţă în mod suveran instanţa de fond sau de apel, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să ducă la aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata sumei de 3.155,51 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă S.C. C., conform înscrisurilor justificative aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 294/A din 7 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata sumei de 3.155,51 RON, reprezentând cheltuieli de judectă în recurs, către intimata-pârâtă S.C. C..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2022.