CASCO insurance claim denial for expired ITP and worn tires: appeal annulled for failure to frame cassation grounds

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 31 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, sub număr de dosar x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. - Sucursala Cluj, a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 67.000 euro la cursul BNR din ziua plăţii şi a penalităţilor de întârziere aferente, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969 C. civ., O.G. nr. 13/2011, Legeanr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011. |

Prin sentinţa civilă nr. 12920/2014 din 5 decembrie 2014, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub acelaşi număr de dosar, x/2014

Prin sentinţa civilă nr. 1921 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2014, s-a respins acţiunea civilă formulată de către reclamanta A. împotriva societăţii pârâte B. S.A. - Sucursala Cluj, ca neîntemeiată, şi a fost obligată reclamanta la plata, în favoarea pârâtei, a sumei de 3.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii instanţei de fond şi admiterea cererii chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 526/2019 din 2 octombrie 2019 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nn 1921 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2014; a fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. împotriva pârâtei B. S.A. - Sucursala Cluj şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata sumei de 260.393,71 RON reprezentând o parte din despăgubirile solicitate în urma evenimentului rutier din 03.11.2013, totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, aceasta fiind obligată şi la plata sumei de 12.000 RON cheltuieli de judecată parţiale, avansate în primă instanţă şi apel.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 526/2019 din 2 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o scurtă prezentare a istoricului cauzei, în argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a aplicat ori a aplicat greşit prevederile C. civ. referitoare la contractul de asigurare şi Condiţiile de Asigurare, respectiv art. 1270 alin. (1), art. 1166, art. 1170, art. 2199, art. 2208, art. 2214, art. 2216, art. 1266-1269, art. 1547 C. civ. art. 8.1, 8.14, art. 3.2 lit. a), art. 8.6 lit. e), art. 10.6 din Condiţii de asigurare.

Contractul de asigurare facultativă încheiat între părţi, arată recurenta, este reglementat de art. 2199, 2208, 2214, 1270 alin. (1) C. civ. şi clauzele contractuale din Condiţiile de asigurare CASCO cod 705/2010 şi nu alte clauze cum greşit s-a reţinut în hotărârea atacată.

In cuprinsul hotărârii atacate se face referire la condiţii/clauze care nu fac parte din contractul de asigurare şi nu sunt aplicabile acestei cauze (art. 7.1 lit. e), lit. f), etc).

Or, chiar dacă aceste condiţii de asigurare sunt depuse la dosar de către reclamantă, trebuie observat că ele nu fac parte din contractul de asigurare şi nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Pentru a se putea stabili dacă reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri sau pârâta este îndreptăţită la refuzul plăţii despăgubirilor, apreciază necesar a fi avute în vedere prevederile art. 8.1 din Condiţiile de Asigurare în raport de împrejurările concrete ale cauzei, respectiv să se analizeze dacă a fost respectată de către asigurata reclamantă obligaţia de întreţinere şi utilizare a autovehiculul asigurat în bune condiţii şi în conformitate cu reglementările legale.

Consideră că obligaţia de a întreţine şi de a utiliza autovehiculul în bune condiţii şi conform normelor legale a fost încălcată de către reclamantă, cu consecinţe directe asupra producerii accidentului rutier, întrucât reclamanta a încălcat prevederile legale care o obligau sa efectueze inspecţia tehnică periodică pentru a se asigura că autovehiculul prezintă toate caracteristicile tehnice pentru a circula în siguranţă pe drumurile publice; să nu circule cu autovehiculul pe drumul public dacă nu are inspecţia tehnică periodică efectuată; să nu circule pe drumul public dacă certificatul de înmatriculare este suspendat de drept; să înlocuiască anvelopele uzate cu anvelope corespunzătoare tehnic potrivit legii; să nu circule pe drumul public cu anvelope uzate, având stare necorepunzătoare şi uzură peste limitele legale şi care nu îndeplinesc condiţiile de siguranţă.

Recurenta arată că reclamanta nu a utilizat autovehiculul potrivit normelor legale aplicabile, întrucât nu avea drept să circule cu autovehiculul asigurat ce avea ITP~ul expirat din 10.10.2013, iar din 26.10.2013 era suspendat şi certificatul de înmatriculare a autovehiculului, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor contractuale inserate la art. 8.1 alin. (1) şi (3).2 lit. a) din condiţiile de asigurare şi a dispoziţiilor legale.

De asemenea, anvelopele din spate ale autovehiculului prezentau uzură avansată, peste limita admisă de lege, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor contractuale care impun utilizarea şi întreţinerea autovehiculul potrivit normelor legale aplicabile şi în bune condiţii.

Uzura avansată a anvelopelor constituie defect major, iar autovehiculul ar fi fost respins la ITP potrivit normelor legale incidente dacă reclamanta ar fi respectat obligaţia sa legală de a efectua inspecţia tehnică periodică.

În rapoartele de expertiză judiciară este redat tabelul Anexa 2 la RNTR 1 şi se stabileşte că anvelopele din spate nu prezentau caracteristicile cerute de normele legale.

Aşa fiind, reclamanta este în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligaţii prevăzute de lege şi în strânsă legătură cu obligaţia prevăzută de art. 8.1 alin 1, 3.2 lit. a) din Condiţiile de asigurare, iar culpa acesteia se prezumă potrivit art. 1548 C. civ. prin simplul fapt al neexecutării, respectiv pentru că nu a efectuat verificarea tehnică periodică, că a circulat cu un autovehicul care nu îndeplinea condiţiile legale pentru a fi pus în circulaţie, având pneurile cu uzură peste cea admisă şi cu certificatul de înmatriculare suspendat de drept.

Apreciază că în mod nelegal s-a stabilit că recurenta-pârâtă datorează despăgubiri în baza contractului de asigurare, chiar dacă răspunderea pentru starea necorespunzătoare a pneurilor, conform hotărârii atacate, revine societăţii specializate în servicii de întreţinere auto, persoană care nu este parte în prezenta cauză şi cu care societatea pârâtă nu are un raport contractual ori de altă natură legat de prezenta cauză.

Un alt aspect de nelegalitate, în opinia recurentei, vizează faptul că între pârâtă şi terţa persoană, unitatea service C., nu există nici un raport juridic în baza căruia, stabilindu-se culpa civilă/contractuală a C., societatea pârâta să aibă obligaţia de a achita despăgubiri reclamantei.

Aşa fiind, întrucât în cauză se impunea lămurirea aspectelor legate de starea de întreţinere a autovehiculului, recurenta-pârâtă solicită în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauza spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea apelului reclamantei.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în principal constatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia.

Prin încheierea de şedinţă din 22 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părţi neînţelegând să îşi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 26 ianuarie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, criticile recurentei vizează probele administrate (ex: înscrisuri, rapoartele de expertiză judiciară prin care se stabileşte starea anvelopelor), situaţia de fapt (neutilizarea autovehiculului potrivit legii aplicabile, neefectuarea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului, suspendarea certificatului de înmatriculare, starea anvelopelor, conduita contractuală a părţilor, evaluarea comportamentului acestora), aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate invocate.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Criticile recurentei vizând greşita interpretare a contractului de către instanţa de apel şi reţinerea eronată a situaţiei de fapt rezultată din probe, reprezintă, aşa cum s-a arătat în precedent, o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se observă că recurenta B. S.A. a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

În speţă, recurenta-pârâtă tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, iar împrejurarea că se indică o serie de dispoziţii legale (art. 1270 alin. (1), art. 1166, art. 1170, art. 2199, art. 2208, art. 2214, art. 2216, art. 1266-1269, art. 1547 C. civ.), respectiv anumite dispoziţii contractuale (art. 8.1, 8.14, art. 3.2 lit. a), art. 8.6 lit. e), art. 10.6 din Condiţii de asigurare), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

De asemenea, stabilirea culpei, pe care o aduce în discuţie recurenta, reprezintă o chestiune de fapt, care aparţine în mod suveran instanţei de fond sau de apel, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac.

Potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 526/2019 din 2 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2022.