Extraordinary annulment of cassation decision on statute of limitations and consumer status for moral damages from utility disconnection.

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la 20 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta CEZ Vânzare S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 650.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul creat de pârâtă prin debranşarea din noaptea de 11 spre 12 februarie 2013, vizând prejudiciul produs în perioada 2 noiembrie 2014 - 2 noiembrie 2015.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia litispendenţei şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la 26 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta CEZ Vânzare S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 950.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul creat de pârâtă prin debranşarea din noaptea de 11 spre 12 februarie 2013, vizând prejudiciul produs în perioada 3 noiembrie 2015 - 23 noiembrie 2016.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia litispendenţei şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis excepţia conexităţii, a conexat dosarul nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019 şi a trimis cauza spre soluţionare instanţei întâi sesizate.

Prin sentinţa nr. 144 din 9 decembrie 2019, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 311/2020 din 15 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta A.; a admis apelul declarat de pârâta CEZ Vânzare S.A., a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretentiile aferente perioadei 2 noiembrie 2014-19 septembrie 2016 şi a respins acţiunea pentru pretenţiile aferente perioadei 19 septembrie 2016 -23 noiembrie 2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia şi casarea deciziei atacate.

Prin decizia nr. 822 din 31 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 311/2020 din 15 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Împotriva deciziei instanţei de recurs, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2, pct. 3 şi pct. 4 C. proc. civ.

În referire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, contestatoarea a susţinut că acest text de lege dă posibilitatea instanţelor devolutive să pronunţe soluţii arbitrare, de interpretare, cu încălcarea flagrantă a art. 21, 22, 24, 30 etc. din Constituţia României coroborate cu ale art. 126 alin. (3) din Constituţie, în sensul că Înalta Curte nu poate face o aplicare unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, neexistând motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat, sunt încălcate drepturile omului şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi sunt aduse prejudicii bugetului de stat prin neplata taxelor de timbru de operatorii economici.

Contestatoarea a susţinut că prin încheierea nr. 16/2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, i s-a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa în calea de atac a apelului, cu motivarea că, întrucât petenta nu este parte în contract, nu deţine calitatea de consumator în sensul legii.

În opinia contestatoarei textul art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 trebuie completat în sensul de intra în categoria consumatorilor pe lângă titularul de contract şi celelalte persoane fizice care consumă utilităţi pe acest contract.

În acest context, arată că excepţia menţionată îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi supusă controlului de constituţionalitate în sensul de a se stabili dacă separarea unui membru de familie de ceilalţi membri este constituţională şi nu încalcă drepturile fundamentale ale omului. Art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 conferă calitatea de consumator doar persoanei care are încheiat contract direct cu furnizorul de utilităţi, însă celilalţi membri ai familiei nu beneficiază de calitatea de consumatori. Astfel, există o discriminare în funcţie de vârstă, sex, rude, chiriaşi, etc.

Cu privire la motivele de anulare a hotărârii atacate, contestatoarea susţine că recursul s-a judecat în şedinţă publică, fiind incidente dispoziţiile art. 492 alin. (2) C. proc. civ., astfel că respingerea cererii de completare a motivelor de recurs se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 C. proc. civ.

Contestatoarea susţine că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător, subliniind că i-a fost încălcat dreptul fundamental la un proces echitabil şi precizând că, în cazul în care partea a făcut o încadrare greşită a motivelor de recurs, judecătorul trebuia să procedeze conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Or, instanţa de recurs nu a soluţionat în niciun fel obligaţia de timbrare sau de scutire de la plata taxei de timbru, nu precizează cum se aplică în căile de atac dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. b), art. 29 alin. (1) lit. f) şi art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013.

Contestatoarea a mai arătat că instanţa de recurs nu a făcut nicio menţiune în legătură cu o decizie pronunţată de instanţa de apel într-un alt dosar, în care s-a reţinut că prescipţia dreptului material la acţiune pentru debranşarea locuinţei sale a început la 11 octombrie 2017, subliniind că cererea de chemare în judecată pendinte a fost promovată la 23 septembrie 2019, în interiorul termenului de prescripţie.

De asemenea, s-a susţinut că instanţa de recurs nu a judecat cererea sa în spiritul legii, în sensul de a apăra valorile intrinseci fiinţei umane lezate timp de patru ani.

Totodată, s-a arătat că faptele pârâtei cad şi sub incidenţa C. pen., respectiv art. 241 alin. (1) pct. b) - bancrută frauduloasă, în concurs cu evaziunea fiscală.

A mai susţinut contestatoarea că instanţa supremă nu a motivat de ce trebuie să plătească de 100 de ori mai mult taxă judiciară de timbru decât intimata, în condiţiile în care tribunalul i-a acordat despăgubiri morale de 10.000 RON. A precizat, totodată, că cererea sa de reexaminare a taxei de timbru, formulată în termen legal şi respinsă, nu a fost luată în considerare de instanţa de recurs, conform art. 126 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.

Intimata a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, având în vedere că susţinerile contestatoarei nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres şi limitativ de art. 503 C. proc. civ., iar greşelile la care se referă acest text de lege sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată. În subsidiar, a solicitat respimgerea contestaţiei ca netemeinică şi nelegală.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocate de intimata CEZ VÂNZARE S.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a o respinge, reţinând că argumentele prezentate de contestatoare se pot încadra, în mod formal, în unele din dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul contestaţiei în anulare, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Prezenta contestaţie în anulare a fost fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."

Dintre aceste cazuri, motivele invocate de contestatoare pot fi încadrate în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., nefiind dezvoltate argumente cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 4 indicat în cerere.

Astfel, în cuprinsul cerererii formulate, contestatoarea susţine că recursul s-a judecat în şedinţă publică, fiind incidente dispoziţiile art. 492 alin. (2) C. proc. civ., respingerea cererii de completare a motivelor de recurs încadrându-se în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că eroarea materială la care se referă acest text de lege este o greşeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, textul de lege nefiind incident în cazul unor greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Din perspectivele cerinţei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., în cauză, instanţa investită cu soluţionarea căii extraordinare de atac constată că modalitatea de soluţionare a recursului formulat de recurenta-reclamantă nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul anterior arătat.

Aspectele invocate de contestatoare nu se pot valorifica în această procedură extraordinară decât dacă ar fi existat o neobservare, din eroare, a actelor materiale aflate la dosar, relevante pentru soluţia procesului, iar nu ca motive de nelegalitate a hotărârii instanţei de recurs.

Altfel spus, dacă instanţa de recurs a luat în examinare aspectele deduse, dându-le o rezolvare asumată, deliberată, instanţa care judecă contestaţia în anulare nu se poate poziţiona ca instanţă de control judiciar, pentru a cenzura decizia anterioară, a suprapune aprecierea şi înlocui soluţia, ci este limitată strict la a vedea dacă ipoteza art. 503 evocată este îndeplinită, în sensul textului, iar nu în înţelesul părţii.

De asemenea, în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Curtea constată că cerinţa premisă pentru invocarea acestuia este aceea a existenţei unui recurs legal exercitat de parte şi omisiunea de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate.

Pe de o parte, din cuprinsul deciziei contestate, rezultă că instanţa de recurs a reţinut că cererea de completare a motivelor de casare a fost depusă tardiv, or pe calea contestaţiei în anulare nu se poate critica modul în care instanţa de recurs a rezolvat problema tardivităţii depunerii motivelor de casare; aşa fiind, instanţa de control judiciar nu a putut proceda la analiza motivelor de recurs din cererea completatoare, culpa pentru depunerea tardivă a motivelor aparţinând exclusiv părţii.

Pe de altă parte, susţinerile contestatoarei prin care se arată că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător, că i-a fost încălcat dreptul fundamental la un proces echitabil şi că, în cazul în care partea a făcut o încadrare greşită a motivelor de recurs, judecătorul trebuia să procedeze conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ., nu pot constitui temei al contestaţiei în anulare, după cum nici afirmaţiile acesteia, prin care se arată că instanţa de recurs nu a făcut nicio menţiune în legătură cu o decizie pronunţată de instanţa de apel într-un alt dosar, în care s-a reţinut că prescripţia dreptului material la acţiune pentru debranşarea locuinţei sale a început la 11 octombrie 2017, că instanţa de recurs nu a soluţionat în niciun fel obligaţia de timbrare sau de scutire de la plata taxei de timbru şi nici nu a precizat cum se aplică în căile de atac dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. b), art. 29 alin. (1) lit. f) şi art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, nu pot susţine motivul de contestaţie în anulare invocat.

Instanţa de recurs a motivat că recurenta-reclamantă a invocat în mod formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ., reţinând că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte afirmaţiile recurentei privind încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. f) şi ale art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, instanţa de recurs a constatat că acestea pot fi subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Criticile au fost însă respinse motivându-se pe larg această dispoziţie, astfel cum reiese din considerentele deciziei contestate.

De asemenea, criticile prin care recurenta-reclamantă a arătat că au fost încălcate prevederile art. 2537 alin. (1) C. civ. şi că, în mod greşit, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 2 noiembrie 2014-19 septembrie 2016, au fost înlăturate de instanţa de recurs, deoarece autoarea căii de atac nu a criticat greşita aplicare a legii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci a readus în discuţie chestiuni de fapt legate de momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie şi de recunoaşterea culpei, care nu pot fi examinate în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că argumentele invocate de către contestatoare nu privesc vreun aspect formal al judecării recursului, ci au în vedere chiar aspecte de judecată, respectiv modul in care au fost apreciate motivele de recurs.

Or, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au ca situaţie premisă neexaminarea unui motiv de recurs, fiind sancţionată cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs invocate în termen.

Nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui motiv de casare presupune completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, ipoteză nerealizată în cauză, căci, aşa cum s-a arătat, instanţa de control judiciar a analizat fiecare motiv de recurs în parte, arătând punctual de ce niciunul dintre acestea nu poate fi primit.

Dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, pentru asigurarea securităţii raporturilor juridice.

În acest context, cum obiectul prezentului litigiu este o contestaţie în anulare ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, susţinerile contestatoarei care vizează chestiuni legate de stabilirea caracterului timbrabil al acţiunii sau de incidenţa scutirii de la pata taxei judiciare de timbru în funcţie de determinarea calităţii de consumator a reclamantei, cu referire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, nu pot fi examinate într-o atare procedură judiciară, astfel încât nu se poate da curs solicitării contestatoarei privind controlul constituţionalităţii acestor dispoziţii.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimată.

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 822 din 31 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2022.