Contestație în anulare regarding non-stamping of cassation appeal: material error doctrine excludes party's procedural omission to submit stamp payment proof.

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 883/A din 21 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe, împotriva sentinţei civile nr. 3459/15.11.2018 şi a încheierii de şedinţă din data de 15.02.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul reclamant A..

A schimbat în parte încheierea din 15.02.2018 şi sentinţa civilă nr. 3459/15.11.2018, în sensul că:

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 29.08.2010 - 20.06.2014.

A respins cererea privind pretenţiile aferente perioadei 29.08.2010 - 20.06.2014, constatând prescris dreptul la acţiune.

A obligat pârâta ANL la plata către reclamant a sumei de 25.074,29 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloare lipsă folosinţă pentru perioada 26 iunie 2014 - 02.07.2018.

A obligat pârâta ANL la plata către reclamant a sumei de 3.386,76 RON cu titlu de taxă de timbru aferentă sumei acordate cu titlu de despăgubiri.

A menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii şi ale sentinţei atacate.

A obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 1.780,42 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 883A din 21 iulie 2020, au formulat recurs reclamantul A. şi pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Înalta Curte, în urma deliberării, în raport de menţiunile existente în actul de partaj voluntar depus la dosar la termenul de judecată de la 11 noiembrie 2021, a constatat că în cauza dedusă judecăţii a operat transferul calităţii procesuale active, recurent devenind doamna B..

Prin încheierea din 23 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia de netimbrare în ceea ce priveşte recursul pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi a admis în principiu recursul reclamantei B..

Prin decizia nr. 2416 din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 883/A din 21 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Totodată, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva deciziei civile nr. 883/A din 21 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În fundamentarea acestei decizii, referitor la măsura anulării recursului pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe ca netimbrat, Înalta Curte, a constatat că cererea de recurs nu a fost timbrată anticipat şi că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei ce îi revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 1.774,50 RON, aşa cum rezultă din dovada aflată la dosarul de recurs.

Astfel s-a reţinut că, prin încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia de netimbrare în ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Prin înscrisul depus la dosarul de recurs, la data de 03.11.2021, recurenta-pârâtă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.774,50 RON.

În raport de soluţia pronunţată prin încheierea din 23 septembrie 2021, Înalta Curte a constatat că nu se poate lua act de achitarea ulterioară a taxei judiciare de timbru, singura consecinţă a admiterii excepţiei de netimbrare fiind anularea ulterioară a cererii de recurs.

În aceste condiţii, s-a reţinut că devin incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu art. 197 C. proc. civ., care stabilesc că netimbrarea sau insuficienta timbrare atrag anularea cererii.

Reţinând că în speţă, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligaţia timbrării, Înalta Curte a dat eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) şi art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 raportate la art. 197 C. proc. civ. şi a dispus anularea ca netimbrată a cererii de recurs.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 8 decembrie 2021, sub nr. x/2021, Agenţia Naţională pentru Locuinţe a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 318 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 2416 din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Prin contestaţia în anulare formulată s-a solicitat anularea deciziei atacate şi fixarea unui termen de judecată în vederea soluţionării recursului declarat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe în dosarul anterior menţionat.

Contestatoarea a susţinut că prin decizia atacată a fost anulat ca netimbrat recursul său, în condiţiile în care, taxa judiciară de timbru datorată de aceasta în recurs a fost achitată, în cuantumul comunicat de instanţă, încă de la data de 28.10.2021, prin ordinul de plata nr. x transmis, în original, la dosarul cauzei, anterior termenului de judecată la care a fost anulat ca netimbrat recursul pe care l-a formulat.

Prin urmare, soluţia de anulare a recursului ca netimbrat este eronată, greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare, fiind greşeli de fapt, şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale şi justifică admiterea prezentei contestaţii în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs, mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, în condiţiile în care A.N.L. a plătit taxa judiciară de timbru datorată în recurs, anterior termenului de judecată stabilit pentru soluţionarea acestuia.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 504 din acelaşi cod, inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, având în vedere, pe de o parte, că aceasta este îndreptată, în realitate, împotriva încheierii din 23 septembrie 2021, nesupusă niciunei căi de atac, iar, pe de altă parte, că nu se invocă niciunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. în motivarea contestaţiei, se face referire, în esenţă, la interpretarea eronată a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată; totodată, a solicitat obligarea A.N.L. la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul dosar.

La termenul de judecată din 26 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acordat cuvântul părţilor atât asupra excepţiei inadmisibilităţii, cât şi asupra fondului contestaţiei în anulare, reţinând cauza în pronunţare pe aceste aspecte.

Cu titlu prealabil, trebuie menţionat că temeiul juridic al contestaţiei în anulare, aşa cum a fost indicat în cerere, este art. 318 din C. proc. civ., ipoteza în care hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Cu toate acestea, având în vedere că prezentul litigiu se judecă potrivit C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează să analizeze cererea din perspectiva motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. cu acelaşi conţinut.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocate de intimata B., Înalta Curte urmează a o respinge, reţinând că decizia a cărei desfiinţare se solicită pe calea prezentei contestaţii este pronunţată de o instanţă de recurs, iar argumentele prezentate de contestatoare se pot încadra, în mod formal, în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. text legal conform căruia pot fi atacate cu contestaţie în anulare hotărârile instanţelor de recurs atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Analizând contestaţia în anulare, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Prezenta contestaţie în anulare a fost fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. (art. 318 teza I din C. proc. civ. de la 1865), potrivit cărora:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Eroarea materială la care se referă acest text de lege este o greşeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, textul de lege nefiind incident în cazul unor greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Din perspectivele cerinţei prevăzute de textul de lege susmenţionat, în cauză, instanţa investită cu soluţionarea căii extraordinare de atac constată că modalitatea de soluţionare a recursului formulat de recurenta-pârâtă nu este rezultatul unei erori materiale.

Deşi contestatoarea a susţinut că a achitat taxa judiciară de timbru aferentă recursului, anterior pronunţării deciziei a cărei retractare se solicită, Înalta Curte constată că această împrejurare nu este relevantă pentru admiterea contestaţiei în anulare.

Astfel, observând înscrisurile dosarului de recurs, Înalta Curte reţine că, deşi recurentei-pârâte i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 1.774,50 RON, aşa cum rezultă din dovada aflată la dosarul de recurs, aceasta nu s-a conformat obligaţiei ce îi revenea.

După cum rezultă din dosarul de recurs, recurenta-pârâtă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului formulat până la 23 septembrie 2021, dată la care a fost stabilit termen pentru examinarea recursurilor în complet de filtru şi, când, faţă de neîndeplinirea obligaţiei timbrării stabilită în sarcina recurentei-pârâte, printr-o încheiere interlocutorie, a fost admisă excepţia netimbrării recursului acestei părţi, iar recursul reclamantei a fost admis în principiu.

Dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru nu a fost depusă până la data pronunţării încheierii interlocutorii din 23 septembrie 2021, aceasta fiind înaintată la dosar ulterior admiterii excepţiei de netimbrare, astfel că soluţia de anulare a recursului ca netimbrat nu se datorează unei erori materiale imputabile instanţei, ci conduitei procesuale a recurentei-pârâte, care nu a făcut dovada achitării taxei în termenul defipt de lege.

În acest context, se cuvin a fi menţionate dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: "Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

După cum s-a reţinut mai sus, contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de retractare a hotărârii ca urmare a unei erori materiale evidente, neimputabilă părţilor, şi nu o cale prin care acestea să obţină reformarea hotărârii prin depunerea de dovezi pe care nu le-au administrat, în condiţiile legii, în faţa instanţei de recurs, căci altfel s-ar deschide calea unui recurs la recurs, ceea ce nu este permis.

Înalta Curte constată aşadar că nedepunerea dovezii privind plata taxei judiciare de timbru în dosarul instanţei de recurs, până la data pronunţării încheierii interlocutorii din 23 septembrie 2021, este pe deplin imputabilă contestatoarei, o astfel de omisiune neconstituindu-se într-o greşeală materială a instanţei de recurs.

În condiţiile în care instanţa de recurs a reţinut că, în raport de soluţia pronunţată prin încheierea din 23 septembrie 2021, nu se poate lua act de achitarea ulterioară a taxei judiciare de timbru (depusă de recurenta-pârâtă la data de 03.11.2021), singura consecinţă a admiterii excepţiei de netimbrare fiind anularea ulterioară a cererii de recurs, se reţine că această instanţă a justificat în fapt şi în drept soluţia de anulare a cererii ca netimbrată.

Instanţa de recurs nu a soluţionat recursul pârâtei întemeindu-se pe date materiale sau elemente cu privire la care s-a aflat în eroare, ci a avut în vedere la pronunţarea soluţiei înscrisurile din dosar, atribuindu-le semnificaţia juridică arătată în cuprinsul deciziei.

Prin urmare, din perspectiva cerinţei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile contestatoarei nu vizează greşeli materiale, ci eventuale greşeli de judecată în interpretarea dispoziţiilor legale incidente, greşeli care nu pot face obiectul verificării de către instanţa învestită cu calea extraordinară de atac. Posibilitatea efectuării unei asemenea verificări ar constitui în realitate exercitarea unui act de control judiciar, inadmisibil în ceea ce priveşte o hotărâre definitivă.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident cazul de contestaţie invocat, greşeala relevată neavând natura unei erori materiale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga contestatoarea Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 1785 RON cheltuieli de judecată, către intimata B., conform înscrisurilor justificative aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimată.

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei nr. 2416 din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatoarea AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE la plata sumei de 1785 RON cheltuieli de judecată, către intimata B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2022.