Inadmissibility of cassation against annulment denial under pre-2017 arbitration law

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 20 aprilie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să îl oblige la plata sumei de 131.483,65 euro, reprezentând diferenţe negative de curs valutar U.S.D./C.H.F., datorate în temeiul art. 15.1, coroborat cu art. 11.4, art. 12.4 şi art. 12.5 din contractul de intermediere nr. T.G.T. 1070 din 11 noiembrie 2013, precum şi la plata dobânzii legale aferente debitului, calculată începând cu data scadenţei acestuia şi până la data plăţii efective.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 6092 din 7 octombrie 2016, a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2016.

Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin sentinţa nr. 12 din 15 martie 2019, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 103.006,26 Euro, cu titlu de pierdere financiară, a sumei de 21.165,67 Euro, cu titlu de dobândă legală aferentă debitului principal pentru perioada 15 ianuarie 2015 - 18 iunie 2018, precum şi la plata dobânzii legale în continuare, până în momentul plăţii acestuia.

Împotriva sentinţei arbitrale nr. 12 din 15 martie 2019, B. a formulat acţiune în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) şi h) din C. proc. civ., care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 538 din 4 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor civile ale aceleiaşi curţi de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a V-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti la 31 octombrie 2019 sub nr. x/2019.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 40 din 25 iunie 2020, a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare; împotriva acestei hotărâri, reclamantul B. a declarat recurs, iar la 19 aprilie 2021, pârâta S.C. A.. a formulat recurs incident.

Recurentul B. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticând decizia recurată din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material, iar S.C. A., prin recursul incident formulat, a invocat interpretarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 în ceea ce priveşte calitatea de consumator a recurentului-reclamant, critică ce se circumscrie aceluiaşi motiv de nelegalitate.

Părţile au depus întâmpinări, recurenta-pârâtă A. invocând şi excepţia nulităţii recursului principal.

În cauză, faţă de data începerii procesului, a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul principal este inadmisibil.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Faţă de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursurile au ca obiect sentinţa civilă nr. 40 din 25 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în soluţionarea unei acţiuni în anulare, hotărâre arbitrală.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac expres prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul acesteia.

Art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017, în vigoare de la 24 martie 2017 prevede:

"Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este suspusă recursului".

Anterior acestei modificări legislative, anume la data formulării cererii de chemare în judecată - 20 aprilie 2016 - din economia art. 613 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ. se desprindea concluzia că numai hotărârea curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale era supusă recursului, textul legal având următorul conţinut:

"(3) Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi:

a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi e), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii;

b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă, însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunţa în fond după administrarea lor. în acest din urmă caz, curtea va pronunţa mai întâi hotărârea de anulare şi, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie soluţionat de către tribunalul arbitrai în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate.

(4) Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Potrivit dispoziţiilor art. 24, coroborat cu art. 27 din C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor şi termenelor legii în vigoare la data la care a început procesul, în speţă, relevantă fiind data depunerii cererii de arbitrare.

Cum procesul a fost declanşat la 20 aprilie 2016, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior datei publicării în Monitorul Oficial al României nr. 196 din 21 martie 2017 a Legii nr. 17/2017.

În aceste condiţii, având în vedere prevederile legale menţionate şi faptul că prin sentinţa civilă nr. 40 din 25 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respinsă acţiunea în anulare, hotărârea de primă instanţă este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nefiind susceptibilă de exerciţiul căii de atac promovate.

Prin urmare, recursul declarat în cauză nu este admisibil, recunoaşterea exercitării recursului în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituind o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi reglementat de art. 457 din C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul principal declarat de pârâtul B., context în care excepţia nulităţii va rămâne neanalizată.

În aceste condiţii, văzând prevederile art. 491 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 472 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ, recursul incident declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. va fi respins ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul principal declarat de recurentul B. împotriva sentinţei civile nr. 40/2020 din 25 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta S.C. A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2022.