Military material liability as labor conflict: negative jurisdiction resolved by plaintiff's choice of workplace court

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea militară nr. 01835 şi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, solicitând anularea deciziei nr. 88 din 29 septembrie 2021, anularea deciziei de imputare nr. A1-5144 din 14 iunie 2021, anularea procesului-verbal nr. A1- 6587 din 30 iulie 2021, anularea hotărârii A1-6588 din 30 iulie 2021, ca o consecinţă a anulării deciziei nr. A1-5144 din 14 iunie 2021, exonerarea reclamantului de la plata sumei de 20.690 RON, cu obligarea la restituirea sumelor reţinute cu acest titlu şi suspendarea efectelor deciziei de imputare nr. A -5144 din 14 iunie 2021.

Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepţie, declinarea cauzei către instanţa competentă teritorial, anume de la domiciliul reclamantului, în speţă Tribunalul Botoşani.

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 96 din 13 ianuarie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Botoşani, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare de la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului; (4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces, astfel încât, având în vedere calitatea reclamantului, persoană fizică şi domiciliul acestuia, în localitatea Botoşani, judeţul Botoşani rezultă că este competentă teritorial instanţa din raza căreia se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Botoşani.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr de dosar.

Tribunalul Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 23 februarie 2022, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei în soluţionarea cauzei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia I civilă, complet specializat litigii de muncă, reţinând că, prin decizia nr. 19/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea art. 382 lit. h) şi a) art. 536 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, a art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004, competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cauzelor având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparţine secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

Drept urmare, faţă de calitatea de militar a reclamantului - căruia i se aplică prevederile Legii nr. 80/1995 - rezultă că şi litigiul de faţă, care are ca obiect contestaţie decizie de imputare, este tot un litigiu de muncă şi nu unul de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Botoşani, secţia I civilă sub nr. x/2021*.

Tribunalului Botoşani, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 300 din 8 martie 2022, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că litigiul dedus judecăţii este un conflict individual de muncă în sensul art. 62 lit. p) pct. i din Legea nr. 62/2011, iar potrivit art. 210 din acelaşi act normativ, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Cum reclamantul a introdus cererea la Tribunalul Bucureşti, adică la instanţa de la locul său de muncă, rezultă că acesta a ales instanţa competentă ca fiind cea din raza teritorială a locului unde îşi desfăşoară activitatea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanţe -Tribunalul Botoşani şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă.

Litigiul are ca obiect contestarea unor decizii de imputare, conform procedurii reglementate de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care prevede la art. 43 dreptul de a se adresa instanţei competente, potrivit legii, fără a se reglementa vreo competenţă derogatorie, reclamantul având calitatea de cadru militar, conform Legii nr. 80/1995. Din decizia nr. 19/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii rezultă fără putinţă de tăgadă că litigiile ce privesc personalul militar nu sunt litigii de contencios administrativ, ci litigii de muncă.

Conform dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii, "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 278 alin. (2) din acelaşi act normativ, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".

Conflictul individual de muncă este definit de dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii, iar art. 269 din acelaşi cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul; aşadar, potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, în cazul competenţei alternative.

Or, prin introducerea acţiunii la instanţa locului de muncă, în speţă Tribunalul Bucureşti, reclamantul, deşi domiciliat în Botoşani, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 alegând instanţa competentă ca fiind cea în a cărei rază teritorială se află locul unde acesta îşi desfăşoară activitatea, împrejurare în care nu se mai poate reveni şi stabili competenţa în favoarea unei alte instanţe deopotrivă competente.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2022.