Jurisdictional conflict resolved: Prahova Tribunal competent for contract execution dispute, București Tribunal's declination set aside

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Regia Naţionala a Pădurilor Romsilva R.A. şi Direcţia Silvică Prahova Ploieşti, solicitând suspendarea executării şi anularea documentelor constatatoare nr. x şi nr. y din 8 octombrie 2021 referitoare la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale ce fac obiectul contractului nr. x din 9 noiembrie 2018 şi 123/777 din 31 octombrie 2018.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1, 8, 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 98/2016 şi normele de aplicare ale acesteia.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, având în vedere prevederile art. 29.2 din contractele încheiate de părţi prin care s-a stipulat că aceasta revine instanţelor judecătoreşti de la sediul achizitorului, precum şi excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare revenind secţiei Civile.

Prin încheierea din 2 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 158 din 3 februarie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în Tribunalului Prahova.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că obiectul litigiului vizează executarea unor contracte de achiziţie publică, astfel încât se încadrează în prevederile art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 conform cărora "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul", anume, în speţă, sediul achizitorului, care se află în Ploieşti, judeţul Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 45 din 6 aprilie 2022, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, deşi excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti a fost invocată prin întâmpinare de către pârâtă, în termenul prevăzut de lege, la primul termen de judecată care a fost acordat în cauză de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ Fiscal, a fost admisă doar excepţia necompetenţei funcţionale a acestei instanţe, apreciindu-se astfel implicit că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza.

Aşadar, nesoluţionarea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti în termenul legal de către instanţa iniţial învestită are drept consecinţă consolidarea competenţei teritoriale a primei instanţe sesizate, ca urmare a epuizării momentului verificării competenţei teritoriale, chiar în absenţa unei încheieri interlocutorii potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Punerea din nou în discuţia părţilor a competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, la al doilea termen de judecată ce a fost acordat de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, respectiv la 3 februarie 2022, după ce la termenul din 2 decembrie 2021 părţile prezente au pus concluzii inclusiv cu privire la competenţa teritorială de soluţionare a dosarului, apreciind că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă sub acest aspect, contravine dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., întrucât prin pronunţarea încheierii din 2 decembrie 2021 a avut loc o consolidare a competenţei teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului Bucureşti, prin epuizarea momentului până la care putea fi verificată competenţa teritorială în favoarea sa, în acelaşi sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanţe -Tribunalul Prahova şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă.

Conform art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Verificarea depunerii în termen a întâmpinării se face din oficiu, fiind incidente dispoziţiile art. 208 din C. proc. civ., în sensul că întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Consecinţa nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, or, în speţa dedusă judecăţii, pârâta a depus întâmpinare, invocând şi excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti în raport cu dispoziţiile contractuale, conform cărora: art. 29.2. "Fiecare dintre părţi poate solicita ca disputa să fie soluţionată de către instanţele judecătoreşti de la sediul achizitorului" .

Prin urmare, Tribunalul Prahova a reţinut în mod greşit că nesoluţionarea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti în termenul legal de către instanţa iniţial învestită are drept consecinţă consolidarea competenţei teritoriale a primei instanţe sesizate, deoarece art. 130 din C. proc. civ. reglementează condiţiile de invocare a excepţiei de necompetenţă, în funcţie de caracterul normei încălcate, respectat de pârâta din prezenta cauză, verificarea din oficiu a competenţei potrivit art. 131 din acelaşi act normativ neinterferând cu excepţia invocată de parte.

Altfel spus, Înalta Curte găseşte de cuviinţă a sublinia faptul că esenţială în economia tranşării prezentului conflict de competenţă este împrejurarea că respectiva excepţie de necompetenţă teritorială a fost invocată în termenul legal de către pârâtul din proces, perspectivă din care momentul soluţionării acesteia apare lipsit de relevanţă.

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect executarea unor contracte de achiziţie publică, pretenţiile reclamantei decurgând din executarea unor contracte administrative, anume contractele nr. x/806/09.11.2018 ("Reabilitare drumuri forestiere Valea Arţarului, Valea Arţarului - Tâncava şi Tâncava") şi nr. x/31.10.2018 ("Reabilitare drum forestier Valea Brădet"), ambele încheiate în baza Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, prin documentele constatatoare nr. x şi y din 8 octombrie 2021 a căror anulare şi suspendare se solicită, menţionându-se că reclamanta nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile contractuale, contractul fiind reziliat, deoarece executantul refuză sau omite să aducă la îndeplinire dispoziţiile date de achizitor.

Conform art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul", iar prin art. 29.2 din contractele încheiate de părţi s-a stabilit că "fiecare dintre părţi poate solicita ca disputa să fie soluţionată de către instanţele judecătoreşti de la sediul achizitorului".

Cum sediul achizitorului se află în circumscripţia Tribunalului Prahova, din coroborarea dispoziţiilor legale şi contractuale, rezultă că aceasta este instanţa competentă să soluţioneze acţiunea.

Prezintă relevanţă decizia nr. 40 din 18 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 31 iulie 2020, prin care, în interpretarea şi aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice), s-a stabilit că hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară, secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016, în considerentele căreia s-a reţinut voinţa legiuitorului de a scinda competenţa instanţelor de judecată în soluţionarea litigiilor din materia achiziţiilor publice, justificată de dezideratul soluţionării cu celeritate a acestor cauze, plecând de la premisa volumului excesiv de dosare aflat pe rolul secţiilor de contencios administrativ şi decizia nr. 25/2021 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 180 din 23 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 166 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016, respectiv a dispoziţiilor art. 971 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect anularea documentului constatator care conţine informaţii referitoare la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractantul asociat şi la eventualele prejudicii aparţine instanţei civile, în condiţiile art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 şi ale art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Aşadar, în aplicarea art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2022.