Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1210/2021 AI generated

Appeal perempted for procedural lapse after invalid reinstatement request in labor dispute over judge recusal

Case Number Decizia nr. 1210/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's request to reinstate the case on the docket due to a missing handwritten signature, and subsequently declared the appeal peremptorily lapsed (perimat), thereby leaving the lower court's ruling in force. The dispute involved an appeal against a decision by the Timisoara Court of Appeal that had annulled a judge-recusal motion for lack of stamp duty; after the proceedings were suspended in October 2020 because neither party appeared at a scheduled hearing, the appellant failed to validly file a reinstatement request within the statutory period. Relying on Articles 416(1) and 420(1) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court applied the doctrine of peremption, finding that the case remained inactive for more than six months due to the appellant's fault without any intervening cause of suspension or interruption, thus extinguishing the appellate process.

Legislator headnote

AI generated

art. 42 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 420 alin. (1) C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Appeal perempted for procedural lapse after invalid reinstatement request in labor dispute over judge recusal: , cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 486, art. 487 şi art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Keywords

AI generated
motion for recusal lapse due to peremption suspension period civil dispute lack of signature procedural duty

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la 12 februarie 2020 în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Timişoara de contestatoarea A., privind pe judecătorul B..

Împotriva încheierii din 12 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a formulat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de cameră de consiliu din 12 februarie 2020 emisă de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019 cu privire la respingerea trimiterii spre soluţionare la Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 42 C. proc. civ. şi trimiterea acestei excepţii spre soluţionare la Curtea Constituţională.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 486, art. 487 şi art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 7 aprilie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a constatat suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ulterior, prin rezoluţia din 18 mai 2020, în cauză, s-a fixat termen de judecată la 2 iunie 2020, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 2 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a amânat judecata cauzei la 14 iulie 2020 pentru legala îndeplinire a procedurii de citare.

La 8 iulie 2020, recurenta a transmis prin mijloace electronice (e-mail) o cerere de amânare a judecării cauzei şi stabilirea unui nou termen de judecată întrucât se află în imposibilitate de a se prezenta la termen din motive medicale, sens în care a depus dovezi.

Prin încheierea din 14 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a încuviinţat cererea de amânare a judecăţii cauzei pentru imposibilitatea de prezentare din motive medicale, formulată de recurenta-reclamantă şi a acordat termen de judecată la 6 octombrie 2020 ora 1100, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 6 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, constatând că părţile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă şi că, deşi legal citate pentru acest termen, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 12 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

La 6 aprilie 2021, recurenta-reclamantă a depus la dosar, prin mijloace electronice (e-mail), o cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin rezoluţia din 12 aprilie 2021, în cauză, s-a stabilit termen de judecată la 18 mai 2021, ora 11, cu citarea părţilor, în vederea discutării cererii de repunere a cauzei pe rol şi, subsecvent, pentru discutarea recursului.

La termenul din 18 mai 2021, în şedinţă publică, Înalta Curte, după deliberare, în temeiul art. 148 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 196 alin. (1) din acelaşi Cod, a anulat cererea formulată de petenta A. privind repunerea pe rol a cauzei, având în vedere că cererea nu cuprinde semnătura olografă a părţii, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată, neavând ataşată nici semnătura electronică, conform Legii nr. 455/2001.

În temeiul dispoziţiilor art. 416 alin. (1), raportat la art. 420 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare excepţia perimării recursului, invocată din oficiu, reţinând următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găseşte, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în proces.

Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac.

Reglementată ca excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât admiterea acesteia conduce la stingerea procesului în faza în care se găseşte şi absolută, întrucât este instituită prin norme de ordine publică, fiind prevăzută în interesul unei bune administrări a justiţiei.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin încheierea din 6 octombrie 2020, judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

După suspendarea judecăţii, dispusă prin încheierea anterior evocată, recurenta nu a solicitat repunerea cauzei pe rol în mod valabil, motiv pentru care instanţa supremă a anulat cererea formulată în acest sens de recurentă.

Având în vedere că sancţiunea aplicată echivalează cu inexistenţa unei astfel de cereri, Înalta Curte constată că, deşi justifica un interes în continuarea judecăţii, pricina a rămas în nelucrare din vina recurentei începând cu data de 6 octombrie 2020 şi până la 18 mai 2021, când a fost luată în examinare excepţia perimării recursului.

Constatând, aşadar, că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentei mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, conform art. 417-418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) şi art. 420 alin. (1) din acelaşi act normativ, va constata perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 12 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 12 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2021.