Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1209/2021 AI generated

Appeal allowed, constitutional referral refusal quashed and remanded for reconsideration.

Case Number Decizia nr. 1209/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the claimant’s appeal, partially quashed the appellate court’s interlocutory ruling of 2 March 2021, and remanded the case to the same court solely for reconsideration of the claimant’s request to refer a constitutional exception to the Constitutional Court; the ruling is final. The underlying dispute arose from a service contract for public procurement between the claimant and the Ministry of Energy, where the claimant sought payment of the contract price, default interest, and a declaration that it had fulfilled its obligations; the trial court partially granted the claim, and subsequent procedural challenges concerned the competent appellate forum and the refusal of the Bucharest Court of Appeal, Fifth Civil Section, to refer to the Constitutional Court an exception challenging the interpretation of Law No. 101/2016 set out in High Court Decision No. 40/2020, which had shifted the jurisdiction over appeals from administrative sections to civil sections. The High Court held that the appellate court erred by failing to apply the mandatory written-and-motivated form requirement for constitutional referrals under Article 10(2) of Law No. 47/1992, and that, instead of dismissing the referral as inadmissible, it should have granted a term for the claimant to file a proper written and reasoned request; this constituted grounds for cassation under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 444 C. proc. civ, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 498 alin. (2) C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 521 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ; Appeal allowed, constitutional referral refusal quashed and remanded for reconsideration: The underlying dispute arose from a service contract for public procurement between the claimant and the Ministry of Energy, where the claimant sought payment of the contract price, default interest, and a declaration that it had fulfilled its obligations; the trial court partially granted the claim, and subsequent procedural challenges concerned the competent appellate forum and the refusal of the Bucharest Court of Appeal, Fifth Civil Section, to refer to the Constitutional Court an exception challenging the interpretation of Law No. 101/2016 set out in High Court Decision No. 40/2020, which had shifted the jurisdiction over appeals from administrative sections to civil sections. The High Court held that the appellate court erred by failing to apply the mandatory written-and-motivated form requirement for constitutional referrals under Article 10(2) of Law No. 47/1992, and that, instead of dismissing the referral as inadmissible, it should have granted a term for the claimant to file a proper written and reasoned request; this constituted grounds for cassation under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
administrative request for reconsideration grounds for cassation constitutional jurisdiction interpretation of a judgment interlocutory decision administrative contract

Cited Legislation

AI generated
art. 444 C. proc. civ
a formulat, în temeiul art. 444 C. proc. civ., cerere de completare dispozitiv, solicitând instanţei să se pronunţe pe cererea completatoare depusă în 07.11.2019 în sensul admiterii acesteia.
art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016
101/2016, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii - 06.06.2019, astfel încât, în temeiul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 (în forma în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată - 06.06.2019) coroborat cu art.
art. 498 alin. (2) C. proc. civ
a formulat recurs, solicitând instanţei, în principal, să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare în temeiul art. 498 alin.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că, deşi a invocat, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Decizia nr.
art. 521 C. proc. civ
În plus, învederează că dispoziţiile unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile art. 521 C. proc. civ.
art. 27 C. proc. civ
Evocând dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., precum şi cele ale art.
art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016
(3) raportat la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr.
art. 519 C. proc. civ
Mai mult decât atât, recurenta susţine că art. 519 C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 497 C. proc. civ.

Main ground for the verdict: basis on which the appeal was admitted and the case was remanded for retrial.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Procedural provision cited in the reasoning and applied by the court as the ground for the cassation, raising it ex officio, referenced in the dispositive context.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 6 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL ENERGIEI, solicitând să se constate că şi-a îndeplinit, în termenul contractual, obligaţiile exclusive care îi reveneau potrivit contractului de prestări servicii nr. x din 13.09.2016 încheiat între reclamantă şi pârât; obligarea pârâtului să achite suma de 58313,52 RON, reprezentând preţul contractului de prestări servicii nr. x din 13.09.2016 încheiat între reclamantă şi pârât; obligarea pârâtului să achite dobânda legală penalizatoare aplicată la valoarea contractuală totală de 58313,52 RON, începând cu data de 24.07.2017 şi până la momentul plăţii efective a debitului principal de 58313,52 RON, prevăzută în mod expres la art. 10.2 din contractul de prestări servicii nr. x din 13.09.2016

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Energiei a invocat excepţia necompetenţei instanţei, întrucât, în accepţiunea sa, competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului, deoarece conform art. 10 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obiectul litigiului îl constituie un contract de achiziţie publică cu valoare sub 3.000.000 RON, iar contractul de achiziţie publică al unei instituţii publice este act administrativ asimilat.

Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei necompetenţei ca neîntemeiată şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin sentinţa nr. 3813 din 19 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 9718,82 RON reprezentând pretenţii; la plata dobânzii penalizatoare potrivit art. 3 din O.G. nr. 13/2011 la suma datorată, începând cu data de 15.11.2016 până la data plăţii efective; a respins restul pretenţiilor reclamantei ca nefondate; a obligat pârâtul la plata sumei de 442,35 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

La data de 05.03.2020, reclamanta A. a formulat, în temeiul art. 444 C. proc. civ., cerere de completare dispozitiv, solicitând instanţei să se pronunţe pe cererea completatoare depusă în 07.11.2019 în sensul admiterii acesteia.

Prin sentinţa nr. 945 din 6 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a a respins cererea de completare hotărâre ca nefondată.

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 3813/19.12.2019 în temeiul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 (în forma în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată - 06.06.2019), solicitând casarea în parte a hotărârii şi, judecând pe fond, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În prealabil, a arătat că prezentul litigiu are un caracter special, reglementarea sa regăsindu-se în Legea nr. 101/2016, forma în vigoare la data introducerii acţiunii - 06.06.2019. Aşadar, în accepţiunea sa, calea de atac în prezenta speţă este recursul, iar termenul în care poate fi formulat este de 10 zile de la comunicare.

Împotriva sentinţei civile nr. 945 din 6 iulie 2020, reclamanta A. a formulat recurs, solicitând instanţei, în principal, să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare în temeiul art. 498 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, să caseze în tot sentinţa şi, judecând pe fond, să admită în totalitate cererea de completare hotărâre prin admiterea cererii de modificare a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 3818/2019, solicitând modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 169/A din 2 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca inadmisibil apelul promovat de apelantul-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (fostul Ministerul Energiei) împotriva sentinţei primei instanţe, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă A. Totodată, a constatat că, pentru pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, curge un termen pentru exercitarea recursului de 10 zile de la data comunicării prezentei, sens în care a acordat termen la 02.03.2021, ora 11:00, complet recurs 3R, cu citarea părţilor.

La termenul din 2 martie 2021, recurenta-reclamantă, prin avocat, a arătat că, faţă de împrejurarea că instanţa urmează să ia în considerare Decizia nr. 40/2020 (privind sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. x/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile), astfel cum a fost reţinută şi în decizia de respingere a apelului Ministerului, înţelege să invoce o excepţie de neconstituţionalitate a Deciziei nr. 40/2020. Totodată, a solicitat acordarea unui termen scurt pentru a o formula în scris, a o depune la instanţă şi a o comunica şi părţii adverse, urmând a se discuta în concret asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în privinţa acestei excepţii de neconstituţionalitate după depunerea motivelor.

La interpelarea curţii, a arătat că sunt încălcate art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 6 din CEDO raportat la faptul că Înalta Curte, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a trecut peste competenţa acordată de lege de a dezlega chestiuni şi a modificat în mod efectiv o dispoziţie expresă a Legii nr. 101/2016 care arăta, în mod concret, expres şi limitativ care este instanţa ce urmează să soluţioneze calea de atac împotriva soluţiilor pronunţate de instanţele de fond. A susţinut, aşadar, că Înalta Curte a modificat competenţa şi instanţa funcţională şi material procesual competentă să soluţioneze recursul.

La solicitarea Curţii, în sensul de a preciza dacă invocă neconstituţionalitatea Deciziei Înaltei Curţi nr. 40/2020 sau neconstituţionalitatea articolelor din Legea 101/2016, recurenta-reclamantă, prin avocat, a arătat că invocă neconstituţionalitatea Deciziei nr. 40/2020, şi nu a Legii, pentru că Legea nr. 101/2016 a fost modificată, dar, ulterior, în 2020, însă legea aplicabilă, astfel cum a fost menţionată şi de către instanţă în decizia de apel, este legea de la momentul introducerii acţiunii, iar legea de la momentul introducerii acţiunii prevedea că această cale de atac a recursului să fie judecată de către curtea de apel secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La interpelarea curţii, a arătat că susţine excepţia de neconstituţionalitate la acest termen, motiv pentru care nu mai solicită acordarea unui termen.

Prin încheierea din 2 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea recurentei-reclamante de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocată şi după ce instanţa a întrebat expres, este inadmisibilă. În motivare, instanţa a arătat că, potrivit Legii nr. 47/1992, pot forma obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate legile şi ordonanţele în vigoare, însă, faţă de precizarea recurentei-reclamante, care a menţionat că invocă expres neconstituţionalitatea Deciziei Înaltei Curţi, instanţa a reţinut că Decizia Înaltei Curţi, în sine, prin ea însăşi, nu poate forma obiect al unei excepţii de neconstituţionalitate.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 284/R din 9 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondate, recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. şi de recurentul-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (fostul Ministerul Energiei) împotriva sentinţei nr. 3813/19.12.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Totodată, a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 945/06.07.2020, pe care a casat-o şi, rejudecând, a admis cererea de completare dispozitiv sentinţă. A dispus completarea dispozitivului sentinţei 3813/19.12.2019, în sensul că a respins cererea completatoare formulată la 07.11.2019, ca neîntemeiată. De asemenea, a respins cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 2 martie 2021, reclamanta A. S.R.L.a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că, deşi a invocat, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Decizia nr. 40/2020 referitoare la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor legale conţinute de Legea nr. 101/2016 referitoare la instanţa competentă să judece recursul, în cauzele prevăzute de art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, cu referire directă la transferul competenţei de soluţionare a recursului de la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel către Secţiile Civile ale Curţii de Apel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, considerând că nu a fost atacat un text legal, ci o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În concret, recurenta susţine că soluţia instanţei este netemeinică şi nelegală, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Detaliind, autoarea prezentului demers judiciar arată că, în privinţa condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, sunt îndeplinite prevederile art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, respectiv: obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile Deciziei nr. 40/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; dispoziţiile Deciziei nr. 40/2020 sunt în vigoare; excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul-reclamant în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă; excepţia de neconstituţionalitate priveşte texte legale care au directă legătură cu cauza.

În plus, învederează că dispoziţiile unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile art. 521 C. proc. civ. sunt asimilate unor dispoziţii legale, conţinute de legi, fiind obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Aşadar, consideră că atât conţinutul unei astfel de decizii, cât şi dispozitivul acesteia sunt asimilate unor dispoziţii legale imperative, caz în care, o astfel de decizie poate fi atacată cu excepţie de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională.

Mai arată că interpretarea textelor legale de către Î.C.C.J., prin astfel de decizii, dă naştere unor situaţii juridice corespunzătoare unor noi texte legale sau a unui conţinut diferit a unui text legal, cum este cazul speţei de faţă.

Totodată, afirmă că atributul Î.C.C.J. este interpretarea şi explicitarea unui text legal existent, şi nicidecum modificarea conţinutului clar şi explicit al textului legal.

În continuare, recurenta arată că litigiul are un caracter special, reglementarea sa regăsindu-se în Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii - 06.06.2019, astfel încât, în temeiul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 (în forma în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată - 06.06.2019) coroborat cu art. 483 şi următoarele C. proc. civ., în prezenta cauză, consideră că, împotriva sentinţei civile nr. 3813/09.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, se poate formula recurs la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a sau a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Evocând dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., precum şi cele ale art. 55 alin. (3) şi art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, recurenta afirmă că, prin acest ultim articol, legiuitorul a instituit o competenţă specială, doar pentru judecarea în primă instanţă, pentru instanţa civilă de drept comun.

Cu toate acestea, calea de atac a soluţiei pronunţate de prima instanţă de drept comun a rămas recursul, la instanţa de contencios administrativ, până la modificarea expresă a legii din luna februarie 2020, sens în care recurenta a redat conţinutul art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 23/04.02.2020.

În ceea ce priveşte fondul excepţiei de neconstituţionalitate, recurenta arată că articolele constituţionale încălcate de dispoziţiile conţinute de Decizia nr. 40/2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 683 din 31 iulie 2020 sunt următoarele: art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (1)-(2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1)-(2), art. 21, art. 67, art. 73, art. 108 şi art. 115 din Constituţia României. În completare, recurenta a subliniat că au fost încălcate şi prevederile art. 6 din CEDO.

În continuare, autoarea prezentului demers judiciar a redat considerentele Deciziei nr. 40/2020 apreciate ca fiind neconstituţionale, respectiv considerentele 128-146; 153; 158, precum şi dispozitivul respectivei decizii.

Totodată, a arătat că, deşi art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 avea un conţinut clar, expres, care nu avea cum să fie interpretat în altă manieră decât cea prevăzută în mod evident în cuprinsul acesteia, prin Decizia nr. 40/2020, a fost efectiv schimbată competenţa de soluţionare a recursului, de la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel, către Secţiile Civile ale Curţii de Apel.

De asemenea, a reiterat faptul că, abia în luna februarie 2020, la aproape 8 luni de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, au fost modificate în mod expres dispoziţiile legale referitoare la calea de atac, termenul în care poate fi formulată şi instanţa ierarhic superioară.

Aşadar, susţine că, în speţa de faţă, suntem în situaţia unei modificări evidente a dispoziţiilor legale, printr-o metodă neevidenţiată în lege, şi anume printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărei concretizare referitoare la aspectele evidenţiate anterior, nu se poate realiza în contextul legal constituţional.

Mai mult decât atât, recurenta susţine că art. 519 C. proc. civ. arată în mod expres limitele în care Î.C.C.J. poate soluţiona o astfel de cerere, respectiv, "să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Recurenta conchide prin a arăta că nelegalitatea derivă din faptul că Î.C.C.J. a modificat efectiv o dispoziţie clară şi expresă a legii, intervenind în această manieră în conţinutul drepturilor unei alte puteri în stat, şi anume în sfera puterii legislative, legiferând în acest caz, cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor constituţionale.

În susţinerea afirmaţiilor sale, arată că legiuitorul a intervenit în mod expres, modificând textul legal în discuţie abia în luna februarie 2020, astfel încât, doar acesta avea dreptul de a modifica această dispoziţie legală.

Pentru toate aceste motive, recurenta reiterează solicitarea de admitere a recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a modalităţii de interpretare a dispoziţiilor de art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 conţinută de Decizia nr. 40/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în dosarul nr. x/2020, cu referire directă la transferul competenţei de soluţionare a recursului de la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel către Secţiile Civile ale Curţii de Apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Constituţia României, CEDO, art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În apărare, intimatul-pârât Ministerul Energiei a depus note scrise prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din Cod, excepţie asupra căreia instanţa s-a pronunţat la termenul din 18 mai 2021, în şedinţă publică.

Examinând încheierea atacată, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în considerarea motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ridicat, din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

La termenul din 2 martie 2021, recurenta-reclamantă A. a formulat, oral, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Deciziei nr. 40/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătând succint motivele solicitării.

Prin încheierea recurată, instanţa a apreciat că cererea este inadmisibilă, întrucât petenta a invocat neconstituţionalitatea unei decizii a Înaltei Curţi, şi nu nu a unei legi sau ordonanţe în vigoare.

În cauză, încheierea a fost pronunţată cu ignorarea faptului că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate".

Dincolo de faptul că verbul "trebuie" folosit de legiuitor indică un caracter imperativ al dispoziţiei respective, raţiunea acestui text de lege vizează nu numai garantarea principiilor contradictorialităţii şi a dreptului la apărare pentru partea adversă, ci şi finalitatea unui astfel de demers.

Astfel, în lipsa unei cereri scrise şi corespunzător motivate, instanţa nu are posibilitatea de a face o analiză temeinică şi, în cele din urmă, o selecţie riguroasă a cererilor de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

Aşadar, în situaţia în care instanţa constată ca nefiind îndeplinite condiţiile formale mai sus arătate, aceasta trebuie să procedeze la acordarea unui termen pentru ca cererea să fie formulată în scris, să fie motivată şi, totodată, pentru a fi comunicată şi celeilalte părţi pentru a-şi putea formula apărările necesare, aşa cum, de altfel, iniţial, recurenta a şi solicitat.

Cu toate acestea, având în vedere că, pe parcursul dezbaterilor, recurenta a revenit asupra cererii iniţiale, arătând că susţine excepţia de neconstituţionalitate la acel termen şi că nu mai solicită acordarea unui alt termen, prioritar, instanţa trebuia să analizeze în ce măsură se putea pronunţa în mod temeinic şi legal asupra unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale care nu a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor imperative ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ştiut fiind că, în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a României, lipsa formei scrise şi a motivării excepţiei este sancţionată cu respingerea excepţiei ca inadmisibilă.

Reţinând faptul că, în cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la cerinţele/exigenţele de admisibilitate prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, pe care instanţa le-a ignorat, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 2 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul x/2019, va casa, în parte, încheierea din 2 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019 şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, numai în ceea ce priveşte cererea recurentei-reclamante de sesizare a Curţii Constituţionale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 2 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul x/2019

Casează, în parte, încheierea din 2 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019 şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, numai în ceea ce priveşte cererea recurentei-reclamante de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2021.