Nullity of cassation appeal for failure to develop legal grounds in abusive mortgage clause dispute

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 20 septembrie 2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul abuziv a clauzelor cuprinse în contractul de credit ipotecar nr. x din 7 martie 2006, la capitolul 4 "dobânzi si comisioane" pct. 4.1 alin. (2), pct. 4.2 alin. (2), pct. 4.3 şi pct. 4.11 lit. a) şi c), la capitolul 5 "rambursarea creditului şi graficul de rambursare" pct. 5.8 alin. (4) şi (5), precum şi la capitolul 11 "cesiunea contractului" pct. 11.4; reclamanţii au mai solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă excedentară, la care se adaugă dobânda legală la sumele achitate cu acest titlu până la 20 octombrie 2008, calculate de la momentul plăţii şi până la plata efectivă, a sumei de 7.250 RON, achitată cu titlu de comision de acordare şi gestiune, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data plăţii, 7 martie 2006, şi până la restituirea ei efectivă; reclamanţii au mai solicitat constatarea caracterului abuziv in integrum a contractului de credit x din 20 octombrie 2008 şi, în consecinţă, declararea nulităţii absolute a acestuia şi a convenţiilor accesorii, restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului de credit, în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamanţi a tuturor sumelor achitate în baza contractului, aproximativ suma de 70.000 de franci elveţieni, simultan cu obligarea reclamanţilor de a restitui soldul împrumutului acordat prin contractul de credit ipotecar nr. x din 7 martie 2006 care, la data de 20 octombrie 2008, era în cuantum de 281.429,59 RON; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a introdus-o în cauză, în calitate de pârâtă pe D. S.A, ca succesor al C. S.A., faţă de fuziunea prin absorţie a C. S.A. şi a respins excepţia nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 360/2019 din 5 martie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis în parte acţiunea, a constatat nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în contractul de credit ipotecar nr. x din 7 martie 2006, la art. 4.1 alin. (2), art. 4.2 alin. (2) şi art. 4.3, în ceea ce priveşte mecanismul de formare a dobânzii variabile, la art. 4.11 lit. a) şi c) şi art. 5.8 alin. (4) şi (5), referitoare la comisionul de acordare şi gestiune şi la comisionul de rambursare anticipată; a obligat pârâta la restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă peste dobânda de 6,90% pe an, de comisioane acordare şi gestiune şi de rambursare anticipată, în baza clauzelor declarate abuzive în perioada 7 martie 2006-20 octombrie 2008, la care se adaugă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data achitării fiecărei sume şi până la data restituirii efective; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 15 ianuarie 2019 şi a sentinţei, au declarat apel reclamanţii, iar pârâta a promovat apel doar împotriva sentinţei.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de apelanţii-reclamanţi.

Prin decizia civilă nr. 625/2020 din 18 decembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva încheierii din 31 ianuarie 2020 şi a deciziei, reclamanţii au declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, au susţinut că dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene intră în contradicţie cu măsura de suspendare a judecării pricinii dispusă, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din 14 februarie 2020, context în care s-a apreciat că pentru lămurirea deplină a cauzei sunt de interes statornicirile C.J.U.E. în cauzele C-698/18, C-699/18 şi C-269/19.

Potrivit recurenţilor, curtea de apel a nesocotit prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, cu ignorarea probelor administrate, apreciind că încheierea contractului de credit x din 20 octombrie 2008 reprezintă voinţa lor, a consumatorilor, de a refinanţa creditul iniţial convenit în moneda naţională şi de a-l restitui într-o altă monedă, respectiv în franci elveţieni.

În opinia recurenţilor, instanţa de apel a ignorat circumstanţele particulare ale cauzei şi nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000, context în care a interpretat formal şi superficial raportul juridic dedus judecăţii.

Au susţinut că starea de fapt conturează faptul că pârâta a inserat în contract clauze ce au ca scop exonerarea răspunderii sale pentru încălcarea prohibiţiei imperative impuse de dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 190/1999, în forma în vigoare la 6 februarie 2006, dată la care a fost încheiat primul contract de credit.

Recurenţii au mai invocat în susţinerea recursului lor Hotărârea C.J.U.E. pronunţată în cauza C-452/19.

În continuare, au relevat aspecte referitoare la clauza privind moneda în care se restituie împrumutul - francul elveţian, arătând că nu a existat vreo negociere şi că banca nu i-a informat asupra consecinţelor economice.

Totodată, recurenţii au mai arătat că instanţa de apel avea obligaţia de a analiza din oficiu caracterul abuziv al clauzelor relevante din cuprinsul contractului de credit ipotecar HL nr. x din 20 octombrie 2008.

În final, au arătat că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material relevante în cauză.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 16 februarie 2021 recurenţii au depus la dosar o cerere, prin care au solicitat instanţei activarea mecanismului prevăzut de art. 267 T.F.U.E. şi art. 19 alin. (3) lit. b) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în sensul de a adresa o cerere de decizie preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu anumite întrebări expuse în cererea aflată la dosar.

La 14 aprilie 2021, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenţii au indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă că recurenţii nu au expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise celor două motive de recurs invocate, ci au urmărit să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

După ce au susţinut că instanţa de apel a respins în mod nelegal cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin încheierea din 31 ianuarie 2020, recurenţii au prezentat aspecte de ordin general sub aspectul faptului că aceeaşi instanţă a dispus suspendarea judecării apelului până la soluţionarea unor alte cauze aflate pe rolul C.J.U.E, în baza art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., afirmând că cele două dispoziţii intră în contradicţie.

Această afirmaţie nu poate fi considerată că reprezintă o motivare a căii de atac din perspectiva exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce ar putea fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aşadar, Înalta Curte constată că în conţinutul cererii de recurs nu se identifică susţineri referitoare la faptul că hotărârea pronunţată nu ar corespunde cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sau la existenţa unor considerente contradictorii ori numai străine de natura cauzei, astfel că reţine invocarea formală a acestui motiv de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenţii pun în discuţie, prin argumentaţia expusă, modul în care instanţa de apel a analizat caracterul abuziv a contractului de credit nr. x din 20 octombrie 2008, a cărui constatare nulitate absolută au solicitat-o, cu referire la moneda în care se restituie împrumutul, afirmându-se că această clauză nu a fost nenegociată şi că banca nu i-a informat asupra consecinţelor economice, context în care raportul juridic a fost analizat superficial, prin raportare la situaţia de fapt şi probele administrate.

Totodată, recurenţii s-au limitat la critici referitoare la modul în care instanţa de apel a aplicat prevederile Legii nr. 193/2000, fără o dezvoltare punctuală a modului în care s-a ignorat ori aplicat greşit o dispoziţie normativă cuprinsă în această lege.

În plus, sub aparenţa greşitei analize a cerinţelor referitoare la caracterul abuziv din perspectiva Legii nr. 193/2000, recurenţii au reiterat susţinerile expuse în faţa instanţelor de fond cu privire la faptul că au încheiat contractul de credit de refinanţare în franci elveţieni la îndrumarea reprezentanţilor băncii, că anterior încheierii acestuia, în anul 2008, aveau în desfăşurare un alt contract de credit acordat în moneda naţională, că intimata şi-a rezervat prerogativele de exonerare a răspunderii şi că instanţa avea obligaţia de a analiza din oficiu caracterul abuziv al oricărei clauze din cuprinsul contractului.

Toate aceste chestiuni vizează aspecte de temeinicie şi care nu mai pot fi repuse în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, unde sunt supuse controlului judiciar exclusiv aspecte de legalitate.

Astfel, criticile expuse cu privire la moneda în care se rambursează creditul nu conduc spre concluzia că decizia ar fi nelegală, câtă vreme chestiunile puse în discuţie relevă nemulţumirea părţilor cu privire la neconstatarea caracterului abuziv a contractului de credit x din 20 octombrie 2008 faţă situaţia de fapt şi de probele administrate.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural.

Totodată, având în vedere aplicarea sancţiunii nulităţii recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine că nu poate analiza cererea formulată de recurenţi, prin care au solicitat instanţei activarea mecanismului prevăzut de art. 267 T.F.U.E. şi art. 19 alin. (3) lit. b) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în sensul de a adresa o cerere de decizie preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu anumite întrebări expuse în cererea aflată la dosar.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2020 şi a deciziei civile nr. 625/2020 din 18 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2022.