Extraordinary appeal annulled for lack of legal ground: factual re-evaluation inadmissible in cassation under Article 488(1)(8) CPC

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 5 februarie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii B., C. şi S.C. D. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare autentificată sub nr. x din 6 aprilie 2017 de E., să oblige pârâţii la plata către reclamantă a sumelor de 60.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând dublul avansului achitat şi de 259.827,53 RON, cu titlu de daune-interese, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat art. 1.544, art. 1.381 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3436/2019 din 25 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea, a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare autentificată sub nr. x din 6 aprilie 2017 de E. şi a obligat pârâţii la plata sumei de 60.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând dublul avansului achitat în baza promisiunii de vânzare; a respins în rest acţiunea şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 9.905 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâţii au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 372/A din 3 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelanţii la plata către intimată a sumei de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâţii au declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, au arătat că instanţa de apel a pornit de la o premisă greşită, apreciind eronat că ei ar avea obligaţia de a efectua formalităţile legale pentru obţinerea avizelor, în condiţiile în care în promisiunea de vânzare nu se arată cine va face demersurile pentru eliberarea unei noi autorizaţii de construire.

Recurenţii au mai susţinut că în ipoteza în care le-ar fi revenit această obligaţie, era necesar ca intimata să facă dovada transmiterii documentaţiei tehnice. Or, o dovadă în acest sens nu a fost făcută.

În continuare, au relevat aspecte legate de faptul că intimata a efectuat lucrări de construcţie în lipsa unei autorizaţii, fiind modificat proiectul iniţial prin efectuarea altor lucrări la subsolul imobilului, că atât intimata, cât şi recurenţii au fost sancţionaţi contravenţional pentru executarea de lucrări de construcţie fără autorizaţie de construire, iar toate aceste aspecte conduc, în opinia recurenţilor, la concluzia că intimata trebuia mai întâi să întocmească documentaţia tehnică.

Au mai arătat că au demarat procedura de intrare în legalitate, însă nu au putut-o finaliza, dată fiind lipsa documentaţiei tehnice, care trebuia întocmită de intimată, în calitate de executant, astfel că aceasta este cea care se află în culpă.

Potrivit recurenţilor, culpa privind neîncheierea în formă autentică a contractului de vânzare se datorează intimatei, care nu a făcut niciun demers pentru a obţine avizele sau autorizaţiile legale, deşi, în baza actului încheiat, putea dovedi interesul legitim în faţa autorităţilor locale.

Totodată, au subliniat că nu poate fi reţinută starea lor de pasivitate, având în vedere probatoriul administrat, cu referire la adresa din 4 ianuarie 2018 emisă de Primăria Sectorului 4 Bucureşti, prin care se arată necesitatea eliberării unei noi autorizaţii pentru recompartimentările efectuate la subsolul imobilului, obligaţie care, în opinia recurenţilor, îi revenea intimatei, conform actului adiţional autentificat sub nr. x din 29 septembrie 2017.

Recurenţii au mai relevat că aprecierea instanţei, potrivit căreia ei sunt cei care nu au făcut demersurile necesare, este în vădită contradicţie cu înscrisurile de la dosar, iar acordul pe care l-au dat intimatei cu privire la efectuarea lucrărilor de recompartimentare nu poate substitui autorizaţiile şi avizele cerute în materie de construcţii.

În final, au evidenţiat că au fost de bună-credinţă şi că au efectuat toate demersurile în vederea obţinerii autorizaţiilor necesare finalizării vânzării la 15 decembrie 2017, astfel cum au fost prevăzute în actul adiţional nr. x din 29 septembrie 2017, deşi în cadrul acestuia s-a stabilit că obligaţia îi revine intimatei.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 10 iunie 2021, intimata a înregistrat la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa criticilor de nelegalitate; pe fond, a solicitat respingerea recursului.

La 23 iunie 2021, recurenţii au răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenţii au indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă că recurenţii nu au expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivului de recurs invocat, ci au urmărit să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Astfel, recurenţii au invocat greşita situaţie de fapt reţinută de instanţa de apel, în raport cu probatoriul administrat, cu privire la obligaţiile asumate de către părţi, sens în care au fost redate aspecte legate de imposibilitatea lor de a obţine avizele sau autorizaţiile necesare pentru a intra în legalitate, având în vedere că intimata nu le-a pus la dispoziţie documentaţia tehnică, context în care consideră că nu poate fi reţinută culpa lor.

Totodată, recurenţii s-au limitat la afirmaţii referitoare la buna-credinţă a lor, la faptul că nu au fost într-o stare de pasivitate, că au iniţiat demersuri pentru a obţine înscrisurile necesare pentru perfectarea vânzării şi că intimata se află în culpă pentru lipsa documentaţiei tehnice pentru obţinerea autorizaţiei de construire, fără o dezvoltare punctuală a modului în care s-a ignorat ori aplicat greşit o dispoziţie legală.

Aceste afirmaţii nu pot fi considerate că reprezintă o motivare a căii de atac din perspectiva exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce ar putea fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Toate aceste chestiuni vizează aspecte de temeinicie şi care nu mai pot fi repuse în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, unde sunt supuse controlului judiciar exclusiv aspecte de legalitate.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

Cererea intimatei de obligare a recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-pârâţi S.C. D. S.R.L., C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 372/A din 3 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată, formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2022.