Disciplinary sanction dispute: jurisdiction resolved for tribunal of plaintiff’s residence

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale la 14 iunie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. ASTRAZENECA PHARMA S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze decizia nr. 7 din 11 mai 2021 privind aplicarea unei sancţiuni disciplinare reclamantului, emisă de pârâtă, în calitate de angajator, cu cheltuieli de judecată.

La 18 octombrie 2021, reclamantul a înregistrat la dosar o cerere de modificare a acţiunii, arătând eroarea materială strecurată cu privire la numele său, în sensul că acesta este B. şi nu A., cum din greşeală a fost indicat.

Prin sentinţa civilă nr. 2608/2021 din 20 octombrie 2021, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a pronunţa astfel, evocând dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, a reţinut că cererile având ca obiect soluţionarea unor conflicte de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Constatând că reclamantul are domiciliul în Alba, iar locul de muncă al acestuia nu se află în raza de competenţă a Tribunalului Cluj, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Alba, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 3 noiembrie 2021.

Prin sentinţa civilă nr. 612/2022 din 5 aprilie 2022, Tribunalul Alba, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa astfel, a evocat dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi ale art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, reţinând că nu există niciun motiv pentru a se înlătura de la aplicare prevederile Codului Muncii în ceea ce priveşte instanţa competentă din punct de vedere teritorial să judece conflictele de muncă, mai ales că acestea conţin prevederi mai favorabile pentru reclamant, întrucât prevede că este competentă să judece şi instanţa de la reşedinţa sa.

În aceste context, a subliniat că cele două texte legale enunţate reglementează o competenţă alternativă în ce priveşte soluţionarea conflictelor de muncă între instanţa de la domiciliul/reşedinţa şi cea de la locul de muncă al reclamantului, astfel că, în raport cu art. 116 C. proc. civ., acesta are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Reţinând că reclamantul a indicat în cererea de chemare în judecată faptul că are reşedinţa în Cluj-Napoca, iar aceasta era cunoscută pârâtei, a apreciat că nu se mai impune necesitatea dovezii prin menţiunile cuprinse în cartea de identitate, în raport cu art. 91 alin. (1)-(3) C. civ., în condiţiile în care nu prezintă un element de noutate pentru pârâtă, adresa fiind folosită de către aceasta pentru comunicarea cu reclamantul.

Astfel, întrucât Tribunalul Cluj este instanţa aleasă de către reclamant ca instanţa de la reşedinţa sa, dintre mai multe instanţe deopotrivă competente, acesta a devenit competent să judece cauza.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 18 aprilie 2022.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, iar pentru stabilirea competenţei teritoriale sunt relevante dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Articolul 269 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar alin. (2) din acelaşi articol statuează că "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Totodată, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aşadar, în cazul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanţe, deopotrivă competente (cea de la domiciliu/reşedinţă/sediu ori de la locul de muncă).

Totodată, conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Înalta Curte reţine că în toate cazurile de competenţă alternativă alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Prin urmare, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanţe.

Reclamantul B. a ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Cluj, instanţă în a cărei rază teritorială se află reşedinţa sa, situată în Cluj-Napoca, Judeţul Cluj.

Această adresă de reşedinţă era cunoscută intimatei, în condiţiile în care era folosită în comunicările cu reclamantul, dovada în acest sens fiind convocarea nr. 4 din 9 aprilie 2021, raportul nr. x din 10 mai 2021, procesul-verbal din 20 aprilie 2021.

Potrivit art. 87 C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Articolul 91 C. civ. prevede la alin. (1) "Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate", la alin. (2) "În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane", iar la alin. (3) că "Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Noţiunea de domiciliu la care fac trimitere textele de lege enunţate mai sus vizează, în sens procesual, locuinţa unde se găseşte în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, pentru a-i putea fi asigurat şi respectat dreptul la apărare şi pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluţionării cauzei.

Prin urmare, noţiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanţă nu atât locuinţa statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuieşte efectiv.

Aşa fiind, în condiţiile în care reclamantul şi-a manifestat opţiunea de a sesiza Tribunalul Cluj, instanţa de la locul reşedinţei sale, Înalta Curte constată că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în temeiul art. 269 din Codul muncii, coroborat cu art. 116 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2022.