Tort claim against bankrupt contractor ceases by operation of law; appeal dismissed, judgment affirmed.

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. NEGREŞTI OAŞ, a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 303.725 RON, reprezentând prejudiciul creat în urma încasării unor plăţi nejustificate, pentru lucrări de "supraînălţare diguri" neexecutate în cadrul obiectivului de investiţii "îndiguire şi regularizare a pârâului Luţ în zona localităţii Voivodeni, judeţul Mureş", prejudiciu constatat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mureş, prin decizia nr. 607/17.03.2014, a cărei legalitate a fost stabilită de instanţa de judecată, în mod definitiv, în dosarul nr. x/2014, prin decizia nr. 2037/04.12.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş; de asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 285/2019 din 13 noiembrie 2019, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare faţă de cererea principală; a respins ca prescrisă cererea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A. S.R.L., în contradictoriu cu chemata în garanţie B. S.R.L.; a disjuns cererea de chemare în garanţie formulată de către reclamanta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ, în contradictoriu cu chemata în garanţie C. S.R.L., sens în care a dispus formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 15 ianuarie 2020, sala 12, ora 09:00; reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei A. S.R.L. suma de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocaţial redus în baza art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei A. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.692 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de pârâtă pentru cererea de chemare în garanţie; a respins ca neîntemeiată cererea chematei în garanţie B. S.R.L. privind cheltuielile de judecată; fără cale de atac în ceea ce priveşte măsura disjungerii.

Prin sentinţa civilă nr. 2/2019 din 15 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a constatat, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, încetarea acţiunii având ca obiect pretenţii, formulate de reclamanta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., societate în faliment, reprezentată legal de lichidatorul judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă D., fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ a declarat apel, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză, să dispună admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, în sensul suspendării de drept a dosarului nr. x/2019, în temeiul art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014.

Prin decizia nr. 216/C/2020-A din 23 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D., împotriva sentinţei nr. 2/2020 din 15 ianuarie 2020 a Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a fost menţinută în totalitate; fără cheltuieli de judecată în apel.

Examinând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate de apelantă, Curtea de Apel Oradea a constatat că acesta nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

S-a arătat că apelanta-reclamantă ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ a formulat o cerere de chemare în garanţie împotriva societăţii intimate C. S.R.L., disjunsă din dosarul nr. x/2019, prevalându-se de obligaţia asumată de aceasta din urmă faţă de reclamantă prin contractul de servicii nr. x/22.12.2008.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2019 reprezintă o acţiune în pretenţii, având în vedere că finalitatea sa constă în obligarea pârâtei la repararea prejudiciului în cuantum de 308.725 RON.

Aşadar, cererea formulată de reclamantă implică realizarea unei creanţe asupra averii intimatei-pârâîte, societate care este supusă procedurii falimentului.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că prin încheierea din 1 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2015, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 17244 din 13.10.2015, s-a admis cererea debitoarei C. S.R.L., sens în care, în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva acestei debitoare, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă D., iar prin sentinţa civilă nr. 213 din 17 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2015, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 3259 din 14.02.2019, în temeiul art. 145 alin. (1) lit. C) din Legea nr. 85/2014, s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei C. S.R.L.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

În conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (3) din acelaşi act normativ, "nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acţiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, cerere de plată ce va fi analizată de către administratorul judiciar cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe. Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestaţie cu respectarea art. 59 alin. (5) - (7)".

Apelanta-reclamantă nu a înţeles să se prevaleze de prevederile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, ci de procedura de drept comun, sens în care acţiunea sa nu poate fi calificată drept o cerere de plată, cu atât mai mult cu cât a fost formulată după ce s-a dispus intrarea societăţii pârâte în procedura de faliment, iar nu pe parcursul perioadei de observaţie ori de reorganizare, cererea reclamantei fiind înregistrată la instanţă la data de 23 aprilie 2019.

Or, câtă vreme prin dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 se reglementează o procedură specială pentru recuperarea creanţelor născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, soluţionarea acţiunilor de drept comun pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului aflat în insolvenţă este împiedicată de dispoziţiile imperative ale art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, independent de data naşterii creanţei alegate.

Întrucât s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva intimatei-pârâte C. S.R.L., prin hotărâre rămasă definitivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, operează încetarea de drept a cererii având ca obiect realizarea creanţei alegate asupra averii acesteia, aşa cum a reţinut şi tribunalul.

Instanţa de apel a mai constatat că nu poate fi reţinută critica apelantei-reclamante, potrivit căreia ar fi incidentă în speţă teza I a articolului 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi, pe cale de consecinţă, s-ar fi impus suspendarea de drept a judecăţii cererii ce face obiectul dosarului nr. x/2019

Teza I a textului de lege anterior menţionat prevede un caz de suspendare de drept a judecăţii, însă această suspendare operează pentru o perioadă de timp limitată şi anume între data pronunţării sentinţei sau încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei şi data rămânerii definitive a acestei hotărâri, când acţiunea în pretenţii încetează, astfel cum rezultă din art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

În cauză, faţă de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, nu se mai putea constata suspendarea de drept a judecăţii, având în vedere că a intervenit cazul de încetare/stingere a acţiunii în pretenţii formulată de apelanta-reclamantă.

Soluţia propusă de apelantă nu are temei legal, fiind totodată şi extrem de formalistă, aceasta susţinând că instanţa trebuia să dispună suspendarea de drept a judecăţii, iar, ulterior, după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, să dispună repunerea pe rol a cauzei pentru a constata încetarea acţiunii în pretenţii ce formează obiectul dosarului nr. x/2019

La data de 7 decembrie 2020 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ împotriva deciziei nr. 216/C/2020-A din 23 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii apelului şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond.

Consideră că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, aplicabile suspendării de drept a acţiunilor judiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că este incidentă teza I a articolului 75 din Legea nr. 85/2014, în sensul că se impunea suspendarea de drept a acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar, întrucât instituţia reclamantă urmărea realizarea unei creanţe, respectiv restituirea sau încasarea unei sume de bani.

Instanţele anterioare au reţinut că reclamanta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ îşi putea valorifica creanţa în procedura specială a insolvenţei, însă acest considerent este greşit, deoarece interesul instituţiei în a recupera creanţa s-a născut odată cu soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2014, deci, ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că reclamanta nu a înţeles să se prevaleze de procedura cererii de plată.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, recurenta-reclamantă a menţionat faptul că nu se putea înscrie la masa credală odată cu intrarea societăţii chemate în garanţie în procedura insolvenţei, întrucât nu deţinea un înscris care să ateste vreun debit faţă de aceasta, mai exact, nu avea niciun titlu executoriu şi nici vreo factură fiscală din care să rezulte pretenţiile deduse judecăţii prin acţiune.

Mai mult decât atât, autoarea căii de atac a arătat că a aflat despre intrarea în insolvenţă a societăţii C. S.R.L. odată cu demararea procedurii de chemare în garanţie în faţa instanţei de fond.

De asemenea, a precizat că nici măcar nu a fost notificată despre deschiderea procedurii insolvenţei, întrucât nu avea o creanţă faţă de această societate.

Referitor la dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, recurenta-reclamantă a solicitat să se observe faptul că debitoarea a intrat în procedura falimentului la data de 17 ianuarie 2019, anterior formulării acţiunii principale şi momentului la care a luat cunoştinţă despre această împrejurare.

În plus, a solicitat instanţei de recurs să aibă în vedere faptul că este inadmisibilă cererea de plată în procedura falimentului, aceasta putându-se formula în perioada de observaţie şi de reorganizare, aşa cum legiuitorul prevede expres.

Totodată, recurenta-reclamantă a învederat că nu avea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pentru a putea solicita plata acesteia prin cererea de plată, chiar şi dacă s-ar concluziona că se putea formula în procedura falimentului.

Prin urmare, a apreciat că nu se impunea încetarea acţiunii având ca obiect pretenţii.

Având în vedere că instanţele anterioare au soluţionat cauza fără a intra în fondul acesteia, recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483 - art. 502 din C. proc. civ., art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, Legea nr. 500/2002 şi Ordinul nr. 1792/2002.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 16 martie 2021 s-a fixat termen la data de 13 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului, dată la care s-a pronunţat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care sancţionează hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, autoarea căii de atac a susţinut faptul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care prevăd suspendarea de drept a acţiunilor judiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

Astfel, s-a arătat că este incidentă teza I a articolului 75 din Legea nr. 85/2014, în sensul că se impunea suspendarea de drept a acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar, întrucât instituţia reclamantă urmărea realizarea unei creanţe, respectiv restituirea sau încasarea unei sume de bani.

De asemenea, recurenta-reclamantă ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ consideră că este greşit raţionamentul instanţelor anterioare, potrivit căruia îşi putea valorifica creanţa în procedura specială a insolvenţei, deoarece interesul instituţiei în a recupera creanţa respectivă s-a născut odată cu soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2014, deci, ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a căror încălcare o pretinde recurenta-reclamantă, au următorul conţinut:

"de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că măsura suspendării judecăţii produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acţiunea judiciară încetează.

În cauză, instanţa de apel a reţinut că prin încheierea din 1 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2015, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 17244 din 13.10.2015, s-a admis cererea debitoarei C. S.R.L., sens în care, în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva acestei debitoare, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă D., iar prin sentinţa civilă nr. 213 din 17 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2015, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 3259 din 14.02.2019, în temeiul art. 145 alin. (1) lit. C) din Legea nr. 85/2014, s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei C. S.R.L., astfel încât îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea prevederile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, care obligă instanţa de drept comun să dispună încetarea acţiunii având ca obiect realizarea creanţei alegate asupra averii debitoarei.

Prin urmare, în raport de data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvenţă, Tribunalul Satu Mare a luat act de efectele acestei măsuri şi a dispus, în mod legal, încetarea acţiunii în pretenţii, astfel cum a fost calificată la înregistrarea ei pe rolul instanţei, având în vedere că scopul urmărit de reclamantă este acela de a obţine obligarea pârâtei C. S.R.L. la repararea prejudiciului în cuantum de 308.725 RON.

Ca regulă, încetarea cauzei care a determinat suspendarea procesului face posibilă redeschiderea acestuia, dar, în ipoteza avută în vedere de legiuitor la art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, reţine atenţia dispoziţia procedurală obligatorie de încetare a acţiunii judiciare.

Soluţia se justifică, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională a României, în decizia nr. 36/2018, prin natura specială a procedurii prevăzute în legislaţia în materia insolvenţei, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă (paragraful 18).

Aşadar, critica recurentei-reclamante sub aspectul vătămării drepturilor şi intereselor sale de către instanţa de apel care a apreciat asupra legalităţii hotărârii de încetare a acţiunii este nefondată, în condiţiile prezentate.

De altfel, recurenta se arată nemulţumită de însăşi edictarea normei legale, imperative, de ordine publică, câtă vreme nici instanţa de apel şi nici instanţa de recurs din prezentul dosar nu mai pot cerceta aspectele referitoare la necesitatea suspendării cererii, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Este corectă concluzia instanţelor anterioare, potrivit căreia reclamanta nu a înţeles să se prevaleze de prevederile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, ci de procedura de drept comun, motiv pentru care, acţiunea sa nu poate fi calificată drept o cerere de plată, cu atât mai mult cu cât a fost formulată după ce s-a dispus intrarea societăţii pârâte în procedura de faliment, iar nu pe parcursul perioadei de observaţie ori de reorganizare, cererea de chemare în garanţie fiind înregistrată la instanţă la data de 23 aprilie 2019.

În economia litigiului, nu prezintă relevanţă faptul că reclamanta deţine sau nu un titlu executoriu cu privire la creanţa alegată de aceasta, câtă vreme dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 împiedică continuarea judecăţii oricărei acţiuni judiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului aflat în insolvenţă într-un alt cadru procesual decât cel reglementat prin dispoziţiile art. 75 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Se mai reţine că dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile, indiferent dacă reclamanta a avut sau nu cunoştinţă despre deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii pârâte.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că decizia atacată este una legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ împotriva deciziei nr. 216/C/2020-A din 23 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2021.