Moral damages scope for kin of at-fault deceased driver and sufficiency of appeal reasoning in civil liability insurance disputes

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2018 pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 400.000 euro, echivalent în RON, din care suma de 80.000 RON reprezintă cheltuielile aferente ceremoniilor funerare şi cheltuielile ulterioare (parastase, pomeniri), iar suma de 1.786.790 RON reprezintă prejudiciul moral suferit, ca urmare a decesului părinţilor săi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1357 şi următoarele din C. civ. (2009), Legea nr. 132/2017.

Judecătoria Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 13410 din data de 7 decembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa invocată de pârâtă şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la data de 10 ianuarie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 802 din 25 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; pârâta B. S.A. a fost obligată la plata sumei de 7.768,25 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale şi la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând daune morale către reclamantul A..

Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa obligării intimatei-pârâte la plata sumei de 500.000 euro (în echivalent, 2.333.584 RON), reprezentând prejudiciul cauzat prin producerea evenimentului rutier asigurat (daune materiale şi daune morale).

Prin decizia civilă nr. 583/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 802 din 25 aprilie 2019 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.; s-a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 60.000 RON (daune materiale) şi 50.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, la cursul BNR (daune morale), către reclamant.

La data de 19 mai 2020 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 583/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

1. Recursul formulat de reclamantul A.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa obligării intimatei-pârâte la plata sumei de 500.000 euro (2.333.584 echivalentul în RON), reprezentând prejudiciul cauzat prin producerea evenimentului rutier asigurat (atât daune materiale, cât şi daune morale). De asemenea, a cerut obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentului litigiu.

A arătat că din culpa surorii sale C. s-a produs decesul părinţilor C. şi D., astfel încât sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

În opinia recurentului, sunt incidente dispoziţiile art. 1357 din C. civ., potrivit cărora "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

S-a criticat decizia instanţei de apel pentru următoarele motive:

Cu toate că instanţa de apel a admis, în parte, acţiunea formulată, constatând incidenţa dispoziţiilor legale invocate, a acordat un cuantum neîndestulător în raport de gravitatea situaţiei deduse judecăţii.

În mod corect, instanţa de apel a reţinut că respectivele cheltuieli au fost efectuate pentru două persoane decedate şi a ţinut seama de împrejurarea reală că pentru unele dintre plăţi nu se eliberează documente justificative, la care se adaugă şi faptul că evenimentul în sine a avut o mare doză de dramatism în care este rezonabilă lipsa de diligenţă în procurarea tuturor dovezilor de plată.

Instanţa de apel a considerat că este rezonabil a stabili că reparaţia reală şi efectivă a prejudiciului material reclamă o despăgubire de 60.000 RON, aceasta implicând şi cheltuielile ulterioare pentru pomenirile creştineşti, parte din exercitarea sentimentului de recunoaştere şi amintire a persoanelor decedate.

Recurentul-reclamant a apreciat că soluţia este netemeinică, întrucât instanţa de apel, fără a avea în vedere niciun criteriu obiectiv şi fără a ţine seama de limitele legale de despăgubire, a dispus acordarea sumei de 60.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale.

Chiar dacă, aparent, instanţa de apel a majorat cuantumul despăgubirilor, acestea nu sunt îndestulătoare în raport de suferinţa efectiv produsă prin accidentul rutier şi pierderea persoanelor dragi, a căror viaţă nu poate fi vreodată cuantificată într-o sumă de bani.

În motivare, instanţa de apel a reţinut corect modul de apreciere a întinderii prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamant, daunele morale au fost stabilite ţinând seama de faptul că rolul acestora este acela de compensare a durerii psihice cauzate prin pierderea ambilor părinţi, şi nu de reparare a unei astfel de pierderi, însă aceste principii trebuiau să se regăsească şi în majorarea semnificativă a daunelor.

Curtea de Apel Constanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (2) lit. b) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite, conform cărora "limitele de despăgubire stabilite de către Autoritatea de Supraveghere Financiară sunt:

b) pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în RON la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României".

Or, chiar în lipsa unor criterii justificative legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere, situaţia particulară a reclamantului care, într-un singur accident rutier, şi-a pierdut întreaga familie şi nicio sumă de bani nu ar putea acoperi vreodată tragedia prin care a trecut.

În aprecierea categoriei de persoane care pot invoca existenţa unui prejudiciu afectiv, instanţa trebuie să aibă în vedere un criteriu obiectiv şi anume acela al relaţiei victimă - persoană care invocă prejudiciul afectiv.

Pentru realizarea acestui deziderat, trebuie administrate probe temeinice din care să rezulte că relaţia dintre victimă şi persoana care pretinde că suferă un astfel de prejudiciu, a fost una apropiată, bazată pe sentimente profunde de iubire.

De asemenea, este de reţinut faptul că persoanele care pretind un drept de despăgubire, cu titlu de daune morale, nu primesc despăgubiri în calitate de moştenitori ai defunctului şi, sub nicio formă, nu primesc preţul vieţii persoanei dragi decedate în accidentul rutier, ci sunt despăgubite pentru propria suferinţă încercată.

În drept, recursul reclamantului a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Recursul formulat de pârâta B. S.A.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Totodată, a cerut obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului.

S-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului pot fi avute în vedere "a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative".

Recurenta-pârâtă a apreciat că soluţia pronunţată de instanţa de apel reprezintă rezultatul aplicării şi interpretării greşite a normelor de drept material, întrucât daunele materiale nu pot fi dovedite cu martori, susţineri orale sau prezumţii, în lumina reglementării cuprinse în Norma ASF nr. 23/2014, normă specială, parţial derogatorie de la dreptul comun în materie de probaţiune.

De asemenea, a susţinut faptul că prin decizia nr. 23 din 26 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a dezlegat chestiunea acordării daunelor morale membrilor de familie ai şoferului vinovat de producerea accidentului.

Or, în speţă, instanţa de apel a majorat cuantumul daunelor morale acordate de tribunal tocmai ca urmare a decesului şoferului vinovat de producerea accidentului, numita C.:

"având în vedere că pierderea ambilor părinţi s-a realizat în contextul aceluiaşi eveniment tragic în care şi-au pierdut viaţa şi unica soră (...) aspect ce nu poate fi înlăturat în aprecierea puternicului dezechilibru emoţional care s-a produs (...) fac ca prejudiciul moral să fie considerat mai amplu, iar pentru repararea acestuia să se acorde suma de 50.000 euro echivalent în RON la data plăţii efective".

În opinia recurentei B. S.A., hotărârea instanţei de apel este nelegală, deoarece a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (prevederile art. 50 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului rutier) şi a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care este obligatorie.

Cu alte cuvinte, în stabilirea daunelor morale, instanţa de apel trebuia să facă abstracţie de suferinţa cauzată prin decesul şoferului vinovat de producerea accidentului şi să se raporteze numai la suferinţa produsă prin decesul părinţilor, aşa cum a procedat, de altfel, prima instanţă.

În drept, recursul pârâtei a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului pârâtei ca fiind inadmisibil prin raportare la cererea acesteia de a se reţine, spre o nouă judecare, cauza în faza apelului, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, recurenta-pârâtă B. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamant, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 25 februarie 2021 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., stabilindu-se termen la data de 13 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor; totodată, s-a prorogat soluţionarea recursului formulat de recurentul-reclamant A., până la termenul din 13 mai 2021, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Înalta Curte a luat în examinare, conform prevederilor art. 248 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A., asupra căreia reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor iar, conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat trebuie să se arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Totodată, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate.

De altfel, simpla relatare a pretenţiilor reclamantului şi a situaţiei de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi, nu pot fi suficiente pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situaţia de fapt şi nu are caracter devolutiv, astfel că recurentul trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

Din analiza argumentelor expuse în susţinerea cererii de recurs se constată că nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei, fiind invocat generic şi formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului se invocă faptul că soluţia este netemeinică, întrucât instanţa de apel a dispus acordarea sumei de 60.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale, fără a avea în vedere un criteriu obiectiv şi fără a ţine seama de limitele legale de despăgubire.

Recurentul-reclamant a precizat că instanţa de apel a majorat cuantumul despăgubirilor, însă acestea nu sunt îndestulătoare, raportat la suferinţa pricinuită de pierderea persoanelor dragi, a căror viaţă nu poate fi cuantificată într-o sumă de bani.

S-a arătat că daunele morale au fost stabilite de către instanţa de apel ţinând seama de faptul că rolul acestora este acela de compensare a durerii psihice cauzate prin pierderea ambilor părinţi, iar nu de reparare a unei astfel de pierderi, însă recurentul-reclamant consideră că aceste principii trebuiau să se regăsească şi în majorarea semnificativă a daunelor.

Or, nu se poate considera că aceste afirmaţii ale recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) din C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursului se tinde la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, care să conducă la majorarea cuantumului daunelor morale acordate, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuţie în această etapă procesuală.

Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurentul-reclamant privind modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de apel, Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Deşi motivele de recurs au fost încadrate formal în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile formulate nu pot fi nici încadrate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod, în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488, nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A..

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Înalta Curte subliniază că limitele controlului exercitat în recurs sunt determinate numai de criticile de nelegalitate prezentate de recurentă, deoarece calea de atac dedusă judecăţii are caracter extraordinar şi este lipsită de valenţe devolutive; ca atare, în măsura în care, pentru a examina o pretinsă greşită aplicare a legii, recurenta-pârâtă solicită reevaluarea materialului probator şi a situaţiei de fapt stabilite în baza acestuia, asemenea critici nu vor fi luate în analiză de instanţa supremă.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. a indicat, în mod expres, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii şi când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În analiza primului motiv de recurs invocat, Înalta Curte reţine că garantarea dreptului la un proces civil echitabil include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv şi consistent al argumentelor părţilor.

Aşadar, obligaţia de motivare impune o apreciere ataşată de natura cauzei şi de circumstanţele sale, motivarea unei hotărâri fiind înţeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părţi, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Examinarea de detaliu a deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanţa de apel a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, reţinând că, în ceea ce priveşte daunele materiale, tribunalul a avut în vedere numai suma de bani care a fost dovedită prin înscrisuri, administrate ca mijloc de probă, deşi a reţinut că reclamantul a efectuat cheltuieli în scopul îmbălsămării, transportului persoanelor decedate, a înhumării părinţilor acestuia, achiziţionării de sicrie, obiecte vestimentare, alimente destinate respectării pomenilor şi tradiţiilor.

Or, având în vedere faptul că toate aceste cheltuieli au fost efectuate pentru două persoane decedate şi, ţinând seama de împrejurarea reală că pentru unele dintre plăţi nu se eliberează documente justificative, la care se adaugă şi împrejurarea că evenimentul în sine a avut o mare doză de dramatism în care este rezonabilă lipsa de diligenţă în procurarea tuturor dovezilor de plată, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că suma acordată de instanţa de fond, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material, este mult prea mică în raport cu paguba reală.

Aşadar, ţinând seama de costurile acestor evenimente, al căror cuantum este de notorietate şi nu se impune a fi dovedit, instanţa de apel a considerat că este rezonabil a stabili că reparaţia reală şi efectivă a prejudiciului material reclamă o despăgubire de 60.000 RON, aceasta implicând şi cheltuielile ulterioare pentru pomenirile creştineşti, parte din exercitarea sentimentului de recunoaştere şi de amintire a persoanelor decedate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă B. S.A. a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului pot fi avute în vedere "a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative".

În concret, a susţinut faptul că soluţia pronunţată de instanţa de apel reprezintă rezultatul aplicării şi interpretării greşite a normelor de drept material, întrucât daunele materiale nu pot fi dovedite cu martori, susţineri orale sau prezumţii, în lumina reglementării cuprinse în Norma ASF nr. 23/2014, normă specială, parţial derogatorie de la dreptul comun în materie de probaţiune.

Această critică va fi înlăturată, având în vedere faptul că nu poate fi reapreciat, în etapa procesuală a recursului, cuantumul despăgubirilor materiale care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât aspectele legate de modul de dovedire a cheltuielilor efectuate de către reclamant, în scopul îmbălsămării, transportului persoanelor decedate, a înhumării părinţilor acestuia, achiziţionării de sicrie, obiecte vestimentare, alimente destinate respectării pomenilor şi tradiţiilor, excedează limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Totodată, se reţine că potrivit art. 264 din C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanţei învestite cu o cale devolutivă de atac.

Aşa fiind, nu pot reprezenta critici de nelegalitate decât invocarea unor eventuale încălcări ale normelor care interzic sau limitează puterea de apreciere a judecătorului, sau a celor privind admisibilitatea probelor ori administrarea acestora, ceea ce nu este cazul în speţă.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut faptul că obligarea sa la plata de daune morale s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995, care trebuiau interpretate conform celor statuate prin decizia nr. 23/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, întrucât asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri, ca urmare a decesului şoferului vinovat de producerea accidentului.

A menţionat că instanţa de apel a majorat cuantumul daunelor morale acordate de tribunal, ca urmare a decesului şoferului vinovat de producerea accidentului, numita C., sora reclamantului.

Fiind invocată aplicarea greşită a unor norme de drept material, prin prisma interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, aceste critici vor fi examinate prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Se cuvine subliniat că prin decizia nr. 23/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier".

Premisa avută în vedere la pronunţarea deciziei anterior evocate vizează situaţia în care un conducător auto este victima unui accident rutier produs din culpa sa, iar soţia sau persoanele aflate în întreţinerea conducătorului vehiculului asigurat solicită despăgubiri de la societatea de asigurare pentru prejudiciul suferit ca urmare a vătămării sau a decesului şoferului.

În prezenta cauză, situaţia premisă este diferită de cea avută în vedere la pronunţarea deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, deoarece reclamantul şi-a întemeiat cererea de despăgubire pe calitatea sa de rudă cu defuncţii D. şi C. (părinţii reclamantului), şi nu pe cea de rudă cu conducătorul vehiculului asigurat, respectiv cu numita C. (sora reclamantului).

Potrivit dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ., "instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu".

Reclamantul A. avea calitatea de fiu al defuncţilor D. şi C., victimele faptei cauzatoare de prejudicii săvârşite de către conducătorul vehiculului asigurat, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 1391 alin. (2) din C. civ., în temeiul cărora pot fi acordate despăgubiri, sub forma daunelor morale, pentru durerea încercată prin moartea părinţilor.

Referitor la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia autorului faptei, instanţa supremă constată că întrunirea cumulativă a acestor condiţii a fost stabilită de către instanţele de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză.

Dat fiind că verificarea îndeplinirii acestor condiţii ar presupune reevaluarea probelor administrate în cauză, rezultă că aspectele de fapt reţinute în acest sens de către instanţele devolutive se menţin şi în calea extraordinară de atac a recursului, în care se realizează numai un control de legalitate a hotărârii recurate.

Aşadar, este îndeplinită cerinţa existenţei unui raport de răspundere civilă delictuală pe care să se grefeze raportul de asigurare de răspundere civilă.

În realitate, prin criticile formulate în calea extraordinară de atac, recurenta-pârâtă încearcă să redimensioneze cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, toate aceste aspecte fiind avute în vedere de către instanţa de apel la stabilirea sumei acordate cu acest titlu. Asupra lor instanţa de apel a avut o marjă de apreciere care nu poate fi în mod absolut stabilită, ci se evaluează cazual, aspecte care nu vor fi reevaluate în recurs.

Întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate de către recurenta-pârâtă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 583/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2021.