Revision of corporate exclusion decree declared inadmissible due to res judicata; revision request rejected and costs imposed on petitioner.

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra cererii de revizuire;

Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună excluderea acestuia din cadrul societăţii C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al acesteia, urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine pârâtului asociat, care să reprezinte valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu o pot stabili de comun acord.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 80-82 şi art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, a fost admisă în parte cererea principală şi s-a dispus excluderea pârâtului din cadrul societăţii C. S.R.L., urmând ca părţile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului A.. Totodată, a fost respins, ca prematur, capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B.; a fost respinsă şi cererea reconvenţională, prin care pârâtul a solicitat excluderea reclamantului din societate şi dizolvarea acesteia.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtului.

La data de 16 ianuarie 2019 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, cererea de revizuire formulată de revizuentul B., în contradictoriu cu intimaţii A. şi S.C. C. S.R.L., prin care s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul x/2011, precum şi a sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în acelaşi dosar.

Revizuentul a solicitat anularea hotărârilor sus-menţionate şi, rejudecând fondul, în forma în care a rămas valabil prin pronunţarea apelului, să se dispună admiterea acestuia, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de către intimat, ca nefondată.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esenţă, că este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, dat fiind faptul că există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

S-a învederat că la data de 10 februarie 2018 a avut loc pe rolul Judecătoriei Pankow Weisensee judecata dosarului civil nr. x 187/18 a domnului B. senior-asociat la societatea C. S.R.L., împotriva revizuentului B. jr. Instanţa a constatat dreptul de proprietate la părţile sociale ale domnului B. senior şi s-a dispus obligarea sa la predarea părţilor sociale pe care le deţinea fiduciar pentru acesta.

Ţinând cont că decizia de excludere prevedea expres doar părţile sociale care îi aparţineau - care aşa cum însuşi A., prin declaraţia sa de inculpat, în dosarul penal a precizat că sunt doar 25% - doar acestea puteau fi predate către ceilalţi asociaţi.

În cadrul procesului penal aflat pe rolul Judecătoriei Neuruppin, atât instanţa penală, cât şi inculpatul A. precizează că societatea avea 4 asociaţi şi că fiecare deţinea 25% din părţile sociale.

Instanţa civilă în dosarul anterior menţionat decide prin dispozitiv că:

"pârâtul, - adică revizuentul B. -, este obligat să acorde reclamantului 25% din acţiunile societăţii române înscrise în Registrul Comerţului".

În considerente, instanţa civilă a constatat, cum unanim toţi asociaţii au confirmat şi însăşi instanţa penală a constatat că:

"pârâtul deţine fiduciar în favoarea reclamantului 25% din acţiunile societăţii menţionate în dispozitiv. Reclamantul a solicitat ca pârâtul să îi returneze părţile sociale ale societăţii comerciale".

Atât timp cât deţinea doar 25% din părţile sociale, celelalte aparţinând în baza contractului de fiducie şi de cesiune domnului D., respectiv B. senior, doar acestea puteau fi transferate către ceilalţi asociaţi.

Revizuentul a susţinut faptul că o decizie prin care acordă părţile sale sociale în volum de 25% doar către un singur asociat, nu poate fi reţinută, atât timp cât mai multe instanţe civile şi penale au constatat că societatea avea 4 asociaţi, că domnul B. senior este asociatul societăţii şi că acestuia îi revin 25% din părţile sociale.

Prin hotărârea potrivnică menţionată, instanţa civilă a constatat că reclamantul societăţii obligă partea la cedarea a 25% din acţiunile societăţii româneşti pe care aceasta le deţinea fiduciar pentru reclamant.

Aduce la cunoşinţa instanţei de judecată decizia penală din data de 31 august 2018, pronunţată de Judecătoria Neuruppin, în dosarul penal 80 BS 1/15, instanţă care l-a condamnat pe administratorul societăţii C., domnul A., stabilind, cu autoritate de lucru judecat, că societatea avea 4 asociaţi, iar nu 2 asociaţi, aşa cum pretinde acesta în România.

Astfel, atât instanţa penală, cât şi asociatul societăţii A., personal, confirmă faptul că societatea are 4 asociaţi.

Prin decizia civilă din dosarul civil nr. 4 C 187/18, decizie rămasă definitivă prin nerecurare, instanţa civilă a constatat că domnul B. senior deţinea 25% din părţile sociale ale societăţii C. S.R.L., care erau deţinute fiduciar de către revizuent. Prin decizia menţionată, instanţa civilă a constatat definitiv că B. este asociatul societăţii şi că are dreptul de a i se restitui părţile lui sociale ţinute fiduciar. Astfel, se recunoaşte şi calitatea lui de asociat. Contractul de fiducie şi cel de cesiune produc efecte, iar decizia de excludere nu afectează aceste drepturi.

Potrivit art. 28 din C. proc. pen., constatările instanţei penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fapta şi persoana.

Aşadar, s-a constatat atât de către instanţa penală, cât şi de către instanţa civilă, că societatea avea 4 asociaţi, iar după excluderea sa au mai rămas doar 3 asociaţi, dintre care unul este tatăl său, care la rândul lui, în baza acestor decizii şi a constatărilor Curţii de Apel Constanţa, a solicitat în instanţă cesionarea părţilor sociale deţinute de către fiul său B. în sistem fiduciar pentru el.

La termenul de judecată din 13 mai 2019, revizuentul a precizat că revizuirea este întemeiată numai pe motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât a invocat contrarietate între hotărâri judecătoreşti.

În raport de motivul de revizuire indicat - art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 - şi de dispoziţiile art. 323 alin. (2) din acelaşi cod, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa în soluţionarea cererii de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 237/CA din 13 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuentul B., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 12 iunie 2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2019 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, revizuentul B. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii A. şi C. S.R.L. revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanta, în dosarul x/2011, precum şi a sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunţate de Tribunalul Constanţa, în acelaşi dosar, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, motivat de faptul că există hotărâri potrivnice, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 20 decembrie 2018 a fost pronunţată încheierea penală din dosarul penal nr. x/2018 care este definitivă şi care constată că A., prin decontarea biletelor la ordin pe care şi le-a însuşit, a "creat evident un prejudiciu societăţii". Dosarul penal a avut ca părţi pe B. şi pe intimatul A..

Instanţa penală a constatat ca fiind adevărate argumentele sale din decizia de excludere, A. însuşindu-şi biletele la ordin ale societăţii, aducând-o într-o situaţie financiară dificilă.

Instanţa a constatat expres că "primirea biletelor la ordin şi nedecontarea acestora în favoarea societăţii producând în mod evident un prejudiciu societăţii".

Decizia penală anterior precizată trebuie văzută şi sub aspectul deciziei penale din dosarul 80 BS 1/15, în care A. a depus biletele la ordin în original, arătând astfel că şi le-a însuşit şi că nu le-a decontat în favoarea societăţii, aducând-o într-o stare financiară dificilă, situaţie de fapt stabilită, de altfel, şi de către instanţa penală germană care arată că, întrucât A. şi-a însuşit biletele la ordin, societatea nu a mai putut să îşi plătească datoriile către terţi.

Faptele care apar în decizia penală precizată şi în baza căreia solicită revizuirea deciziei precizate, sunt în totală contradicţie cu decizia civilă, lăsând această decizie civilă (decizia nr. 2 din 11.01.2016) a cărei revizuire se cere, fără suport probatoriu.

Mai arată că prin decizia civilă s-a constatat, printre altele, că din cauza lui societatea a fost adusă într-o stare financiară dificilă, fiind o eroare de fapt care necesită restabilirea adevărului prin admiterea cererii de revizuire.

Acesta a fost unul din motivele de excludere.

În realitate, aşa cum mai multe instanţe penale deja au constatat, A. şi-a însuşit biletele la ordin, aducând prejudicii societăţii, şi nu revizuentul B., aşa cum pretind instanţele civile prin deciziile pronunţate.

Conform art. 28 din C. proc. pen., constatările instanţei penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fapta şi persoana, iar conform deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 866/2015, care este obligatorie, revizuirea este o cale de atac promovată pentru îndreptarea erorilor de fapt, ce are ca scop restabilirea adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei.

Astfel, s-a constatat de către instanţa penală, în contradicţie cu constatările instanţei civile, că nedecontarea biletelor la ordin pe care A. şi le-a însuşit şi nu le-a decontat, a adus evident prejudicii societăţii (şi nu comportamentul revizuentului B.), aceasta fiind executată de fisc, fiind amendată pentru neplata impozitelor şi a taxelor, precum şi executată de către terţi.

Revizuentul a mai arătat că documentele noi pe care le-a depus la dosar infirmă afirmaţiile instanţei de judecată civile:

- că a adus societatea într-o situaţie financiară dificilă (faptic imposibil cât timp finanţa societatea şi era singurul care muncea pentru societate, iar A. şi-a însuşit veniturile societăţii din anul 2014, producând în mod evident un prejudiciu acesteia);

- că a cumpărat terenuri de la tatăl său ca să fraudeze societatea, fapt infirmat prin rechizitoriul de trimitere în judecată care arată că însuşi avocata reclamantului A. a primit banii şi că alţi bani au fost predaţi autorităţilor locale de către tatăl său pentru reclamant cu titlu de mită. Tatăl său nu a primit niciun ban pentru aceste terenuri, pierzând astfel terenurile şi veniturile din acestea, iar revizuentul B. a fost exclus din societate pentru faptul că tatăl său i-a ajutat să plătească mită prin terenurile acestea;

- documentele noi care erau în posesia numitului A. arată că nu a folosit banii în folosul societăţii, neplătind taxele şi impozitele datorate statului (biletele la ordin) în baza cărora şi instanţa penală a pronunţat încheierea penală precizată.

În contrapunct, a trebuit să se judece cu banca pentru că acesta a interzis băncii să opereze biletele la ordin pentru plata taxelor şi impozitelor, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 12225/11.07.2012 din dosarul nr. x/2012.

Faptul că există, în paralel, constatările instanţei penale şi constatările instanţei civile care se exclud reciproc, arată necesitatea retractării şi revizuirii deciziei civile în baza constatărilor deciziei penale care arată că din cauza însuşirii biletelor la ordin societatea nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile de plată şi că acestea "au produs în mod evident un prejudiciu societăţii", prejudiciu care nu a fost cauzat de revizuentul B..

Din aceasta perspectivă, revizuentul a solicitat admiterea revizuirii astfel cum a fost formulată, cu consecinţa anulării deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul x/2011, precum şi a sentinţei civile 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în acelaşi dosar.

Coroborarea celor 2 decizii penale ale instanţelor române şi germane, ambele definitive, conduc la retractarea hotărârii civile de excludere, deoarece aceasta a rămas fără suport probatoriu.

Nu este admisibil să fie în vigoare hotărâri contradictorii cu constatări contradictorii asupra aceleaşi situaţii de fapt. Astfel, se impune îndreptarea erorilor de fapt care au fost menţionate în decizia a cărei revizuire se solicită.

În subsidiar, în cazul în care se constată că decizia atacată nu evocă fondul, revizuentul a solicitat disjungerea şi trimiterea cauzei, spre soluţionare, instanţei competente.

La termenul de judecată din 11 martie 2019, apărătorul revizuentului B. a precizat că motivul de revizuire a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, însă, în opinia sa, rămâne motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât s-au invocat contradicţii între hotărâri pronunţate de către instanţele de judecată, contradictorialitatea fiind între încheierea penală definitivă nr. 1977/20.12.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi decizia nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2011.

În raport de motivul de revizuire indicat - art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa în soluţionarea cererii.

Prin decizia civilă nr. 124 din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul B., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la 21 mai 2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul prevederilor art. 94 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la cauza având nr. 78/36/2019.

Prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-au respins ca inadmisibile cererile de revizuire conexate, formulate de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi împotriva sentinţei nr. 116 din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanţa, ambele fiind pronunţate în dosarul nr. x/2011; revizuentul B. a fost obligat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial redus, către intimata S.C. C. S.R.L.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Motivul de revizuire invocat şi precizat de revizuent în susţinerea cererilor conexate este cel reglementat de dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Conform acestor prevederi, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:

"dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 327 alin. (1) din acelaşi cod, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune ca hotărârea care se solicită a fi anulată, să fie ulterioară celei a cărei putere de lucru judecat se pretinde că o încalcă.

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului autorităţii de lucru judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

S-a arătat că instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri pronunţate.

De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

În speţă, revizuentul B. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, anularea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, precum şi a sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2011 (hotărâri pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, în stadii procesuale diferite ale acestuia), situaţie în care cererile de revizuire conexate sunt inadmisibile, având în vedere că hotărârile pretins potrivnice celor atacate au fost pronunţate ulterior acestora, neputând fi astfel îndeplinită condiţia încălcării principiului puterii de lucru judecat de către hotărârile atacate, câtă vreme hotărârile pretins potrivnice acestora nici nu existau.

O cerere de revizuire, care tinde la anularea primei hotărâri (cum este situaţie de faţă), iar nu a celei de-a doua, este inadmisibilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte a reţinut că este lipsită de relevanţă data pornirii proceselor în care s-au pronunţat hotărârile ulterioare, ceea ce are relevanţă fiind data rămânerii definitive, căci numai prin raportare la această dată se pune problema încălcării autorităţii de lucru judecat.

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, raportat la art. 326 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte a respins cererile de revizuire conexate, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, ca inadmisibile.

Având în vedere că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate vizând atacarea ultimei hotărâri pronunţate, dintre cele pretins contradictorii, iar revizuentul B. a solicitat anularea unor hotărâri în privinţa cărora nu se poate pune problema că ar încălca autoritatea de lucru judecat a altor hotărâri pronunţate ulterior, Înalta Curte a apreciat că nu se mai impune discutarea şi soluţionarea celorlalte condiţii de admisibilitate a revizuirii.

Totodată, instanţa supremă a apreciat că nu se mai impune nici analizarea incidentelor procedurale invocate de revizuent cu privire la acestea, respectiv excepţiile de neconstituţionalitate şi cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, câtă vreme toate condiţiile de admisibilitate ale revizuirii trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea oricăreia dintre acestea face inutilă cercetarea celorlalte şi duce la soluţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac.

Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, revizuentul B. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2011, precum şi a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2011.

În concret, revizuentul a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea hotărârilor anterior menţionate şi, rejudecând fondul în forma în care a rămas valabil prin pronunţarea apelului, să se dispună admiterea acestuia, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de intimat, ca nefondată.

Prin încheierea din 23 aprilie 2019, Tribunalul Constanţa, în baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, a dispus suspendarea judecăţii, având în vedere că nu s-a solicitat judecata cauzei şi în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, revizuentul B. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 643 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul şi a trimis cauza primei instanţe pentru continuarea judecăţii.

La data de 24 noiembrie 2020 - primul termen cu procedura de citare legal îndeplinită, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale invocată de intimata S.C. C. S.R.L., prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1373 din 4 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimaţii S.C. C. S.R.L. şi A., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, la data de 20 ianuarie 2021, cauza fiind repartizată, spre soluţionare, completului de judecată nr. 4, cu termen de judecată la 17 februarie 2021.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis declaraţia de abţinere de la soluţionarea dosarului nr. x/2021, formulată de doamnele judecător E., F. şi G., precum şi de doamna magistrat-asistent H..

La data de 17 februarie 2021 cauza a fost repartizată, din nou, în mod aleatoriu, completului de judecată nr. 3, cu termen de judecată la 18 martie 2021.

Revizuentul B. a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2011, precum şi a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2011, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea hotărârilor anterior menţionate şi, rejudecând fondul în forma în care a rămas valabil prin pronunţarea apelului, să se dispună admiterea acestuia, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de intimat, ca nefondată.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul B. a arătat că la data de 20 decembrie 2018 a fost pronunţată încheierea penală din dosarul penal nr. x/2018 care este definitivă şi care constată că A., prin decontarea biletelor la ordin pe care şi le-a însuşit, a "creat evident un prejudiciu societăţii". Dosarul penal a avut ca părţi pe B. şi pe intimatul A..

Instanţa penală a constatat că sunt adevărate argumentele folosite de revizuentul din prezenta cauză în decizia de excludere, A. însuşindu-şi biletele la ordin ale societăţii, aducând-o într-o situaţie financiară dificilă.

De asemenea, instanţa penală a constatat expres că "primirea biletelor la ordin şi nedecontarea acestora în favoarea societăţii producând în mod evident un prejudiciu societăţii".

Decizia penală anterior menţionată trebuie văzută şi sub aspectul deciziei penale din dosarul 80 BS 1/15, în care A. a depus biletele la ordin în original, arătând astfel că şi le-a însuşit şi nu le-a decontat în favoarea societăţii, aducând-o într-o stare financiară dificilă, situaţie de fapt stabilită, de altfel, şi de către instanţa penală germană care arată că, întrucât A. şi-a însuşit biletele la ordin, societatea nu a mai putut să îşi plătească datoriile către terţi.

Faptele care apar în decizia penală şi în baza căreia solicită revizuirea deciziei precizate, sunt în totală contradicţie cu decizia civilă, lăsând această decizie civilă (decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2016) a cărei revizuire se cere, fără suport probatoriu.

Revizuentul a mai arătat că prin decizia civilă s-a constatat, printre altele, că din cauza sa societatea a fost adusă într-o stare financiară dificilă, fiind o eroare de fapt care necesită restabilirea adevărului prin admiterea cererii de revizuire.

Acesta a fost unul din motivele de excludere.

În realitate, aşa cum mai multe instanţe penale deja au constatat, A. şi-a însuşit biletele la ordin, aducând prejudicii societăţii, şi nu revizuentul B., aşa cum pretind instanţele civile prin deciziile pronunţate.

Conform art. 28 din C. proc. pen., constatările instanţei penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fapta şi persoana, iar conform deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 866/2015, care este obligatorie, revizuirea este o cale de atac promovată pentru îndreptarea erorilor de fapt, ce are ca scop restabilirea adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei.

Astfel, se constată de către instanţa penală, în contradicţie cu constatările instanţei civile, că nedecontarea biletelor la ordin pe care A. şi le-a însuşit şi nu le-a decontat, a adus, în mod evident, prejudicii societăţii (şi nu comportamentul revizuentului B.), aceasta fiind executată de către fisc pentru amenzile aplicate (întrucât nu s-au achitat impozitele şi taxele), dar şi de către terţi.

Revizuentul a mai arătat că documentele noi pe care le-a depus la dosar infirmă afirmaţiile instanţei de judecată civile:

- că a adus societatea într-o situaţie financiară dificilă (faptic imposibil cât timp finanţa societatea şi era singurul care muncea pentru societate, iar A. şi-a însuşit veniturile societăţii din anul 2014, producând în mod evident un prejudiciu acesteia);

- că a cumpărat terenuri de la tatăl său ca să fraudeze societatea, fapt infirmat prin rechizitoriul de trimitere în judecată care arată că însuşi avocata reclamantului A. a primit banii şi că alţi bani au fost predaţi autorităţilor locale de către tatăl său pentru reclamant cu titlu de mită. Tatăl său nu a primit niciun ban pentru aceste terenuri, pierzând astfel terenurile şi veniturile din acestea, iar revizuentul B. a fost exclus din societate pentru faptul că tatăl său i-a ajutat să plătească mită prin terenurile acestea;

- documentele noi care erau în posesia numitului A. arată că nu a folosit banii în folosul societăţii, neplătind taxele şi impozitele datorate statului (biletele la ordin) în baza cărora şi instanţa penală a pronunţat încheierea penală precizată.

În contrapunct, a trebuit să se judece cu banca pentru că acesta a interzis băncii să opereze biletele la ordin pentru plata taxelor şi impozitelor, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 12225/11.07.2012 din dosarul nr. x/2012.

Faptul că există, în paralel, constatările instanţei penale şi constatările instanţei civile care se exclud reciproc, arată necesitatea retractării şi revizuirii deciziei civile în baza constatărilor deciziei penale care arată că din cauza însuşirii biletelor la ordin societatea nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile de plată şi că acestea "au produs în mod evident un prejudiciu societăţii", prejudiciu care nu a fost cauzat de revizuentul B..

Din aceasta perspectivă, revizuentul a solicitat admiterea revizuirii astfel cum a fost formulată, cu consecinţa anulării deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul x/2011, precum şi a sentinţei civile 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în acelaşi dosar.

Coroborarea celor 2 decizii penale ale instanţelor române şi germane, ambele definitive, conduc la retractarea hotărârii civile de excludere, deoarece aceasta a rămas fără suport probatoriu.

Nu este admisibil să fie în vigoare hotărâri contradictorii cu constatări contradictorii asupra aceleaşi situaţii de fapt. Astfel, se impune îndreptarea erorilor de fapt care au fost menţionate în decizia a cărei revizuire se solicită.

În subsidiar, în cazul în care se constată că decizia atacată nu evocă fondul, revizuentul a solicitat disjungerea şi trimiterea cauzei, spre soluţionare, instanţei competente.

Intimata S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea de revizuire, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul întâmpinării aflate la dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 din C. proc. civ. de la 1865, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată, din oficiu, de către instanţă, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 1201 din C. civ. de la 1864, "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".

Autoritatea de lucru judecat este mijlocul de apărare pe care partea care a obţinut câştig de cauză într-un prim proces îl poate opune celeilalte părţi şi succesorilor ei în drepturi, în cazul în care s-ar porni un al doilea proces împotriva sa, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Excepţia autorităţii de lucru judecat priveşte dreptul la acţiune, fiind o excepţie absolută (care se bazează pe caracterul imperativ al normei din art. 1201 C. civ.), de fond, întrucât priveşte lipsuri legate de exercitarea dreptului la acţiune, şi dirimantă (peremptorie), tinzând la respingerea acţiunii.

Prin urmare, dacă se dovedeşte existenţa triplei identităţi - de părţi, obiect şi cauză - impusă de prevederile art. 1201 C. civ., dreptul la acţiune este considerat a fi definitiv stins, iar judecata celei din urmă acţiuni exercitate nu mai poate fi continuată.

Din interpretarea art. 163 din C. proc. civ. de la 1865, coroborat cu art. 1201 din C. civ. de la 1864 rezultă că legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu, care a primit o dezlegare definitivă din partea unei instanţe, să fie soluţionat de două ori, dispoziţiile fiind aplicabile şi căilor de atac.

De aceea, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între două sau mai multe litigii, soluţia ce se impune este cea de respingere a celei de-a doua cereri de revizuire pentru autoritate de lucru judecat.

Condiţiile anterior menţionate sunt îndeplinite în cauză, întrucât prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-au respins ca inadmisibile cererile de revizuire conexate, formulate de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011 şi împotriva sentinţei nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2011; revizuentul B. a fost obligat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial redus, către intimata S.C. C. S.R.L.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, şi împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011.

Totodată, reţinând culpa procesuală a revizuentului B., în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 1.744,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata S.C. C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, şi împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011.

Obligă revizuentul B. la plata sumei de 1.744,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata S.C. C. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2021.