Jurisdictional Competence for Insurance Indemnity Actions Brought by Assignees of Injured Parties' Claims

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare la 18.08.2021, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - Sucursala Hunedoara şi intervenienta C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.198,84 RON cu titlu de pretenţii reprezentând diferenţa despăgubire cuvenită conform dosarului de daună x, auto x, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat prevederile Normei ASF nr. 20/2017, Legii nr. 132/2017, dispoziţiile art. 1356 şi următ. C. civ. privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, dispoziţiile art. 1493, raportat la dispoziţiile art. 1566-1584 din C. civ.

Pârâta B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 1018 din 26 noiembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că normele de competenţă edictate de prevederile art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competenţa de soluţionare în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului în cazul unei acţiuni în pretenţii, se impun a fi respectate, atât timp cât nu există alt temei care să atragă competenţa unei alte instanţe (dintre cele de competenţă alternativă sau exclusivă). Într-adevăr încălcarea art. 107 C. proc. civ., care stabileşte competenţa în funcţie de domiciliul pârâtului, atrage doar o necompetenţă de ordine privată, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., însă în speţa dedusă judecăţii se observă că pârâtul a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale.

Instanţa nu a reţinut argumentele reclamantei potrivit cărora Judecătoria Sânnicolau Mare ar fi competentă raportat la art. 115 C. proc. civ., întrucât articolul precitat vorbeşte despre cererea privitoare la despăgubiri în materia de asigurare, or în cazul de faţă reclamanta nu este persoana prejudiciată prin evenimentul rutier. Reclamanta este cesionara unui drept de creanţă, a dobândit acest drept de la persoana prejudiciată şi doreşte obligarea terţului cedat la plata creanţei, fără ca raporturile dintre cesionar şi terţul cedat să mai fie guvernate de dispoziţiile speciale de competenţă din materia asigurării de răspundere civilă. Din momentul cesiunii dreptului de creanţă, cesionarul a dobândit o creanţă simplă împotriva unui terţ cedat cu privire la plata unei sume de bani fiind fără importanţă originea creanţei.

Văzând sediul pârâtului din Bucureşti, instanţa a constatat că acesta se află în raza de competenţă a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse, Judecătoria Sânnicolau Mare a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, secţia I civilă sub nr. x/2021.

Reclamanta a formulat note de şedinţă, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3130/2022 din 25 martie 2022, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă în soluţionarea cererii, a suspendat din oficiu cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa care a declanşat conflictul negativ de competenţă a reţinut următoarele:

Potrivit art. 115 C. proc. civ., " (1) În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat. (2) Alegerea competenţei prin convenţie este considerată ca nescrisă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire. (3) În materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terţul prejudiciat poate introduce acţiune directă şi la instanţa domiciliului sau, după caz, a sediului său".

A constatat că din cuprinsul înscrisurilor anexate dosarului reiese că riscul asigurat s-a produs pe raza Judecătoriei Sânnicolau Mare, în localitatea Sânnicolau Mare.

Instanţa constată că cererea de faţă este una în materie de asigurări, din moment ce se întemeiază pe asigurarea RCA încheiată între persoana prejudiciată şi pârâtă, iar faptul că reclamanta are calitatea de cesionar a unui drept de creanţă nu poate avea ca efect inaplicabilitatea prevederilor de mai sus, din moment ce cererea de faţă rămâne una în materie de asigurări.

Totodată, conform art. 1568 alin. (1) lit. a), " (1) Cesiunea de creanţă transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată; b) drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate. (2) Cu toate acestea, cedentul nu poate să predea cesionarului, fără acordul constituitorului, posesia bunului luat în gaj. În cazul în care constituitorul se opune, bunul gajat rămâne în custodia cedentului."

Prin urmare, a reţinut instanţa că, asemenea cedentului, cesionarul are dreptul de a adresa cererea de chemare în judecată oricăreia dintre instanţele competente alternativ conform art. 115 C. proc. civ.

Prin urmare, a apreciat că devin incidente prevederile art. 116 C. proc. civ. conform cărora "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", iar prin învestirea Judecătoriei Sânnicolau Mare de către reclamantă această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, condiţie îndeplinită în cauză.

Înalta Curte reţine că prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se stabileşte regula generală de competenţă sub aspect teritorial, care se aplică în cazul în care legea nu prevede expres o competenţă alternativă. Această regulă statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cererea de chemare în judecată de faţă are ca obiect acţiunea reclamantei, service auto, împotriva asigurătorului persoanei vinovate de producerea accidentului auto, prin care se solicită obligarea pârâtului la plata diferenţei de despăgubire în cadrul dosarului de daună nr. x.

Fiind dedus judecăţii un litigiu grefat pe raporturi de asigurare, competenţa teritorială este de ordine privată şi alternativă, fiind incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi cele ale art. 115 alin. (1), raportat la art. 116 C. proc. civ., fiind lipsit de relevanţă din perspectiva competenţei instanţei faptul că reclamanta acţionează în instanţă în baza unui contract de cesiune de creanţă.

Aceasta întrucât dispoziţiile art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ. prevăd că cesiunea de creanţă transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată, instanţa supremă reţinând, pentru a da eficienţă conceptului de plenitudine a drepturilor astfel transmise prin cesiune, şi dreptul la acţiune, care este firesc însoţit de dreptul de a beneficia de regulile de competenţă teritorială alternativă prevăzute de normele de procedură pentru litigii izvorâte din asigurare, drept de care s-ar fi bucurat şi cedentul şi pentru a cărui excludere în cazul cesionarului nu există raţiune.

În contextul dat, instanţa supremă apreciază că, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ., reclamanta cesionar are, precum cedentul, alegerea între instanţe prevăzute de normele de procedură ca fiind deopotrivă competente, după cum urmează:

Art. 115 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, "în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: pct. (1) domiciliul sau sediul asiguratului; pct. (2) bunurile asigurate; pct. (3) locul unde s-a produs riscul asigurat".

Prin urmare, în materie de asigurare, poate fi introdusă acţiunea pentru plata despăgubirilor ori după dreptul comun - la instanţa de la domiciliul pârâtului, ori la una din instanţele expres indicate de textul art. 115 C. proc. civ.

Întrucât obiectul acţiunii priveşte plata diferenţei de despăgubire stabilite în cadrul dosarului de daună nr. x, rezultă că reclamanta, în temeiul art. 116 C. proc. civ., a uzat de dreptul de a se adresa instanţei competente în circumscripţia căreia s-a produs riscul asigurat, învestind în mod legal Judecătoria Sânnicolau Mare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.