Admissibility of unconstitutionality exception for entire ordinance despite non-applicable provisions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, set aside the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for reconsideration of the admissibility of the request to refer the unconstitutionality exception to the Constitutional Court, ruling in favor of the pensioner. The dispute centered on a civil challenge to pension recalculation decisions regarding the "In Service of the Motherland" sign and contributions under Law no. 223/2015, where the plaintiff alleged that the Government Ordinance no. 59/2017 was unconstitutional in its entirety due to the lack of the Legislative Council’s opinion. The appellate court had previously rejected the request to refer the case to the Constitutional Court as inadmissible, reasoning that the law contained provisions unrelated to the specific dispute and that the plaintiff had not limited the exception to relevant clauses. The Supreme Court held that the lower court erred by rejecting the reference in its entirety without analyzing the specific provisions of Ordinance no. 59/2017 (specifically Articles VII–X) that are applicable to the case, violating Article 29 of Law no. 47/1992 regarding the requirement that an unconstitutionality exception must have a direct link to the resolution of the specific litigation.
Legislator headnote
AI generatedart. 108 din Legea nr. 223/2015, art. 490 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 497 C. proc. civ; Admissibility of unconstitutionality exception for entire ordinance despite non-applicable provisions: The dispute centered on a civil challenge to pension recalculation decisions regarding the "In Service of the Motherland" sign and contributions under Law no. 223/2015, where the plaintiff alleged that the Government Ordinance no. 59/2017 was unconstitutional in its entirety due to the lack of the Legislative Council’s opinion. The appellate court had previously rejected the request to refer the case to the Constitutional Court as inadmissible, reasoning that the law contained provisions unrelated to the specific dispute and that the plaintiff had not limited the exception to relevant clauses. The Supreme Court held that the lower court erred by rejecting the reference in its entirety without analyzing the specific provisions of Ordinance no. 59/2017 (specifically Articles VII–X) that are applicable to the case, violating Article 29 of Law no. 47/1992 regarding the requirement that an unconstitutionality exception must have a direct link to the resolution of the specific litigation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for admitting the appeal and setting aside the appealed decision.
Procedural basis for remanding the case to the same court for a new judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 mai 2022
Deliberând asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".
I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, la data de 12 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Contestaţii Bucureşti, contestând Hotărârea Comisiei de Contestaţii din cadrul M.A.I. nr. 22637 din data de 16.03.2021 şi Decizia de pensionare nr. x din 11.01.2021, solicitând anularea lor; a solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite, prin aplicarea procentului de 20% reprezentând Semnul Onorific "în Serviciul Patriei" (fostul Ordin Meritul Militar), de care ar fi trebuit să beneficieze pentru cei peste 25 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi la adăugarea acestui procent la cuantumul net al pensiei de serviciu şi, de asemenea, a mai solicitat şi obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite, prin aplicarea procentului de 9%, prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015, de care ar fi trebuit să beneficieze pentru contribuţia la fondul pentru pensia suplimentară.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 837 din data de 22 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Harghita a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Contestaţii Pensii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne Bucureşti şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., solicitând admiterea apelului şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Pe lângă apelul formulat, apelantul a solicitat instanţei sesizarea Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu prevederile O.U.G. nr. 59/2017, în integralitate.
3. Hotărârea recurată
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, prin încheierea de şedinţă din 22 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantul apelant A..
II. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, în termen, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, rejudecând, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa.
Prin cererea de recurs a criticat hotărârea atacată ca nelegală şi, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate a susţinut, în esenţă, următoarele:
Completul de judecată nu a luat în considerare propria jurisprudenţă din dosarele deja judecate şi în care, pentru alţi reclamanţi, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate; astfel, atât Curtea de Apel Târgu-Mureş, cât şi instanţe subordonate acesteia, Tribunalul Harghita, au admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu exact aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, exemplificând, în continuare, mai multe dosare în acest sens.
Recurentul reaminteşte faptul că, prin cererea de apel a invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017, motivat de lipsa avizului Consiliului Legislativ anterior adoptării proiectului de act normativ, întrucât, la data de 04.08.2017, când Guvernul României a trimis către Parlamentul României hotărârea privind supunerea spre adoptare a proiectului de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 59/2017, lipsea avizul Consiliului Legislativ, aviz care se solicită obligatoriu anterior supunerii spre adoptare a proiectului de act normativ.
Cât priveşte menţionarea de către Casa de Pensii Sectorială a M.A.I., prin întâmpinare, a excepţiei de neconstituţionalitate a art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, deşi, arată recurentul, că nu a invocat-o, consideră că este făcută cu intenţia de a induce în eroare şi a convinge instanţa de apel să nu sesizeze Curtea Constituţională motivat de faptul că excepţia de neconstituţionalitate a art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 a făcut deja obiectul unor dosare la Curtea Constituţională, fiind respinsă de fiecare dată.
În fine, susţine recurentul, aşa cum a arătat şi în cererea de sesizare, articole din O.U.G. nr. 59/2017 au mai făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, fiind soluţionate de către instanţa de contencios constituţional prin respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, dar excepţia care vizează O.U.G. nr. 59/2017 în integralitatea sa, motivat de lipsa avizului Consiliului Legislativ, nu a fost niciodată analizată de Curtea Constituţională a României, deşi sunt constituite deja multe dosare cu acest obiect.
Apărările formulate în cauză
Intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Contestaţii a formulat întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepţia tardivităţii recursului (care a fost respinsă de Înalta Curte, la termenul de dezbateri), iar pe fond, faţă de motivele invocate în memoriul de recurs, respingerea căii de atac, apreciind ca legală soluţia pronunţată în cauză cu referire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat, la rândul său, întâmpinare, înregistrată la data de 18.04.2022, pin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
III. Procedura de soluţionare a recursului
Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 12 aprilie 2021, deci, după intrarea în vigoare a acestei legi.
Prin rezoluţia din 9 martie 2022, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 12 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.
IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluţie de respingere a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
În legătură cu obiectul prezentei căi de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
În acest context, soluţionarea prezentului recurs nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
Examinând, în continuare, încheierea recurată, Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017, reţinând că această ordonanţă modifică mai multe acte normative în domeniul pensiilor, şi nu numai Legea nr. 223/2015, pe care îşi întemeiază apelantul-reclamant pretenţiile. Cu toate acestea, reclamantul a solicitat declararea ca neconstituţională, în integralitate, a ordonanţei de urgenţă, inclusiv cu privire la dispoziţiile legale care nu au legătură cu prezenta cauză, atâta timp cât modifică alte acte normative, neaplicabile în cauză.
A considerat instanţa de apel că, de vreme ce reclamantul nu şi-a restrâns obiectul excepţiei de neconstituţionalitate doar la prevederile din O.U.G. nr. 59/2017 care au legătură cu cauza pendinte, instanţa de judecată nu o poate face din oficiu, întrucât, în caz contrar, ar încălca principiul disponibilităţii părţilor, iar pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale a României în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017 în integralitatea sa, deoarece aceasta cuprinde dispoziţii care nu au legătură cu prezenta cauză.
Instanţa de recurs constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanţa de apel a procedat la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte legătura normei de drept, obiect al excepţiei invocate, cu cauza dedusă judecăţii.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Referitor la admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Înalta Curte constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Din analiza acestui text normativ rezultă că una dintre condiţiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale impune ca prevederile legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept care ţine de interpretarea instanţei de contencios constituţional.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate în privinţa sesizării Curţii Constituţionale. Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii sesizării.
Prin urmare, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte reţine că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. În consecinţă, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
În acest context argumentativ, instanţa supremă constată că în mod greşit s-a apreciat că, în speţă, nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa considerând că dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2017, a cărei constituţionalitate este contestată, nu au legătură cu soluţionarea litigiului atâta timp cât modifică alte acte normative care nu sunt aplicabile în cauză.
Chiar în condiţiile în care recurentul nu şi-a restrâns (limitat) excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017 doar la prevederile care au legătură cu procesul său, în mod nelegal instanţa de apel şi cu ignorarea desăvârşită a art. 29 din Legea nr. 47/1992 a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă.
Astfel, instanţa nu a analizat textele de lege din O.U.G. nr. 59/2017 care sunt aplicabile sau nu în cauza ce i-a fost dedusă spre soluţionare şi, deci, dacă există un interes procesual imediat şi actual al părţii în formularea unei atare cereri, ci a verificat exclusiv interesul mediat al acesteia, respectiv, efectele declarării neconstituţionalităţii textului de lege, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale a României în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017 în integralitatea sa, deoarece aceasta prevede şi dispoziţii care nu au legătură cu prezenta cauză.
Soluţia la care instanţa era datoare să se oprească era admiterea cererii de sesizare numai cu referire la textele de lege care au legătură cu litigiul dedus judecăţii - art. VII - X din O.U.G. nr. 59/2017, iar nu respingerea sesizării Curţii Constituţionale, cum greşit a procedat.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită doar în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului şi casarea încheierii atacate, referitor la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, în rejudecare, instanţa urmând a reanaliza condiţia referitoare la legătura cu cauza dedusă judecăţii a prevederilor legale criticate de reclamant, respectiv numai a celor care au legătură cu speţa - art. VII - X din O.U.G. nr. 59/2017.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre o nouă judecată, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 22 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu- Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.