Territorial jurisdiction for labor claims against a court entity under Art. 127 CPC: negative conflict resolved via neighboring appellate circumscription

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 01.02.2021, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii UAT MUNICIPIUL FAGARAŞ şi TRIBUNALUL BRAŞOV, au solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii diurnei de detaşare şi anume 2% pe zi, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, cuvenită în cadrul activităţii desfăşurate ca membri în Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 3 Făgăraş, aferente perioadei 07.08.2020 - 29.09.2020, în total 54 de zile, sume prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 4434/03.11.2021, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosar nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Argeş, invocată din oficiu, şi în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii UAT MUNICIPIUL FAGARAŞ şi TRIBUNALUL BRAŞOV, în favoarea Tribunalului Braşov.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Argeş a reţinut că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Astfel, deşi reclamanţii au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Făgăraş, iar potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, instanţa a apreciat că reclamanţii nu ar fi putut sesiza Tribunalul Argeş.

Prin urmare, Tribunalul Argeş a reţinut că pot fi invocate dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., dispoziţii speciale şi derogatorii, ce sunt de strictă interpretare şi care reglementează expres doar situaţia în care cererea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant sau a unei instanţe inferioare acesteia, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.

Astfel, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

La termenul de judecată din 25 ianuarie 2022, Tribunalul Braşov a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 183/03.03.2022, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Tribunalul Braşov a reţinut că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată de judecători din cadrul Judecătoriei Făgăraş în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Braşov şi pârâta UAT MUNICIPIUL FĂGĂRAŞ, reclamanţii înţelegând să indice în partea finală a cererii de chemare în judecată dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. în raport de faptul că unul dintre pârâţi era chiar Tribunalul Braşov, motiv pentru care au introdus acţiunea pe rolul Tribunalului Argeş.

Totodată, Tribunalul Braşov a arătat că prin sentinţa de declinare, Tribunalul Argeş a avut în vedere doar calitatea de judecători a reclamanţilor, nu şi faptul că unul dintre pârâţi era o instanţă de judecată în sensul celor prevăzute de dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.

Astfel, tribunalul a arătat că potrivit art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., care a fost introdus prin Legea nr. 310/2018 ca urmare a constatării de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 290/2018 a faptului că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte, reclamant sau pârât, Tribunalul Argeş a devenit instanţă competentă teritorial pentru soluţionarea cererii formulată de reclamanţii din cauza de faţă.

În consecinţă, Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Argeş competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Argeş şi Tribunalul Braşov, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, respectiv drepturi băneşti, solicitate de reclamanţi, în calitate de judecători în cadrul Judecătoriei Făgăraş.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., dispoziţii legale care reglementează competenţa facultativă de soluţionare a litigiilor în care părţile au calitatea de judecător sau de instanţă de judecată, fie că sunt reclamanţi sau pârâţi.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau împotriva unei instanţe de judecată, competenţa de soluţionare aparţine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competenţa facultativă are caracter de noutate în legislaţia procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părţii de a proceda la alegerea unei alte instanţe pentru soluţionarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanţe superioare spre a se pronunţa asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi de obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială".

Prin dispozitivul aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluţie care a fost reflectată în alin. (2)1 al art. 127 din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârât a fost chemat Tribunalul Braşov, competent să soluţioneze prezentul litigiu, astfel că instanţa competentă să judece cauza se stabileşte în raport de noţiunea extinsă pe care Curtea Constituţională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând şi instanţa de judecată, în scopul asigurării imparţialităţii obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Argeş, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Braşov, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Braşov.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2022.