Invalidity of LLC Share Transfers Under Special Statutory Opposition Procedure vs. General Civil Nullity Action

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la Judecătoriei Constanţa, la data de 17 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., a solicitat instanţei să se constate nulitatea absolută a cesiunilor de părţi sociale dintre B. şi C. a 30% din părţile sociale S.C. E. S.R.L. consacrată prin Hotărârea AGA nr. 1/15.02.2010; în procent de 55% din părţile sociale ale S.C. E. S.R.L. dintre B. şi C.; dintre B. şi C. a 65% din părţile sociale ale S.C. F. S.R.L. consacrată prin Hotărârea AGA nr. 1/21.04.2008; dintre B. şi C. a 20% din părţile sociale ale S.C. F. S.R.L. consfinţită prin Hotărârea AGA nr. 5/01.08.2011; dintre D. şi B. a 61% din părţile sociale ale S.C. F. S.R.L., consfinţită prin Hotărârea AGA nr. 1/14.02.2012; dintre C. şi D. a 85% din părţile sociale ale S.C. F. S.R.L., consfinţită prin Hotărârea AGA nr. 4/29.10.2014, toate pentru cauză ilicită şi scop imoral.

A mai solicitat să se constate că masa partajabilă dobândită în timpul căsătoriei cu pârâtul B. este compusă din: 1.008.580 părţi sociale în valoare nominală de 10.085.800 RON ale S.C. E. S.R.L., 13.540 părţi sociale în valoare nominală a 135.400 RON; imobilul situat în localitatea Homocea nr. x, compus din suprafaţa de 2.021,8 mp teren curţi construcţii, vie şi arabil, din care 496 mp teren curţi construcţii, 807 mp teren vie, 717,9 mp teren arabil, o casă de locuit, în suprafaţă construită la sol de 71,53 mp, bucătărie de vară în suprafaţă construită la sol de 10,17 mp.

Totodată, s-a mai solicitat să se constate că la dobândirea bunurilor comune părţile au avut o contribuţie egală, precum şi să se dispună partajarea bunurilor în cote egale, iar ca modalitate de atribuire, reclamantei să i se acorde imobilul reprezentând casă părintească, iar pârâtului părţile sociale ale celor două societăţi, urmând ca pentru egalizarea loturilor să se achite sultă.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 669 şi art. 1236 C. civ. şi art. 980 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 4 februarie 2019 instanţa, după punerea în discuţia contradictorie a părţilor, a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii părţilor sociale şi formarea unui dosar nou, cu nr. x/2019, calificând cererea raportat la dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 1452 din 12 februarie 2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a cesiunilor de părţi sociale, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, conform dispoziţiilor art. 95 pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 63 şi 132 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 752 din 30 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a respins ca tardiv formulată acţiunea, calificată ca fiind opoziţie, conform art. 62 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A., prin care a solicitat admiterea căii de atac, anularea hotărârii atacate şi respingerea excepţiei tardivităţii, iar pe fondul cauzei, a solicitat reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea cererii de chemare în judecată.

2. Prin decizia civilă nr. 201 din 21 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul şi s-a anulat sentinţa apelată pentru încălcarea limitelor învestirii potrivit art. 6 C. proc. civ. şi a principiului disponibilităţii procesului civil, conform art. 9 C. proc. civ.

Totodată, în rejudecare a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi respinsă acţiunea ca inadmisibilă, întrucât pentru anularea transmiterii părţilor sociale se instituie o procedură specială, prevăzută de art. 62 din Legea nr. 31/1990.

În considerentele acestei decizii, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantei vizează constatarea nulităţii absolute a cesiunilor de părţi sociale, acţiune ce are ca temei juridic prevederile art. 1236 C. civ., care reprezintă norma generală, nefiind aplicabile, faţă de împrejurarea că legiuitorul a instituit dispoziţii speciale prin care orice persoană prejudiciată prin hotărârea de transmitere a părţilor sociale poate să formuleze opoziţie şi să solicite obligarea societăţii sau a asociaţilor la repararea prejudiciului sau obligarea asociatului care intenţionează să-şi cedeze părţile sociale la plata daunelor civile, potrivit art. 202 alin. (24) din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, reţinând principiul disponibilităţii, împrejurarea că reclamanta a invocat în fapt şi în drept C. civ., iar pentru anularea transmiterii părţilor sociale ale societăţii, Legea nr. 31/1990 instituie o procedură specială, prevăzută de art. 62, respectiv opoziţia, instanţa a apreciat că acţiunea, astfel cum a fost formulată de reclamantă, este inadmisibilă.

3. La 12 august 2021, reclamanta A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 201 din 21 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în tot a deciziei atacate, rejudecarea cererii de apel cu consecinţa admiterii acesteia, schimbării sentinţei apelate şi respingerii excepţiei tardivităţii, iar pe fond admiterea cererii în anularea actelor de înstrăinare.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (2), art. 9, art. 20, art. 22 şi art. 481 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a învederat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi a încălcat prevederile art. 349 alin. (2) şi art. 1236 C. civ.

La 19 octombrie 2021, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului având în vedere că hotărârea atacată este definitivă, în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii; excepţia tardivităţii raportat la faptul că recursul a fost promovat cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. şi excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul fiind nul, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia.

La 9 noiembrie 2021, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere că hotărârea atacată este definitivă, raportat la obiectul litigiului care intră sub incidenţa dispoziţiilor speciale prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi excepţia nulităţii recursului, potrivit art. 488 alin. (1), coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen la 10 mai 2022 pentru analizarea excepţiilor invocate în cauză, precum şi a admisibilităţii în principiu a recursului.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte o va respinge, având în vedere soluţia instanţei de prim control judiciar, care a soluţionat apelul, în sensul admiterii şi anulării sentinţei atacate, iar în rejudecare a respins acţiunea ca inadmisibilă, apreciind că pentru anularea transmiterii părţilor sociale se instituie o procedură specială prevăzută de art. 62 din Legea nr. 31/1990. Astfel, instanţa de apel nu a considerat acţiunea ca fiind opoziţie, astfel cum constatase prima instanţă, ci a soluţionat acţiunea pe dreptul comun, situaţie în care recurenta are deschisă calea de atac a recursului.

Analizând excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul-pârât C. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 13 iulie 2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal iar recursul a fost declarat la 12 august 2021, astfel cum rezultă din înscrisul de la dosarul de recurs. Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii, întrucât recursul a fost promovat cu respectarea termenului procedural de 30 de zile, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului în conformitate cu prevederile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., asupra căreia a reţinut următoarele:

Conform prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate expres şi limitativ de lege este o cerinţă imperativă.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare de strictă interpretare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Rezultă aşadar că, recursul trebuie să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Aşa fiind, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate criticile de nelegalitate ale hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor impune încadrarea acestora într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, reclamanta A. a invocat motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Se constată că susţinerile ce vizează pct. 5 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ. sunt invocate în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susţină faptul că prin hotărârea pronunţată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv să se demonstreze că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a prezentat situaţia de fapt a litigiului, iar la final a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (2), art. 9, art. 20, art. 22 şi art. 481 C. proc. civ., precum şi că a aplicat greşit dispoziţiile art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi a încălcat prevederile art. 349 alin. (2) şi art. 1236 C. civ.

Astfel, se constată că recurenta-reclamantă a enumerat mai multe dispoziţii legale fără a arăta în concret modul în care instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi nici în ce a constat încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Simpla indicare a unor dispoziţii legale, fără prezentarea argumentelor concrete pentru a se putea verifica eventuale încălcări a regulilor de procedură, nu echivalează cu o argumentare a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În egală măsură, în ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurenta-reclamantă a invocat încălcarea prevederilor art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi a dispoziţiilor art. 349 alin. (2) şi art. 1236 C. civ., fără a arăta în ce constă aplicarea greşită a acestor prevederi legale.

Prin urmare, se constată că susţinerile recurentei nu constituie critici concrete aduse hotărârii atacate, din perspectiva modalităţii în care instanţa de apel a interpretat şi aplicat dispoziţiile de drept material incidente la cazul concret dedus judecăţii sau din perspectiva normelor de procedură aplicate, întrucât aceste susţineri nu au fost formulate strict în concordanţă cu argumentele reţinute de instanţa de apel prin decizia recurată şi în raport de normele de procedură aplicate de această instanţă.

În realitate, în cuprinsul cererii de recurs, au fost reluate o parte din susţinerile inserate şi în cuprinsul motivelor de apel, recursul conţinând, practic, critici faţă de modalitatea în care a fost soluţionată excepţia tardivităţii de către prima instanţă, iar nu modalitatea în care a fost soluţionat apelul, cale de atac ce a fost admisă, iar în rejudecare a fost admisă excepţia indamisibilităţii cererii deduse judecăţii.

În condiţiile în care, întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, reiterarea unor situaţii de fapt şi trimiterile la o serie de articole fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanţei de recurs, astfel că, aceste aspecte nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 201 din 21 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului şi în raport cu solicitarea intimatului-pârât B. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-reclamante A. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar la fila x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii recursului.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 201 din 21 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă A. să achite intimatului-pârât B. suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2022.