Contractual damages claim over oil-processing contract quashed and remanded for contradictory reasoning on fault and causation.

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 mai 2014 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanţei să constate ineficacitatea declaraţiilor pârâtei de încetare a contractului de procesare nr. x încheiat între părţi la data de 15 iulie 2013 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 951.489,63 RON, cu titlul de despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin contract, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1530 şi art. 1531 C. civ.

Prin încheierea din şedinţă din 9 septembrie 2014, Tribunalul-Constanţa, secţia a II-a civilă a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a acţiunii în constatarea ineficacităţii declaraţiilor pârâtei de încetare a contractului de procesare nr. x din 15 iulie 2013, conform art. 35 C. proc. civ. şi a reţinut spre soluţionare acţiunea în realizare formulată prin capătul doi de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor.

Prin sentinţa civilă nr. 299/2019 din 21 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul-Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 810.071,67 RON, reprezentând despăgubiri, fiind respinse ca nefondate restul pretenţiilor.

De asemenea, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.705,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor din 17 martie 2017, prin care s-a încuviinţat efectuarea unui supliment la raportul de expertiza, din 7 iunie 2018, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei expert C. şi din data de 23 iulie 2018, prin care s-a respins cererea de constatare a nulităţii suplimentului la raportului de expertiza şi s-au admis numai în parte obiecţiunile formulate, a declarat apel pârâta B. S.A.

S-a solicitat schimbarea încheierilor atacate, în principal, în sensul respingerii completării raportului de expertiză cu obiectivele solicitate de reclamantă, cu consecinţa înlăturării din probatoriul cauzei a suplimentului la expertiză şi, în subsidiar, în sensul admiterii cererii de recuzare a doamnei expert C. şi admiterii cererii de efectuare a unei noi expertize în cauză.

De asemenea, pârâta a solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 224/2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul formulat de pârâtă, a fost schimbată în totalitate sentinţa atacată, în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii formulate de reclamantă.

De asemenea, a fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 6.853 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel.

3. La 15 iulie 2021, reclamanta A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 224/2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat în principal, casarea, în totalitate, a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel. În subsidiar, s-a solicitat casarea în totalitate a deciziei recurate şi, ca urmare a rejudecării, să se dispună respingerea în totalitate a cererii de apel formulate de către pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 229 din 21 februarie 2019 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă şi menţinerea acesteia ca fiind legală şi temeinică.

Totodată, recurenta a solicitat obligarea intimatei pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, aferente tuturor fazelor procesuale.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, aprecierile instanţei de apel cu privire la aspectele deduse judecăţii fiind incompatibile şi excluzându-se reciproc.

Recurenta susţine că, în ceea ce priveşte culpa sa, instanţa de apel, deşi, a acordat eficienţă juridică pretinselor intervenţii tehnice asupra echipamentelor acesteia, ulterior a revenit asupra propriilor aprecieri, chiar în aceeaşi propoziţie, stabilind că nu sunt incidente cauze exoneratoare de răspundere conform art. 1.351 C. civ.

O altă contradicţie în considerentele hotărârii instanţei de apel relevată de recurentă constă în faptul că instanţa de apel a reţinut că hotărârea de "denunţare" fără temei a contractului de procesare s-a bazat exclusiv pe raţiuni economice fiind fără relevanţă pretinsele probleme tehnice din luna octombrie, în schimb, examinând culpa contractuală a pârâtei, instanţa de apel a revenit asupra propriilor aprecieri şi a stabilit tocmai teza opusă reţinând că intervenţiile tehnice neprogramate, care nu sunt lipsite de relevanţă, deşi nu constituie şi nu au fost invocate drept caz de forţă majoră.

Prin decizia recurată, se susţine că acelaşi argument utilizat pentru a reţine vinovăţia intimatei, în sensul că, aceasta avea obligaţia de a procesa uleiul brut conform modificărilor agreate de părţi, este utilizat pentru a se reţine absenţa culpei exclusive, iar o asemenea contradicţie evidentă, demonstrează nelegalitatea deciziei recurate.

Potrivit recurentei, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi ireconciliabile referitoare la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul invocat, fiind imposibil de stabilit care este dezlegarea reală şi efectivă la care s-a oprit instanţa de apel.

Prin urmare, susţine recurenta că decizia atacată cuprinde aprecieri incompatibile şi ireconciliabile în ceea ce priveşte analiza condiţiilor răspunderii civile contractuale, actul jurisdicţional fiind lipsit de o fundamentare reală şi coerenţă în fapt şi în drept şi în consecinţă, este imposibil de stabilit o corespondenţă între soluţia de admitere a cererii de apel şi raţionamentele din cuprinsul motivării.

În considerarea aceluiaşi motiv de casare, recurenta arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în sensul că sunt nemotivate constatările instanţei de apel în sensul că nu se poate reţine o culpă exclusivă a intimatei faţă de pretinsele "intervenţii tehnice neprogramate", decizia recurata nu cuprinde nicio motivare din care să rezulte că "forma modificată a contractului de procesare ar fi putut conduce la concluzia absenţei culpei exclusive a intimatei şi este nemotivată în ceea ce priveşte absenţa culpei exclusive a intimatei faţă de "modul concret de executare a obligaţiilor".

Totodată, recurenta invocă faptul că hotărârea recurată nu cuprinde nicio motivare din care să rezulte că prejudiciul suportat de către aceasta prin fapta ilicită a intimatei nu ar fi fost evaluat şi determinat în mod corespunzător.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 249 C. proc. civ. şi ale art. 260 alin. (1) şi alin. (4) din acelaşi cod, privind sarcina probei în procesul civil, precum şi ale art. 273 din acelaşi cod referitoare la puterea doveditoare a înscrisurilor sub semnătură privată.

Astfel, în contextul unei motivări sumare şi lacunare, instanţa de apel a reţinut, în mod nefondat, faptul că valoarea prejudiciului invocat de către recurentă s-ar fi stabilit pe criterii subiective ale creditorului, deşi în cauză s-a administrat proba cu expertiza contabilă. Mai mult, instanţa de apel a apreciat că prejudiciul nu este cert "nici în privinţa posibilităţii de evaluare" ignorând probele care dovedesc, dincolo de orice dubiu, întinderea prejudiciului provocat de către intimată.

Prin urmare, în condiţiile în care recurenta a administrat un probatoriu amplu şi concludent în sprijinul pretenţiilor formulate, sarcina probei s-a transferat la pârât, fiind obligaţia acestuia să aducă probe prin care să combată conţinutul dovezilor deja înfăţişate, cu respectarea cerinţelor de admisibilitate.

De asemenea, recurenta susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (5) C. proc. civ., ale art. 22 alin. (2) teza întâi şi ale art. 254 alin. (4) din acelaşi cod, instanţa de apel încălcând obligaţia de a manifesta un rol activ pentru aflarea adevărului în cauză.

Din această perspectivă, chiar şi în ipoteza în care, instanţa de apel ar fi apreciat că probatoriul complex administrat de către recurentă era insuficient, aceasta avea obligaţia procesuală de a pune această împrejurare în discuţia părţilor, de a manifesta un rol activ pentru aflarea adevărului administrând toate probele necesare şi utile justei soluţionări a cauzei.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că, în mod nefondat, a reţinut instanţa de apel absenţa culpei exclusive a intimatei, fiind încălcate normele de drept material privind răspunderea civilă contractuală.

Considerentele deciziei recurate sunt contrare prevederilor art. 1.548 C. civ., care instituie prezumţia de culpă decurgând din simplul fapt al neexecutării de către debitor a obligaţiilor contractuale.

Astfel, întrucât în cauză s-a reţinut faptul că intimata a livrat cu întârziere cantitatea de ulei rafinat de floarea soarelui aferentă lunii octombrie 2013, precum şi că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de procesare şi de livrare a uleiului de floarea - soarelui aferent lunilor noiembrie- decembrie 2013, precum şi că aceste întârzieri s-au produs din motive tehnice imputabile exclusiv intimatei, pentru care nu sunt incidente cauze legale de înlăturare a răspunderii, aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1.548 C. civ. impuneau concluzia privind existenţa culpei prezumate şi exclusive a intimatei pentru această neexecutare.

Potrivit recurentei decizia atacată este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1.351 C. civ., nefiind incidentă în cauză o situaţie de forţă majoră care să fi împiedicat executarea obligaţiilor de către intimată.

Recurenta susţine că având în vedere că intimata a recunoscut, neîndeplinirea obligaţiilor de procesare şi de livrare a uleiului vegetal, aspect reţinut inclusiv prin decizia recurată, considerentele privind absenţa culpei exclusive a intimatei sunt contrare prevederilor art. 1.350 alin. (1) şi alin. (2) C. civ.

Potrivit recurentei, soluţia pronunţată de către instanţa de apel privind absenţa legăturii de cauzalitate, precum şi considerentele vizând această condiţie a angajării răspunderii intimatei, sunt contrare prevederilor art. 1.350 C. civ.

Aprecierile instanţei de apel privind împrejurarea achiziţionării de către recurentă a mai multor cantităţi de ulei rafinat de la D. S.R.L. şl de la societate E. S.A. în perioada 01.08.2013 - 01.11.2013 sunt lipsite de relevanţă şi nelegale faţă de încălcarea art. 1.350 C. civ.

Recurenta consideră că sunt nefondate şi nelegale considerentele instanţei de apel privind modul de folosire a cantităţii de ulei achiziţionat de la D. S.R.L. deoarece circumstanţele încheierii contractului de vânzare - cumpărare la data de 22.10.2013 dovedesc faptul că acesta reprezintă o urmare directă a încălcării de către intimată a obligaţiilor asumate, conform art. 1.350 C. civ.

Este evident faptul că nu a existat, într-o perioadă de numai câteva zile, posibilitatea rafinării uleiului brut de către reclamantă în cadrul unei alte rafinării, şi în consecinţă, în mod eronat şi cu încălcarea legii a procedat instanţa de apel la stabilirea unei legături între uleiul rafinat de floarea soarelui achiziţionat de la D. S.R.L. şi uleiul furnizat de către societatea E. S.A. Aceeaşi concluzie rezultă inclusiv din documentele de gestiune, care dovedesc modalitatea concretă de utilizare a uleiului rafinat de floarea soarelui achiziţionat de la D. S.R.L. şi a celui furnizat de către societatea E. S.A.

Prin urmare, susţine recurenta că nu există nicio obligaţie în sarcina acesteia de a dovedi faptul că metoda identificată pentru evitarea prejudiciului a fost cea mai eficientă din punct de vedere economic, de altfel, încheierea contractului cu D. S.R.L. a fost singura opţiune existentă, astfel cum s-a demonstrat.

Recurenta susţine că şi aceste considerente ale hotărârii atacate sunt contrare dispoziţiilor art. 1.350 C. civ. având în vedere că fapta ilicită contractuală a intimatei şi existenţa prejudiciului cuantificat prin diferenţa dintre preţul de achiziţie şi preţul de producţie al uleiului sunt suficiente pentru reţinerea prezumţiei privind existenţa legăturii de cauzalitate drept condiţie a angajării răspunderii civile contractuale.

De asemenea, recurenta consideră că în mod nefondat a reţinut instanţa de apel faptul că prejudiciul invocat nu ar fi cert, fiind încălcate prevederile art. 1.531 şi art. 1.532 C. civ.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a procedat la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1.531 C. civ., care stabilesc dreptul creditorului de a obţine repararea integrală a prejudiciutui pe care la suferit ca urmare a neexecutării obligaţiei de către debitor. Astfel, s-a reţinut, în mod nefondat, prin considerentele hotărârii recurate faptul că prejudiciul invocat de către recurentă ar avea caracter "eventual, care nu este sigur că se va produce, acesta neputând justifica acordarea de despăgubiri".

Recurenta subliniază faptul că întreaga analiză a instanţei de apel porneşte de la prevederile art. 1.385 alin. (2) C. civ., care sunt incidente exclusiv în materia răspunderii civile delictuale.

Prin raportare la prevederile art. 1.531 şi 1.532 C. civ., certitudinea prejudiciului suportat de către recurentă este evidentă având în vedere că, urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de către intimată, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu terţul D. S.R.L. tocmai pentru a acoperi cantitatea de ulei ce trebuia a fi livrată de către intimată.

De asemenea, susţine recurenta că decizia atacată este nelegală şi în privinţa modului de interpretare a noţiunii de "prejudiciu eventual", prin raportare la art. 1.532 C. civ., în condiţiile în care prejudiciul cauzat recurentei este cert şi determinat. Recurenta consideră că în mod nefondat a reţinut instanţa de apel faptul că preţul achiziţionării uleiului rafinat ar reprezenta un aspect de oportunitate.

Contrar susţinerilor instanţei de apel, recurenta nu trebuie să dovedească existenţa unei cercetări a ofertelor de pe piaţa uleiului sau selecţia partenerului contractual celui mai avantajat financiar, cu atât mai mult cu cât încheierea contractului cu D. S.R.L. nu s-a produs în condiţii obişnuite, ci pe fondul necesităţii stringente de înlocuire a prestatorului în culpă, cu o altă societate care să îşi execute obligaţiile şi să livreze uleiul rafinat necesare.

Astfel, instanţa de apel nu trebuia să analizeze oportunitatea economică a măsurilor adoptate pentru limitarea prejudiciului, aceasta nefiind o condiţie prevăzută de lege pentru angajarea răspunderii civile contractuale.

Recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile de drept material incidente în ceea ce priveşte posibilitatea de evaluare a prejudiciului, respectiv a încălcat dispoziţiile art. 1.533 C. civ., stabilind că prejudiciul invocat nu este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei, deoarece costul de producţie al uleiului rafinat a fost stabilit în funcţie de propriile criterii subiective ale creditorului.

Potrivit recurentei decizia recurată este nelegală faţă de încălcarea prevederilor secţiunii 10.1. din anexa la Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1.802/2014 şi a prevederilor pct. 8 alin. (7) din secţiunea nr. 1.2. din ordinul nr. 1.802/2014 în ceea ce priveşte definiţia legală a costului de producţie şi algoritmul de determinare a acestuia.

La 27.09.2021 intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea motivelor de la punctele V, VI, VII şi VIII din cererea de recurs având în vedere că argumentele recurentei nu pot fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La 15.10.2021 recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii cererii de recurs ca fiind vădit nefondată, iar pe fond, admiterea în totalitate a căii extraordinare de atac, în principal, casarea, în totalitate, a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, casarea, în totalitate, a acesteia şi, ca urmare a rejudecării respingerea, în totalitate, a cererii de apel formulate de către intimata pârâtă, şi menţinerea, în totalitate, a sentinţei civile nr. 229 din data de 21.02.2019, pronunţată de către Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, ca fiind pe deplin legală şi temeinică.

De asemenea, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei pârâte, la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 10 mai 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Recursul reclamantei A. S.A. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocându-se faptul că prin hotărârea dată instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, că hotărârea nu este motivată, respectiv că aceasta cuprinde motive contradictorii şi că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Având în vedere efectele pe care le produc motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., precum şi din considerentele privind logica juridică, Înalta Curte, va analiza cu prioritate criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., constând în lipsa unei motivări conforme exigenţelor acestor prevederi legale, respectiv a existenţei unei motivări contradictorii.

Verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte observă că, instanţa de apel, după redarea conţinutului hotărârii primei instanţe, a cererii de apel şi întâmpinării, precum şi a unor clauze contractuale şi a conţinutului corespondenţei dintre părţi, reţine că au fost corect identificate de tribunal condiţiile antrenării răspunderii civile contractuale ale pârâtei.

Apoi, analizând corespondenţa părţilor, instanţa de apel arată, în legătură cu încetarea unilaterală a contractului de către pârâtă că în mod corect a motivat prima instanţă că potrivit clauzelor contractuale, în absenţa culpei cocontractantului, notificarea pârâtei nu produce un astfel de efect. S-a mai reţinut prin decizia recurată că luarea deciziei de încetare a contractului a fost determinată de problemele tehnologice avute în luna octombrie, din considerente economice, dar şi de nemulţumirile rezultate din modalitatea de executare a obligaţiilor contractuale asumate de reclamantă în calitate de beneficiar.

Printr-un alt considerent se arată că, pe parcursul derulării raporturilor contractuale, pârâta nu a înţeles să îşi exprime nemulţumirile faţă de modalitatea de desfăşurare a contractului, chiar dacă ar fi avut atât raţiuni tehnologice cât şi economice să procedeze în acest sens, concluzionând în sensul lipsei culpei contractuale în privinţa ambelor părţi.

De asemenea, s-a menţionat că nu se poate reţine o culpă exclusivă a pârâtei în "procesarea cu întârziere în luna octombrie, respectiv neprocesarea cantităţilor suplimentare în noiembrie - decembrie, se au în vedere intervenţiile tehnice neprogramate care nu sunt lipsite de relevanţă, deşi nu constituie şi nu au fost invocate drept caz de faţă majoră, precum şi aspectele reţinute anterior privind derularea contractului într-o formă modificată, conform înţelegerii părţilor".

În legătură cu fapta ilicită, invocată de reclamantă se redă conţinutul unei adrese a acesteia, fără o concluzie clară, în această privinţă, iar referitor la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită imputată pârâtei şi prejudiciul a cărui reparare s-a solicitat de către reclamantă, se precizează că în dezacord cu prima instanţă, curtea nu reţine a fi dovedită îndeplinirii acestei condiţii.

În privinţa prejudiciului s-a reţinut că acesta nu este cert, ci are un caracter eventual, astfel încât nu se justifică acordarea despăgubirilor.

Redarea acestor considerente, justifică concluzia conform cărei hotărârea recurată încalcă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora aceasta va cuprinde în considerente expunerea situaţiei de fapt, a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au admis cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la enumerarea şi redarea conţinutului clauzelor contractuale ori a corespondenţei părţilor, să cuprindă o analiză a probelor administrate în cauză, precum şi dezvoltarea raţionamentului care a determinat pronunţarea hotărârii.

Hotărârea instanţei de apel nu respectă exigenţele prevăzute de dispoziţia legală invocată, în condiţiile în care aceasta, învestită fiind cu verificarea criticilor şi a apărărilor privind îndeplinirea condiţiilor necesare pentru antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei, printr-o motivare superficială, în termeni generali şi în absenţa analizei concrete a acestor condiţii, deşi reţine că prima instanţă le-a examinat corect, pronunţă o soluţie contrară.

În egală măsură, sunt fondate şi criticile privind existenţa unor motive contradictorii în privinţa culpei pârâtei, în condiţiile în care prin unele considerente se reţine că pârâta a luat decizia încetării contractului, că şi-a îndeplinit cu întârziere obligaţiile, dar nu este răspunzătoare pentru prejudiciul pretins de reclamantă.

În aceste condiţii, analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât motivarea fiind de esenţă hotărârea judecătoreşti este obligatorie, deoarece cercetarea fondului cauzei prin prisma motivelor de fapt şi de drept este un element esenţial pentru exercitarea controlului de legalitate.

În această ordine de idei, reţinând incidenţa acestor dispoziţii legale, rezultă că nu se mai impune analiza celorlalte critici invocate de recurentă, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (5) şi (8) C. proc. civ.

În consecinţă, soluţia ce se impune, este aceea a admiterii recursului pârâtei, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de apel pentru a examina în mod concret criticile şi apărările formulate de părţi potrivit art. 501 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., argumentând clar şi coerent hotărârea pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 224/2020 din 16 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre o noua judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2022.