Exclusion of LLC Associate: Admissibility of Revision Petition Based on Alleged New Writings

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, la data de 29 noiembrie 2011, reclamantul A. Hermann a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., în temeiul dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea D. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societăţii ca urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus care să reprezinte valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 80 - 82 şi art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, iar pe calea cererii reconvenţionale a solicitat excluderea reclamantului A. Hermann din societatea D. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societăţii în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 197 alin. (2), art. 222 alin. (1) lit. d) şi art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea principală, având ca obiect excluderea asociatului, formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului C. din cadrul societăţii D. S.R.L. S-a stabilit că părţile sociale aparţinând pârâtului C. vor reveni celuilalt asociat, respectiv A. Hermann.

Totodată, s-a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului C. şi s-a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtul C..

S-a admis cererea formulată de d-na expert E. şi s-a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului.

Totodată, a fost obligat pârâtul C. la plata către reclamant a sumei de 8.690,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul C., solicitând admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinţei civile apelate, în sensul respingerii acţiunii principale referitoare la excluderea sa, iar în subsidiar a solicitat admiterea cererii sale reconvenţionale, în sensul excluderii din cadrul societăţii a reclamantului sau dizolvarea acesteia ca urmare a neînţelegerilor grave dintre asociaţi, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 iulie 2018, sub nr. x/2018, revizuentul C. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii B. şi D. S.R.L., revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, invocând ca temei al cererii dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2018 pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2018, revizuentul C. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii B. şi D. S.R.L., revizuirea deciziei civile nr. 2/11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011, invocând ca temei al cererii dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Cele două dosare au fost conexate, constatându-se că au aceleaşi motive de revizuire, respectiv înscrisuri noi, fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 139 din 18 martie 2019, Curtea de Apel Constanţa a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul C..

Prin decizia civilă nr. 500 din 3 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 139 din 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că decizia atacată de recurent cu revizuire cuprinde o soluţie asupra fondului, astfel că aceasta poate face obiectul revizuirii, calea de atac de retractare nefiind astfel inadmisibilă, în sensul art. 322 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.. Cum hotărârea atacată cu revizuire cuprinde soluţia respingerii ca nefondat a apelului, respingerea ca inadmisibilă a revizuirii încalcă art. 322 alin. (1) C. proc. civ. sub aspectul restrângerii nepermise a hotărârilor ce pot face obiectul revizuirii, încălcare încadrată în dispoziţiile art. 105 C. proc. civ. ca având drept consecinţă nulitatea hotărârii.

După casare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018* pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

Prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2020 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, revizuentul C. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii B. şi D. S.R.L., revizuirea sentinţei civile nr. 116/21.01.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2011, revizuirea deciziei civile nr. 2/11 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011, invocând ca temei al cererii dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. din 1865.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 3 iunie 2020, revizuentul a solicitat disjungerea capătului de cerere privind revizuirea sentinţei civile nr. 116/21.01.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011 şi trimiterea către Tribunalul Constanţa, în vederea soluţionării acestuia, nefiind de competenţa Curţii de Apel Constanţa.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 28 septembrie 2020, revizuentul contestă calitatea de reprezentant legal al administratorului societăţii intimate, care pretinde că ar fi mandatat avocaţii din cadrul F. să formuleze acte în numele său în dosarul de faţă şi invocă: lipsa calităţii de reprezentant a pretinşilor apărători ai intimatului; lipsa de consimţământ a societăţii reclamante de a mandata apărătorii; lipsa dovezii calităţii de reprezentant, dat fiind faptul că împuternicirea avocaţială este indisolubil conexată cu contractul de asistenţă juridică, nul de drept.

Totodată, solicită suspendarea dosarului, până la soluţionarea dosarului nr. x/2019 care are ca obiect nulitatea hotărârii AGA de numire a doamnei G. în funcţia de administrator, precum şi anularea actelor de procedură formulate de apărători.

Prin întâmpinare, intimata D. S.R.L. a solicitat, în prealabil, respingerea ca tardiv formulată a cererii de revizuire în ceea ce priveşte înscrisurile pe care revizuentul îşi întemeiază cererea şi care sunt menţionate la punctele 2-4 din secţiunea probelor din ultimele două pagini ale cererii de revizuire, întrucât faţă de oricare din înscrisurile indicate, cererea de revizuire este tardiv introdusă.

Prin cererea formulată la data de 23 noiembrie 2020, revizuentul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondată cererea de recuzare, formulată de petentul C., împotriva doamnelor judecător H. şi I., membre ale completului de judecată C4 Apel, desemnat prin sistem de repartizare aleatorie pentru soluţionarea dosarului nr. x/2018

Prin încheierea din 14 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a d-lui judecător J.. Totodată, s-a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare a d-lui judecător K..

În temeiul art. 19 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 51/2008 s-a dispus obligarea petentului C. la restituirea către stat a sumei de 100 RON, taxă de timbru aferentă cererii de recuzare a d-lui judecător K., pentru care a beneficiat de ajutor public judiciar, sub forma scutirii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 februarie 2021, având în vedere că cererile de revizuire ce fac obiectul dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2018 sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, faţă de decizia civilă nr. 2/11.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011, instanţa a admis excepţia de conexitate şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la dosarul nr. x/2018, în scopul asigurării unei judecăţi unitare.

Prin decizia civilă nr. 102 din 1 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de disjungere a cererii de revizuire, formulată în cadrul dosarului nr. x/2020, îndreptată împotriva sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011, în temeiul art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ.

A fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa în soluţionarea cererii de revizuire formulată împotriva sentinţei civile nr. 116/21.01.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011 şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.

Totodată, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa în soluţionarea cererii de revizuire formulată în cadrul dosarului nr. x/2020 împotriva deciziei nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe art. 322 pct. 7 vechiul C. proc. civ. şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura reglementată de art. 519 - 521 noul C. proc. civ. în dosarele conexate.

S-a respins ca nefondată cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea dosarului civil nr. x/2019

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului statutar al societăţii D. S.R.L. şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului societăţii, ca nefondate, invocate în dosarul nr. x/2020.

S-a respins ca inadmisibilă cererea de înscriere în fals împotriva împuternicirii avocaţiale nr. x/2020 emisă de F., formulată în dosarul nr. x/2020.

A fost respinsă ca nefondată cererea de anulare a actelor de procedură întocmite de F., formulată în dosarul nr. x/2020.

A fost respinsă ca nefondată excepţia tardivităţii cererilor de revizuire formulate în dosarele conexate.

A fost respinsă ca nefondată excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire formulată în dosarul nr. x/2020.

Prin aceeaşi decizie, s-au respins ca nefondate cererile de revizuire conexate, formulate împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011, de revizuentul C., în contradictoriu cu intimaţii A. Hermann şi societatea D. S.R.L.

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că declaraţia notarială a dnei L. cu privire la raporturile sale juridice cu societatea D. S.R.L. şi asociaţii acesteia, precum şi cu persoanele afiliate acestora din data de 29 mai 2018 nu intră în categoria înscrisurilor, ea fiind în realitate o declaraţie de martor consemnată în faţa notarului public.

Procura notarială din 15 aprilie 2008 prin care intimatul A. o împuternicea pe dna L. să încheie în numele său contracte de superficie pentru parcelele de teren indentificate în procură, deşi este un înscris, instanţa a apreciat că acesta nu îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute de lege. Sub un prim aspect, s-a constatat că nu rezultă cu claritate că revizuentul, care a avut calitatea de administrator al societăţii, nu a cunoscut această procură şi, astfel, nu a fost în măsură să o depună la dosarul cauzei. S-a apreciat că nu poate constitui un motiv de revizuire descoperirea oricărui înscris, care exista şi putea fi procurat, ci numai a acelora care au fost reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi depuse datorită forţei majore.

În egală măsură, instanţa a reţinut că nu se face nici dovada caracterului determinant al înscrisului în sensul modificării soluţiei din hotărârea atacată cu cererea de revizuire, respectiv că parcelele menţionate expres în procură au fost în patrimoniul socieţăţii D. S.R.L. şi au fost dintre cele reţinute în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2011 ca fiind vândute de revizuentul pârât în scopul fraudării intereselor celuilalt asociat, astfel încât instanţa a constatat că nu se poate stabili o legătură directă între mandatul dat de A., dnei L. pentru încheierea unor contracte de superficie şi faptele reţinute în sarcina revizuentului care au dus la excluderea sa din societate.

În ceea ce priveşte extrasul din Rechizitoriul din data de 5 februarie 2018 emis în dosarul penal nr. x/2017, prin care s-a dispus clasarea cauzei faţă de C., cât şi cu privire la Ordonanţa DNA din data de 9 martie 2020 pronunţată în dosarul penal nr. x/2016, deşi, în principiu, s-a admis în jurisprudenţă că acestea pot constitui înscrisuri doveditoare în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ele trebuie să îndeplinească şi celelalte condiţii mai sus menţionate.

Prin urmare, s-a constatat că dosarele penale au fost constituite ulterior pronunţării deciziei nr. 2/11.01.2016, respectiv Rechizitoriul a fost pronunţat într-un dosar penal constituit în anul 2017, iar Ordonanţa de clasare a fost pronunţată în dosarul penal nr. x/2016, dosar care a fost constituit ca urmare a sesizării formulate de C. senior, C. junior şi M. la data de 25 ianuarie 2016, adică ulterior pronunţării deciziei supuse revizuirii.

Instanţa a mai reţinut că, în speţă, condiţia ca înscrisul invocat să fi existat la data pronunţării hotărârii ce se cere a fi revizuită este deosebit de importantă pentru siguranţa circuitului civil, deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câştigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte şi dovezi posterior confecţionate şi autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Revizuentul C. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 102 din 1 martie 2021 şi a încheierilor de şedinţă din 16 decembrie 2020, 14 ianuarie 2021 şi 22 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 7, 8 şi 9 din vechiul C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul-revizuent a susţinut că hotărârea atacată este nelegală din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 6 din CEDO, art. 16, art. 21, art. 24 din Constituţie, Deciziei CCR nr. 233 din aprilie 2021, având în vedere că decizia dată în revizuire a fost pronunţată de către acelaşi magistrat care a judecat fondul cauzei, respectiv doamna judecător I.. Recurentul a susţinut că, în cauză, necompetenţa completului de judecată rezultă din decizia RIL nr. 32/2019, care a statuat că judecătorul care a participat la soluţionarea recursului nu poate participa la soluţionarea cererii de revizuire, deoarece este pus în situaţia de a-şi analiza propria hotărâre. S-a mai arătat că decizia RIL 32/2019 este în contradicţie cu decizia RIL 2/2007, care stabileşte contrariul.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul-revizuent a susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe.

Astfel, s-a învederat că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a judecat mai întâi litigiul şi ulterior a dispus disjungerea cauzei cu privire la dosarul nr. x/2020. Referitor la dosarul conexat cu nr. x/2018, recurentul a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era competensă să îl soluţioneze.

Recurentul a precizat că în mod corect s-a dispus conexarea dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2018, având aceleaşi motive de revizuire, respectiv înscrisuri noi, însă a învederat că nu trebuia dispusă şi conexarea dosarului nr. x/2018, deoarece, în acest caz, motivul de revizuire a fost o hotărâre contradictorie, în concret, hotărârea penală din dosarul nr. x. Această hotărâre a constatat o altă situaţie de fapt. Însă, în dosarul nr. x/2018 s-a solicitat revizuirea raportat la existenţa unor hotărâri contradictorii, astfel încât competenţa de soluţionare aparţinea instanţei ierarhic superioare, în concret Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-revizuent a susţinut că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a analizat doar o parte din înscrisurile invocate în susţinerea cererii de revizuire, respectiv doar declaraţia notarială a L., extrasul din Rechizitoriul dosarului penal nr. x/2017 şi ordonanţa de clasare din dosarul penal nr. x/2016, fără a analiza şi decizia penală definitivă din dosarul penal nr. x şi încheierea penală definitivă din dosarul nr. x/2018, împrejurare ce evidenţiază caracterul nelegal al hotărârii recurate.

Cu privire la această critică privind nemotivarea hotărârii, recurentul a invocat decizia CCR nr. 233/2021, redând pasaje din cuprinsul acesteia.

Recurentul-revizuent C. a mai învederat că nulitatea hotărârii recurate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, dar şi în conformitate cu prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pentru greşita aplicare a normelor de drept material, derivă şi din perspectiva modalităţii în care instanţa a înţeles să soluţioneze excepţiile invocate de revizuent.

În acest sens, s-a arătat că sunt nelegale constatările instanţei de revizuire cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al administratorului societăţii intimate, în cauză fiind vorba de nulitatea hotărârii AGA prin care G. a fost numită în calitate de administrator al societăţii intimate, context în care cererea revizuentului C. de suspendare a revizuirii, până la soluţionarea cauzei nr. x/2019, aflata pe rolul Tribunalului Bucureşti, în rejudecare, era admisibilă.

Recurentul-revizuent a criticat decizia atacată şi din perspectiva faptului că C. nu ar putea invoca înscrierea în fals cu privire la contractul de asistenţă juridică şi împuternicirea avocaţială emisă în temeiul acestui act juridic, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 51/1995 şi ale statutului profesiei de avocat, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-revizuent a susţinut că prin cererea formulată a solicitat revizuirea unei hotărâri în temeiul constatării unei situaţii de fapt de către o instanţă penală, iar motivarea instanţei fără a menţiona argumentele sesizate de revizuent atrage incidenţa acestui motiv de nelegalitate. S-a învederat că instanţa a omis să se pronunţe şi asupra motivelor invocate, privind cererea de revizuire a dosarului nr. x/2018

Criticile vizând fondul revizuirii, au fost încadrate de recurentul C. în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinându-se că decizia atacată este rezultatul unei interpretări şi aplicări greşite a legii, instanţa schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al înscrisurilor noi depuse ca motiv de revizuire.

S-a reţinut cu privire la înscrisurile analizate, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale revizuirii deciziei nr. 2/2016. În concret, s-a învederat că judecătorii care au soluţionat fondul, au judecat şi calea de atac, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru anularea propriei hotărâri, fiind astfel încălcate normele constituţionale şi dreptul la un proces echitabil.

Recurentul-revizuent a formulat critici şi cu privire la considerentele instanţei de revizuire referitoare la declaraţia de martor a L. sau procura emisă de intimatul A. pe numele L. despre care s-a constatat că revizuentul ar fi avut cunoştinţă, în calitatea sa de fost administrator al societăţii intimate.

Contrar celor reţinute de către instanţa de revizuire, recurentul C. a susţinut că înscrisurile referitoare la rechizitoriul din 5 feburarie 2018 emis în dosarul penal nr. x/2017 şi ordonanţa DNA din dosarul nr. x/2016 îndeplineau condiţia de a fi înscrisuri noi, inexistente la data pronunţării deciziei, neavând relevanţă că în cursul soluţionării dosarului nr. x/2016, s-au înregistrat şi dosarele penale care s-au judecat ulterior pronunţării deciziei a cărei revizuire s-a solicitat.

În ceea ce priveşte încheierea din 16 decembrie 2020, recurentul-revizuent a susţinut că, în mod greşit, a fost respinsă cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător I., care a soluţionat fondul aceluiaşi dosar, fiind astfel încălcate dispoziţiile din decizia RIL nr. 32/2019 şi din decizia CCR nr. 233 din aprilie 2021.

Referitor la încheierea din 14 ianuarie 2021, s-a învederat că magistraţii J. şi K. şi-au exprimat părerea în ceea ce priveşte cererile de recuzare formulate în alte dosare, faţă de magistraţii din completul de judecată C4 A alcătuit din doamnele judecător H. şi I.. În acest sens, recurentul C. înţelege să critice soluţia de respingere a cererii de recuzare formulata faţă de aceştia, având în vedere că judecătorii au fost puşi în situaţia de a reanaliza aceeaşi cerere cu privire la care s-au pronunţat deja anterior, prin urmare, nu puteau să decidă împotriva propriei hotărâri.

La 7 septembrie 2021, intimata D. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de revizuent şi menţinerea deciziei şi încheierilor atacate, ca fiind legale şi temeinice, relevând legalitatea deciziei recurate prin raportare la toate motivele de recurs invocate.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizează nelegalitatea constituirii completului de judecată, raportat la faptul că un judecător a soluţionat atât fondul litigiului, cât şi cererea de revizuire, fiind invocate în acest sens dispoziţiile deciziei nr. 32/2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că este nefondat, având în vedere că această critică a fost invocată şi în cadrul dosarului nr. x/2018, în care a fost pronunţată decizia nr. 500 din 3 martie 2020 a instanţei supreme.

În acel dosar, recurentul-revizuent a susţinut că unul dintre judecătorii care a pronunţat hotărârea de revizuire este acelaşi care a pronunţat hotărârea de fond din aceeaşi cauză, acesta aflându-se astfel într-o situaţie de incompatibilitate în ceea ce priveşte soluţionarea căii de atac.

Acest aspect a fost tranşat de către Înalta Curte, în sensul constatării ca nefondat a motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind avută în vedere Decizia nr. II/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii. În aplicarea dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ., s-a stabilit că judecătorul care soluţionează fondul cauzei nu devine incompatibil să soluţioneze cererea de revizuire sau contestaţia în anulare.

În recursul pendinte, recurentul-revizuent a invocat Decizia pronunţată în recursul în interesul legii nr. 32/2019, susţinând că aceasta stabileşte contrariul Deciziei nr. II/2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

Se constată că Decizia nr. 32/2019 este aplicabilă în ceea ce priveşte C. proc. pen., iar dispoziţiile sale nu pot fi însuşite prin asemănare şi aplicate litigiilor de drept civil.

Prin urmare, având în vedere că Înalta Curte s-a pronunţat asupra acestui motiv de recurs, chestiunea vizând nelegala constituire a completului de judecată nu mai poate fi repusă în discuţie. Este adevărat că dezlegarea dată prin decizia nr. 500/3.03.2020 se referea la un alt recurs în interesul legii, respectiv II/2007, însă acesta vizează aceeaşi problemă de drept, care a fost deja tranşată în mod irevocabil.

Faţă de argumentele prezentate, coroborat cu faptul că, în mod corect, instanţa a respins cererile de recuzare formulate de C., fiind prezentate considerentele care au condus la soluţia adoptată, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile recurentului-revizuent cu privire la încheierilor din 16 decembrie 2020 şi 14 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. priveşte încălcarea competenţei altei instanţe, în acest sens, recurentul-revizuent susţinând că dosarul conexat cu nr. x/2018 trebuia soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât se referea la o cerere de revizuire ce viza contradictorialitate a două hotărâri.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că, împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, pârâtul C. a formulat o primă cerere de revizuire, la 2 iulie 2018, înregistrată sub dosar nr. x/2018, şi, ulterior, alte două cereri, înregistrate sub dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018, toate pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 11 martie 2019, pronunţată Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia litispendenţei şi s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018.

În dosarul nr. x/2018, având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 139 din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, revizuentul C. a formulat o critică similară cu cea invocată în prezentul litigiu.

În acel litigiu, revizuentul a susţinut că în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 ale Curţii de Apel Constanţa, motivele de revizuire au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocându-se descoperirea unor înscrisuri noi, fapt ce a justificat conexarea acestor două dosare. În cadrul dosarului nr. x/2018 cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se referea la existenţa unor hotărâri pronunţate în contradictoriu, împrejurare în raport cu care competenţa de soluţionare a cauzei aparţinea instanţei ierarhic superioare, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la acest motiv de recurs, instanţa supremă a constatata că nu este fondat, deoarece la termenul de judecată din 11 martie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere precizările revizuentului de la termenul din 25 februarie 2019, a luat act de faptul că cererea de revizuire are ca obiect decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Constanţa şi se întemeiază pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.. În raport de această precizare, prin care revizuentul a arătat că nu mai susţine motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, în mod corect, a constatat îndeplinite cerinţele art. 163 C. proc. civ. şi a dispus, în mod legal, reunirea acestor cauze.

Prin urmare, se constată că instanţa supremă s-a pronunţat şi asupra acestui motiv de recurs, astfel încât critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., vizând încălcarea competenţei altei instanţe, nu mai poate fi repusă în discuţie, deoarece a fost deja tranşată în mod irevocabil prin decizia nr. 500 din 3 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că acesta poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2).

Subsumat acestui motiv de recurs, revizuentul C. a susţinut că nu au fost analizat toate înscrisurile invocate în susţinerea cererii de revizuire, respectiv decizia penală definitivă din dosarul penal nr. x şi încheierea penală definitivă din dosarul nr. x/2018.

Analizând decizia recurată, instanţa supremă constată că este nefondat acest motiv de recurs, deoarece instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a răspuns tuturor criticilor invocate de C., chiar dacă nu în mod expres, ci prin gruparea argumentelor, acest procedeu fiind admisibil, în măsura în care instanţa răspunde acestora, chiar şi printr-un considerent comun.

Astfel, au fost examinate condiţiile admisibilităţii cererii de revizuire, după care s-a concluzionat că niciunul dintre înscrisurile invocate nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea unei cereri de revizuire, dispunând în mod corect şi legal respingerea ca nefondate a cererilor de revizuire în dosarele conexate.

În strânsă legătură cu acest motiv de recurs, care conţine elemente ce ar putea fi încadrate şi pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-revizuent a învederat că instanţa de revizuire nu a avut în vedere starea de fapt reţinută în dosarul penal, împrejurare care echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate, precum şi faptul că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra cererii de revizuire a dosarului nr. x/2018

Înalta Curte va înlătura şi aceste critici, considerându-le nefondate, având în vedere că hotărârea recurată conţine argumente care răspund tuturor criticilor invocate de revizuent, motivarea instanţei care a pronunţat decizie din revizuire fiind concisă, în concordanţă cu starea de fapt reţinută. De asemenea, se constată că motivele avute în vedere la adoptarea deciziei au fost expuse suficient de clar pentru a justifica soluţia la care s-a oprit instanţa.

În considerentele deciziei recurate s-a reţinut, cu privire la îndeplinirea criteriilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., că este esenţial pentru siguranţa circuitului civil condiţia ca înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii ce se cere a fi revizuită, deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câştigat ar putea fi supus revizuirii pe baza actelor şi dovezilor posterior procurate şi autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Astfel, se constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a examinat toate înscrisurile invocate de recurentul-revizuent, particularizând acolo unde era necesar pentru a asigura o înţelegere corectă.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent a susţinut că au fost aplicate greşit normele de drept material în privinţa soluţionării excepţiilor invocate, fiind detaliată cea a lipsei calităţii de reprezentant legal al administratorului societăţii intimate, numita G., precum şi procedura înscrierii în fals cu privire la contractul de asistenţă juridică şi împuternicirea avocaţială emisă în temeiul acestui act juridic.

Această critică va fi înlăturată, raportat la faptul că recurentul a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., care nu reprezintă o prevedere de drept material, pe de o parte, iar pe de altă parte, Înalta Curte reţine că sunt nefondate aceste critici, având în vedere că au fost analizate toate aceste împrejurări.

Examinând decizia recurată, se constată sub acest aspect că, în mod corect, instanţa de revizuire a reţinut că pierderea calităţii de administrator nu va putea fi opusă societăţii de avocatură cu care s-a încheiat contractul de asistenţă, iar în ceea ce priveşte învestirea instanţei, este relevant doar faptul că la momentul depunerii dovezii de reprezentare, dna G. avea calitatea de reprezentant legal al societăţii intimate.

În această privinţă, s-a mai reţinut că înscrierea în fals are la bază contestarea calităţii de reprezentant legal al dnei G. pentru societatea D. S.R.L., care ar duce la nulitatea contractului de asistenţă juridică semnat de către dna G.. În consecinţă, s-a apreciat în mod just că anularea hotărârii AGA nu poate avea niciun efect asupra contractului de asistenţă juridică în condiţiile în care, la data semnării contractului, dna G. avea calitatea de administrator al societăţii.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., recurentul-revizuent a criticat soluţionarea fondului, fiind reluate motivele din cererea de revizuire.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că este legală decizia atacată din perspectiva analizării condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire reţinând în mod corect că înscrisurile invocate de revizuentul C. nu sunt doveditoare în sensul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în mod corect s-a reţinut că declaraţia notarială a doamnei L. nu face parte din categoria înscrisurilor, fiind în realitate o declaraţie de martor consemnată în faţa notarului public sau că procura notarială din 15 aprilie 2008 nu a fost cunoscută de revizuent, neputând fi asimilată unui înscris reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi depus la dosar din cauza forţei majore. Cu privire la aceste înscrisuri nu a fost făcută dovada caracterului determinant, care să conducă la modificarea soluţiei din hotărârea atacată cu cererea de revizuire, astfel cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Constanţa în decizia nr. 102/1.03.2021.

În ceea ce priveşte înscrisurile din dosarele penale, invocate de C., instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a reţinut în mod corect că acestea sunt ulterioare pronunţării hotărârii ce se cere a fi revizuită, nefiind astfel îndeplinită condiţia ca înscrisul să fi existat la data pronunţării.

În consecinţă, criticile întemeiate de recurentul-revizuent pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., vor fi respinse ca nefondate, raportat la argumentul că niciunul dintre înscrisurile invocate nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea unei cereri de revizuire, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel.

În consecinţă, deşi se invocă acest motiv de casare, în realitate, argumentele dezvoltate de recurentul-revizuent nu relevă nicio încălcare sau greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente, de natură să impună invalidarea soluţiei adoptate.

În ceea ce priveşte recursul promovat împotriva încheierii din 22 februarie 2021, Înalta Curte constată că este nefondat, având în vedere că, în mod corect instanţa a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la dosarul nr. x/2018, în scopul asigurării unei judecăţi unitare, având în vedere că cererile de revizuire ce fac obiectul dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2018 sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, faţă de decizia civilă nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 102 din 1 martie 2021 şi a încheierilor de şedinţă din 16 decembrie 2020, 14 ianuarie 2021 şi 22 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentului-revizuent C., în temeiul dispoziţiilor art. 274 din C. proc. civ., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 7.064,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata D. S.R.L, dovedite cu înscrisuri justificative, aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul C. împotriva deciziei civile nr. 102 din 1 martie 2021 şi a încheierilor de şedinţă din 16 decembrie 2020, 14 ianuarie 2021 şi 22 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul-revizuent C. să achite intimatei D. S.R.L. suma de 7.064,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2022.