Unjustified payment restitution claim quashed as appeal reargued facts, not legal error

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - DSVA Dâmboviţa a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 325.407,5 RON.

Prin sentinţa nr. 395 din 8 aprilie 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. - în faliment - prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor - DSVA Dâmboviţa.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 477 din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţa nr. 395 din 8 aprilie 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B..

Prin decizia nr. 2528 din 9 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 477 din 23 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 339 din 13 octombrie 2021 a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 395 din 8 aprilie 2019 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a anulat-o şi, în rejudecare, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. a formulat recurs împotriva acestei decizii, iar în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Nelegalitatea deciziei recurate a vizat greşita analiză a condiţiilor pe care plata nedatorată trebuie să le îndeplinească, recurenta solicitând instanţei de recurs să aibă în vedere dispoziţiile art. 1341 alin. (1) C. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale, principalul efect al plăţii nedatorate constă în obligaţia de restituire ce incumbă accipiensului.

Cu privire la condiţia privind plata nedatorată, recurenta arată că în considerarea calităţii sale de a susţine procedura de reorganizare a debitoarei, a efectuat anumite plăţi pe numele şi pe seama debitoarei, plăţi datorate de către debitoare. Menţionează expres faptul că aceste plăţi nu au fost niciodată datorate de către recurentă, între A. S.R.L. şi DSVA Dâmboviţa neexistând vreun contract încheiat.

În consecinţă, apreciază că cerinţa privind existenţa unei plăţi este pe deplin îndeplinită în cauză, chiar intimata recunoscând prin apărările formulate, că recurenta a efectuat plăţi în numele societăţii C. S.A..

În ceea ce priveşte condiţia inexistenţei datoriei a cărei stingere se urmăreşte, apreciază că şi această condiţie este îndeplinită în cauză, întrucât recurenta nu datorează şi nici nu a datorat personal nicio sumă de bani către intimata DSVA Dâmboviţa, neexistând niciun contract încheiat între părţi sau vreun alt raport obligaţional de orice natură.

Cel care a încheiat un contract cu DSVA Dâmboviţa este C. S.A., iar nu recurenta, care deţine calitatea de administrator special al acesteia şi nu pe cea de parte a contractului încheiat între cele două societăţi.

Pe cale de consecinţă, rezultă că recurenta nu a datorat nicio sumă de bani către intimate, iar sumele achitate către aceasta din urmă au reprezentat sumele de bani din contul personal al recurentei, iar nu din contul unic de lichidare al societăţii debitoare C. S.A..

Prin urmare, recurenta apreciază că toate condiţiile privind plata nedatorată sunt îndeplinite în prezenta cauză, având dreptul la restituirea sumelor avansate de către intimată, în numele şi pe seama C. S.A..

În perioada februarie 2013- octombrie 2014 a efectuat plăţi din contul personal al recurentei către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în considerarea datoriilor pe care C. S.A. le avea către aceasta.

Aceste plăţi au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 3039/17.05.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, recurenta înţelegând să formuleze o acţiune în pretenţii împotriva D. S.A. întemeiată pe dispoziţiile art. 1341 C. civ.

În acest sens, se susţine că intimata se află în eroare cu privire la plăţile efectuate de recurentă, deoarece instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la dreptul de a recupera sumele achitate, context în care invocă considerentele sentinţei civile nr. 11313 din 4 septembrie 2019 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Prin sentinţa menţionată, instanţa a recunoscut dreptul recurentei de a recupera sumele achitate din contul personal în numele şi pe seama C. S.A., după cum şi în prezenta cauză sumele avansate de către recurentă către intimată nu au fost niciodată datorate, impunându-se restituirea acestora.

Situaţia din prezenta cauză este similară cu pretenţiile formulate împotriva furnizorului de apă, sumele fiind restituite.

Recurenta mai arată în ceea ce priveşte condiţia erorii, că nu este necesar să lipsească orice culpă din partea solvens-ului, chiar şi cel care primeşte cu bună-credinţă o plată nedatorată aceasta este supusă restituirii.

În speţa de faţă, recurenta a executat o obligaţie de care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăţi datoria altuia.

Plata efectuată nu este datorată, neexistând nicio contraprestaţie efectuată de către intimată în favoarea recurentei sau măcar vreun raport juridic născut între părţi, întrucât intimata a prestat serviciul în favoarea C. S.A..

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecând cauza să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 325.407,5 RON.

La 14 ianuarie 2022, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor DSVSA Dâmboviţa a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. a formulat la 31 ianuarie 2022 răspuns la întâmpinarea intimatei, prin care a solicitat înlăturarea susţinerilor ca nefondate, răspunzând punctual apărărilor formulate de pârâtă.

Prin încheierea din 24 februarie 2022, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. şi în urma analizării în completul de filtru, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 339 din 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

La termenul din 5 mai 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situaţia de fapt, cu referire la descrierea relaţiilor desfăşurate între părţi pe parcursul soluţionării litigiului dintre acestea şi probatoriul administrat în cauză.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au fost încălcate sau cum au aplicat greşit instanţele inferioare normele de drept material, referitoare la dispoziţiile art. 1341 alin. (1) C. civ. care reglementează plata nedatorată.

Astfel, recurenta nu dezvoltă, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de casare invocate, limitându-se la simpla reluare a argumentelor care ţin exclusiv de fondul litigiului dintre părţi, iar nemulţumirea părţii cu privire la modul în care instanţa a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, se constată că recurenta face referire iniţial la situaţia de fapt şi la considerentele reţinute de instanţa de apel solicitând, ca urmare a reanalizării fondului cauzei, instanţa de recurs să admită pretenţiile reclamantei.

Pentru a demonstra lipsa de temei legal a hotărârii, recurenta reia susţinerile făcute prin cererea de apel, care au făcut obiectul cenzurii instanţei de apel, cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind plata nedatorată, care au format convingerea instanţelor de fond, în ceea ce priveşte netemeinicia acţiunii.

De asemenea, se citează dispoziţiile legale privind temeiul plăţii nedatorate şi a condiţiilor cerute de lege pentru atragerea acesteia, însă pentru demonstrarea temeiniciei acestora, recurenta face trimitere la probele din dosar.

Prin urmare, fără a face referiri la soluţia apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Prin reluarea criticilor prezentate instanţei de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Recursul este cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii cu regulile de drept şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

Aşadar, în cuprinsul cereri de recurs dedusă judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În aceste circumstanţe, se constată că, recurenta, în cuprinsul cererii de recurs, nu relevă critici de nelegalitate a deciziei instanţei de apel, chiar dacă, în mod formal, a indicat ca temei de drept motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nici nu a demonstrat ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 339 din 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 339 din 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DSVSA DÂMBOVIŢA.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2022.