Cassation annulled for failure to demonstrate specific illegality in challenging factual assessment of leonine clause in association contract

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 7 decembrie 2015 sub nr. x/2015, astfel cum a fost precizată, la data de 25 septembrie 2017 şi la 23 octombrie 2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 931.454,50 RON, reprezentând cota de 10% din contravaloarea lucrărilor executate şi încasate de Consiliul Judeţean Dolj până la data de 11 martie 2014; a sumei de 4.358.583,65 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la scadenţă şi până la data de 7 decembrie 2015, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi, calculate pentru debitul de 931.454,50 RON, de la 8 decembrie 2015 şi până la achitarea integrală a acestuia.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prematurităţii formulării cererii, excepţia inadmisibilităţii şi a solicitat a se constata că menţiunile prevăzute în art. 1 alin. (3) din Acordul nr. 3/14.06.2012 reprezintă o clauză leonină sancţionată cu nulitatea absolută, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea reconvenţională, pârâta a invocat excepţia de neexecutare a contractului (exception non adimplenti contractus), în raport cu art. 1164 şi art. 1557 din C. civ.

La termenul de judecată din 18 mai 2016 s-a luat act că pârâta-reclamantă a precizat că excepţia de neexecutare a contractului invocată prin întâmpinare nu este o veritabilă excepţie, ci o apărare de fond.

Prin încheierea de şedinţă din 25 mai 2016, instanţa a constatat că excepţia prematurităţii, excepţia caracterului de clauză leonină a art. 1 alin. (3) din Acord şi excepţia inadmisibilităţii nu sunt veritabile excepţii, ci apărări de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 3833 din 23 octombrie 2017 Tribunalul a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta-pârâtă A., a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 931.454,50 RON, reprezentând cota de 10% din contravaloarea lucrărilor executate şi încasate de Consiliul Judeţean Dolj până la data de 11.03.2014, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 4.358.583,65 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la scadenţă şi până la data de 07.12.2015, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi, calculate pentru debitul de 931.454,50 RON, de la data de 08.12.2015 şi până la achitarea integrală a acestuia, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 5283,9 Euro şi 64.110,38 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 587,1 Euro, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat modificarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii principale şi admiterii cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 24 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului societăţii A.. şi a amânat pronunţarea la 8 octombrie 2018.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia nr. 1886 din 8 octombrie 2018, a admis apelul apelantei-pârâte, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea principală.

A înlăturat dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a menţinut, în rest, sentinţa apelată.

Împotriva acestei decizii şi a încheierii din 24 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs reclamanta A., iar prin decizia civilă nr. 1176/26.06.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, recursul a fost admis, au fost casate încheierea şi decizia atacate, cauza fiind trimisă spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1042/2021 din 10 iunie 2021 a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3833 din 23 octombrie 2017 şi a încheierilor din data de 29.09.2016 şi din data de 10.04.2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:

A admis în parte cererea principală.

A obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 1.860.000 RON cu titlu de penalităţi de întârziere.

A obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 5.283,9 Euro şi a sumei de 39.124,54 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A obligat apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 34.236,02 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 35.238,91 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a compensat în parte cheltuielile de judecată din apel şi a dispus obligarea intimatei-reclamante la plata către apelanta-pârâtă a diferenţei astfel rezultate, în cuantum de 1.002,89 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L. reprezentată legal prin administrator special C. şi administrator judiciar D..

Recurenta B. S.R.L. îşi subsumează criticile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prealabil, recurenta prezintă argumentele sale în ceea ce priveşte dispoziţiile procedurale incidente, care nu limitează posibilitatea trimiterii cauzei spre rejudecare o singură dată.

Astfel, potrivit art. 497 C. proc. civ., varianta în vigoare la 7 decembrie 2005, în cauză nu se regăseşte limitarea vizând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare o singură dată, respectiva modificare operând din anul 2018 prin modificarea C. proc. civ.

Astfel, apreciază că în principal în prezenta cauză se impune soluţia casării deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel care a ignorat dispoziţiile din decizia de casare.

Prealabil, recurenta punctează aspectele decurgând din decizia de casare, a cărei interpretare greşită a condus la pronunţarea nelegală a deciziei recurate.

Astfel, a elimina cheltuielile din soluţia judiciară, înseamnă negarea raţionamentului pentru care s-a negat calificarea de clauză leonină, drept pentru care se reproşează instanţei de apel faptul că ar fi trebuit să cerceteze, fără rezerva autorităţii lucrului judecat componenta cheltuielilor.

Dintr-un alt punct de vedere Înalta Curte a statuat asupra invariabilităţii aplicării procentului de 10% la suma reprezentând exclusiv venituri, ci doar necesitatea de a verifica în ce măsură intimata a participat efectiv la efectuarea lucrărilor/implementarea Proiectului şi astfel calcularea cotei din beneficii care ar trebui împărţită de asociaţi.

În consecinţă, recurenta apreciază relevante menţiunile Înaltei Curţi vizând necesitatea de analiză efectivă în rejudecare a activităţilor desfăşurate de reclamantă în cadrul Asocierii.

O astfel de analiză nu a fost efectuată, apreciază recurenta, fiind respinse inclusiv probatoriile solicitate pentru evidenţierea părţii care a efectuat în integralitate lucrările aferente Proiectului, situaţie faţă de care apreciază că se impune cu prisosinţă trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Interpretarea eronată a deciziei de casare a condus la o veritabilă lipsă de analiză în rejudecare în faţa instanţei de apel, de vreme ce instanţa subliniază că aceste aspecte au fost pretins desluşite de instanţa de recurs. În aceste condiţii administrarea expertizei era esenţială, obiectivele formulate fiind relevante în cercetarea judecătorească.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că acesta derivă din respingerea administrării probatoriului relevant, pentru determinarea componentei de cheltuieli a asocierii, în scopul verificării aplicabilităţii clauzei, în raport de "realul executat".

Din prezentarea punctuală a situaţiei de fapt, recurenta concluzionează în sensul că rezultatele unei asocieri presupun raportarea concretă la beneficiile sau pierderile activităţii comune, potrivit căruia reclamanta nu poate fi exonerată de participarea la pierderi, inclusiv instanţa de recurs a statuat prin decizia de casare asupra acestui fapt.

Asociatul A. nu este degrevat de participarea la costuri şi nici exonerat de suportarea pierderilor rezultate din asociere, aspect reafirmat de instanţa de casare şi jurisprudenţa unanimă în materie.

Orice împărţire a beneficiilor unei asocieri are în vedere profitul în echivalenţă cu pierderea, or prin decizia instanţei de apel nu este analizată distincţia fundamentală dintre marja de profit a asocierii şi totalitatea sumelor solicitate şi acordate de către prima instanţă către reclamantă, sume derivând strict din încasările asocierii, fără a fi avute în vedere şi costurile, respectiv raportarea corectă la beneficiul/profitul asocierii.

Prin decizia de casare se afirmă că reclamanta nu este şi nici nu poate fi exonerată de a suporta sau de a se raporta la rezultatul asocierii, în forma sa finală, adică profitul, cu alte cuvinte premisa efectivă a acţiunii principale, de raportare strict la componenta de încasări, fără scăderea costurilor este vădit neîntemeiată şi atestă un raţionament artificial, străin de natura unui contract de asociere şi în aceeaşi măsură prohibit de lege.

Participarea la beneficii şi pierderi, respectiv la rezultatul asocierii a fost asumată prin contractul de asociere în forma art. 24, respectiv prin faptul că repartizarea beneficiilor sau pierderilor se face proporţional cu cota de participare a fiecărui asociat.

Ca atare, pentru a nu exista o clauză leonină, de vreme ce reclamanta nu poate fi exonerată de suportarea pierderilor, orice venit deja încasat urma a se raporta la profit, cu menţiunea esenţială că în cazul de faţă suma deja achitată acesteia este superioară unei cote de 10% din profitul realizat, astfel că aceasta nu poate solicita orice altă sumă suplimentară.

Se mai susţine că instanţa de apel a analizat nelegal voinţa reală a părţilor care este susţinută de comportamentul ulterior al pârâtei, nimeni neputând să îşi asume o obligaţie de plată fără o justă cauză, în situaţia în care fără nicio contraprestaţie nu este un contract aleatoriu, nu depinde de factorul "alea".

În opinia recurentei, scopul casării a fost acela de a determina, în concret, realul executat, pentru că aceasta reprezintă în continuare "o chestiune distinctă".

În continuare, recurenta arată că ceea ce trebuia verificat de instanţa de apel este dacă reclamanta a avut activităţi executate în Asociere.

Esenţa acestei clauze, respectiv repartizarea potenţialului beneficiu al asocierii faţă de asociatul interesat se face în funcţie de ceea ce a executat în mod real, or realul executat al asocierii care a aparţinut exclusiv pârâtei, nu a reprezentat o activitate comună, aspect atestat şi de către reclamantă.

Pentru a nu se găsi în prezenţa unei clauze leonine care să statueze asupra unei cote de profit invariabile, trebuie ca împărţirea beneficiilor să aibă în vedere profitul asocierii şi nu o sumă încasată din care să fie scăzute costurile necesare realizării.

Instanţa de apel nu are în vedere şi nu analizează consecinţa faptului că "beneficiul asocierii" îl reprezintă doar diferenţa dintre venituri şi costuri, respectiv profitul. Instanţa de apel face abstracţie de costuri, astfel încât nici măcar nu poate conchide în privinţa testării rezultatului asocierii.

Se mai susţine că este interpretată eronat natura asocierii, prin validarea argumentaţiei că participarea unui asociat poate fi strict eventuală, determinată de factorul "ales", însă contractul de asociere nu este un contract aleatoriu.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel nu analizează deloc efectul concret şi anume acela al inexistenţei unor costuri efective, reale în sarcina reclamantei.

Reclamanta nu a participat la cheltuielile aferente implementării proiectului, deşi solicită achitarea unor sume suplimentare decurgând din asocierea anterioară. În mod neîntemeiat reclamanta solicită procentul aferent unei cote de participare care nu are echivalent în realul executat şi care nu se poate raporta strict la încasările Asocierii ci la rezultatul acesteia.

În mod greşit, instanţa de apel a asociat emiterea unor scrisori de garanţie bancară ca fiind "cost al asocierii", aceasta neputând fi asimilată unui cost şi neputând fi considerată drept participarea unui asociat la rezultatele asocierii.

Recurenta mai critică prin cererea de recurs lipsa de cauză juridică a obligaţiei şi interpretarea eronată a participaţiilor asociaţilor în cadrul unui contract de asociere.

Se mai critică faptul că instanţa de apel a confundat vocaţia unei finanţări cu efectivitatea acesteia.

În finalul recursului, recurenta punctează aspectul legat de faptul că pentru a participa la pierdere trebuie să ai vocaţia de a participa la cheltuielile asocierii, adică costurile aferente încasării de la Autoritate.

Pentru toate aceste considerente, solicită în principal admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în subsidiar solicită admiterea recursului cu consecinţa casării deciziei recurate şi în rejudecare să se dispună respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată principale şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea, depusă la 3 decembrie 2021, intimata-reclamantă A.. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Prealabil, arată că motivele invocate prin cererea de recurs nu reprezintă adevărate critici ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 februarie 2022, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. şi în urma analizării în completul de filtru, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat de pârâta B. S.R.L. prin administrator special C. şi prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 1042/A/2021 din 10 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

La termenul din 5 mai 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cadrul acestui motiv de casare, se constată că susţinerile recurentei-pârâte nu au avut în vedere detalierea niciunei teze a motivului invocat, care să facă posibilă analiza instanţei de control judiciar.

În acest context, se apreciază că dispoziţiile evocate nu pot fi reţinute întrucât instanţa de apel şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamantei şi de menţinere a hotărârii instanţei de fond.

În acest context, se reţin susţinerile recurentei, dezvoltate în cadrul acestui motiv de recurs, prin care se arată că atacarea hotărârii din apel din această perspectivă derivă din respingerea administrării probatoriului relevant pentru determinarea componentei de cheltuieli a asocierii, în scopul verificării aplicabilităţii clauzei, în opinia sa, în raport cu "realul executat", sens în care a solicitat ca prezenta cauză să fie trimisă spre rejudecare instanţei de apel.

Se constată, aşadar, că în cauză, instanţa de apel a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport şi cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată de instanţă, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii, cum susţine recurenta.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au fost încălcate sau cum au aplicat greşit instanţele inferioare normele de drept material, întrucât recurenta-pârâtă nu dezvoltă, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de casare invocate, limitându-se la simpla reluare a argumentelor care ţin exclusiv de fondul litigiului dintre părţi.

Astfel, simpla nemulţumire a părţii cu privire la modul în care instanţa a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din această perspectivă, se constată că, aspectele legate de probarea stării de fapt nu pot fi examinate din punct de vedere al nelegalităţii, în condiţiile în care acest motiv de recurs a fost întemeiat pe modul de interpretare al unor situaţii de fapt.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea aceloraşi susţineri din faţa instanţei de apel cu privire la interpretarea situaţiei de fapt.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei îi revine obligaţia să examineze numai legalitatea deciziei atacate, dacă motivele au fost invocate şi argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecinţă, se constată că recurenta-pârâtă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată.

Astfel, critica recurentei cu privire la modul în care instanţa a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar din acest punct de vedere, se constată că, aspectele legate de probarea stării de fapt nu pot fi examinate din punct de vedere al nelegalităţii, în condiţiile în care acest motiv de recurs a fost întemeiat pe modul de interpretare al unor situaţii de fapt.

Din această perspectivă, se constată că recurenta-pârâtă, solicită prin intermediul memoriului de recurs o rejudecare a aspectelor judecate şi soluţionate de instanţa de apel, care a respectat îndrumările deciziei de casare.

Astfel, critica recurentei cu privire la hotărârea atacată, exprimată în afirmaţii generale, în sensul că aceasta ar fi nelegală, nu este suficientă pentru a face posibilă cenzura instanţei de control, fiind necesar ca cererea de recurs să cuprindă critici referitoare la considerentele reţinute de instanţa a cărei hotărâre se atacă în susţinerea raţionamentului său logico-juridic, concretizat în soluţia pronunţată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator special C. şi prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 1042/A/2021 din 10 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator special C. şi prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 1042/A/2021 din 10 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2022.