Veterinary practice's payment claim against sanitary authority assigned to civil tribunal as administrative concession-contract dispute

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la 3 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR A., în contradictoriu, cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR - ANSVSA a solicitat obligarea acesteia la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16 decembrie 2019 - până la data de 24 iulie 2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculate pentru fiecare perioadă de la data scadentei acestora până la data plăţii efectiv, având în vedere că prin Adresa comunicata de către ANSVSA la notificarea sa nu se menţionează începând cu ce dată se achita suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptăţite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplica retroactiv etc. astfel încât, consideră că este în prezenţa unui refuz de a soluţiona favorabil cererea pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deţinător de contract (valid), fără decont justificativ.

Prin sentinţa civilă nr. 232 din 19 ianuarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că raportul de drept administrativ dedus judecăţii vizează exercitarea unei competenţe de către o autoritate publică centrală cu competenţe la nivel naţional, respectiv Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal la 25 februarie 2021, iar la termenul de judecată din 2 iunie 2021, Curtea din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale, sub aspect procesual şi funcţional în soluţionarea prezentului dosar.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 871 din 3 iunie 2021 a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi funcţionale, invocată din oficiu privind acţiunea formulată de reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat incidenţa art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cu care "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante", norma legală stabilind, aşadar, prin raportare şi la prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., o competenţă materială procesuală şi funcţională exclusivă în favoarea instanţei civile de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante, respectiv secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomiţa la data 7 decembrie 2021.

Instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, excepţie invocată şi de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa prin întâmpinare.

Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 324/F din 24 martie 2022 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că obiectul cererii deduse judecăţii vizează refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona, într-un termen rezonabil, cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative.

Aşadar, calitatea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, de autoritate centrală, organ al administraţiei publice centrale, se desprinde dintr-o serie de acte normativ, respectiv O.G. nr. 42/2004, art. 5 lit. a) şi Anexa nr. 1, H.G. nr. 1415/2009 art. 1 alin. (1).

Prin urmare, în raport de calitatea pârâtei trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stipulează că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, context în care, tribunalul a apreciat că faţă de obiectul dedus judecăţii, astfel cum a fost stabilit de reclamant, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 8 aprilie 2022, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între curţile de apel care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea acţiunii de faţă, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată vizează pretenţia reclamantului CABINET MEDICAL VETERINAR A. de obligare a autorităţii pârâte AUTORITATEA NAŢIONALA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR - ANSVSA la plata unor sume de bani pretinse în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit căruia "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Astfel, din interpretarea prevederii legale citate rezultă că sumele pretinse sunt stabilite de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităţilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în executarea acelor contracte, împrejurare care rezultă din precizarea potrivit căreia suma de 10.000 RON lunar se cuvine "pentru fiecare contract". Aceeaşi concluzie rezultă şi din faptul că sumele sunt prevăzute prin raportare la durata contractelor, respectiv "până la finalizarea acestora".

Faptul că sumele pretinse de reclamantă reprezintă o contraprestaţie a serviciilor aferente activităţilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor rezultă şi din aceea că, prin aceeaşi Lege nr. 236/2019, prin art. I, s-a introdus în cuprinsul art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, alin. (7), care precizează expres că "Beneficiarii contractelor încheiate în vederea realizării activităţilor prevăzute la alin. (2), care se încadrează în prevederile alin. (6) şi care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar pentru fiecare contract suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării".

Aşadar, legiuitorul a explicitat în cuprinsul O.G. nr. 42/2004, modificată prin Legea nr. 236/2019, că suma de 10.000 RON lunar este prevăzută pentru fiecare contract de concesiune/contract de prestări servicii, ca o contraprestaţie echivalentă serviciilor realizate în cadrul activităţilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, fiind astfel alocată în executarea menţionatelor contracte.

Or, în măsura în care suma respectivă este prevăzută în O.G. nr. 42/2004, modificată prin Legea nr. 236/2019, ca echivalent al serviciilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, se impune concluzia că are aceeaşi natură juridică şi în cuprinsul normei tranzitorii din art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019, fiind astfel reglementată în executarea contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 236/2019, observându-se că, după modificarea acesteia, s-au prevăzut în art. 5 din Cap. II al anexei la O.U.G. nr. 117/2020 "Modalităţile de realizare a plăţilor către prestator de achizitor".

În acest sens, se constată că legiuitorul a prevăzut modalităţi alternative de achitare a contravalorii serviciilor prestate în cadrul activităţilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, pe bază de tarife sau prin plata sumei prestabilite de 10.000 RON lunar, suma la care se face referire în art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019 fiind în mod expres echivalată cu cea din art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, care, după cum s-a arătat deja, au fost reglementate în mod expres ca echivalent al serviciilor prestate în executarea contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii.

Prin urmare, se constată că litigiul de faţă poartă asupra executării obligaţiilor decurgând din contractul de concesiune nr. x/01.09.1999 încheiat între reclamantă şi autorul pârâtei, cu modificările ulterioare, iar sumele pretinse de reclamantă în temeiul art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019 sunt prevăzute de legiuitor în executarea acestui contract, fiind necontestată în speţă natura administrativă a acestui contract încheiat în temeiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi al H.G. nr. 446/1999 privind aprobarea concesionării unor activităţi sanitare veterinare publice de interes naţional şi a unor bunuri proprietate publică a statului.

Totodată, se reţine că actul adiţional la contract a fost încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, acesta fiind actul normativ aplicabil contractelor de concesiune în urma abrogării Legii nr. 218/1998, iar autoritatea contractantă este pârâta prin Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, având în vedere că potrivit pct. 32 din Anexa nr. 1 la O.G. nr. 42/2004, este definită noţiunea de "concedent" ca fiind "direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în calitate de parte în contractul de concesiune".

Ca atare, având în vedere şi abrogarea O.U.G. nr. 34/2006 prin intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Înalta Curte constată incidenţa art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cu care "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante", norma legală stabilind, aşadar, prin raportare şi la prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. o competenţă materială procesuală şi funcţională exclusivă în favoarea instanţei civile de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante, respectiv secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2022.