Re-examination request against annulment of unstamped appeal in insolvency reorganization declared inadmissible

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra cererii de reexaminare de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 410 din 5 februarie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2014, a confirmat planul de reorganizare a activităţii debitoarei A. S.A. propus de administratorul judiciar, aprobat prin hotărârea adunării creditorilor din data de 13 ianuarie 2020, astfel cum a fost modificat în temeiul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 şi aprobat prin hotărârea adunării creditorilor din data de 17 septembrie 2020.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditorul B. S.A., solicitând suspendarea executării provizorii a hotărârii apelate până la soluţionarea apelului şi casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, schimbarea în tot a hotărârii apelate cu consecinţa infirmării planului de reorganizare propus de administratorul judiciar C. SPRL.

Prin încheierea din 26 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în principiu cererea accesorie formulată de terţul intervenient D. S.R.L., resping totodată cererea de amânare formulată de această societate.

Împotriva încheierii din 26 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurenta D. S.R.L. a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1791 din 22 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta D. S.R.L. împotriva încheierii din 26 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, recurenta D. S.R.L. a formulat cerere de reexaminare, solicitând admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, desfiinţarea hotărârii din 22 septembrie 2021 si, pe cale de consecinţă trimiterea cauzei completului iniţial învestit în vederea soluţionării recursului formulat în cauză.

În susţinere, se arată că în mod greşit, Înalta Curte a anulat ca netimbrat recursul formulat de D. S.R.L., întrucât nu i s-a comunicat obligaţia de a plăti taxa judiciară de timbru, nefiindu-i comunicată citaţia, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. pentru a se putea conform dispoziţiilor instanţei.

Astfel, consideră că măsura anulării cererii de recurs formulat de D. S.R.L. este nefondată, prin raportare la următoarele dispoziţii legale: art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013; art. 200 alin. (3); art. 153 alin. (1); art. 154 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 42 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

În cauză, fiind vorba de o cale de atac introdusă pe rolul unei alte instanţe de judecată, respectiv Înalta Curte, precum şi de faptul că este vorba de un dosar în cadrul căruia D. S.R.L. nu a fost parte la fondul cauzei, necitarea sa, conform dispoziţiilor C. proc. civ. conduce la nulitatea procedurii de citare, conform art. 174, 176 si urm. C. proc. civ.

Totodată, se susţine că D. S.R.L. nu participă la procedura de insolvenţă a societăţii A. S.A. şi nu este creditor al acestei societăţi, astfel că nu i se poate impune să urmărească Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

În acest context, petenta face vorbire despre cele reţinute de Curtea Constituţională a României cu privire la momentul declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/2006

Astfel, nerespectarea drepturilor sale şi necitarea petentei în mod legal cu privire la aspectele menţionate, conduce la o nulitate absolută şi necondiţionată a încheierii astfel pronunţate, fiind încălcate drepturile acesteia la apărare şi la un proces echitabil, întrucât citaţia publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nu respecta dispoziţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că a aflat întâmplător de publicarea citaţiei, într-un Buletin al Procedurilor de Insolvenţă, ce cuprinde peste 100 de citaţii către creditorii din procedura de insolventa a societăţii A. S.A., citatia aflându-se la pagina 118.

Mai mult decât atât, citaţia nu cuprindea menţiunile obligaţii prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv nu i s-a pus în vedere recurentului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.

Pentru aceste considerente, petenta apreciază că este îndreptăţită să solicite admiterea cererii de reexaminare astfel cum a fost formulată.

Prin notele de şedinţă depuse la 6 aprilie 2022, intimata B. S.A. a solicitat respingerea cererii de reexaminare formulată de petentă în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

La termenul din 5 mai 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii cererii de reexaminare şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă cererea petentei D. S.R.L., în considerarea următoarelor:

Obiectul cererii de reexaminare formulată de petenta D. S.R.L. îl constituie decizia nr. 1791 din 22 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, hotărâre definitivă, prin care a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta D. S.R.L. împotriva încheierii din 26 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Petenta D. S.R.L. şi-a întemeiat cererea de reexaminare, invocând dispoziţiile art. 200 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora "împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării".

În acest context, se constată că cererea de reexaminare formulată de D. S.R.L. este inadmisibilă, având în vedere că dispoziţia legală evocată priveşte regularizarea cererii de chemare în judecată în primă instanţă şi posibilitatea de a ataca încheierea de anulare a cererii.

Prin urmare, procedura consacrată de art. 200 C. proc. civ. este aplicabilă doar în primă instanţă, nu şi în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât etapa regularizării se adresează exclusiv procedurii în faţa primei instanţe, concluzie care se desprinde din faptul că în cuprinsul reglementărilor fiecărei căi de atac se regăsesc dispoziţii specifice pentru pregătirea judecăţii, iar pentru recurs este incident art. 490 C. proc. civ., care face trimitere la normele de pregătire a judecăţii din apel.

Din această perspectivă nu se poate ajunge la concluzia că, în cauză, s-ar putea aplica prevederile art. 200 alin. (6) C. proc. civ., întrucât această procedură vizează încheierile pronunţate în Camera de consiliu, din primă instanţă, nicidecum în cazul deciziilor pronunţate în căile extraordinare de atac.

Acest aspect rezultă şi din faptul că hotărârile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt definitive, astfel că nu mai pot fi atacate cu cerere de reexaminare.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi reexaminată, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de petenta D. S.R.L. privind reexaminarea deciziei nr. 1791 din 22 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de petenta D. S.R.L. privind reexaminarea deciziei nr. 1791 din 22 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii B. S.A. prin administrator judiciar E., S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. SPRL şi toţi membrii Comitetului Creditorilor debitoarei A. S.A. prin preşedinte B. S.A. prin administrator judiciar E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2022.