Statutory starting point for limitation period in recovery of overpayment caused by defective property appraisal: knowledge of damage via re-evaluation report

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 12 mai 2021 sub nr. x/2021 formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), în calitate de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Ing. Evaluator A. - Membru Titular ANEVAR s-a solicitat, în temeiul art. 1350 din C. civ., art. 192, art. 194 şi următoarele din C. proc. civ. obligarea pârâtului la restituirea sumei de 500.000 RON reprezentând contravaloarea Titlului de plată nr. x/14.08.2009 emis de ANRP în favoarea domnului B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 C. civ., Legea nr. 247/2005, H.G.. 572/2013, O.U.G. nr. 80/2013, contractul de prestări servicii - izvor al obligaţiei necorespunzător îndeplinită.

Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 81/2021 din 29 iunie 2021 a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare şi, în consecinţă a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâtul Ing. Evaluator A. - Membru Titular ANEVAR, fiind obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat apel.

Prin decizia nr. 676/2021 din 3 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat reclamanta AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂTILOR împotriva sentinţei nr. 81/2021 din 29 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, fiind obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat, în favoarea pârâtului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂTILOR a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiuni astfel cum a fost formulată.

În acest context susţine, aşa cum a arătat şi prin apărările formulate pe fondul dosarului, că evaluarea imobilelor implicate în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate era reglementată şi se realiza în conformitate cu prevederile Titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Totodată, contractul-cadru şi onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizaţi, persoane fizice sau juridice, în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare a imobilelor erau stabilite şi aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 527/2006.

Astfel, pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care entităţile învestite de lege propuseseră acordarea de despăgubiri, Secretariatul fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), asigurat de ANRP, proceda la verificarea dosarelor înregistrate, din punct de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.

Recurenta arată că prin Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013, Curtea de Conturi a României a constatat că "Nu au fost respectate cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării", iar neregulile constatate sunt consecinţa controlului desfăşurat de Curtea de Conturi, în cursul anului 2013, cu tema "Verificarea modului de formare şi utilizare a fondurilor publice în procesul de restituire a proprietăţilor". În vederea remedierii acestor aspecte de nelegalitate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului instituţiei, mai multe măsuri.

Având în vedere că stabilirea şi recuperarea prejudiciului implică parcurgerea mai multor etape, transformând această sarcină într-un proces anevoios, termenele de implementare a măsurilor dispuse în sarcina ANRP au fost prelungite periodic, astfel, ultima oară, termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/1V/2013/2018, fiind prelungit până la data de 28 iunie 2019.

În raport cu prevederile art. 64 (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, reclamanta ANRP era obligată să se conformeze dispoziţiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie şi autoritatea deciziilor Curţii.

Având în vedere aspectele prezentate rezultă, fără echivoc, că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când reclamanta ANRP a luat cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta PFA A. în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată.

Astfel cum s-a menţionat în cererea de chemare în judecată, dreptul ANRP de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârât prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale este actual, termenul de prescripţie extinctivă nefiind împlinit - 9.10.2020 - 9.10.2023, fiind incidente prevederile art. 2523 C. civ., potrivit cărora, prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Într-o altă critică, recurenta susţine că instanţa de apel, în mod nelegal, a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu expert fără a avea în vedere dispoziţiile legale în materie, solicitând în acest sens exonerarea sa de la plata acestor cheltuieli sau reducerea lor, în contextul în care se va aprecia că nu se impune respingerea acestui capăt de cerere.

Pentru motivele expuse, recurenta consideră că este îndreptăţită să solicite admiterea recursului formulat şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR este fondat urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul când s-a luat cunoştinţă de rapoartele de expertiză întocmite iniţial de pârâtă, deşi termenul legal de prescripţie începea să curgă de la data când reclamanta ANRP a luat la cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâtul Ing. Evaluator A. în dosarul de despăgubire nr. x, respectiv prin Raportul de reevaluare întocmit de S.C. C. S.R.L., care a constatat că pârâtul a supraevaluat imobilul, raportat la valoarea acestuia, data întocmirii raportului de către S.C. C. S.R.L. fiind 9 octombrie 2020, dată de la care curge termenul de prescripţie.

În argumentarea soluţiei de respingere a apelului reclamantei, instanţa de apel a apreciat că în mod corect s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantă, în cauză nefiind dovedită existenţa vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei, reţinând totodată şi considerentele Deciziei nr. 19/2019 pronunţată de Înalta Curte publicată în Monitorul Oficial nr. 860 din 24.10.2019, care a stabilit că actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

În acest context, Înalta Curte apreciază, în raport cu prevederile art. 2523 C. civ., potrivit cărora, prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, că instanţa de apel nu a analizat în considerentele deciziei atacate momentul de început al termenului de prescripţie, apreciind în mod greşit că termenul general de prescripţie de 3 ani curge de la data naşterii raportului juridic.

Astfel cum s-a reţinut prin cererea de chemare în judecată, prin Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013, Curtea de Conturi a României a constatat cu ocazia unui control ce a vizat perioada 2009-2011 că "nu au fost respectate cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării", în speţă pârâta supraevaluând imobilul, astfel încât s-a solicitat recuperarea prejudiciului, astfel cum a fost constatat ca urmare a aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

În acest sens se reţine raportul de cauzalitate dintre neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale şi prejudiciul material pretins de reclamantă ce vizează restituirea sumei de 500.000 RON reprezentând contravaloarea Titlului de plată nr. x/14.08.2009 emis de ANRP în favoarea domnului B., potrivit rapoartelor întocmite de pârâtul Ing. Evaluator A. în dosarul de despăgubire nr. x.

În acest context se constată, în ceea ce priveşte cursul prescripţiei, că termenul de prescripţiei curge de la momentul când persoana păgubită, în speţă momentul în care reclamanta ANRP a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel ce a cauzat-o, aspect în considerarea căruia se apreciază că data de 9 octombrie 2020 - data întocmirii Raportului de reevaluare întocmit de S.C. C. S.R.L. a Raportului de evaluare nr. x/07.04.2009, întocmit de către pârât, este momentul în care reclamanta avea elementele necesare pentru a determina paguba şi persoana răspunzătoare.

Având în vedere aspectele evocate, se constată că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când reclamanta ANRP a luat la cunoştinţă efectiv de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta Ing. Evaluator A. în dosarul de despăgubire nr. x, respectiv prin Raportul de reevaluare întocmit de S.C. C. S.R.L., care a constatat că pârâta a supraevaluat imobilul, data întocmirii raportului fiind 9 octombrie 2020.

De reţinut că prin raportul său, Curtea de Conturi a României nu a identificat prejudiciul suferit de reclamantă, ci doar a dispus cercetări pentru reevaluarea mai multor imobile care au făcut obiectul deciziilor emise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor în perioada 2009-2011.

Aşa încât, nu se poate concluziona în sensul că începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii ar fi marcat de actul de control al Curţii de Conturi.

Din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că decizia pronunţată în apel nu cuprinde o analiză a momentului de început al termenului de prescripţiei al dreptului la acţiune al reclamantei, context în care se constată că au fost încălcate prevederile art. 2523 C. civ., instanţa de apel prevalându-se în justificarea soluţiei pronunţate de faptul că în cauză nu s-a dovedit existenţa vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei, precum şi în raport cu considerentele Deciziei nr. 19/2019 pronunţate de Înalta Curte publicată în Monitorul Oficial nr. 860 din 24.10.2019, deşi această decizie are ca premise un alt tip de raport juridic (acela dintre angajator şi angajat), iar argumentele reţinute de instanţa supremă nu pot fi aplicate şi în prezenta cauză.

Înalta Curte reţine astfel că instanţa de apel nu a răspuns criticilor reclamantei ce vizau aspectele care au determinat momentul de la care curge termenul de prescripţie, pentru a se da eficienţă prevederilor art. 2523 C. civ.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel se va preocupa să răspundă criticilor formulate de reclamantă, în raport cu temeiurile de drept invocate, în condiţiile în care instanţa de apel nu a procedat la o analiză a momentului de început al termenului de prescripţiei al dreptului la acţiune al reclamantei, iar acest aspect nu poate satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

În ceea ce priveşte critica recurentei privind cheltuielile de judecată, din analiza deciziei atacate, Înalta Curte constată că reclamanta ANRP a fost obligată la plata către intimat a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat achitat pentru etapa procesuală a apelului, conform chitanţei aflate la dosar apel, iar nu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert, cum din eroare a menţionat recurenta în cuprinsul memoriului de recurs.

Această susţinere nu poate fi cercetată în recurs, întrucât criticile formulate de recurentă privesc cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat şi nu permit un control al instanţei supreme din punctul de vedere al nelegalităţii deciziei atacate; aspectele amintite evocând chestiuni referitoare la netemeinicie, iar nu la nelegalitate.

Potrivit deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, în materia recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legii art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR împotriva deciziei nr. 676/2021 din 3 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂTILOR (ANRP) împotriva deciziei nr. 676/2021 din 3 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ING.EVALUATOR A. - membru titular ANEVAR.

Casează decizia atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2022.