Mandatory citation of National Council for Combating Discrimination in civil actions for account closure and refusal of new account
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the bank's appeal, leaving the Court of Appeal's decision intact, which had annulled the first-instance dismissal and remanded the case for retrial with the mandatory citation of the National Council for Combating Discrimination (CNCD). The dispute concerned a corporate plaintiff's claim that the defendant bank's closure of its current account and refusal to open a new one constituted discriminatory conduct under Law No. 137/2000, rather than a mere exercise of the unilateral right to terminate an indefinite-term contract under the Civil Code. The decisive legal basis was the mandatory procedural requirement under Article 27(3) of Law No. 137/2000, which obligates the court to cite the CNCD in discrimination cases to formulate an opinion; the High Court rejected the bank's arguments regarding the separation of powers and the nature of the right to terminate the contract, holding that the lower court correctly prioritized the statutory obligation to include the CNCD in the proceedings over the bank's procedural objections and mischaracterizations of the claims.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 1277 din C. civ, art. 22 alin. (4) C. proc. civ, art. 9 din C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 174 C. proc. civ; Mandatory citation of National Council for Combating Discrimination in civil actions for account closure and refusal of new account: Prin urmare, atât timp cât recurenta a denunţat unilateral un contract încheiat pe perioadă nedeterminată, fapt permis şi de dispoziţiile contractuale şi legale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sau instanţa de judecată nu pot refuza aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 1277 şi 2188 C. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 5 mai 2022
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 29 ianuarie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. constatarea caracterului ilicit (discriminator) al închiderii de către pârâtă a contului curent bancar şi a refuzului acesteia de a deschide un nou cont bancar, obligarea pârâtei la publicarea hotărârii de condamnare pe cheltuiala sa, precum şi obligarea pârâtei la deschiderea unui cont bancar pe numele reclamantei.
Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1278 din 11 mai 2021 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B., fiind obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 8.492,67 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declara apel reclamanta A. S.R.L..
Prin decizia civilă nr. 1652 A din 25 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1278 din 11 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta B. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea memoriului de recurs, recurenta arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1 şi art. 27 din O.G. nr. 137/2000, iar în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor evocate menţionează că Curtea Constituţională a pronunţat o serie de decizii interpretative.
În acest sens, arată cum Curtea Constituţională a analizat prevederile O.G. nr. 137/2000 şi a apreciat că limita competenţei instanţelor de judecată în aplicarea regulilor O.G. nr. 137/2000 este dată de normele legale pe care nu poate refuza să le aplice, considerând că sunt discriminatorii, statuând în acest context, că o normă legală este pe deplin considerată a fi nediscriminatorie, iar dacă s-ar acorda o astfel de posibilitate instanţei de judecată, s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.
Aşadar, interpretarea Curţii Constituţionale nu poate fi decât în sensul că, dacă instanţa nu poate refuza aplicarea unor norme legale, nici Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are o astfel de posibilitate.
Or, în speţă, exact o astfel de ipoteză făcea de prisos introducerea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în cauză. Din moment ce denunţarea s-a făcut în limita drepturilor legale ce decurg din contractele pe durată nedeterminată dar şi a contractului (art. 9.3), Consiliul nu putea examina ori susţine un caz de discriminare.
Într-o altă critică, se arată că dreptul de a denunţa unilateral un contract pe durată nedeterminată este reglementat de dispoziţii legale imperative, astfel că nicio instanţă sau autoritate nu poate verifica exercitarea acestui drept.
Prin urmare, atât timp cât recurenta a denunţat unilateral un contract încheiat pe perioadă nedeterminată, fapt permis şi de dispoziţiile contractuale şi legale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sau instanţa de judecată nu pot refuza aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 1277 şi 2188 C. civ.
Din acest motive, atragerea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu este legală, întrucât entitatea nu poate avea competenţa legală de a se pronunţa asupra caracterului discriminatoriu al unei prevederi contractuale si mai ales legale, respectiv art. 1277 din C. civ.. Se prezumă că dispoziţiile C. civ. în vigoare sunt echilibrate şi asigură un tratament egal tuturor părţilor.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind competenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede că "CNCD are atribuţii în materia prevenirii, medierii, investigării, constatării şi sancţionării faptelor de discriminare". În acelaşi timp, A. reclamă ca, întrunind condiţiile unei discriminări, o denunţare unilaterală a contractului realizată de recurentă.
Această denunţare a fost dispusă în limita unui drept consacrat de lege de a ieşi oricând din contractele pe durată nedeterminată şi receptat contractual prin Condiţiile generale, anume clauza 9.3 care permite băncii să denunţe unilateral contractul.
Introducerea în cauză este aşadar lipsită de efecte, atât timp cât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are competenţa de a se pronunţa asupra caracterului discriminatoriu al unei prevederi legale şi contractuale, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională.
Astfel, recurenta şi-a exercitat dreptul de denunţare unilaterală a unui contract pe durată nedeterminată în temeiul unei norme imperative de la art. 1277 din C. civ., astfel că, a fortiori, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are competenţa de a se pronunţa asupra deciziei pârâtei de a se prevala de o normă imperativă şi totodată, de o clauză contractuală.
Totodată, recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu încălcarea art. 22 alin. (4) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a încălcat principiul disponibilităţii, cum greşit s-a reţinut prin decizie. Prima măsură luată de instanţa de apel a fost calificarea cererii de chemare în judecată. Chiar dacă reclamantul a indicat încălcarea unor prevederi legale, inclusiv din O.G. nr. 137/2000, instanţa nu este legată în mod absolut de acestea, ci are posibilitatea ca, după cercetarea situaţiei de fapt şi a înscrisurilor depuse, să stabilească calificarea juridică exactă.
De altfel, temeiul juridic al acţiunii este dat de prevederile art. 252-257 C. civ. privind protecţia drepturilor nepatrimoniale, iar indicarea în mod generic a unor dispoziţii din O.G. nr. 137/2000 şi fără a proba fapta cu argumente în concret, criteriul de discriminare nu conferă litigiului natura unui litigiu din sistemul O.G. nr. 137/2000.
Într-o ultimă critică, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 9 din C. proc. civ., reclamantul fiind cel care stabileşte cadrul procesual, iar dacă reclamanta ar fi apreciat necesară introducerea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în cauză, A. avea obligaţia de a formula cererea de chemare în judecată si în contradictoriu cu acesta.
In acest sens, se arată că instanţa de apel a aplicat total greşit prevederile art. 9 C. proc. civ., pentru că sancţionează instanţa de fond în loc să sancţioneze intimata care îşi invocă propria culpă, ignorând că dispoziţiile evocate se aplică cu prioritate, fiind înainte de toate obligaţia reclamantului de a formula cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu toate persoanele fizice sau juridice/instituţiile sau autorităţile publice cu care doreşte să se judece, sau care ar face parte dintr-un consorţiu obligatoriu.
Aşadar, prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 nu acreditează teza susţinută de instanţa de apel şi anume că reclamantul trebuie să solicite instanţei introducerea în cauza a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.
Prin întâmpinarea depusă la 15 februarie 2022, intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei depus la 8 martie 2022, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca neîntemeiate şi admiterea astfel cum a fost formulat.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de pârâta B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.
În acest context, recurenta susţine încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 1 şi 27 din O.U.G. nr. 137/2000, ale art. 9 şi art. 22 alin. (4) C. proc. civ., precum şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 privind competenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În speţă, reclamanta A. S.R.L. a formulat acţiunea, în temeiul art. 27 alin. (1) teza I-a din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, potrivit căruia, "persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri si restabilirea situaţiei anterioare creată prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Astfel, acţiunea întemeiată pe dispoziţiile evocate este alternativă plângerii formulate direct către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, plângere ce nu se face în contradictoriu cu CNCD, ci cu intimatul ce a discriminat, motiv pentru care alin. (3) al art. 27 din O.G. nr. 137/2000 prevede că "judecata are loc cu citarea obligatorie a Consiliului", context în care se reţine că citarea este prevăzută de lege ca obligatorie indiferent după cum părţile o solicită sau nu şi întrucât, cadrul procesual a fost stabilit prin însăşi temeiul acţiunii, citarea era obligatorie, conform textului legal, prin introducerea CNCD în cauză, ca parte a procesului.
De altfel, în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată, la finele acesteia s-a solicitat citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru ca acesta să formuleze un punct de vedere în legătură cu situaţia descrisă prin acţiune.
Cu referire la deciziile Curţii Constituţionale evocate de recurentă în cererea de recurs, se constată că acestea nu declară de plano neconstituţionale prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, ci doar se referă la faptul că instanţa nu se poate transforma în legiuitor, or instanţa de apel nu a legiferat prin decizia atacată, nu a adăugat nimic la lege, doar a constatat că prima instanţă nu a judecat procesul cu citarea CNCD, citare care era obligatorie, conform art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.
În acest context, se reţine că instanţa de apel a aplicat în mod corect legea, care prevede obligativitatea citării CNCD în cauza de faţă.
Susţinerea recurentei, potrivit căreia, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind competenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, se constată că nu poate fi primită.
Aceasta deoarece, în cauză, instanţa de judecată avea a se pronunţa asupra unei conduite a recurentei care este discriminatorie şi faţă de care, potrivit legii, CNCD trebuia să se pronunţe, citarea fiind obligatorie, iar nu asupra caracterului discriminatoriu al art. 1277 şi art. 2188 C. civ. sau al art. 9.3 din Condiţiile şi Termenii Generali de Afaceri ai B., conform căruia, banca este îndreptăţită oricând şi oricum să închidă unilateral un cont bancar.
Cu referire la prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora, "judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă", se observă că se referă la dreptul instanţei de a reîncadra juridic acte şi fapte deduse judecăţii. Alin. (4) vine în completarea alinatelor anterioare, reglementând atributul judecătorului de a corecta erorile părţilor, în beneficiul acestora, după punerea în discuţie, tocmai pentru ca judecătorul să se asigure că părţile au înţeles pe deplin situaţia de fapt şi de drept, aspect ce în cauza de faţă nu se poate constitui într-o eroare de încadrare.
Cu privire la apărările de fond referitoare la dreptul recurentei de a denunţa unilateral contractul, deşi temeiul de drept al recursului este art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, se constată că acestea vizează de fapt dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi Cod, privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material
În raport cu acţiunea formulată de reclamantă privind închiderea conturilor acesteia şi refuzul pârâtei privind deschiderea altora, noi, au fost considerate acte de discriminare, iar dreptul de încetare unilaterală a contractului, ca orice drept subiectiv, potrivit art. 14-15 C. civ. nu poate fi exercitat abuziv, cu rea-credinţă, iar discriminarea este o formă de abuz.
În acest context, referitor la criticile întemeiate pe pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se constată că în cadrul memoriului de recurs normele de procedură ce ar fi fost nerespectate de instanţa de apel, nu pot fi primite, sens în care se apreciază că acestea au fost invocate în mod formal.
Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. referitoare la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs, în sumă de 4.945 RON, Înalta Curte apreciază că acestea vor fi avute în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei, faţă de soluţia instanţei de apel de anulare a sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecare instanţei de fond.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 1652 A din 25 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 1652 A din 25 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2022.