Abusiveness of currency-linked interest rate, processing, and administration fee clauses in a CHF credit agreement

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 12 mai 2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând:

1) adaptarea şi modificarea contractului de credit nr. x din 22.05.2008, precum şi a actului adiţional din 19.10.2012, constând în diminuarea corespunzătoare a soldului creditului şi stabilirea achitării ratelor creditului în RON, la cursul de schimb din data de 05.06.2008 (1 CHF = 2,2396 RON) - data tragerii creditelor refinanţate, în condiţiile alin. (2) şi (3) ale art. 1.271 din noul C. civ., având în vedere situaţia de impreviziune şi ţinând cont de caracterul abuziv al clauzelor privind riscul valutar;

2) constatarea caracterului abuziv, a nulităţii absolute şi eliminarea clauzelor privind dobândă contractuală, prevăzute la art. 3.1, 3.2, 3.3, 3.4, 3.7 din contractul de credit nr. x/22.05.2008, art. 2, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.8 din actul adiţional/10.08.2009, art. 2, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.4.1, 2.6 din actul adiţional/28.10.2010 şi art. 2.1, 2.2, 2.3,2.4, 2.5, 5.5 din actul adiţional/19.10.2012.

Stabilirea dobânzii contractuale, pe toată perioada de derulare a contractului de credit, în conformitate cu art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, modificată prin Legea nr. 288/2010, prin raportare Ia următoarea formulă de dobândă: 2,61%, în condiţiile în care dobânda iniţială a fost stabilită la 5,5%, iar indicele LIBOR CHF la 6 luni de la data încheierii contractului (mai 2008) era de 2,89% (5,5% - 2,89% =2,61%);

3) constatarea caracterului abuziv, a nulităţii absolute şi eliminarea clauzelor privind dobândă contractuală penalizatoare/comision restanţă, prevăzute la art. 3.11 din contractul de credit nr. x/22.05.2008, art. 2.11 din actul adiţional/10.08.2009, art. 2.10 actul adiţional/28.10.2010 şi art. 2.6 din actul adiţional/19.10.2012;

4) constatarea caracterului abuziv, a nulităţii absolute şi eliminarea din contractul de credit a clauzei privind comisionul de procesare în cuantum de 7.257,16 CHF, prevăzută la art. 3.12 din contractul de credit nr. x/22.05.2008;

5) constatarea caracterului abuziv, a nulităţii absolute şi eliminarea clauzei privind comisionul de administrare de 0,15%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului, prevăzută la art. 3.14 din contractul de credit nr. x/22.05.2008;

6) constatarea caracterului abuziv, a nulităţii absolute şi eliminarea clauzei privind modificarea valorii ratelor de credit şi valoarea ratei dobânzii curente în mod unilateral de către bancă, prevăzută la art. 11.4 din contractul de credit nr. x/22.05.2008;

7) restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive sus-menţionate, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data fiecărei plăţi şi până la data restituirii efective, în cuantum provizoriu de 30.302,27 CHF (122.639,35 RON, la cursul B.N.R. din 11.05.2016, 1 CHF = 4,0472 RON) + 61.554,09 RON = 184.193,44 RON, reprezentând:

- diferenţa între dobânda contractuală efectiv achitată de reclamanţi şi dobânda ce rezultă în urma refacerii calculului ratei dobânzii conform formulei mai sus menţionate + dobânda penalizatoare, în cuantum de 17.001,03 CHF, aferentă perioadei august 2008 - septembrie 2012 şi 61.554,09 RON, aferentă perioadei octombrie 2012 - februarie 2014;

- contravaloarea comisionului de administrare aferent perioadei iulie 2008 - iunie 2009, în cuantum de 6.044,08 CHF;

- contravaloarea comisionului de procesare, achitat la 22.05.2008, în cuantum de 7.257,16 CHF;

8) obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să reflecte conţinutul convenţiei de credit după eliminarea tuturor clauzelor abuzive invocate la punctele 2-6 şi după adaptarea şi modificarea corespunzătoare a contractului conform punctului 1; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5244 din 13 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, cererea reclamanţilor A. şi B. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi B. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 513 din 7 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 5244 din 13 septembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea; s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor privind comisioanele de procesare şi de administrare, precum şi a clauzei privind modificarea dobânzii curente, în mod unilateral de către bancă; a fost obligată banca la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare şi de procesare, precum şi la plata dobânzii legale, calculate de la data plăţii comisionului până la restituirea efectivă. A fost respinsă cererea în rest, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2449 din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins ca inadmisibilă cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 513 din 7 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1953 din 14 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 513 din 7 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, fiind casată decizia atacată şi trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 527 din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 5244 din 13 septembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi, pe cale de consecinţă, admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

In argumentarea memoriului de recurs, recurenţii susţin că hotărârea atacată este nelegală, întrucât, în speţă, instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit prevederile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 21/1992, ale Directivei nr. 93/13 CEE, practicii CJUE, art. 966 din C. civ. din 1864, art. 1235 - 1239 din noul C. civ., art. 992 - 994 din C. civ. din 1864, art. 1341 - 1344, 1345 - 1348, 1635 -1638 din noul C. civ., O.G. nr. 13/2011, CEDO.

In acest context, se arată că s-a solicitat constatarea caracterului abuziv, a nulităţii absolute şi eliminarea din contractul de credit a clauzelor privind dobândă contractuală, prevăzute la art. 3.1, 3.2, 3.3, 3.4, 3.7 din Contractul de credit nr. x/22.05.2008, art. 2, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.8 din Actul adiţional/10.08.2009, art. 2, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.4.1, 2.6 din Actul adiţional/28.10.2010 şi art. 2.1, 2.2,2.3, 2.4, 2.5, 5.5 din Actul adiţional/19.10.2012.

Astfel, prin capătul 6 al cererii de chemare în judecată s-a solicitat constatarea caracterului abuziv, a nulităţii absolute şi eliminarea din contractul de credit a clauzei privind modificarea valorii ratelor de credit şi valoarea ratei dobânzii curente în mod unilateral de către bancă, prevăzută la art. 11.4 din Contractul de credit nr. x/22.05.2008.

Contrar motivării total nefondate a instanţei de apel din cel de-al doilea ciclu procesual, înainte de analiza concretă a clauzelor abuzive se desprind două concluzii deosebit de relevante în economia prezentei cauze.

Astfel, banca pârâta nu a respectat prevederile imperative ale Legii nr. 193/2000, în sensul că în contract nu este prevăzută o motivaţie întemeiată a variaţiei dobânzii revizuibile - criteriul "evoluţiei pieţei financiare" neconstituind o motivaţie întemeiată, potrivit practicii Înaltei Curţi, dată în interpretarea dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 193/2000.

De asemenea, trebuie observat că aşa cum însăşi pârâta o afirmă, cu privire la rata dobânzii, între părţile contractante sunt în vigoare dispoziţiile Actului adiţional din 19.10.2012 - căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 288/2010.

Aşadar, în ceea ce priveşte o clauză contractuală, consumatorul trebuie să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte.

Cu privire la dobânda creditului, excluderea de la analiza pe fond a caracterului abuziv nu se aplică în ipoteza unei clauze referitoare la un mecanism a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului. În Hotărârea CJUE din 26.04.2012, pronunţată în cauza Invitel, în acelaşi sens şi în Raportul Comisiei Europene asupra aplicării Directivei nr. 93/13 se arată că acele clauze care reglementează modul de calcul al preţului sau modalităţile de modificare a acestuia sunt în întregime supuse controlului, (vezi şi cauza Kesler).

Pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă trebuie să se constate că determină (creează) un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, dacă se constată acest lucru lipsa bunei-credinţe este prezumată.

Cu privire la noţiunea de "dezechilibru semnificativ" Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat în hotărârea din 16.01.2014, pronunţată în cauza Constructorio Principado S.A. împotriva Jose Ignacio Menendez Alvarez:

"un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză..."

Totodată, în jurisprudenţa internă s-a concluzionat că "incidenţa economică semnificativă în raport cu valoarea totală a contractului reprezintă un criteriu ce poate fi avut în vedere în analiza caracterului abuziv al clauzei".

Astfel, conform Anexei la Directiva 93/13, dreptul pe care şi-1 rezervă vânzătorii sau furnizorii de a stabili sau de a majora în mod unilateral preţul a posteriori este considerat abuziv în anumite condiţii, ceea ce ar permite să fie controlat caracterul abuziv al clauzei care ar permite un astfel de drept.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că prezumţia reglementată de art. 4 alin. (3) poate fi înlăturată doar prin dovadă scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori al unor clauze ale acestuia, (I. C. civ..J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 992/2014).

Nu în ultimul rând, trebuie observat că în speţă formulele de calcul ale dobânzilor contractuale impuse reclamanţilor de banca creditoare încalcă în mod flagrant prevederile O.G. nr. 21/1992 şi cele ale O.U.G. nr. 50/2010.

Din conţinutul prevederilor art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010 şi ale art. 93 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992, rezultă că este interzisă majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor şi spezelor bancare, cu excepţia costurilor impuse prin legislaţie, astfel că marja fixă la care face referire art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010 nu poate fi decât cea stabilită prin contractul iniţial de credit, fiind interzisă modificarea marjei fixe pe parcursul derulării contractului.

În acest sens, se arată că s-a solicitat constatarea caracterului abuziv, a nulităţii absolute şi eliminarea din contractul de credit a clauzelor privind dobândă contractuală penalizatoare/comision restanţă, prevăzute la art. 3.11 din Contractul de credit nr. x/22.05.2008, art. 2.11 din Actul adiţional/10.08.2009, art. 2.10 Actul adiţional/28.10.2010 şi art. 2.6 din Actul adiţional/19.10.2012.

Astfel, conform art. 3.11 din contractul iniţial încheiat la 22 mai 2008:

"Pentru sumele datorate şi neplătite la scadenţă, denumite generic "sume restante", împrumutatul datorează o dobândă majorată ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă (exclusiv această zi), prin aplicarea Ratei dobânzii majorate la valoarea sumei restante; Rata dobânzii majorată: conform deciziei interne a Băncii, fără a putea depăşi valoarea rezultată din cumularea Ratei anuale a dobânzii (fixe sau, după caz, variabile) în vigoare + 7.5 puncte procentuale".

In acest context, se reţine din nou, că cuantumul dobânzii penalizatoare rămâne în mod exclusiv la latitudinea discreţionară a băncii creditoare.

Astfel, CJUE a arătat că instanţa naţională trebuie să verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acţionând în mod corect şi echitabil faţă de consumator, se putea aştepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale.

Aşadar, în materia protecţiei consumatorului s-a arătat că buna-credinţă este, în privinţa profesionistului, însuşirea de a fi onest şi de a nu profita de poziţia sa de superioritate în raport cu consumatorul.

Totodată, conform practicii CJUE, atunci când constată caracterul abuziv al clauzei ce prevede obligaţia consumatorului de plată a unor penalităţi de întârziere, precum şi cuantumul acestora, instanţa trebuie să lase fără niciun efect clauza, prin anularea ei totală, şi nu doar parţială, până la o limită a penalităţilor considerată rezonabilă.

In această ordine de idei, lipsa contraprestaţiei specifice pentru anumite comisioane are şi ea o dublă semnificaţie. Pe de o parte, face inaplicabilă excluderea prevăzută în art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi, pe de altă parte, dovedeşte şi îndeplinirea unei condiţii de fond a caracterului abuziv, aceea a existenţei unui dezechilibru semnificativ.

Totodată, în jurisprudenţă s-a mai arătat că lipsa contraprestaţiei atrage nulitatea şi conform dreptului comun, pentru lipsa clauzei, iar perceperea unui comision de către creditor, fără să ofere în schimb o contraprestaţie, contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit şi reprezintă pentru debitor o obligaţie lipsită de cauză, fiind nulă conform art. 966 C. civ. de la 1864.

Contrar acestor principii, instanţa de fond ajunge la concluzia că în speţă contraprestaţia băncii există chiar dacă nu este definită în mod expres în contract.

De asemenea, cu privire la problematica caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisioanele de procesare (acordare) şi administrare, instanţa de apel din cel de-al doilea ciclu procesual a reţinut, în esenţă că prevederile contractuale referitoare la comisionul de acordare sau la cel de administrare nu produc un dezechilibru economic între părţi, apelanţii-reclamanţi nefiind puşi într-o poziţie mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional.

In acest context, recurenţii consideră că şi în rejudecare, instanţa de apel din cel de-al doilea ciclu procesual urma să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.12 şi 3.14 din contractul de credit, referitoare la comisionul de procesare (acordare), respectiv comision de administrare. Astfel, pe de o parte, chiar dacă decizia civilă nr. 513/07.02.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută al clauzelor privind comisioanele de procesare şi administrare a fost casată prin decizia pronunţată în recurs, în foarte mare măsură argumentele şi aserţiunile instanţei de apel din primul ciclu procesual rămân valabile în continuare.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte aplicarea concretă de către instanţele judecătoreşti a cauzei C-621/17 (Gyula Kiss vs CIB Bank Zrt şi alţii), doctrina noastră a reţinut următoarele:

"în ceea ce priveşte comisionul de acordare ...Curtea a expediat de această dată răspunsul în sarcina instanţei de trimitere, sugerându-i să verifice dacă consumatorul a fost informat cu privire la motivele care justifică plata comisionului. Cu alte cuvinte, se induce ideea că informarea consumatorului prin mijloace extrinseci textului contractual ar putea suplini lipsa de transparenţă a contractului". Or, aşa cum s-a arătat, evocând considerentele deciziei nr. 513/07.02.2018, în speţă, împrumutaţii consumatori nu au fost informaţi în niciun fel cu privire la motivele care justificau plata comisionului de procesare (acordare).

"In privinţa comisionului de administrare ...Curtea reţine, în acest sens, că jurisprudenţa care instituie standardul transparenţei informative nu impune profesionistului "să detalieze în contract ...natura tuturor serviciilor furnizate în schimbul costurilor prevăzute de una sau de mai multe clauze contractuale". Totuşi, protecţia consumatorului, aflat într-o situaţie de inferioritate faţă de un profesionist, în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, ar face "necesar ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi în mod rezonabil înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său de către un consumator mediu". Or, aşa cum s-a arătat, citând decizia nr. 513: în speţă, clauzele privind ambele comisioane, nu au fost redactate în cuprinsul contractului de credit într-o "manieră comprehensibilă pentru un consumator mediu".

"Referirile la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, care recunosc legalitatea comisionului de administrare, nu prezintă nicio relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze, deoarece, pe de o parte, acest act normativ nu se aplică şi contractelor de credit încheiate înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei, cum este cazul în speţă, iar, pe de altă parte, clauza este abuzivă prin prisma dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv ca urmare a faptului că lipseşte indicarea din cuprinsul contractelor a contraprestaţiei băncii".

Aşadar, în mod nefondat şi tendenţios instanţa de fond apreciază că "prin expunerea modalităţii de calcul a comisionului de administrare, consumatorul a fost în măsură a aprecia, chiar de la momentul încheierii contractului care sunt sumele de bani percepute pentru acest serviciu".

Prin întâmpinarea depusă de intimata C. S.A., la 21 iulie 2021, s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinare intimatei, depus la 10 august 2021, recurenţii au solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 octombrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 10 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 527 din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a acordat termen la data de 5 mai 2022, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

In argumentarea memoriului de recurs, recurenţii susţin că hotărârea atacată este nelegală, întrucât, în speţă, instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material evocate în cuprinsul acestuia, cu referire la prevederile imperative ale Legii nr. 193/2000, în sensul că în contract nu este prevăzută o motivaţie întemeiată a variaţiei dobânzii revizuibile - criteriul "evoluţiei pieţei financiare", iar în ceea ce priveşte o clauză contractuală, consumatorul trebuie să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte.

Se mai arată că, pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă trebuie să se constate că determină un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi că, în speţă, formulele de calcul ale dobânzilor contractuale impuse reclamanţilor de banca creditoare încalcă în mod flagrant prevederile O.G. nr. 21/1992 şi cele ale O.U.G. nr. 50/2010, iar lipsa contraprestaţiei băncii atrage nulitatea, astfel că perceperea unui comision de către creditor, fără să ofere în schimb o contraprestaţie, contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit.

Referitor la criticile recurenţilor privind clauzele abuzive ce vizează dobânda curentă şi dobânda majorată, se constată că acestea sunt nefondate, cu privire la dreptul băncii de a decide în locul clientului forma de dobândă aplicabilă în contract, întrucât creditul oferit reclamanţilor a fost un credit în CHF având ca structură un an dobânda fixă din al doilea an, dobânda cu opţiuni cu posibilitatea alegerii uneia dintre cele trei opţiuni şi anume dobânda fixă aniversară pentru un an, dobânda fixa pentru 3 ani, dobânda revizuibilă pentru un an, iar în cazul în care nu aceştia nu îşi exercitau opţiunea din cele trei oferte, banca percepe o dobândă aniversară revizuibilă pentru un an.

Susţinerea recurenţilor, potrivit cărora, mecanismul de modificare a dobânzii revizuibile, în funcţie de criteriul "evoluţia pieţei financiare sau de politica de creditare a băncii" a fost lăsat la aprecierea unilaterală a băncii este de asemenea nefondat, întrucât acest criteriu de modificarea a dobânzii revizuibile nu a fost niciodată aplicat, dobânda rămânând constantă până la încheierea primului act adiţional de restructurare când părţile au renegociat costurile la credit.

Astfel, trecerea de la dobânda fixă de la 5,5% la dobânda revizuibilă de 6,5% nu reprezintă aplicarea criteriului "evoluţia pieţei financiare", întrucât nu s-a modificat dobânda revizuibilă, ci înseamnă trecerea pe un alt segment de creditare de la dobânda fixă la dobânda revizuibilă, părţile de comun acord încheind în acest sens trei acte adiţionale de restructurare, astfel că, susţinerea caracterului abuziv al unei clauze care nu a fost niciodată aplicată şi care nu se mai regăseşte inserată în contractul părţilor din august 2009, poate fi apreciată ca lipsită de interes, în condiţiile în care, în cauză nu s-a făcut dovada unui dezechilibru semnificativ pe acest aspect.

În ceea ce priveşte susţinerea caracterului abuziv al clauzei 3.11 privind dobânda majorată, se constată că această critică nu poate fi primită, întrucât dobânda majorată nu este o dobândă suplimentară, ci este un cost de penalizare, astfel că, stipularea în contract a unei dobânzi majorate nu este de natură a produce de dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante - art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, întrucât cuantumul ratei dobânzii majorate este determinabil după formula menţionată la art. 3.4: rata dobânzii curente + 7,5 puncte procentuale.

In acest context, se reţine că actele adiţonale au fost semnate de părţi, ca urmare a cererii depuse de recurenţi, iar ca efect al acordului de voinţă, aceste modificări de dobândă au fost cele care au produs efecte juridice între părţi, în ceea ce priveşte dobânda legală aferentă creditului, aşa încât dobânda contractuală nu a fost stabilită în mod discreţionar de către bancă, ci a reflectat condiţiile agreate de părţi prin contractul de credit iniţial şi prin modificările aduse ulterior, aspecte ce întrunesc cerinţele de transparenţă, previzibilitate şi de echilibru contractual între părţi.

Cu referire la critica privind comisionului de procesare şi de administrare, recurenţii critică aprecierile instanţei de apel, în sensul în care s-a reţinut că consumatorul a fost în măsură a aprecia, chiar de la momentul încheierii contractului care sunt sumele de bani percepute pentru aceste servicii.

Criticile privind clauzele referitoare la comisionul de acordare prevăzut la art. 3.12 şi comisionul de administrare prevăzut la art. 3.14 din contractul de credit încheiat între părţile cauzei, se constată că nu pot fi primite.

Astfel, sub aspectul criticilor prin care se contestă soluţia instanţei de apel prin care s-a statuat asupra legalităţii şi valabilităţii clauzei contractuale inserate la art. 3.12 din contractul de credit privind comisionul de acordare se constată că, în mod legal, instanţa de apel a reţinut caracterul clar şi inteligibil al acestei clauze.

Prin această clauză s-a stabilit în sarcina împrumutatului obligaţia de a achita băncii un comision de acordare a creditului în valoare de 7.257,16 CHF, prevăzută la art. 3.12 din contractul de credit nr. x/22.05.2008, iar nemulţumirile recurenţilor sub aspectul prestaţiei băncii care ar fi trebuit să justifice încasarea respectivei sume sunt nejustificate şi, contrar susţinerilor acestora, denumirea comisionului şi modul de redactare a art. 3.12 nu este influenţat de caracterul negociat sau nu al clauzei respective.

În speţă, faţă de conţinutul clauzei referitoare la comisionul de acordare credit şi chiar faţă de denumirea comisionului, se constată că recurenţii, în calitate de beneficiari ai creditului, au fost în măsură să prevadă, la data încheierii convenţiei de credit, care sunt consecinţele juridice şi economice pe care le implică respectivul comision.

În privinţa constatării caracterului abuziv şi eliminarea clauzei privind comisionul de administrare de 0,15%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului, prevăzută la art. 3.14 din contractul de credit nr. x/22.05.2008, recurenţii arată că instanţa de apel nu a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, având în vedere că prin contract trebuia clarificată necesitatea perceperii comisionului de administrare, prin arătarea contraprestaţiei din partea băncii.

Aşadar, faţă de conţinutul clauzei referitoare la comisionul de administrare şi chiar faţă de denumirea comisionului, se constată că împrumutatul a fost în măsură să prevadă, la data încheierii convenţiei de credit, care sunt consecinţele juridice şi economice pe care le implică acest comision de administrare, valoarea acestuia şi modalitatea de calcul sunt detaliat exprimate în contract, iar motivele perceperii lui rezultă cu uşurinţă din lecturarea art. 3.14 din condiţiile particulare ale convenţiei.

Prin urmare, faţă de conţinutul clauzei referitoare la comisionul de acordare/administrare credit, transparenţa unei clauze se analizează prin raportare la posibilitatea unui consumator informat de a prevedea, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice şi juridice care rezultă din clauzele contractuale ce îl privesc (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler şi Rabai, C-26/13).

De observat şi că legislaţia din materia protecţiei drepturilor consumatorului nu impunea profesionistului să procedeze la o dare de seamă cu privire la toate activităţile concrete care se circumscriu unui anumit serviciu prestat sau care se va presta, ceea ce ar conduce la inserarea în contractele de credit a unor aspecte nerelevante din perspectiva acordării creditului şi a obligaţiilor părţilor.

Mai mult, nicio dispoziţie în vigoare la momentul încheierii contractului părţilor nu interzicea perceperea comisioanelor denumite generic de către recurenţi "de administrare" pe lângă dobânda aferentă creditului, comisionul de administrare incluzând costul acelor activităţi de monitorizare a creditului.

Sub aspectul respectării cerinţei de redactare clară şi inteligibilă a clauzelor contractuale prezentate în scris consumatorului, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în cauza C-621/17 (Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., emil Kiss, Gyula Kiss) că "art. 4 alin. (2) şi articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

În Decizia Preliminară pronunţată în cauza precizată mai sus, Curtea de Justiţie a subliniat elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil, printre acestea regăsindu-se cuantumul precis al comisionului de administrare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

In acest context, se reţine că instanţa de apel a aplicat toate aceste criterii cu prilejul verificării caracterului clar şi inteligibil al clauzei care reglementează comisionul de acordare şi comisionul de administrare credit şi a reţinut că aceste clauze au fost redactate într-un limbaj clar şi inteligibil ţinând seama de ansamblul împrejurărilor proprii cauzei.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 527 din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 527 din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2022.