Return of security deposit for suspension of judgment: mandatory joinder of opposing party to assess potential damages claims
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice allowed the appeal of the company that deposited a security deposit, set aside the Court of Appeal's decision which had rejected the return of the deposit, and remanded the case for retrial, mandating that the appeal court cite and hear both parties. The dispute concerned a non-contentious request to return a substantial financial guarantee posted to suspend the execution of a first-instance civil judgment, which the intermediate court rejected on the basis that the litigation had not yet reached a final, irrevocable resolution and therefore the statutory thirty-day period for claiming damages had not expired. Relying on Articles 7231(3) of the 1865 Civil Procedure Code (defining the conditions for releasing guarantees) and Articles 85, 304(5), and 338(1), the Supreme Court held that the failure to cite the opposing party, who could potentially claim damages for the suspension of execution, constituted a public order procedural violation requiring nullity. Consequently, the final outcome determines that the guarantee's return remains undecided pending a retrial conducted in contradiction with both the guarantor and the potential victim of the provisional measure.
Legislator headnote
AI generatedart. 7231 alin. (3) C.proc.civ, art. 338 alin. (1) C. proc. civ, art. 85 C. proc. civ, art. 7231 C.proc.civ, art. 304 pct. 9 C.proc.civ, art. 306 alin. (2) C.proc.civ; Return of security deposit for suspension of judgment: mandatory joinder of opposing party to assess potential damages claims: Potrivit art. 306 alin. (2) C.proc.civ. din 1865, „motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Cerere de restituire a cauţiunii. Citarea părţilor. Condiţii şi efecte
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura necontencioasă judiciară
Index alfabetic: restituirea cauţiunii
citare
C. proc. civ. 1865, art. 85, art. 304 pct. 5, art. 306 alin. (2),
art. 338 alin. (1), art. 7231 alin. (3)
Potrivit dispoziţiilor art. 7231 alin. (3) C.proc.civ. din 1865, „cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.”
Ambele cazuri în care se poate dispune restituirea cauţiunii sunt condiţionate de poziţia procesuală a părţii care ar putea solicita despăgubiri pentru prejudiciile suferite prin luarea măsurii în baza căreia s-a consemnat cauţiunea, exprimarea poziţiei procesuale fiind justificată de natura cauţiunii, care constituie o garanţie pentru repararea prejudiciilor suferite de această parte prin măsura dispusă.
Conform dispoziţiilor art. 338 alin. (1) C. proc. civ., procedura de judecată a cererilor necontencioase se întregeşte cu dispoziţiile aplicabile procedurii contencioase, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a procedurii. În acest sens, fără a fi contrare naturii necontencioase a procedurii şi ca regulă de principiu a procesului, dispoziţiile art. 85 C. proc. civ. impun regula citării părţilor la proces, de la care nu există, în această privinţă, o normă derogatorie.
Astfel, în cazul în care măsura suspendării executării sentinţei a fost dispusă în favoarea pârâtei, reclamanta fiind partea care putea formula cererea de despăgubiri pentru prejudiciile suferite prin luarea acestei măsuri, se impunea ca instanţa învestită cu soluţionarea cererii de restituire a cauţiunii să citeze ambele părţi, iar nu doar pârâta, deoarece poziţia procesuală a reclamantei putea influenţa soluţia dată cererii.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1597 din 22 iunie 2022
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă la 25.03.2022, petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat restituirea cauţiunii în cuantum de 8.309.513,67 lei, consemnată pentru suspendarea executării sentinţei civile nr. 5611/14.10.2015, pronunţată de acelaşi tribunal în dosarul nr. x/3/2011.
Prin încheierea din 04.05.2022, pronunţată în dosarul nr. x/3/2011/a2, Curtea de Apel Bucureşti, Secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de restituire a cauţiunii formulată de petenta S.C. A. S.R.L.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că petenta a achitat o cauțiune în cuantum de 8.309.513,67 lei pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării sentinței pronunţate în dosarul nr. x/3/2011, care a fost admisă, fiind suspendată executarea acestei sentinţe până la soluţionarea apelului.
Aceeaşi instanţă a reţinut că, prin decizia civilă nr. 222A/09.02.2022, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanta S.C. B. S.R.L. a sumei de 4.677.313,33 lei şi a dobânzii legale aferente.
A apreciat că, din interpretarea art. 7231 alin. (3) C.proc.civ. din 1865, rezultă că numai după soluționarea irevocabilă a cauzei se poate dispune restituirea cauțiunii, dacă persoana îndreptățită nu a formulat o cerere pentru plata despăgubirii cuvenite prin întârzierea executării, în termen de 30 de zile de la soluţionarea irevocabilă a fondul cauzei.
A mai reţinut că decizia instanţei de apel nu este irevocabilă, fiind atacată cu recurs de ambele părţi.
Împrejurarea că petenta a achitat în recurs o nouă cauțiune în cuantum de 888.204,68 lei, pentru suspendarea executării deciziei instanţei de apel, nu poate conduce la admiterea cererii de restituire a cauţiunii, deoarece recursurile nu au fost soluţionate.
Prin urmare, curtea de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 7231 alin. (3) C.proc.civ. din 1865 pentru restituirea cauțiunii.
Împotriva acestei încheieri, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de restituire a cauţiunii.
În motivare, autoarea recursului a relatat istoricul litigiului, după care a susţinut că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7231 C.proc.civ. din 1865.
În concret, a susţinut că suma consemnată cu titlu de cauţiune are rolul de a acoperi paguba suferită de partea prejudiciată prin măsura suspendării executării.
Totodată, a arătat că restituirea cauţiunii este condiţionată de expirarea termenului de 30 de zile calculat de la pronunţarea hotărârii irevocabile, acesta fiind momentul de la care partea prejudiciată ar putea acţiona împotriva părţii căzute în pretenţii.
Recurenta a menţionat că în prezenta cauză cauţiunea consemnată iniţial pentru suspendarea executării sentinţei a fost înlocuită cu o nouă cauţiune pentru suspendarea executării deciziei instanţei de apel, care a preluat rolul de garanţie pentru partea prejudiciată prin măsura suspendării executării.
În acest context, a subliniat că restituirea cauţiunii consemnate iniţial nu ar contraveni art. 7231 C.proc.civ. din 1865, deoarece noua cauţiune va rămâne indisponibilizată până la soluţionarea irevocabilă a litigiului.
A mai arătat că a fost înlăturat caracterul executoriu al sentinţei primei instanţe în urma admiterii apelului, astfel încât nu mai subzistă riscul ca partea adversă să fie prejudiciată prin măsura suspendării executării acestei sentinţe.
În plus, a subliniat că inclusiv în încheierea prin care instanţa de apel a stabilit cauţiunea supusă restituirii s-a menţionat că măsura suspendării executării operează până la soluţionarea apelului.
În aceste condiţii, recurenta a învederat că, după soluţionarea apelului, a încetat măsura suspendării executării sentinţei, astfel încât se impune restituirea cauţiunii consemnate în acest scop.
În drept, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. din 1865.
Analizând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Potrivit art. 306 alin. (2) C.proc.civ. din 1865, „motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor”.
Printre motivele de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţa de recurs figurează şi cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ. din 1865, în temeiul căruia se poate dispune casarea hotărârii date cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
Acest motiv de casare a fost invocat din oficiu din perspectiva nelegalei stabiliri a cadrului procesual în faţa curţii de apel învestite cu soluţionarea cererii de restituire a cauţiunii.
Potrivit art. 7231 alin. (3) C.proc.civ. din 1865, „cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.”
Textul de lege anterior evocat reglementează alternativ cazurile în care poate fi restituită cauţiunea celui care a consemnat-o la dispoziţia instanţei.
În primul caz, cauţiunea se eliberează dacă cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data soluţionării irevocabile a fondului cauzei.
În al doilea caz, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
Astfel, ambele cazuri în care se poate dispune restituirea cauţiunii sunt condiţionate de poziţia procesuală a părţii care ar putea solicita despăgubiri pentru prejudiciile suferite prin luarea măsurii în baza căreia s-a consemnat cauţiunea.
Exprimarea poziţiei procesuale a părţii care ar putea pretinde despăgubiri este justificată de natura cauţiunii, care constituie o garanţie pentru repararea prejudiciilor suferite de această parte prin măsura dispusă.
Pentru ca partea respectivă să aibă însă posibilitatea reală de a-şi exprima poziţia procesuală, care influenţează modul de soluţionare a cererii de restituire a cauţiunii, este necesară citarea sa.
Pornind de la această interpretare, Înalta Curte constată că, prin sentinţa pentru suspendarea căreia a fost consemnată cauţiunea a cărei restituire se solicită, pârâta S.C. A. S.R.L. a fost obligată la plata unor sume de bani către reclamanta S.C. B. S.R.L.
Măsura suspendării executării sentinţei a fost dispusă în favoarea pârâtei, astfel încât partea care putea formula cererea de despăgubiri pentru prejudiciile suferite prin luarea acestei măsuri era reclamanta.
Înalta Curte constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de restituire a cauţiunii a pronunţat încheierea recurată cu citarea exclusivă a pârâtei. Or, cererea de restituire a cauţiunii trebuia soluţionată în contradictoriu cu ambele părţi din moment ce poziţia procesuală a reclamantei putea influenţa soluţia dată acestei cereri.
Natura necontencioasă a cererii de restituire a cauţiunii nu poate conduce la concluzia contrară, întrucât modul de aplicare a dispoziţiilor art. 7231 alin. (3) C.proc.civ. din 1865 depinde de poziţia procesuală a părţii care ar putea pretinde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin luarea măsurii vremelnice.
De altfel, conform dispoziţiilor art. 338 alin. (1) C. proc. civ., procedura de judecată a cererilor necontencioase se întregeşte cu dispoziţiile aplicabile procedurii contencioase, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a procedurii. În acest sens, fără a fi contrare naturii necontencioase a procedurii şi ca regulă de principiu a procesului, dispoziţiile art. 85 C. proc. civ. impun regula citării părţilor la proces, de la care nu există, în această privinţă, o normă derogatorie.
Pentru aceste motive, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ. din 1865, Înalta Curte, în temeiul art. 313 C.proc.civ. din 1865, a admis recursul declarat împotriva încheierii atacate, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
În rejudecare, curtea de apel va soluţiona cererea de restituire a cauţiunii în contradictoriu cu ambele părţi, dispunând citarea acestora.