Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5364/2003 AI generated

Exclusion of judicial disqualification as a valid ground for cassation objection under Romanian civil procedure

Case Number Decizia nr. 5364/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as unfounded the cassation objection (contestație în anulare) filed by the appellant against a prior decision that had itself dismissed a previous cassation attempt, thereby leaving the underlying suspension of appeal proceedings in force. The dispute concerned the procedural validity of an initial cassation objection where the appellant alleged that a disqualified judge participated in the bench deciding the merits. The court held the objection inadmissible because it failed to meet the statutory prerequisites under Article 317(1) of the Code of Civil Procedure, specifically rejecting the argument that the presence of a disqualified judge constituted a violation of mandatory public order rules regarding jurisdiction, which is the sole competency-related ground permissible for this extraordinary remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 pct. 2 C. proc. civ, art. 317 alin. (1) C. proc. civ, art. 319 alin. (1) C. proc. civ, art. 321 C. proc. civ; Exclusion of judicial disqualification as a valid ground for cassation objection under Romanian civil procedure: Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele următoare: 1. când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Keywords

AI generated
grounds for cassation disqualification proceedings article of civil procedure procedural objections exclusion order related proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 31 mai 2002 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție contestația în anulare formulată de A.I. împotriva deciziei nr. 1336 din 2 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 5229/2000 al acestei instanțe, prin care a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de același petent împotriva deciziei civile nr. 3164 din 10 octombrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, care constatase nul, ca fiind nemotivat, recursul declarat de A.I. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, care a suspendat, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., judecarea apelului cu care fusese investită, pentru lipsa părților.

Prin prezenta contestație în anulare petentul a susținut că în compunerea completului a intrat un judecător incompatibil.

Contestația în anulare nu este întemeiată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele următoare: 1. când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În cauză, nici unul dintre aceste două motive nu se regăsește. Decizia atacată a fost pronunțată la 2 aprilie 2002, când contestatorul fusese prezent, astfel încât pct. din art. 317 alin. (1) C. proc. civ. nu este incident.

Cel de-al doilea motiv privește nerespectarea regulilor imperative privind competența de soluționare a cauzelor.

Potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

În speță, instanța competentă cu soluționarea contestației în anulare împotriva deciziei nr. 3164/2000 a Curții Supreme de Justiție era Curtea Supremă de Justiție.

Ca atare, constatând că nici unul dintre motivele prevăzute de lege pentru admisibilitatea contestației în anulare nu este întemeiat, văzând și dispozițiile art. 321 C. proc. civ., contestația se va respinge ca nefondată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul A.I. împotriva deciziei civile nr. 1336 din 2 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2003.