Sentence-reduction credit for French work and courses denied on executed-transfer sentence; appeal mooted by convict's death

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 180 din 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 202 din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2021 (definitivă prin neapelare la data de 8 decembrie 2020), dispunându-se obligarea contestatorului condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi rămânerea în sarcina statului a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 17 martie 2021, pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. x/2021, condamnatul A. a formulat contestaţie la executare, solicitând recunoaşterea unei perioade de 17 luni pretins considerată ca executată ca urmare a muncii prestate şi participării la cursuri de pregătire şcolară şi recalificare profesională în timpul detenţiei pe teritoriul statului francez, pentru a putea beneficia de liberare condiţionată.

În anexa cererii, condamnatul a depus documentaţia de transferare şi diplome obţinute în urma cursurilor de şcolarizare şi calificare urmate în timpul detenţiei în Franţa, precum şi înscrisuri privind câştigul din munca prestată pe perioada detenţiei în acelaşi stat, în limbile română şi franceză.

Evaluând cererea cu care a fost învestită, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 202 din 17 noiembrie 20202, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa şi s-a dispus recunoaşterea Hotărârii nr. 64 B/13 pronunţată de Curtea cu Juri din Bouches du Rhone la data de 11 decembrie 2013, definitivă la data de 26 noiembrie 2014, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârşirea a 2 infracţiuni: viol comis în participare cu mai multe persoane, prev. de art. 222-24, art. 222-44, art. 222-45, art. 222-47, art. 222-48 şi art. 222 - 48-1 C. pen. francez şi sechestrare sau deţinere arbitrară urmată de eliberare înainte de ziua a şaptea, prev de art. 224-l, art. 224-9 C. pen. francez, care au corespondent în legislaţia română în infracţiunile de viol, prev de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.

S-a dispus transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei de 17 ani (6209 zile) închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de 3651 zile, calculată la data de 17 martie 2020 şi, în continuare, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinţei.

Instanţa a mai reţinut că, în baza sentinţei penale anterior menţionate, care a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 8 decembrie 2020, pe numele condamnatului A. a fost emis, la data de 5 ianuarie 2021, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2020. Executarea acestuia a început la data de 27 ianuarie 2021, când condamnatul a fost transferat în România.

În contextul prezentat, raportându-se la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., coroborate cu art. 156 alin. (1) şi art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa a constatat că, în speţă, autorităţile franceze nu au transmis o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care contestatorului să i se fi acordat o reducere de pedeapsă, ca urmare a muncii prestate şi participării la cursuri de pregătire şcolară şi recalificare profesională în timpul detenţiei pe teritoriul acestui stat, care să poată fi recunoscută în condiţiile celui din urmă text de lege invocat.

Totodată, a constatat că, în condiţiile în care Legea nr. 302/2004, republicată, nu prevede în mod expres o astfel posibilitate, contestatorul nu ar putea beneficia de o eventuală recunoaştere ca executată a unei perioade de 17 luni, ca urmare a muncii prestate şi participării la cursuri de pregătire şcolară şi recalificare profesională în timpul detenţiei în statul francez, nici potrivit art. 100 alin. (3) C. pen. şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. În plus, în condiţiile în care autorităţile competente franceze nu au acordat, în conformitate cu dreptul acestora, o asemenea reducere de pedeapsă înaintea transferării contestatorului, statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice reglementarea sa în ceea ce priveşte partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul statului străin.

*

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 27 septembrie 2021, sub nr. x/2021.

La primul termen fixat în cauză, 26 octombrie 2021, constatând neîndeplinită procedura de citare a contestatorului condamnat întrucât procesul-verbal de predare a citaţiei a fost restituit cu menţiunea că acesta se afla internat într-o unitate sanitară, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei la data de 7 decembrie 2021, în vederea citării părţii atât la sediul unităţii sanitare în care se afla internată, cât şi la adresa de domiciliu.

La termenul din 7 decembrie 2021, în lipsa contestatorului condamnat care, deşi legal citat, a solicitat judecarea dosarului în lipsa sa, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei la data de 8 februarie 2022, în vederea efectuării unei adrese către Parchetul Procurorului Republicii din cadrul Tribunalului Judiciar din Toulouse (autoritatea franceză emitentă a certificatului în baza căruia s-a solicitat recunoaşterea şi punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârii străine prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare) pentru a se comunica dacă reducerile suplimentare de pedeapsă acordate numitului A. conform ordonanţelor emise de autorităţile franceze menţionate în fişa penală editată la 20 martie 2020 de Ministerul Justiţiei, Direcţia Administrarea Penitenciarelor - Direcţia interregională de servicii penitenciare Toulouse - Centrul de detenţie Muret la (la fila x şi următoarele din Dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Craiova), constituie sau nu măsuri în urma cărora respectivele perioade de reducere s-au dedus sau nu din pedeapsa finală de 17 ani închisoare aplicată condamnatului A., urmând ca, în caz afirmativ, să se comunice care este perioada totală dedusă din această pedeapsă.

Urmare acestor diligenţe, la data de 12 ianuarie 2022, Tribunalul Judiciar din Toulouse a comunicat că în certificatul de recunoaştere reciprocă a pedepsei s-a făcut menţiunea integrală a reducerilor de pedepse acordate condamnatului A. de autorităţile statului francez.

La data de 1 februarie 2022, în urma verificării Evidenţei Electronice a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, s-a constatat decesul contestatorului A., din certificatul de deces seria x din 11 februarie 2022 emis de Primăria Municipiul Craiova (ataşat la dosarul cauzei prin grija instanţei) rezultând că decesul contestatorului a survenit la data de 14 ianuarie 2022.

La termenul din 8 februarie 2022, luând act de decesul contestatorului condamnat, apărătorul desemnat să-i acorde asistenţă juridică din oficiu şi reprezentantul Ministerului Public au formulat concluziile detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Evaluând contestaţia de faţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care condamnatul A. (decedat în prezent, dar, la momentul formulării cererii, aflat în executarea pedepsei de 17 ani închisoare aplicată prin Sentinţa nr. 64 B/13 pronunţată de Curtea cu Juri din Bouches du Rhone la data de 11 decembrie 2013, definitivă la data de 26 noiembrie 2014, recunoscută prin sentinţa penală definitivă nr. 202 din 17 noiembrie 20202, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2020) a solicitat deducerea, din pedeapsa în executarea căreia se afla, a unei perioade de 17 luni pretins considerată ca executată ca urmare a muncii prestate şi participării la cursuri de pregătire şcolară şi recalificare profesională în timpul detenţiei pe teritoriul statului francez, anterior predării sale.

Cererea astfel formulată constituie o contestaţie la executare care îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 156 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător".

Aceste texte de lege, care garantează că, în procedura de transferare, persoanele condamnate vor beneficia de toate deducerile de pedeapsă acordate în statul emitent până la momentul transferării efective în România, instituie în sarcina instanţelor naţionale obligaţia deducerii din pedeapsa ce urmează a fi executată în România, atât a duratei pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, cât şi, dacă este cazul, a numărului de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.

În considerarea acestor dispoziţii legale, cetăţeanul român condamnat într-un stat membru al Uniunii Europene printr-o hotărâre judecătorească definitivă, recunoscută în România, care a beneficiat, în statul de condamnare, de recunoaşterea ca executată a unei perioade de timp ca efect al muncii prestate, îşi păstrează acest drept şi ulterior transferării sale într-un loc de deţinere din ţara de origine, el urmând să producă efecte identice în ambele ordini juridice, atât a statului de condamnare, cât şi a statului de executare.

Pentru a produce însă astfel de efecte, recunoşterea ca executată, pe teritoriul statului de condamnare, a unei perioade de timp trebuie să fie acordată printr-o hotărâre judecătorească sau un act judiciar emis de autorităţile acestui stat, acte ce urmează a fi recunoscute în condiţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Evaluând datele concrete ale speţei prin prisma consideraţiilor teoretice expuse, Înalta Curte constată că, în susţinerea cererii sale, condamnatul A. nu a depus, iar în urma diligenţelor instanţei supreme, autorităţile franceze nu au transmis vreun act judiciar prin care contestatorului să i se fi recunoscut ca executată o anumită perioadă de timp, ca urmare a muncii prestate şi participării la cursuri de pregătire şcolară şi recalificare profesională în penitenciarele din Franţa, anterior predării către autorităţile române.

În acest sens, notează că documentele depuse de condamnat în susţinerea cererii sale, care se află la dosarul Curţii de Apel Craiova, cuprind documentaţia de transferare a acestuia în România, documente privind demersurile judiciare vizând regimul de detenţie, întreprinse de condamnat în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 254/2013, diplome şi atestate obţinute de acesta în urma cursurilor de şcolarizare şi calificare urmate în timpul detenţiei în statul francez, înscrisuri privind procedura judiciară din statul francez şi documente privind câştigul din munca prestată de acesta pe perioada detenţiei în statul străin.

Mai notează că, în urma diligenţelor efectuate de instanţa de contestaţie, la dosarul cauzei a fost transmis, la data de 12 ianuarie 2022, răspunsul Tribunalului Judiciar din Toulouse (autoritatea franceză emitentă a certificatului în baza căruia s-a solicitat recunoaşterea şi punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârii străine prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare) care a comunicat că în certificatul de recunoaştere reciprocă a pedepsei s-a făcut menţiunea integrală a reducerilor de pedeapsă acordate condamnatului A. de autorităţile statului francez.

Ca urmare, contestatorului condamnat A. nu i s-au acordat reduceri suplimentare de pedeapsă ca urmare a muncii prestate şi participării la cursuri de pregătire şcolară şi recalificare profesională în penitenciarele din Franţa, anterior predării către autorităţile române, astfel că acesta nu putea beneficia de reducerea corespunzătoare a pedepsei în executarea căreia s-a aflat, în condiţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, contestatorul condamnatul nu putea valorifica perioada cât a prestat muncă remunerată sau a urmat cursuri de pregătire şcolară şi formare profesională în unităţile de detenţie ale statului de condamnare nici în condiţiile art. 100 alin. (3) C. pen. şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile Legii nr. 302/2004 nu prevăd în mod expres această posibilitate, iar pe de altă parte, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene interzice statului de executare să aplice dreptul propriu privind executarea pedepselor, în locul dreptului statului emitent.

Relevantă în acest sens este Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 08.11.2016, pronunţată în cauza C-554/14, Atanas Ognyanov, prin care s-a statuat că "Art. 17 alin. (1) şi (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme naţionale interpretate astfel încât să autorizeze statul de executare să acorde persoanei condamnate o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii pe care aceasta a prestat-o în cursul detenţiei sale în statul emitent în condiţiile în care autorităţile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în conformitate cu dreptul acestuia, o asemenea reducere de pedeapsă ... Înainte de recunoaşterea hotărârii de condamnare de către statul de executare şi transferarea persoanei condamnate în acest din urmă stat, revine statului emitent sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenţie executate pe teritoriul său. Numai acesta din urmă este competent să acorde o reducere de pedeapsă pentru munca prestată înaintea transferării şi, dacă este cazul, să indice statului de executare această reducere în certificatul menţionat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909. Prin urmare, statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice dreptul său privind executarea pedepselor şi în special reglementarea sa referitoare la reducerile de pedeapsă în locul dreptului statului emitent în ceea ce priveşte partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat."

Pentru argumentele prezentate, constatând că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală şi având în vedere că, urmare decesului contestatorului condamnat A. în cursul judecării contestaţiei, la data de 14 ianuarie 2022, în prezent nu mai există o procedură de executare susceptibilă a fi cenzurată în condiţiile art. 598 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 180 din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluţii, având în vedere decesul contestatorului, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va lăsa în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauză, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 180 din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2022.

GGC - ED